Publicat în Super Blog

Acum e mai ușor decât oricând să începi dieta!

     Sunt gras. Băi, sunt atât de gras încât de multe ori mă gândesc că sunt responsabil de o parte din cutremurele de magnitudine medie din Vrancea. De câțiva ani mă zbat nu să slăbesc, ci să nu depășesc pragul psihologic de 110 kilograme. Am momente când reușesc să mă responsabilizez și cobor undeva spre 103-104. Sunt momentele în care îmi dă o lacrimă în colțul ochiului și-mi spun singur: Hai că se poate! Dar minunea asta nu ține mult și a doua zi intervine prostia aia de indulgență în care o pizza și-o bere nu au cum să strice. Și mă întorc. Vertiginos! Nici nu-mi dau seama când ajung din nou să mă urc pe cântar și să mă sperii că m-am apropiat periculos de pragul ăla de 110. Și atunci iar îmi dă o lacrimă în colțul ochiului. De data asta e lacrimă de panică și de tristețe. De tristețe pentru că iar am dat greș în lupta cu kilogramele și așa, o mică părere de rău că îmi supun cântarul unor chinuri groaznice.

     Vorbeam de pragul psihologic. Eu am patru mari praguri psihologice. Și fiecare îmi aduce câte o stare diferită. Dintre ele, cel mai

funny-broken-scale-bathroom-floor
sursă: pinterest

familiar îmi este pragul 110 cu care mă întâlnesc aproape zilnic. Ne cunoaștem de mult, conviețuim împreună, dar nu e o relație de iubire. Eu nu-l suport deloc și sincer, cred ca îi sunt indiferent, ca altfel l-aș vedea îndepărtându-se de mine. Extrem de rar m-am întâlnit cu pragul 100. Acum câțiva ani chiar îmi aducea o stare de bine când îl atingeam și speranța și gândul că se poate. Pragul spre care aspir, însă este ăla de 90. Mi-am promis că dacă voi ajunge în viață să îl ating mă voi împrieteni cu el și prietenia aia va fi de durată. Nu vreau să-l părăsesc. Pragul spre care nu vreau niciodată să aspir și pe care nu-mi doresc nici măcar să-l văd de la distanță este ăla de 120. N-are nimic prietenos și nici frumos în el. L-am văzut o dată sau de două ori de la distanța de 5 kilograme și m-am îngrozit. Și jur că nu vreau să-l ating în veci. Unde mai pui că o întâlnire intimă cu 120 ar însemna despărțiea iminentă de bunul meu prieten, cântarul. Săracul nu știe să arate peste limita de 120 și n-aș vrea să-l distrug sau să-l forțez să mă părăsească pentru unul aflat în limitele lui tehnice. Îmi e prieten de foarte mulți ani și nu vreau să-l alung din relația asta.

 

     Eram dispus să fac orice ca relația mea cu cântarul să continue și chiar să întru într-o relație cel puțin cu pragul 100 pe care nu-l mai văzusem de mult și de care-mi era dor. Voiam să încep o dietă sănătoasă care să mă ajute să pierd kilograme, dar de fiecare dată mă izbeam de piedici. Trebuia să-mi împart alimentația din fiecare zi în nu știu câte mese, să mănânc cu porțioara (nu cu porția), să bag în mine prafuri și formule ciudate, să-mi cântăresc fiecare aliment la suta de grame, să-mi calculez caloriile din fiecare aliment consumat, să am grjă cum combin alimentele… ce mai… zici că dietele astea sunt făcute ca să te țină departe de ele, nu ca să te încurajeze.

