Publicat în Super Blog

Să le explicăm copiilor de ce-i hrănim sănătos

     Într-o zi de vară, pe o bancă din gară, așteptând trenul spre casă, nepoata mea și-a îndreptat privirea spre o doamnă la vreo patruzeci de ani care stătea pe o bancă ceva mai retrasă. Femeia era clar supraponderală, ocupând vizibil două locuri pe acea bancă. „De ce e doamna aia atât de grasă? E bolnavă?” m-a întrebat nepoata mea. „Nu e bolnavă, Măriuța. Doar că mănâncă foarte nesănătos. Vezi ce are în mână? Vezi punga de chipsuri și sticla de Cola de 2 litri? Vezi punga de gogoși de lângă ea? De la toate astea a ajuns să fie așa.”  „Eu n-o să mănânc niciodată chipsuri și gogoși și n-o să beau niciodată Cola! Nu vreau să fiu ca doamna aia! E rușinos!

Aceasta a fost prima întâlnire a unui copil de patru ani cu efectele alimentației nesănătoase. E drept, la vârsta aia primul gând a fost legat de rușinea aspectului fizic, dar după câteva explicații a înțeles că urmările acestui tip de alimentație nu sunt doar de natură estetică ci, mai important, afectează sănătatea individului.

Din păcate, în România puțini părinți au răbdarea și conștiința să stea de vorbă cu copiii și să le explice de ce au nevoie de o alimentație corectă, sănătoasă. Mulți îi oferă și susțin o nutriție corectă, dar neexplicându-le copiilor de ce este necesar să consume alimentele sănătoase, riscă să cadă în cealaltă extremă unde, în momentele în care scapă de sub supravegherea adultului, copilul se aruncă pradă alimentației de tip fast-food (sau junk food, cum zic americanii). Nu este suficient să îi asiguri copilului alimente de calitate, sănătoase, naturale. Este imperios necesar să-i și explici motivele pentru care el are în ghiozdănel un fruct pentru pauza de masă, când colegul lui scoate un big mac sau un tasty mc-chicken.

Nu este ușor să-ți ții copilul pe o alimentație sănătoasă, dar nu este nici imposibil. Dacă vă amintiți, la începutul anilor 90, până-n 2000, chiar, vedeam copii cu probleme de supraponderabilitate doar în Statele Unite și de fiecare dată strâns legate de imaginile cu acei copii erau imaginile marilor fast-food uri de la ei. Ei bine, în ultimii ani au apărut și la noi aceste probleme. Și nu doar că au apărut, dar au luat amploare, copiii grăsuți făcând astăzi, practic, parte din landscape-ul normal al țării noastre.

     Cu toate astea, astăzi, mai mult ca oricând, părinții au șansa să reia lupta împotriva mâncării nesănătoase având de partea lor nu doar magazine specializate în produse naturale. Astăzi, din ce în ce mai mulți retaileri au înțeles că este timpul să ia atitudine și să lupte cot la cot cu oamenii pentru o viață sănătoasă. Acțiuni concrete pentru susținerea alimentației sănătoase au fost inițiate de către multe lanțuri de hipermarketuri, de către magazine specializate, medici nutriționiști și asociații care se ocupă de problema mâncărurilor nesănătoase. Acum, mai mult ca oricând părinții pot să le arate copiilor că o masă sănătoasă nu esteo pedeapsă, ori o lipsă de afecțiune ori de bani, așa cum cred unii din ei. Acum pot vedea că până și la supermarketul de la care-și cumpăra până mai ieri biscuiții sau chipsurile preferate e plin de mesaje în care sunt îndemnați să treacă pe o alimentație sănătoasă.

De exemplu, data viitoare când mergeți cu cei mici la cumpărături și întind mâna la raftmiere-de-manuka-kf12-raw-250gr după sticla de suc preferată, convingeți-i să încerce ceva nou. Mergeți în raionul de fructe, luați sau lăsați-le libertatea să-ți aleagă singuri un mix de fructe și, ajunși acasă preparați-le un smoothie din fructele respective. Pentru îndulcire, puteți folosi câteva linguri de miere de manuka. Este un îndulcitor natural cu proprietăți antioxidante și nu numai. Vă garantez că se vor îndrăgosti de el și-și vor face un obicei din a vă cere un „smothie de ăla bun!”.

