Emoții la metrou

     Frigul îmi intră în oase puțin câte puțin. Sunt deja mai bine de două ore de când ă aștept la gura de metrou. I-aș mai trimite un mesaj, dar mi-e că din nou o să spună că-s insistent și că nu o înțeleg și că nu am răbdare nici măcar cinci minute și uite-așa ar începe din nou cearta. Și nu vreau. Nu vreau să începem prima întâlnire cu o ceartă stupidă. Ridic gulerul de la sacou, bag mâinile mai adânc în buzunar și mă plimb nervos de la o intrare la alta a metroului în speranța că mișcarea o să mă mai încălzească puțin.

O cunosc doar de câteva luni. Virtual ne-am întâlnit de sute de ori deja prin intermediul rețelei de socializare, dar astăzi o să vedem pentru prima dată față în față. Emoțiile ating cote alarmante. Este pentru prima dată în cinci ani când merg la o întâlnire așa că mă port ca un elev în prima zi de școală. Roșeața din obraz și vocea tremurândă îmi trădează emoțiile. Nu vreau să o sun, chiar dacă întârzie. O să-și dea seama din glasul meu că sunt emoționat și asta o s-o emoționeze și pe ea, mai tare. Sau o s-o enerveze, că și asta-i posibil la cum o cunosc.

     Vântul îmi suflă puternic în față așa că sunt nevoit să stau mai mult cu barba-n piept. Pantofii îmi ajung în câmpul vizual și brusc îmi amintesc. Nu-i plac pantofii maro! Ce prost sunt! Pentru prima întâlnire am ales să mă încalț cu singura culoare pe care n-o suportă! Bravo, Costică! Tocmai cu mama criticilor ți-ai găsit să te încalți ca un cocoș american. Cum nu ți-ai dat tu seama că ea e as în materie de probleme vestimentare și că e foarte, foarte atentă la orice detalii. Atâtea lecții online în lunile de dinainte, atâtea ponturi, atâtea ținute pe care mi le-am cumpărat cu ajutorul ei și eu nu mi-am dat seama că atunci când sunt cu ea nu am voie să încalț pantofi maro.

Cu pantalonii măcar nu am dat greș. Se dă în vânt după jeanșii drepți și dacă se mulează perfect pe fundul meu pentru ea e un bonus. Bineînțeles, tot la insistențele și sfaturile ei am renunțat la avioanele mele cu brâncinari largi, lăsați pe fund și la jeanșii ăia mâncați de câini încă din magazin. Sper din toată inima că n-o să remarce chiar din prima pantofii. Să ajungă lângă mine măcar, că o să văd eu cum o fac să nu se uite în jos spre pantofi. Îmi amintesc cât de mult îi place parfumul meu și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ales să-l folosesc în seara asta. Dacă am noroc o să stea cu nasul numai pe sus, pe lângă gâtul meu ca să mă adulmece. Tot ea mi l-a recomandat și e foarte mândră de fiecare dată când îi spun că m-am dat cu el. Dar dacă nu reușesc să o fac cu parfumul meu să nu privească în jos, poate o să se simtă atrasă de noul meu pulovăr de sub sacou. Mi-a dat o dată un link și mi-a spus că-i place foarte mult și eu am băgat la cap. L-am cumpărat și ce moment mai potrivit să-l port pentru prima dată puteam găsi decât prima întâlnire cu ea. Sunt convins că o să fie plăcut surprinsă.

     Mai trec cinci minute, mai fac două trei ture în jurul gurii de metrou și frigul e din ce în ce mai tăios. La un moment dat o văd apărând de după colț toată un zâmbet, așa cum o știu din prima zi când am cunoscut-o. Cu părul strâns sub o căciuliță simpatică și bujori în obraji aleargă practic, urcând scările de la metrou câte două-trei. Paltonul roșu pe care-l poartă îi scoate în evidență rujul la fel de roșu de pe buze. Este exact rujul care-i spuneam eu cu o săptămână în urmă că-mi place cel mai mult cum îi stă. Îmi aduc aminte de pantofii mei maro și încerc să mă feresc cumva, ascunzându-mă după o cutie abandonată de cineva la ieșirea de la metrou.  O văd apropiindu-se vioaie și-i citesc fericirea în fiecare mișcare, fiecare expresie, fiecare privire. Dar nu durează decât două secunde. Brusc își schimbă expresia feței! În două secunde fericirea a lăsat locul nervilor și exasperării. E clar! Mi-a văzut pantofii! Sunt terminat! S-a dus naibii prima noastră întâlnire. Ajunge în fața mea, se oprește la jumătate de metru fără să zică nimic și mă privește din cap până-n picioare foarte suspicioasă. Sângele mi-a înghețat în vene. Știu că în momentul ăla se va decide soarta întâlnirii noastre așa că nu îndrăznesc să scot niciun cuvând. Aștept cuminte verdictul și sentința. Se uită în ochii mei intens și-o văd mișcându-și buzele cele roșii. Va vorbi în câteva momente! O privesc intens și foarte atent în momentul în care începe: „Măcar i-ai asortat cu o curea la aceeași culoare.” După care îmi dă un sărut așa cum n-am primit în viața mea de la niciuna din fostele iubite.

 

Articol pentru Super Blog 2018, proba nr 24, probă sponsorizată de Answear.

 

 

 

Acum, mâine, oricând! Timpul faptelor bune nu expiră niciodată!

     Băi, mor de nervi când îi aud pe unii smiorcăindu-se de față cu prietenii și lăudându-se cu bunătatea lor de Sărbători. „De Crăciun îmi place să fac fapte bune și pentru necunoscuți. Îmi place să fac surprize plăcute oamenilor care se așteaptă mai puțin.” Păi, măi, samaritenilor care sunteți voi! Numai de Sărbători se fac fapte bune? În tot restul anului ce faceți? Vă întoarceți cu spatele la oamenii care au nevoie de ajutor? Pentru mine oamenii ăștia care se trezesc în perioada Sărbătorilor să faca fapte bune sunt exact ca ăia care devin credincioși doar atunci când trec prin momente mai puțin bune în viață. Îi știți și voi, ăia care se duc repede la Biserică să pună un pomelnic pentru că nu-i mai slăbește ghinionul.

Oameni buni, dacă vreți să faceți fapte bune, dacă vreți să ajutați pe cineva, făceți-o în orice moment al anului! Când observați că cineva are nevoie de ajutor, dacă știți că stă în puterea voastră, ajutați! Indiferent că e februarie, iulie sau decembrie. O faptă bună se contorizează în orice lună! E foarte simplu să ajuți atunci când chiar îți dorești s-o faci. Și cel mai important, când îți dorești s-o faci voluntar, din inimă, nu din vanitate. Iar dacă cineva spune că în restul anului nu se întâlnește cu situații și cazuri în care ar putea ajuta, le recomand să caște bine ochii și urechile la cele ce urmează.