     Până când, din gură-n gură, de pe la prieteni și de pe internet, am aflat de Smart Diet Experience. Nu era nici o dietă minune, nici un program într-o broșură cu slăbește sănătos în zece pași, broșură pe care trebuia să arunc sute de lei (sau euroi). Smart Diet Experience este un serviciu de livrare la domiciliu a unor meniuri special concepute de către nutriționiști pentru a asigura scăderea în greutate. Mâncarea este deja gătită și porționată, lucru care deja mă scapă de o bună parte din problemele pe care le întâmpinam la celelalte diete. Nu trebuie să gătesc eu și nu trebuie să-mi bat capul cu calcule ale caloriilor sau să mă chinui să-mi amintesc cu ce nu am voie să combin carnea de pui ori cartoful.

     Serviciul este conceput ca un meniu săptămânal pe care-l comanzi de pe site și pe care-l primești acasă foarte repede. Tot ce trebuie să faci este să mănânci ceea ce bucătarii lor au gătit pentru tine (DOAR ce au gătit ei!). Nu te înfometezi, nu-ți cutie smart dietbați capul cu gătitul, cu porționatul sau cu alte nebunii. Toată atenția ta se concentrează asupra mâncării gata preparate pe care o poți consuma fie încălzită, fie la temperatura camerei. Ca orice dietă, vine cu câteva restricții și indicații de utilizare obligatorii. De exemplu, ca să aibă efect, va trebui să mănânci fiecare masă la ore fixe, de fiecare dată. Gata cu mâncatul haotic, gata cu raidul de la miezul nopții în frigider! Te responsabilizezi și mănânci doar la orele stabilite. O altă restricție este legată de alcool. Adică, n-ai voie deloc! Dacă seara, după masă te bucurai de-un pahar de vin sau de o bere la meci, uită de ele! Nu cred că o să fie o problemă. Dacă vrei să slăbești neapărat, așa cum îmi doresc eu, vei respecta cu sfințenie și această mică regulă.

Smart-Diet-Experience-5

     Ce mi se pare foarte interesant la această dietă este că poți slăbi mâncând sănătos și gustos. Alimentele folosite sunt bio și proaspete, iar meniurile acoperă o paletă foarte largă, îmbinând rețete din bucătăriile de pe toate continentele. De la lasagna italienilor, până la curry, vită picantă sau cocos. O explozie de gust și savoare, toate cu un singur scop: slăbitul. Ceea ce mi se pare cel mai interesant la această dietă, este că nu mai trebuie să-ți bați capul cu gătitul și cu umblatul după cumpărături. Bucătăria îți rămâne curată pe toată durata dietei, iar tu nu pierzi vremea prin supermarket cumpărând mâncare.

     Mai sunt multe de spus despre Smart Diet Experience, dar cel mai bine faci o vizită pe pagina lor să vezi cu ochii tăi minunea. Eu mă opresc aici și fug să-mi comand mâncarea pe săptămâna viitoare!

logo smart diet

Articol pentru proba nr 11 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Smart Diet Experience

Reclame
Publicat în Super Blog

Miruna – o iubire neîmpărtășită

     N-am fost un băiat cuceritor în tinerețea mea. N-am avut foarte multe relații. Le pot număra pe degetele de la o mână și nu le folosesc pe toate. Însă, în fiecare dintre relațiile în care am fost implicat am încercat să ofer tot ce-a stat în puterea mea. Din păcate, toate relațiile mele (cu excepția uneia) s-au terminat când ea a decis că era timpul să o terminăm. Fără circ, fără emoții sau alte scene penibile, de pe-o zi pe alta relația de cuplu era gata iar eu mă trezeam din nou singur. Și aici există o poveste care nu se încadrează în tipare și o să încerc puțin să povestesc despre ea, fără să vă dezvălui cine este fata. O să-i spunem… Miruna.