Copiii sunt înnebuniți după paste, e cunoscut. Nu există copil pe lumea asta căruia să nu-i tresare inima de fericire atunci când aud că la masă se servesc paste. Făceți-vă un obicei din a cumpăra paste integrale din secară sau chiar din ovăz. Le găsiți la fel, în mai toate hipermarketurile și pe site-urile de specialitate. Gătite cu sosuri făcute în casă din ingrediente naturale, sau pur și simplu cu legume fierte, vor fi un deliciu pentru copii. Nu mai spun de efectele benefice pe care le au pastele pentru sănătatea noastră având un conținut ridicat de fibre și un indice glicemic redus.

     Dragi părinți, sănătatea copiilor voștri stă în mâinile voastre, dar rețineți! Nu este suficient să-i hrănim sănătos! Ca să ne asigurăm că vor continua pe drumul alimentației sănătoase trebuie să discutăm cu ei, să le povestim, să le explicăm alegerile noastre și să le explicăm nu doar necesitatea consumului alimentelor naturale ci și efectele negative ale consumului de produse nesănătoase. Pentru că doar așa vă veți asigura că în momentul în care se vor trezi pe cont propriu, vor continua pe drumul pe care i-ați călăuzit încă de la început și nu vor alerga în primul fast-food!

     Vă povesteam la început despre nepoata mea care, la vârsta de patru ani a văzut o femeie foarte grasă mâncând chipsuri și gogoși și savurând o sticlă babană de Cola. Ei bine, vă pot spune că și acum, la 11-12 ani după acel moment, copila nu se atinge de genul ăsta de alimente, de fiecare dată revenindu-i în minte imaginea acelei femei. Asta înseamnă puterea exemplului și explicațiile oferite pe înțelesul copiilor.

 

 Articol pentru proba nr 14 din SuperBlog 2018, proba sponsorizată de Sano Vita.

Publicat în Super Blog

Când moștenirea-ți pică la fix ca să scapi de ger!

     Știți momentele alea din copilărie când iarna părinții vă spuneau să stați în casă că e „un ger de crapă pietrele„? Ei bune, sunt aici să vă spun că zilele alea erau zile răcoroase de toamnă pe lângă iernile geroase pe care le aveam eu de îndurat în vechea mea casă. Vă vine să credeți sau nu, în anii ce-au trecut  am avut parte de niște ierni atât de friguroase, încât vă jur, la un moment dat vedeam pisica plângând la ușă! Și nu afară! Plângea la ușă în casă cerând să-i dau drumul afară că acolo era ceva mai călduț. Știu că e greu de crezut, dar aveam nopți în care pur și simplu îmi doream să fiu un urs, să mă covrigesc în pat și să mă mai trezesc abia la primăvară. Apropo, știați că ursul în timp ce hibernează își vâră nasul în (scuzați) fund ca să-ți mențină temperatura corpului cât mai ridicată? Nu? Nici eu! Am aflat-o de la unchiul meu când a trecut pe la mine într-o iarnă și-a făcut mișto de mine spunându-mi că la mine se simte ca atunci când s-a pierdut prin Urali pe timp de iarnă și-a trebuit să convingă un urs să-mpartă cu el vizuina. Așa a aflat e cum hibernează urșii, cică. Bine, unchiul meu exagerează cu poveștile, dar adevărul este că la mine în casă era atât de frig încât până și șoarecii își făceau bagajul și se mutau în cușca câinelui pe timp de iarnă.

„-Măi, am auzit că la tine sunt minus douăzeci de grade! E-adevărat?

-Unde, mă? E mai grav! La mine-n termometru arată minus treizeci!

– Cum, că au zis mai devreme la știri că la tine-n oraș sunt minus douăzeci de  grade!