     Oamenii cu suflet mare au la dispoziție un instrument excepțional prin care pot face bine la orice oră din zi și din noapte.  Este vorba despre o platformă de donații online prin intermediul căreia pot găsi cazuri delicate pe care pot să le susțină cu orice sumă de bani doresc. Mai mult decât atât, cei care au mai multe de oferit, pot oricând opta pentru a susține și promova proiectul ales și chiar pot face voluntariat pentru organizația prezintă cauza. Principiul nu e unul complicat și nici nu e ceva nou. Conceptul de crowdfunding există încă din anii 1800 iar BCR a decis să se implice în susținerea acestui tip de strângere de fonduri prin punerea la dispoziție în mod GRATUIT a platformei Bursa Binelui. Practic, orice ONG se poate înscrie în platformă, înscrie în platformă proiectul de fundraising pe care îl susțin, îl promovează cum crede și cum știe mai bine, iar oamenii din toată țara, utilizatorii platformei, dacă sunt convinși de cauză pot dona direct online. Spre deosebire de alte cazuri de donații online, platforma Bursa Binelui se diferențiază prin faptul că nu se percepe niciun fel de comision pentru tranzacția efectuată online. Practic, întreaga sumă depusă de om va ajunge la cazul pe care își dorește să-l susțină.

     Și cum spuneam, nu trebuie să vă îngrămădiți doar în perioada Sărbătorilor să vă alegeți un caz pe care să-l susțineți. În orice zi din anul ăsta mare puteți să luați un proiect din Bursa Binelui și să-l susțineți cum puteți voi. Nu trebuie neapărat să ajutați cu bani dacă nu vă permiteți. Nu toți au resursele necesare. Puteți pur și simplu să promovați cauza respectivă, să o faceți cunoscută prietenilor voștri și altor donatori dornici să aducă un zâmbet sincer oamenilor care au nevoie. Nu vă închipuiți cât de mult poate să facă diferența promovarea unui caz. Uneori un share valorează mai mult decât cei cincizeci de lei pe care-i donează cineva. Un share poate duce cauza în atenția altor oameni din comunitatea locală. Și cu cât mai mulți oameni văd un caz, cu atât mai mulți vor dona.

     Intrați pe Bursa Binelui și vedeți și voi cum puteți face bucurii celor aflați în impas. Acum, peste o săptămână sau trei luni, oricând veți simți dorința de a face o faptă bună, BCR vă ajută să ajungeți mai aproape de cazurile pe care le considerați importante pentru voi.

 

Articol  pentru Super Blog2018.

 

Un acoperiș de calitate vinde o casă la preț mai bun

     „Pic, pic, pic! Pic în sus, pic în jos, pic pe umăr, pic pe dos!„

     Mai țineți minte jocul ăla din copilărie? Toată ziua fetele în jucau pe la scările blocurilor. Cam așa era și la amicul meu acasă, doar că „pic pic” nu se referea la un joc de copil ci la picăturile care-și făceau loc prin tavan în toată casa. A, nu v-am spus că omul avea de gând să și vândă casa. „Acum, cât e vară și nu plouă„, zicea. El practic voia să-i dea o spoială să nu se vadă petele de pe tavan și aia e! „Băi, nebunule! Cum vrei să vinzi tu dărăpănătura asta așa? Crezi că scapi cu un var curat pe pereți? Păi la prima ploaie te caută ăia cu pistoalele, nebunule! Sau, mai rău, te scriu pe toacă pentru că i-ai fraierit la bani! Pune mâna și repar-o întâi”, i-am zis. Bineînțeles că n-a fost suficientă o singură discuție și toată luna iunie am dus muncă de lămurire cu nebunul să retragă casa de la vânzare până o pune la punct.

Și după ce l-am convins, ia și explică-i nebunului de ce să facă un acoperiș serios, trainic în loc de-o cârpeală ieftină care să cedeze după doi ani. Ce să înțeleagă profanul că un acoperiș zdravăn este practic primul și poate cel mai important nivel de protecție al casei? De unde să știe el că o țiglă metalică Bilka, dacă este montată așa cum recomandă specialiștii poate avea o durată de viață de 50-60 de ani, timp în care casa este ferită de ploaie, gheață, zăpadă sau vânt? Nu merită, zicea nebunul. Cum să nu merite? Păi are un sistem de prindere care-ți asigură perfect etanșeitate și protecție la scurgerile de apă sub ea! Nu merită!, insista el până am înțeles de ce zicea el că nu merită. Se temea blegul de prețuri mari și se gândea că nu-și scoate de pe casă nici măcar investiția în acoperiș. A, păi zi așa, bătrâne! Tu nu știi nici să cauți prețul cel mai bun! Păi nu te-nvață prietenul tău tot? Te-nvăț cum să-ți repari șandramaua, te-nvăț și cum s-o faci cât mai ieftin!

     Înainte să-i dau nebunului mură-n gură soluția, îi arăt câteva recenzii video făcute de oameni simpli, ca noi, care au cumpărat materiale pentru acoperișuri prin intermediul unui site de specialitate. Sceptic din fire, îmi spune ce spun toți românii când văd recenzii: A, păi ăștia-s plătiți să spună de bine! Da, prietene! Sunt plătiți, dar nu așa cum crezi tu! Deschid site-ul și-i arăt profanului minunăția. Oamenii intră aici, primest ajutor specializat din partea consultanților puși la dispozițe și aleg întocmai materialele de care au nevoie. Materialele care, apropo, sunt de cea mai bună calitate, pentru că nu-s zăcute prin depozite sau rebuturi ale vreunui magazin sunt comandate în cantitatea și dimensiunile potrivite și le sunt livrate clienților direct din stocul producătorului. Fără intermediari, fără comisioane inutile. Și ajungem la plată. Clientul plătește mult mai puțin decât ar plăti dacă ar cumpăra de la un depozit sau de la un magazin de specialitate. Și dacă la livrare documentează printr-o filmare descărcarea mărfii și fac o recenzie video așa cum ai văzut mai devreme, oamenii sunt răsplătiți și cu o mică reducere la comandă.

Site-ul e perfect chiar și pentru clienții „praf” cum e prietenul meu. Îi cauți pe oameni, le spui ce-ți dorești și primești din partea lor gratuit consiliere pentru cumpărături. Tu le spui că ai nevoie de-un acoperiș și ei te sfătuiesc care ți se potrivește în funcție de buget de tipul casei sau de alte aspecte. Ei sunt cei care să-ți spună care-i diferența dintre tabla Lindab și țigla metalică Wetterbest. Ei sunt cei care te ajută să-ți comanzi și materialele pentru reparațiile interioare după ce-ți montezi noul acoperiș și tot ei sunt cei care-ți asigură transportul materialelor de la producător și până la tine-n bătătură, gratuit! Unde mai pui că te ajută și cu accesoriile necesare, ca să nu te trezești în mijlocul lucrării că nu ai pe ce pune mâna și să fii nevoit să improvizezi.