     Pe Miruna am cunoscut-o prin intermediul unui prieten bun. Era studentă în Iași și era colegă de cameră cu iubita prietenului meu. De câte ori mergea în vizită la prietena lui, mă lua și pe mine. Cât timp ei își vedeau de discuțiile lor, eu o priveam discret pe Miruna și în fiecare zi mi se părea mai frumoasă, în fiecare zi îmi devenea mai dragă. Jocul seducției n-a durat foarte mult pentru că și ea prinsese drag de mine cumva. Așa că, în scur timp am început cu ea o relație. Era o relație inocentă. Plimbări prin parc, ore multe de conversații și schimburi de sute-mii de sms-uri când nu eram împreună. Să fi durat vreun semestru toată treaba asta frumoasă până când, într-o zi a decis să-mi spună ce o măcina. Acasă la ea o aștepta un iubit. Un iubit cu care era de câțiva ani buni și pe care îl iubea. Dar ajunsese să țină foarte mult și la mine, fapt ce o punea într-o situație neplăcută. Trebuia să aleagă între mine și băiatul de acasă, să-i spunem Robert. Din ce-mi povestea, Robert era un alt „eu”. Studia oarecum ce studiam și eu la vremea respectivă, avea pasiuni asemănătoare cu ale mele și, din ce-mi spunea ea, semăna puțin cu mine și fizic. Imediat mi-am dat seama că eu nu eram decât un înlocuitor de Robert atunci când el nu-i era aproape.

Timpul a trecut, relația noastră a continuat într-o oarecare măsură, doar pentru că era indecisă și eu, care deja mă îndrăgostisem iremediabil de ea, speram că va renunța la Robert și va rămâne cu mine. Ba, chiar, la un moment dat mă anunțase că se despărțise de el și că voia să fie doar cu mine. N-a durat decât până la prima vacanță pentru că la reîntoarcerea la facultate mi-a spus temătoare că s-a întâlnit cu Robert și a decis să mai acorde o șansă relației cu el. Acela a fost momentul primei noastre despărțiri. Spun prima pentru că de-a lungul timpului am mai avut câteva tentative de relație atunci când Robert dispărea din peisaj.

     Recent am primit o carte cadou. Deși nu mă dau în vânt după autorii români, aceastăCop_Jurnalul-Aurorei_2018k-455x700 carte m-a surprins și m-a fascinat. Autoarea, Sidonia Drăgușanu, tratează într-un mod interesant relațiile de cuplu în cărțile ei și cartea pe care o primisem eu nu făcea excepție de la regulă. Citind-o am descoperit o mulțime de asemănări între situațiile prezentate de ea în carte și situația prin care trecusem eu cu Miruna cu ani în urmă. În Jurnalul Aurorei Serafim, eroina se zbătea oarecum în aceeași dilemă. La fel ca și Miruna mea, Aurora nu știa dacă să-l aleagă pe doctorul Horia Mihail sau pe inginerul Runcan. Nu știu dacă zbuciumul exista într-adevăr în mintea ei sau autoarea a reușit să-mi transmită această dilemă mie, citindu-i rândurile, dar de câte ori simțeam acea indecizie în vorbele Aurorei mă gândeam la Miruna mea și la lungile conversații în care-mi spunea cu suferință că nu știe ce să facă. Doar că sentimentele care mă încercau la vremea respectivă erau mult mai intense decât cele pe care le regăseam în carte. Durerea care mă încerca atunci când citeam în ochii ei dorința de a rămâne cu Robert contrasta cu reacța demnă și calmă a pierzătorului inimii Aurorei atunci când află că ea se va căsători cu celălalt.

     De obicei iubirile nu se întâmplă ca în cărți. Dacă în carte ea rămâne cu prințul promis, în realitate povestea o va duce alături de omul nepotrivit. Când autorul decide că iubirea celor doi nu va avea succes, în realitate se va întâmpla ceva surprinzător și se vor iubi până la adânci bătrâneți. Nu există o regulă atunci când vorbim despre iubire. Nu o poți calcula după statistici sau formule matematice. Iubirea pur și simplu se întâmplă și niciodată nu poți s-o prevezi. Dacă în cartea mea prințul promis, iubirea Aurorei și cel predestinat încheie povestea într-un mod fericit, în realitatea mea prințul a pierdut-o pe Miruna și a fost nevoit să-și vadă mai departe de viață.