-Aaa, poate afară!”

Sunt convins că toată lumea a auzit cel puțin o dată bancul ăsta. Ei bine, eu l-am trăit. Ani la rând, iarnă după iarnă. Până când, într-o zi am decis că e timpul să nu mai fiu ținta glumelor nimănui și să-mi rezovl problema căldurii. Adică, a lipsei ei!

     Cum ziceam, într-o zi am decis că e timpul să schimb ceva la casa mea. Pusesem mâna pe câțiva bani (o moștenire babană de la unchiul ăla cu ursul) și-am zis că e timpul să intru și eu în rândul lumii și să am și eu un bârlog încălzit pe timp de iarnă.

Recunosc, inițial am încercat să vând șandramaua și să mă mut la oraș, dar de când cu legea aia că trebuie să atașezi la contractul de vânzare-cumpărare și certificatul energetic al locuinței n-am mai avut nicio șansă. Agențiile îmi râdeau în nas și mă luau la mișto cu oferte fictive. M-a sunat de la o agenție și mi-a spus că un eschimos îmi oferă triplul sumei dacă-i asigur aceeași temperatură și pe durata verii, că cică s-ar simți ca acasă. Și-au mai fost și alții. Cum ziceam, casa avea certificat energetic clasa F. Probabil G era rezervat pentru tundra siberiană sau ceva de genul că altfel nu înțeleg cum de mi-au clasat casa atât de „sus”.

Dacă tot n-am putut să o vând, am deci s-o modernizez. Cum nu mă pricep nici de-a boalii la probleme de-astea am decis să las experții să mă ajute. Am chemat un auditor energetic și l-am pus la treabă. La finalul vizitei mi-a făcut omul ăla o listă atât de mare cu probleme încât prima dată am crezut c-a greșit mapa și mi-a dat fișele tuturor clienților pe la care trecuse în săptămâna aia. De unde să încep? Anvelopare nu exista, ușile și geamurile mai bine n-ar fi existat că oricum nu se simțea diferență, acoperișul era găurit ca de bombe și „peticit” de cuiburi de vrăbii și alte zburătoare, unde mai pui că instalația electrică era de pe vremea primei RâMe (primul Război Mondial). Niște cabluri subțiri din aluminiu care erau gata-gata să îmi provoace un incendiu.

 Eram gata-gata să renunț la modernizare și să-l chem pe Dorel cu buldo când auditorul a început să-mi vină și cu soluții. Da, da! Soluții! Nu una, nu două! Trei variante de soluții mi-a servit! Am stat, ma cântărit, am gândit și, în final am purces la treabă. Cu programul auditorului în față pe post de Chivot al legii m-am apucat de renovări. Cum pereții exteriori arătau ca naiba și băgai mâna printre crăpături, m-am apucat întâi de consolidat. Am dat comandă de uși și geamuri noi, de-alea… termopane cu jdemii de camere de izolare interioare și în cercevea. Cam scumpe, dar trăiască unchiul și moștenirea lui! Până au venit geamurile și ușile m-am apucat și-am schimbat instalația electrică din casă. Cabluri noi, de calitate, tablou modern, prize și întreruptoare bune, ca să nu se ducă repede. Și dacă tot am refăcut instalația electrică am făcut pe dracu’ ghem și mi-am montat și sistem de iluminat pe LED, d-ăla șmecher, cu senzori de mișcare și cu temporizator! Șmecherie cu buton, nu glumă! Mi-am permis și aroganța să-mi instalez o centrală nouă, super deșteaptă. Vremurile în care mă încalzeam la calorifer electric apuseseră și eu nu puteam decât să fiu mega fericit!