     L-am bătut la cap pe nebun până am căpiat cu acoperișul ăla. Ca la final să-mi dea lovitura de grație: „Totuși de ce am nevoie să-l repar atât de bine? Doar vând casa. Nu-i ca și cum aș face pentru mine!” Prietene, glumești? Un acoperiș nou se vede de la un kilometru când te uiți la casă! Prima dată când o să-ți vină cumpărătorul să vadă casa, acoperișul o să-l vadă! Și un acoperiș de calitate se recunoaște din prima! Nu numai că-ți cresc șansele să vinzi, dar ai toate șansele să obții chiar și un preț mai bun decât ți-ai fi dorit tu să ceri! Bine, n-am vrut să-i spun blegului că mă tentează grav să-i cumpăr eu casa și să mă mut în ea! Practic, pentru asta m-am tot obosit cu el toată vara să-l conving să schimbe acoperișul. Dac-o fi să mă mut în ea, să  știu măcar că am un acoperiș bine făcut cu care n-o să am de treabă în următorii cincizeci de ani! Cât despre bani, nu-mi fac probleme. Am eu grijă să-i amintesc cine l-a ajutat toată vara să-și comande și să-și monteze acoperiș nou. Doar nu crede că ajutorul meu vine gratuit ca ăla de la diviziadeacoperișuri.

 

Articol pentru Super Blog 2018, proba nr 22 sponsorizată de Vindem-Ieftin.ro

Când lucrezi pe străzi ai nevoie de protecție extra.

     Eu sunt Petru. Sunt unul dintre băieții ăia șmecheri care în liceu nu frecventa deloc școala. Preferam ca la ora de matematică să merg cu băieții la o bilă sau la bere. Prost nu am fost deloc. Adică, în puținele ore pe care le petreceam în clasă pricepeam tot și rezolvam problema la matematică direct din cap, fără să pun pixul pe hârtie. Doar că nu mi-a plăcut școala în general. Consideram că e inutilă. Și mi s-a dovedit contrariul când m-am trezit singur pe lume, fără bani și fără ajutor din partea cuiva. Singurul loc de muncă de care m-am putut apropia a fost ăsta pe care-l am și acum, adică lucrător salubrizare, sau măturător de străzi, cum ar zice toată lumea. Nu e cine știe ce, dar pun și eu o pâine pe masă și chiar reușesc să adun câțiva lei de la o lună la alta.

     Ei bine, locul ăsta de muncă vine cu o grămadă de dezavantaje. În afară de privirile acuzatoare ale trecătorilor, rușinea pe care-o trăiești când treci pe lângă un fost coleg de liceu sau un prieten care coboară dintr-o mașină scumpă, mirosurile insuportabile de la pubele și coșuri stradale, tonele de mizerii care-mi trec prin mâini, una din cele mai mari probleme pe care le are un măturător de străzi este degradarea sănătății și a pielii cu fiecare zi. Gaze de eșapament, praful de pe străzi, frigul, căldura, vântul și ploaia, toate participă activ la deteriorarea din toate punctele de vedere ale ființei. Așa am ajuns eu ca la treizeci de ani să arăt ca la cincizeci. Și uite-așa ajungi să te gândești ce ai putea face ca să-ți protejezi cumva sănătatea și aspectul pielii.

     Într-una din zile, făcându-mi rondul de coșuri printr-un parc aglomerat, îmi pică-n mână un ambalaj de la nu-știu-ce cremă hidratantă antipoluare. De obicei nici nu mă uit la ce scot din coșurile alea și arunc direct în sac, dar de data asta m-a intrigat denumirea. Știam că aveam și eu nevoie de o soluție împotriva poluării din oraș pentru fața mea și-am citit mai departe. Era o cremă cu efect de hidratare și protecție UV și de încetinire a efectelor poluării urbane. Adică o cremă care ajută tenul să suporte mai ușor rigorile străzii. Am împachetat cutiuța și-am băgat-o într-un buzunar, iar la pauza de masă am scos telefonul din buzunar și-am început să mă documentez. Crema făcea parte dintr-o gamă mai largă de produse, noua gamă Aslavital Mineralactiv, creată pe baza argilei 100% naturale, o gamă de produse destinate special tratamentului tenului afectat de poluarea urbană. N-am stat pe gând prea mult și după ceva mai multă cercetare mi-am cumpărat cele necesare. Am luat crema hidratantă antipoluare SPF10, o mască detoxifiantă cu cărbune Peel-off și apa micelară cu argilă. Văzusem pe net că e nevoie de ea la orice tratament. Și mi-am făcut un ritual zilnic ca să mă îngrijesc de tenul meu cel bătut de rele.

     În fiecare dimineață, după ce mă spăl bine pe față, o curăț cu apa micelară. Apa asta este și ea unul din produsele din “prima gama românească creată pe baza argilei 100% naturale, provenită din Munții Pădurea Craiului” și are efect nu doar de curățirea tenului înainte de aplicarea tratamentelor ci și acționează împotriva poluării tenului, detoxifică și înlătură efectele stresului urban. Știam că-i doar pentru doamne, ca să dea machiajul jos, dar aparent, poate fi folosit și de domni doar pentru curățarea tenului de impurități și alte năzdrăvănii. După apa micelară urmează tratamentul cu crema hidratantă. Conținând ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic și vitamina E, crema acționează ca un scut de protecție împotriva razelor UV și a stresului provocat de poluarea zilnică din oraș. În plus, tenul este mult mai hidratat și mai catifelat.

O dată pe săptămână, duminica, atunci când sunt și eu liber îmi rezerv o oră pentru masca detoxifiantă cu cărbune activ. Am grijă să nu primesc musafiri în ora aia că nu știu ce păreri și-ar face. Dar niciodată nu sar peste tratamentul ăsta. Și el, ca și celelalte pe care le folosesc zilnic are efect de purificarea tenului și de protecție împotriva stresului generat de poluare. Și, gândind dintr-o altă perspectivă, e și amuzant să mă văd cu masca pe figură. Deci cumva e și un mic tratament împotriva stresului psihic. Timp de o oră râd de-mi sare masca de fiecare dată când mă uit în oglindă.

     O să spuneți că e imposibil să-mi permit asemenea  răsfăț eu, un amărât de măturător de străzi, dar să știți că nu-i așa. Întreaga gamă de produse este disponibilă în magazinele de brand Gerovital şi Farmec, în magazinul online farmec.ro, dar și în hypermarketuri, supermarketuri și magazinele de specialitate din țară la prețuri extrem de avantajoase. Vorbim, totuși, de un brand românesc respectabil, care face totul pentru ca noi să ne putem îngriji de corpurile noastre fără să fim nevoiți să facem împrumuturi în bănci.