     Au trecut mulți ani de când Miruna l-a ales pe Robert, iar eu am trecut peste povestea asta. La scurt timp după am cunoscut o altă fată care mi-a încurcat mințile și mi le ține încurcate până azi. Dar cum uneori nici în cărți povestea de iubire nu trăiește veșnic, la fel nici povestea de iubire dintre Miruna și Robert n-a mai durat prea mult. Într-un final și-a dat seama că totuși el nu era prințul ei și s-au despărțit. Acum e fericită alături de alt prinț cu care s-a și căsătorit, sau urmează să se căsătorească. Și sper ca povestea asta să nu se mai termine trist pentru că așa cum era ea, Miruna a fost cândva iubirea mea.

 

Această poveste a fost scrisă pentru proba nr 10 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de Sidonia.ro

 

*Pentru a proteja personajele, numele lor au fost schimbate, iar povestea îmbină elemente adevărate cu unele fictive.

Publicat în Super Blog

Cum poți ascunde defectele unui living.

     Când stai într-o casă proiectată prost, nu prea sunt lucruri pe care le poți face pentru a-i îmbunătăți aspectul. Formatul nu ajută și pace. Asta se întâmplă și la casa în care stau eu acum. Proiectantul a gândit-o cu partea aia în care nu bate soarele niciodată și uite-așa m-am trezit într-o casă care are un living de opt metri lungime și o lățime de vreo trei și jumate. Dacă unii se laudă că merg mult cu CFR-ul, eu mă pot „lăuda” că locuiesc în CFR. Ăsta-i sentimentul atunci când intru în livingul meu. Că sunt într-un vagon de tren. Lung cânt încape și ingust de aproape atingi cu buricele degetelor pereții dacă-ți întinzi „aripile” îm mijlocul încăperii.

     De-a lungul timpului am tot încercat variante, am mutat și-am învârtit mobila pe toți pereții doar-doar oi reuși să creez un spațiu care să dea măcar impresia de lărgime. Singurul rezultat notabil a fost o investiție în parchet nou, că cel vechi făcuse șanțuri la cât am hârșâit mobila pe el. În rest, același bou-vagon cu aspect total dezagreabil.

     Până într-o zi când mi-a venit geniala idee. Dacă nu puteam să creez impresia de living mai larg, sau cel puțin mai scurt, să împart spațiul în două zone diferite după moda occidentală. O zonă pentru living, în care să-mi pun televizorul, biblioteca, măsuța fantezie și canapaua și, pe partea cealaltă o zonă de dining. Prima parte am rezolvat-o repede. Am luat toată mobila și-am îngrămădit-o pe jumătate de living, televizorul l-am așezat frumos pe perete și canapeaua în mijlocul camerei cu fața spre televizor, normal. Practic, spatele canapelei era delimitarea dintre zona de living și cea de dining.

     Pentru că era, totuși, o zonă open space, am vrut să aleg pentru dining un mobilier care să se potrivească profilului de living. Așa că m-am orientat spre o masă frumoasă de șase persoane. O masă de living modernă, din sticlă, în ton cu restul încăperii care accentuează tema livingului puternic tehnologizat.

      Mai greu cu găsirea unor scaune care să vină în armonie cu masa. Prea mari, prea mici, prea urâte, prea de bucătărie, prea simple. Voiam să pun accentul pe confort. Voiam ca oamenii să poată sta în jurul mesei și să privească la televizorul din living fără să amorțească pe scaune. Dar voiam și ca scaunele să se integreze în peisajul în centrul căruia era frumoasa masă. După lungi căutări am descoperit un set de scaune de living frumos desenate, tapitate cu piele ecologică. Parcă fuseseră gândite special pentru masa mea. Urmăreau cumva liniile și curburile mesei și se potriveau perfect. Erau Yangul mesei în același timp în care masa era Yinul scaunelor. Peisajul era aproape complet. Câteva piese de mobilier auxiliare pe ici pe colo, un covor simpatic sub masă și unul geamăn în fața canapelei pentru a da un sentiment de „cosyness” specific oricărei locuințe și livingul meu era transformat complet. Mă uitam la el și nu-mi venea să cred că am reușit să-i schimb aspectul de bou-vagon și i-am dat o imagine perfectă. Nu-mi mai părea atât de lung, iar lățimea părea exact cât trebuia.