certificat-energetic-24-ore

     În fine, până am întrat în iarnă mi-am pus căsuța la punct atât de bine că îți era mai mare dragul să stai în ea. Adică, încă îți este mai mare dragul să stai în ea, că de trei ani mă tot bucur de confort și căldură pe timp de iarnă. Acum șoriceii ar cam vrea să se mute înapoi în casă, dar nu mai au pe unde să intre că le-am astupat toate găurile din perete  iar la ușă păzește pisica, de data asta lenevind pe covor, nu rugându-mă s-o las afară la căldură. Băi, și bine-am făcut că am chemat auditorul energetic. Dacă mă luam după capul meu pătrat și bleg n-aș fi făcut treabă atât de bună. Adică, da, am știut că trebuie să izolez casa, am știut că trebuia să schimb geamurile, ușile și acoperișul, dar nici prin gând nu mi-ar fi trecut să fac celelalte schimbări care mă ajută acum nu doar să-mi păstrez casa la o temperatură corectă pe timp de iarnă, ci îmi țin și cheltuielile la un nivel minim. Optimizând aspectele de consum de energie electrică, de gaz și alte astea mă ajută să-mi păstrez și buzunarul „cald”, să nu-mi bată vântul prin el după ce vin facturile.

     Ai, gata! Mă duc să dau drumul la centrală. Stați relax! Nu plec prea departe! Doar până la telefonul mobil că mi-am pus aplicație! Dar parcă m-aș duce și până la frigider să iau o bere… Vorbim mai încolo, pa pa!

 

Articol pentru proba nr 13 din SuperBlog, probă sponsorizată de Enermed Impex SRL

 

Publicat în Super Blog

O săptămână, o pereche de jeanși, o poveste de nespus

     Nu știu ce se întâmplă pe la „alte case”, dar  eu mănânc pantaloni pe pâine. Nu trec niciodată mai mult de șase luni până ies din ei. De cele mai multe ori îi rup între picioare. Nu știu ce fac, cum reușesc, dar mă trezesc cu aeririse la bijuterii. Și nu, nu e de pantaloni, că ar fi de proastă calitate sau mai știu eu ce. Cheltuiesc o groază de bani să-mi aleg de fiecare dată pantaloni de calitate. Pur și simplu eu îi rup.

     Asta mi s-a întâmplat și acum. Am descoperit cu stupoare că o nouă pereche de pantaloni și-au dat duhul și am rămas doar cu o pereche de jeanși pe care-i păstram „de buni” cum ar veni. În mod normal n-ar fi o problemă foarte mare. Dar de data asta nenorocirea m-a prins în deplasare, departe de casă, la hotel și cu puțini bani la purtător. Și cu plecarea acasă amânată cu încă o săptămână din cauză de probleme tehnice. Dintr-o delegație de 3 zile m-am trezit că trebuie să rămân zece. Partea cea mai „frumoasă” e că toată săptămâna trebuie să merg la muncă, într-una din seri trebuie să ies cu șefii la cină, mai ies și cu colegii la bere și habar n-am cum o să mă descurc cu toate astea într-o singură pereche de pantaloni. dav

     Dar nu-i bai. Găsim soluții. În primă fază, începem „vindecarea”. Aruncăm la gunoi pantalonii găuriți. Pun pariu că angajații hotelului au găsit multe chestii „ciudate”  la gunoi când se făcea curățenia în camere, dar sigur n-au găsit niciodată o pereche de jeanși de bărbați găuriți în fund. Tare aș vrea să le văd expresia. După aruncarea răpciugoșilor, repede la magazinul din colț să cumpărăm o pungă de detergent. Am rămas într-o pereche de pantaloni pe care trebuie să-i port intens următoarele șapte zile, deci trebuie să fie și curați.

Acum, dacă pantalonii o să fie forjați următoarea săptămână, nu înseamnă că va trebui să port același rând de haine în fiecare zi. davVa trebui să combin cumva ce am la mine în bagaj în așa fel încât să nu-și dea lumea seama că port aceeași pereche de pantaloni. Așa că scot la control geamantanul și-mi întind pe pat lucrușoarele pe care le mai am la mine: un hanorac, o bluză cu mânecă lungă, patru tricouri și tricoul pentru muncă. Cele trei perechi de teniși și bineînțeles, singurii pantaloni rămași.