     Au trecut deja câteva luni bune de când tot îmi curăț fața și mă eliberez de stresul poluării din oraș, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor. Dacă n-aș purta combinezonul verde și mătura după mine, lumea m-ar confunda cu un student drăguț. Pun pariu că m-aș lipi și de ceva întâlniri cu domnișoare simpatice. Cred c-ar fi timpul să schimb locul de muncă. Niște cursuri la seral și puțină muncă o să mă scoată în câțiva ani de pe străzi. Acum cât încă sunt tânăr și mai am o șansă. O fi având efecte miraculoase argila din Munții Pădurea Craiului, dar sigur nu reușește să dea înapoi și anii din buletin.

 

Articol pentru proba nr 21 din Super Blog 2018, probă sponsorizată de Farmec.

Fotografiile perfecte vin la pachet cu alegerea salonului de nuntă perfect, la hotelul perfect.

     N-am mult timp de când am decis să renunț la jobul meu cel iubit în favoarea fotografiei. La început am avut ceva contracte pe la școli și grădinițe pentru serbări și poze de ecusoane, apoi rudele și prietenii au început să mă cheme pe la evenimentele lor importante și, de curând, am început să adun contracte importante de la oameni necunoscuți. Un botez, o nuntă, altă nuntă și tot așa.

     În puținul timp de când fac treaba asta la un nivel mai serios (că nu mă pot numi profesionist) am avut ocazia să văd foarte multe locuri frumoase, numai bune să-ți petreci cea mai frumoasă zi din viață alături de persoana iubită sau orice altă zi. De exemplu, de curând am fost rugat să fiu fotograful unei nunți care s-a petrecut în Poiana Brașov. Un hotel elegant, călduros. Ceva de vis. N-am crezut că o să fiu atât de plăcut surprins de locația aleasă. Ca fotograf, am câteva criterii pe care trebuie să le respecte locația. O nuntă de vis trebuie să beneficieze de niște fotografii perfecte care să aducă amintiri de vis. În primul rând am nevoie de foarte multă lumină. Salonul hotelului pe care l-au ales clienții mei era atât de luminos, atât ziua cât și noaptea că puteam face foarte bine pozele  și pe automat că tot ieșeau perfecte. Am mai avut clienți în zonă, dar din punctul de vedere al luminii, cred că acela era cel mai bun salon de nunți din Brașov din câte am vizitat.

     Un fotograf care se respectă găsește mereu indiferent de condițiile locului cele mai bune cadre. Când faci o nuntă la Royal nici nu trebuie să-ți faci griji că n-o să ai cadre bune. Începând de la salon care este extrem de spațios și care are un ring de dans foarte degajat și până la peisajele pe care le oferă împrejurimile ești într-o continuă provocare. E greu să te hotărăști unde vei trage cele mai bune cadre. Să fie terasa exterioară de pe care poți vedea creasta munților, să fie holul mare de la intrare, ringul de dans sau priveliștea pe care o poți admira de la balconul camerei în care ești cazat toate îți oferă milioane de oportunități ca să scoți cele mai bune fotografii pentru clienți.

     Că tot vorbeam de cazare, puține locuri pe unde am fost s-au ridicat la nivelul promisiunilor. Hotelul dispune de un număr de 29 de camere de diverse tipuri în care poate acomoda până la optzeci de invitați. Dacă te gândești că optezeci de oameni de la nunta ta nu vor avea probleme cu cazarea realizezi că este una din cele mai bune opțiuni de cazare în Poiana Brașov. Și dacă te gândești la o nuntă cochetă, dar micuță, discretă, s-ar putea să rezolvi problema pentru toată lumea. Inclusiv pentru muzică și fotografi.

     Dacă ar fi să mă însor eu cândva știu că un hotel ca acesta sau, de ce nu, chiar acesta, va fi prima alegere pentru nuntă. Noi, fotografii, nu prea reușim să ne bucurăm de deliciul culinar al petrecerii de obicei. Dar reușim să surprindem în imagini delicatesele de pe mese și sincer să fiu, la Royal am avut plăcuta surpriză să descopăr niște preparate care dădeau al naibii de bine la poză. Faptul că meniurile sunt perfect customizabile este un mare avantaj de care orice client va profita pe deplin.

     Copiii sunt un element dificil în meseria mea. De câte ori apar cei mici în cadru fotografiile se înviorează și capătă o energie incredibilă. Însă, ce-i prea mult strică și câte-odată îți dorești ca cei mici să se retragă puțin dintre picioarele invitaților ca să poți să-ți faci treaba până la capăt. La Royal e foarte simplu să se întâmple asta. Hotelul este dotat cu spații de joacă pentru cei mici, atât interior cât și exterior. Ei se vor distra jucându-se în siguranță, iar fotograful va reuși să-și ducă misiunea la capăt cu brio.

     V-am spus de toate lucrurile astea pentru ca voi să știți la ce anune să vă gândiți atunci când alegeți locația în care să vă petreceți momentele cele mai frumoase din viață. Știu că de obicei atunci când oamenii decid unde să-și facă petrecerea nunții se gândesc la numărul de locuri, la meniuri, la servicii și la aranjamentele florale. Însă, n-ar fi rău ca atunci când intrați într-un restaurant în care vă gândiți să vă petreceți noaptea nunții să priviți locul și din perspectiva omului din spatele lentilei. La urma urmei, după ce se termină totul, veți rămâne cu amintirile pe care vi le crează fotograful și cred oricine își dorește ca albumul foto de la nuntă să fie perfect. Nu-i așa?

 

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2018, proba nr 20, probă sponsorizată de Royal Butique Hotel Poiana Brașov

 

Planuri, planuri. Revelion la treizeci de grade!

     Frig. Din ce în ce mai frig. Mut sacoșa din stânga în dreapta doar ca să bag mâna puțin în buzunar să se mai încălzească. Străzile orașului sunt din ce în ce mai pustii chiar dacă oamenii au început să aprindă luminile de sărbători. Pe celălalt trotuar un băiețel aleargă o mingie spartă. Pe trotuarul meu, din față, vine un cuplu. Sunt grăbiți și frigul îi obligă să-ți țină fețele înfofolite în gulerele gecilor. Ce trist! Mă resemnez gândindu-mă că nu mai trebuie să stau în orașul ăsta decât o săptămână. Mă întorc acasă în weekend și urmează vacanța. Trei luni fără deplasări, fără telefoane, fără materiale, angajați noi și fără probleme. Pot să mă întorc la proiectul meu de suflet, la călătoriile mele dragi pe care le povestesc prietenilor mei aici, pe blog.