Pentru partea cu munca, e simplu: tricoul pentru muncă, tenișii ăia ușori și comozi și, normal, jeanșii. Voi fi îmbrăcat și comod și uzual. Totul este să nu trebuiască să stau în genunchi că o să fie bai mare. Bun, deci am rezolvat pentru cele 8 ore pe zi, de luni până vineri, cât timp sunt la muncă. Mai rămâne să rezolv pentru restul de ore, când am program liber și trebuie să ies prin oraș cu colegii și pentru seara cu șefii. Dar pe șefi îi rezolv ușor. Miercuri seara îmbrac bluza cu mânecă lungă, trag pe mine jeanșii, iau adidașii cei noi și gata. Off, sper doar că n-o să vină și ăia mari de la Sediu. Că în cazul ăsta ar trebui să fiu și eu mai prezentabil, totuși și-ar trebui să bag mâna în buzunar și să caut să cumpăr o jachetă ori un sacou ceva. Numai chef de căutat sacouri de bărbați n-am. Dar n-am ce face. Nu mă pot face de râs.

Luni seara o să ies singur la o plimbare prin parc. O să profit de faptul că e răcoare afară și-o să trag pe mine hanoracul. Se potrivește cu pantalonii. Sunt chiar asortat. O să-mi fie și cald și-o să arăt și bine. Mai tânăr, chiar.

Marți rămân în hotel. M-au invitat colegii de la Galați să văd meciul împreună cu ei. Au ei bere. Tricoul ăla amuzant cu „SHIFT+DELETE your oponent” o să fie perfect. Mai ales că joacă România. O să spun că e mesaj motivațional pentru tricolori. Iar jeanșii… normal, aceiași. Doar orice suporter vine la meci îmbrăcat în jeanși, nu? Sau nu?

Miercuri e seara cu șefii, deci am stabilit deja; joi mă întâlnesc cu colegul de la Sibiu la sala de ping-pong a hotelului. Am pus cu el un pariu și vreau să-l câștig. Tricoul polo o să-mi fie perfect. Adidașii cel ușori pe care-i țin pentru muncă o să-mi fie de folos și ei. Noroc că jeanșii îmi vin foarte comod și n-am probleme de mobilitate în ei. Doar să nu exagerez prea tare cu fandările, că n-am chef să rămân în chiloți până la sfârșitul săptămânii.

Pentru vineri am programat ieșirea la bere cu colegii. Ne vedem la un pub prin centru, nu foarte pretențios. Deci cred c-o să merg pe tricoul albastru. Ăla e preferatul meu. E cel mai ușor și cel mai răcăros tricou din câte am avut. Sau să-l iau pe cel negru cu mesaj?Oricare din cele două merge la pantalonii ăștia. De fapt, nu cred că am ceva în garderobă care să nu se potrivească la pantaloni.Hmmm… Colegii mei au obiceiul să devină glumeți de la 5-6 beri în sus, și mesajul de pe tricou le-ar da muniție. Mai bine rămân la cel răcoros. Și-așa că în pub o să fie cald tare.

Ei, planul e făcut. Cred c-o să rezist și-o să trec cu bine peste săptămâna asta. Nu puteam să trec peste delegație fără să am parte și de-o peripeție de-asta. Dar tot e mai bine decât data trecută când am uitat de ședința pentru care mersesem în deplasare și-am dormit ca ursul până la două după masă.

Ah! La naiba! Am uitat de cea mai importantă ținută și preferata mea! În fiecare seară când ajung înapoi în cameră după o zi plină mă bag în cea mai confortabilă costumație pe care o poate avea cineva: pijamaua mea!mde

Atâta timp cât nu mi se rupe pijamaua, n-am nicio problemă.

*Notă personală: La următoarea deplasare ia cu tine cel puțin patru perechi de pantaloni!

 

Această poveste este inspirată dintr-o întâmplare reală și a fost scrisă pentru proba nr 12 din SuperBlog 2018, probă sponsorizată de Answear.ro

*surse foto: arhiva personală