     Ridic privirea doar pentru o secundă cât și-a schimbat vântul direcția și ochii îmi cad pe o vitrină din apropiere: „Revelion 2019!”. Oh, Revelionul! trebuie să mă decid din nou unde o să dorm o să-mi petrec noaptea dintre ani. Cobor privirea ferindu-mi nasul din fața vântului tăios și încep să mă gândesc unde aș putea „trage” anul ăsta să petrec un Revelion diferit. M-am săturat de petrecerile „la X acasă”, m-am săturat de taverne, cluburi, pensiuni și restaurante de prin diverse colțuri din țară. Off, ce frig e! (Mut din nou sacoșa în cealaltă mână și o bag pe asta la căldură.) Poate-ar fi mai bine ca anul ăsta să mă orientez spre o destinație cu mai multe grade peste zero. O destinație fierbinte, chiar. N-ar fi rău ca la trecerea dintre ani să am pe mine doar o cămașă vaporoasă, o pereche de bermude și-un Mai-tai într-o mână.

     Vântul își schimbă iar direcția doar cât să-mi permită să ridic din nou privirea și să

*arhivă personală

văd pe unde merg. Îmi atrage iar atenția o altă vitrină și-o casetă cu reclamă pe fațada blocului. „Partener acreditat Christian Tour”. Și-atunci îmi pică fisa. Cu Christian Tour am făcut multe vacanțe despre care am tot povestit pe blog și de fiecare dată a fost perfect. Ce-ar fi să caut la ei o ofertă de Revelion? Un Revelion Christian Tour într-o țară exotică îmi sună bine, mai ales că frigul începe să-mi pătrundă mai adânc în oase. Nu mai am răbdare și scot telefonul din buzunar și încep să caut pe site-ul lor. Frigul nu-mi dă pace, însă, așa că abandonez ideea doar pentru câteva secunde până mă opresc în fața unei cafenele. O să întârzii la munca, dar la naiba! Mi-e frig și vreau să-mi găsesc o destinație pentru Revelion ACUM! O să-mi comand o ciocolată caldă și-o să mă uit după oferte speciale Revelion. N-are de ce să dureze mai mult de cinșpe-douăzeci de minute. Când vine vorba de destinații exotice mi-e foarte greu să aleg. De obicei treaba intra în atribuțiile jumătății, dar de când am strâmbat din bot la propunerea unei vacanțe în Japonia mi-a pasat mie responsabilitatea, împreună cu greutatea ei. Dacă nu-i bine, mă ard. Și nu vreau.  O grămadă de variante numai bune de petrecut noaptea dintre ani, dar dintre toate cea mai ofertantă mi se pare o ofertă de Revelion în Dubai. Pe lângă faptul că e cea mai apropiată destinație exotică, pentru mine este un vis de câțiva ani să ajung acolo. Toate articolele, toate documentarele, toate informațiile pe care le-am văzut despre Dubai, despre ce a reușit să ajungă într-un timp atât de scurt mă fac să-mi doresc să ajung acolo. Și sunt convins că ar fi o destinație potrivită și pentru ea. N-aș da greș.

     Pozele cu spectacolul de lumină de la miezul nopții spun totul despre cum ar fi Revelionul în Dubai. Un oraș care e veșnic treaz, o explozie de culoare și arhitectură, tot ce-ți poți dori găsești acolo. Mă gândesc că dacă tot dăm șubele și bocancii și promoroaca din barbă pe plaje însorite, bermude și ochelari de soare am putea să facem o schimbare și din punct de vedere gastronomic. Adică, oricum o s-o facem. Nu văd cum am putea găsi sarmalele sau răciturile ori salata de boeuf prin Emirate. Nu știu ce oferă meniurile de Revelion în Dubai, dar cu siguranță eu o să vreau să încerc faimosul machbous, o mâncare din orez cu carne, asezonate cu ceapă, roșii și lămâie uscată. Categoric o să încerc și unul din deserturile lor specifice (mai pe ascuns, așa, că ea o să mă certe că iar m-am îngrășat). Și nu în ultimul rând o să vreau să beau o cafea! Sau mai multe! Citisem undeva că la ei deseori cafeaua este amestecată cu condimente.

     Sunt multe lucruri de vizitat în Dubai. Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume (până la un moment dat), unde trebuie neapărat să ajung la puntea de observație de la etajul 124. Nu-i decât la aproximativ 450 de metri deasupra Pământului. S-ar putea să fiu nevoit să urc singur. Palm Jumeirah, una din cele mai mari insule artificiale trebuie să fie pe lista de vizitare. Doar nu mergem în Dubai doar pentru noaptea de Revelion, nu? Mai zăbovim. Destul cât să ajungem să vedem și Burj Al-Arab-ul, cel mai spectaculos hotel din lume.

     Mă uit la ceas și-mi dau seama că deja am întârziat la munca mai bine de două ore. Mă uit pe masă în fața mea și observ trei căni goale de la ciocolată caldă. M-am luat cu visatul  la Revelion și-am uitat complet de tot. Ar trebui s-o iau din loc dacă vreau să nu am probleme. Dar înainte de asta, zic s-o sun și pe ea să-i spun c-am găsit unde să facem Revelionul. Să mai beau o ciocolată, zic. Discuția s-ar putea să dureze ceva…

 

 

Pentru Super Blog 2018

Tu ce faci de Black Friday-ul ăsta?

     Se apropie Crăciunul și o dată cu el și perioada aia mișto în care peste tot, la toate cafenelele, magazinele, în toate mijloacele de transport și toate casele se aud frumoasele colinde. Mulți nu știu, însă, că înainte de Sărbători mai e o perioadă cu cântare. Tot un fel de colinde, dar mai triste, așa. Sunt romanțele de jale care se aud din portofele, cântate cu maximă suferință de cardurile bancare în perioada din timpul și mai ales de după Black friday. Le auzim cu toții și, de cele mai multe ori ne alăturăm lor într-un duet spectaculos.

     Nici eu nu sunt străin de întâmplările astea. În fiecare an promit că n-o să-mi mai fac cardul să plângă și în fiecare an îl dezamăgesc total. O să râdeți, dar nu-l fac să plângă prin metoda clasică: telefoane, tablete, laptopuri, televizoare și alte năzdrăvănii IT&C. Nu! Pe alea le cumpăr în timpul anului „știu eu când și cum”. În perioada asta îmi terorizez cardul și contul cumpărând țoale. Haine, bre! Ce n-ați înțeles?

Treaba-i simplă. În timpul anului arunc banii ca la nuntă pe tehnologie. A apărut un telefon nou? Al meu e! Televizor, soundbar sau un laptop gaming nou? Cumpără băiatul! Dar dacă vine vorba să dau câteva sute de lei pe o pereche de jeanși, pe un cardigan, o cămașă sau mai știu eu ce n-are bani băiatu’! Așa că în punem acolo în wishlist și așteptăm salariul. Numai că salariu vine și pleacă și eu tot nu-mi mai cumpăr haina.

De cele mai multe ori, când constat că sunt aproape să rămân  „în curul gol”, dau o fugă pe net și caut ce-am nevoie. Vine sezonul de nunți. Mă uit în agendă, văd câți prieteni se nenorocesc în perioada următoare și intru pe site să caut câteva cămăși, niște perechi de pantaloni și două-trei perechi de pantofi. Nu le cumpăr. Le pun acolo în wishlist pentru când o fi nevoie de ele.  Mă trezesc într-o dimineață cu chef de alergat și cu promisiunea că „de mâine” fac sport, iar intru pe site și mai bag acolo un hanorac, două-trei tricouri, niște pantofi sport și o grămadă de șosete. Nici pe astea nu le cumpăr pentru că încă n-a venit „de mâine” ăla. Dar să fie acolo.

     Într-o după amiază, la muncă, plictisit de viață, îmi amintesc de nu știu ce bluză pe care mi-a zis a mea că i-a plăcut. Bag un search pe site printre bluze de damă, găsesc fermecata și-o bag și pe aia în wishlist. Nu acum! Mai încolo spre ziua ei o cumpăr că risc s-o găsească prin casă și stric surpriza.

     Și uite-așa ajung în nefericita lună noiembrie când începe Black Friday și prețurile la produsele din wishlistul meu se scufundă mai ceva ca Titanicul. Ce face băiatul? Se-apucă și bagă în coș. Cămășile pentru nunțile la care n-a mai fost că era răcit sau în delegație sau avea alte obligații, pantofii sport și hanoracul pe care nu o să le folosească pentru că, să fim sinceri, cine iese la alergat iarna? bluza domnișoarei, chiar dacă a trecut ziua ei și i-am cumpărat altceva, dar vine și Crăciunul și mai e o șansă s-o fac fericită și mă trezesc la final că intru în iarnă fără „cauciucuri” de sezon rece deci dau o tură repede și pe la secțiunea de ghete de bărbați să caut ceva încălțări care să-mi țină de cald pentru următoarele luni.

     Și uite-așa uit și anul ăsta de promisiunea că nu mai cumpăr nimic de Black Friday și că o să pun și eu bani la ciorap pentru viitorul ăla pe care-l tot aștept și nu mai vine. Dar ce poți face? Unul e Black Friday în an și trebuie să recunoaștem… cu banii pe care-i cheltui în perioada asta pe haine nu mi-aș cumpăra nici măcar jumătate în restul anului. Așa că nu știu ce faceți voi de BeFe-ul ăsta, dar eu mă trezesc dis de dimineață, frec bine cardul pe-o parte și pe alta și mă pun pe treabă. Sper să prind toate promoțiile! O să comand și niște batistuțe faine din bumbac să șterg lacrimile cardului la sfârșit! Parol!

 

Articol pentru Super Blog 2018

 

 

Scrisoare către puiul nostru. Sau cum să-i spui copilului că e timpul să învețe să părăsească cuibul.

Dragă Victoraș,

 

     Vrem să te anunțăm că vara asta mama și tata vor fi plecați într-un concediu prelungit. Tu mai ai câteva săptămâni de facultate, dar când vei fi terminat cu ultimele restanțe examene, noi vom fi probabil undeva pe la Ecuator. Am decis să facem o excursie prelungită în jurul Pământului pentru a celebra cei 25 de ani de căsnicie. Nu te bucura, acasă nu o să lăsăm nimic. Frigiderul l-am scos din priză, toate alimentele din dulapuri și din magazie le-am donat unui centru de copii iar pe Molda am dus-o la tanti Magda să aibă grijă de ea următoarele trei luni. (Am luat și banii de sub mileul de la televizor. Excursia asta este destul de costisitoare și avem nevoie de aproape toate econimiile.

Ți-am pus câțiva bani în cont ca să te descurci pentru câteva săptămâni până îți găsești de muncă. Ești deja băiat mare și suntem convinși că nu îți va fi greu să te orientezi. Am vorbit cu Dora, mama lui Cosmin și mi-a spus că el și-a găsit ceva de muncă prin Costinești pe la o terasă și că pleacă la mare imediat ce termină cu școala. Ai putea să vorbești cu el și să mergeți împreună la mare. Ai face ceva bani buni cât să te întreții pe toată durata verii și ceva în plus ca să-ți plătești taxele pentru primul semestru de anul viitor. Pe noi o să ne cam usture portofelele după vacanța asta, deci ne-ar fi de mare ajutor dacă ai începe și tu să produci ceva bani.

     Mama ta, însă, are o altă idee. Știi că ea stă mai mult cu nasul în internet decât mine. A citit undeva despre excursiile astea dedicate studenților, Work and Travel și s-a gândit că ți s-ar potrivi. Înainte să spui NU și să arunci tableta pe pat, vreau să îți spun că ți-am mai pus niște bani pe un card pe care l-am lăsat la tanti Magda. Dacă decizi să accepti propunerea mamei tale îți vom spune codul PIN de la card ca să poți folosi și acei bani pentru actele necesare plecării.  Și s-ar putea să-ți rămână și ție acolo de-o pizza și-o bere.

     Acum că ți-am captat atenția, să-ți spun mai detaliat despre ce este vorba. Work and Travel este un fel de călătorie pentru studenți pe perioada vacanței de vară în care aceștia pot găsi locuri de muncă în Statele Unite. Vei avea ocazia să vezi țara tuturor posibilităților, să te familiarizezi cu viața și cultura de acolo, să găsești ceva de muncă la o companie serioasă, să vezi ce înseamnă munca la americani și să strângi și ceva bani de buzunar. Înainte să te enervezi și să spui că toată treaba asta este cam „out of the blue” (pe asta am învățat-o special pentru scrisoarea asta către tine) să știi că eu și cu mama ta încă de anul trecut ne-am gândit că a venit timpul ca tu să începi să trăiești pe picioarele tale. Mai ții minte anul trecut în mai când te-am dus în vizită la frate-miu la gater? Voiam să te bag zilier la el pe timpul verii, dar maică-ta a început să plângă că ești prea mic și n-o să faci față la așa ceva și te-am iertat pentru încă un an. Dar anul ăsta a venit timpul să începi să înveți să fii pe picioarele tale. În plus, cu oferta asta pe care am găsit-o, ne-am gândit că ți-ar da foarte bine la CV să scrii că ți-ai făcut vacanța cu Work and Travel. Am citit pe internet că studenții care participă la programele de genul ăsta au mai multe șanse la un loc de muncă bine plătit. Deci tot la binele tău ne-am gândit! În plus, gândește-te! Ai șansa ca, în timpul liber, să călătorești prin America! Poți ajunge să vezi în sfârșit Los Angeles-ul sau Washington-ul și să înveți ceva! Au niște muzee spectaculoase acolo! Și, cine știe, poate te vei întâlni și cu noi! Pe la sfârșitul lunii iulie, conform itinerariului nostru, ar trebui să ajungem în Washington DC. Dacă reușești să-ți găsești un loc de muncă prin apropiere ne-am putea întâlni într-o zi și ne-ai putea scoate la o cină (din banii tăi, normal! Că o să ai salariu frumușel).

     Dragule, să nu crezi că nu te mai iubim sau că vrem să scăpăm de tine! Vrem doar să înțelegi că ești la începutul vieții de adult și trebuie să înveți să te descurci. Adică, până la ce vârstă credeai că o să-ți cumperi prezervative din banii noștri? (Da, ne-a spus Cristina de la magazinul din campus că în fiecare sâmbătă cumperi o cutie de prezervative, o sticlă de vin și o cutie de ciocolată). N-ai vrea să îți permiți să scoți fata aia norocoasă și în oraș? Nu crezi că o să se plictisească să-și petreacă fiecare sâmbătă seara în cămin cu o sticlă de vin și o cutie de bomboane?

Uite, ca să nu spui că încercăm să te controlăm, îți trimit în următorul mesaj și un link în care o să găsești o selecție variată de oferte turistice speciale pentru Work and Travel. Poți să alegi orice destinație îți dorești tu. Avem încredere că o să alegi cu cap și n-o să te duci pe undeva pe lângă Las Vegas. Nu-i așa? Dar nu-ți impunem noi nimic!

     Dragule, cam asta este tot ce-am vrut să-ți spunem. Suntem convinși că o să te distrezi de minune în State și o să ne povestești o mie de lucruri când o să vii acasă în toamnă. Să știi că pe noi nu o să ne găsești la telefon toată vara. Roamingul este foarte scump, așa că o să putem vorbi doar prin e-mail. A, și să nu uit! Săptămâna trecută a trebuit să schimb yala de la intrare, deci degeaba treci pe acasă! Dar nu-ți face griji. Până te întorci tu în septembrie noi suntem deja acasă.

   Te iubim, copile! Cu drag, tata și mama!

 

Pentru Super Blog 2018, proba nr 17. Sponsor: CND Turism Vacante Speciale.

Nu-l face haina pe om cum îl face halatul pe medic

     Deși am fost un copil bolnăvicios și mi-am petrecut primii doi-trei ani numai prin spitale, prima mea amintire legată de cadrele medicale este de pe la vârsta de 4-5 ani când am văzut pentru prima dată salvarea venind la noi la bloc. Era vorba despre tanti Coca de la apartamentul 10 care trebuia să nască și a prins-o travaliul în casă (spăla aragazul, auzisem eu la vremea aia). Nenea Titi, șoțul ei a dat atunci buzna practic în apartamentul nostru și până să se dezmeticească ai noștri despre ce era vorba el deja vorbea la telefon cu cei de la Salvare să vină de urgență. Eram obișnuit să vină vecinii la noi să vorbească la telefon pentru că eram singurii din toată scara care aveam telefon (fix, că mobil nu exista pe-atunci) și ai mei, oameni faini din fire îi mai lăsau pe vecini să dea câte un telefon scurt. Dar atunci chiar mă speriasem pentru că omul a intrat în apartament fără să bată măcar la ușă sau fără să scoată un sunet.

     N-a trecut mult timp și la scara blocului a tras o Dacia break a Salvării din care au coborât un medic și o asistentă care urcau scările câte două-trei de-odată vociferând între ei. Despre asistentă nu-mi amintesc decât că era foarte slabă și avea o față atât de acră că n-o puteai îndulci nici c-o cisternă cu miere. Imaginea medicului însă, mi-a rămas mult timp întipărită în minte. Era un zdrahon de om, la peste o sută de kilograme și purta purta o bluză medicală mai mult gri decât albă. La buzunarul de la piept avea o pată albastră de mină de pix a cărei forme aducea cumva a cap de dragon ori balaur ori ceva de genul ăsta. Mai jos, pe burtă, avea câteva pete de iod probabil. Însă, la cei patru ani ai mei mă gândeam că-s pete de sânge și cumva, în capul meu s-a făcut nu știu ce analogie între capul de dragon de la buzunar și petele de „sânge” de mai jos și uite-așa mi s-a născut frica de medici pentru că în mintea mea, medicul ăla dădea oamenii la dragoni, ca să-i mânânce. Peste bluza medicală atârna o enormitate de halat de o culoare atât de sumbră că-mi venea să plâng doar uitându-mă la el.

     Mulți ani am petrecut temându-mă de medici și tremurând doar la auzul sirenelor salvărilor care treceau pe strada mea până într-o zi când am ajuns la Urgențe. Eram destul de măricel, aveam vreo 13-14 ani când neastâmpărat cum eram m-am urcat într-un copac și-am deci să cobor de-acolo cu „liftul”. 3 metri înălțime versus oasele mele fragede, a rezultat o fractură la picior de toată frumusețea. La primire Urgențe, având în minte amintirea doctorului cu cap de dragon și sânge am închis ochii așteptând să fiu dat pradă jivinelor. Surpriză, însă! Un glas cald mi-a cerut să deschid ochii și să-i spun ce năzdrăvănie am făcut de am ajuns să-i onorez cu vizită într-o zi atât de călduroasă. Am deschis ochii timid și în fața mea stătea un tânăr frumos, cu un zâmbet foarte cald. Purta o bluză medicală de un alb imaculat, iar la buzunarul de la piept avea cusută figura lui Mikey Mouse. Niciun dragon, nicio pată de sânge, niciun halat urât. Am început să capăt încredere în el văzându-l și frica îmi dispărea cu fiecare privire, cu fiecare zâmbet, cu fiecare vorbă caldă pe care mi-o adresa. De câte ori îmi aminteam de medicul cu dragon, aruncam o privire la pieptul medicului și mă linișteam privind o față zâmbitoare a unui șoricel buclucaș. N-a trecut mult timp și lângă el a apărut o asistentă. Nici ea nu avea nimic din ceea ce-mi aminteam eu din acel episod. O fătucă extrem de frumoasă, cu un zâmbet ce te cucerea pe loc. Și ea, ca și medicul, avea cusut în piept un personaj din desene animate. Era Donald Duck la ea. Cumva se potrivea. Zâmbetul zglobiu al rățoiului aducea extrem de mult cu al ei.

Brusc frica de cadre medicale a dispărut iar imaginea doctorului sadic cu cap de dragon și sânge pe bluză s-a risipit ca ceața la amiază. Am întors privirea în jurul meu și peste tot vedeam oameni frumoși în halate medicale imaculate de diferite culori, cu personaje din desene animate cusute în pieptul bluzelor și cu priviri călduroase.

     Îmi dau seama acum cât de mult contează ținuta unui medic atunci când iei contact cu el. Și când ești adult, dar mai ales când ești copil. Ținutele sumbre, neîngrijite, culorile întunecate și triste pot aduce cu ele sentimente de reticență ori teamă pe când, medicii care aleg bluze medicale cu imprimeuri în culori vii, cu teme vesele, cu personaje din desene animate sau alte chestii amuzante pot aduce încredere și sentimentul de prietenie. Iar pentru un pacient, fie el adult sau copil, încrederea în cadrul medical care îl îngrijește este totul! Este o chestie destul de cunoscută că starea de spirit a bolnavului poate influența starea medicală. Un pacient care are încredere deplină în doctor, care este vesel și încântat va răspunde mult mai bine unui tratament și se va simți mult mai confortabil în preajma medicilor decât un pacient încărcat de timorare și neîncredere. Iar medicii pot influența stările acestea prin alegerea echipementelor  potrivite.

     Când voi avea copii vreau să-i pregătesc încă de mici pentru întâlnirile cu medicii. Vreau să nu le fie frică și să se simtă bine în preajma lor. Vreau să aibă încredere deplină în ei, să nu pățească așa cum am pățit eu în copilărie.  Mă gândesc să caut un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru, să-mi cumpăr una-două bluze medicale frumoase, vesele și să le folosesc în diverse activități și jocuri împreună cu copiii mei ca să-și creeze de la început o imagine frumoasă, sănătoasă despre cadrele medicale. Cred c-ar fi o idee bună!

 

Articol pentru proba nr 16 din Super Blog 2018, probă sponsorizată de eHalate.ro

Japonia: vacanță singur sau în circuit organizat?

     De când am crescut și eu măricel, pe leafa mea, pe turta mea cum ar veni, am început să am și eu păsărelele mele și nebuniile mele în cap. Ba să-mi cumpăr cel mai nou televizor, ba să am ultima apariție la telefoane mobile, ba să plec în vacanță acolo sau dincolo. Se spune că în tinerețe e bine să strângi bani ca să nu duci lipsă de nimic la bătrânețe. Eu până acum n-am reușit să strâng una de-un leu. De fapt, dacă mă uit acum în portofel și vă spun câți bani am, o să aflați care este toată averea mea. Vreo 150 de lei și un bilet de autobuz cu două capete (compostat la unul).

     Dacă tot am zis de vacanțe și-am zis și că am păsărele stoluri-stoluri în cap, ar trebui să spun și că eu sunt Cănuță-om-sucit și că niciodată nu mă iau după curent. Dacă toți prietenii mei se duc la mare, eu fac dreapta spre munte. Dacă lumea face concedii în Italia, eu merg în Cehia, ori în Olanda. Dacă toată lumea în jurul meu visează la vacanțe în State, eu mă dau cu fundul de pământ și strâng din dinți ca să adun bani pentru un circuit în Japonia. De ce Japonia? Pentru că în primul rând nu e ceea ce caută ceilalți și în al doilea rând (de fapt, ăsta era primul rând), pentru că Japonia are acel je ne sais quoi care mă atrage într-un mod excepțional. N-a fost așa dintotdeauna. Dar de când am citit pentru prima dată romanul Shogun am prins așa un drag de cultura și istoria japoneză. Ei, nici chiar atât de drag încât să mă apuc să studiez pentru că sunt un leneș incurabil, dar destul de drag încât să-mi doresc cu ardoare să merg acolo și să văd cu ochii mei .

Voi merge în Japonia cu Exact Travel Club

     O vizită în Japonia nu este ca o excursie de trei zile pe Valea Prahovei. Dacă mergi acolo ai nevoie să te documentezi temeinic, să știi care-s locurile de interes și să ai puțin habar despre istoria și cultura lor. Dar cum spuneam mai sus, eu sunt un leneș incurabil și nu aș fi în stare să mă descurc de capul meu pe străzile Japoniei. Adică, probabil m-aș descurca să umblu de colo-colo cu harta pe telefon și cu indicațiile de la don Gugle, dar cu siguranță în felul ăsta nu m-aș bucura pe deplin de toate frumusețile pe care le are de oferit Japonia. Drept pentru care am căutat excursii organizate la nivel profesionist care să îmi satisfacă toate mofturile și care să mă ajute să văd cât mai multe lucruri minunate cât sunt acolo. Așa am dat peste un circuit în Japonia cu Exact Travel Club, o echipă super mișto de oameni care se ocupă de vreo douăzeci de ani de excursii în partea aia de lume și care, conform review-urilor sunt chiar buni de tot în treaba asta. Și timingul nu putea fi mai bun! Am găsit pentru anul viitor un circuit organizat exact într-o perioadă extrem de importantă pentru poporul japonez. Am înțeles că un eveniment extrem de rar s-ar petrece pe la sfârșitul lunii aprilie acolo, împaratul lor va abdica, ceea ce ar însemna încheierea unei dinastii și începutul alteia. Ar fi motivul perfect să-mi petrec câteva zile bune acolo. Țara va fi în sărbătoare și  voi avea posibilitatea să fiu martor la scrierea unei pagini grele din istoria țării.

     Recunosc, m-am gândit să fac treaba asta și singur, dar cum ziceam, dacă aș merge pe cont propriu, probabil aș orbecăi pe străzi dintr-un oraș în altul și n-aș ști care sunt punctele importante de vizitat. Cât de deștept ar fi telefonul tău mobil, nu se compară cu un ghid experimentat care simte orașul, care are în spate atâția ani de muncă și atâția oameni pe care i-a purtat prin cele mai interesante locuri. Unde mai pui că un ghid vorbitor de limbă japoneză este un avantaj enorm pentru oricine. Nu spun, japonezii sunt cunoscuți ca buni vorbitori de limbă engleză și probabil te-ai descurca să porți o conversație cu mare parte din ei, dar nu cred că dacă-i întrebi despre locurile pe care-ar trebui să le vizitezi ți-ar putea da atâtea informații câte ar avea un ghid de oferit. Într-un fel vă povestește un localnic despre perioada cireșilor în floare și despre istoria gheișelor sau despre faptele de vitejie ale samurailor și altfel se întâmplă când în fața ta este un om pregătit temeinic, care cunoaște atât de bine toate detaliile încât ajungi să crezi că este unul dintre ei.

     De asta zic că ar fi de preferat să merg pe varianta excursiei organizată frumos decât de capul meu. O fi puțin mai scump, dar așa sunt sigur că fiecare bănuț pe care-l dau (pe care O să-l dau, că încă nu i-am strâns) va merita și voi profita la maxim de momentele petrecute în Japonia, întorcându-mă acasă cu un bagaj de cunoștințe și cu amintiri pe care sigur nu le-aș căpăta dacă m-aș duce acolo all by myself.

  Articol pentru Super Blog 2018, proba 15. Probă sponsorizată de Exact Tours