     Niciodată nu m-am gândit că poți corecta greșelile de proiectare a unei case doar găsind soluțiile optime de mobilare. Cine-ar fi spus că un set de masă cu scaune modern ar putea anula defectele unui living desenat cu mâna stângă?

 

Articol pentru proba nr 9 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

SomProduct.

 

 

 

Publicat în Super Blog

Nepregătit, neaccesorizat, offroad ratat.

     Doamnelor, v-ați auzit bărbații răspunzând cu „Lasă că…” atunci când ați avut o nelămurire, o bănuială, un presentiment sau pur și simplu o curiozitate? Da? Înseamnă că știți că orice propoziție care începe cu „Lasă că…” nu are nicio valoare atunci când vine din gura bărbatului. „Lasă că mă pricep eu la priză. Nu ne trebuie electrician.” – A doua zi chemați electricianul pentru că domnul era să ardă toate electricele din casă. „Lasă că știu eu cum se schimbă uleiu la mașină!” – A doua zi ați găsit o baltă de ulei fix în stratul cu petunii. „Lasă că mă descurc și singur să montez bucătăria!” – I-au rămas 10-15 șuruburi, două colțare și un mâner de ușă neutilizate.  Recunoașteți momentele? Normal că da. Vă întâlniți cu ele atât de des că fiecare dintre voi ar putea scrie câte-o carte (altă carte) despre încăpățânarea bărbatului. „Lasă că – vol 1, 2, 3, 4, 5… 99, 100„.

     Și normal, nici doamna mea nu duce lipsă de astfel de momente. Meșterul casei ei (ăla fiind eu) are în vocabular atâția de ” Lasă că…” încât de multe ori îmi reproșează în glumă (sau mai în serios) că eu am inventat expresia asta. Și de fiecare dată când are ocazia le povestește tuturor prietenilor noștri și uneori chiar și străinilor momentele în care iubitul ei soț a dat-o în bară. Cel mai mult, însă, îi place să povestească despre vacanța „Lasă că„. Exact așa i-a dat numele. Este, probabil, cea mai proastă vacanță în care a fost în viața asta și în celelalte nouă pe care le-a avut. Un dezastru de la început până la sfârșit, un fiasco total. Și trebuie să recunosc faptul că vina îmi aparține în proporție de 90% (10 % e vina ei că e femeie și cicălește).

     Totul a început când prietenul meu bun ne-a invitat la la el la Toplița într-o vacanță. Planul inițial era să le vrăjim pe doamne cu o vizită de curtoazie, un grătar, o drumeție light, așa… chestii de-alea de cuplu. Intenția din spatele planului era să scoatem mașina pe care tocmai o cumpărasem, un Dusteraș micuț, la un offroad prin Călimani. Îi spun Dusteraș pentru că am luat varianta de bază, aia „cheală” cum se spune printre conducătorii auto. Dotările standard și-atât. A strâmbat doamna din năsuc atunci când am cerut varianta 4×4, dar am convins-o repede că e necesară cu câteva vrăjeli de-alea cu iarna grea, zăpezi, troiene, bla bla bla. În fine. Intenția din spatele vacanței era să scoatem bebelușul într-un offroad pe Călimani să vedem ce știe.

     Zis și făcut, am ajuns la oameni acasă, ne-au întâmpinat cu toate bunătățile locului și spre după amiază i-am făcut un semn discret prietenului meu că era timpul s-o luăm din loc cu mașina, pe coclauri. „Mergem până la benzinărie să facem plinul.” era motivul cel mai bun să ieșim din casă fără ca doamnele să bănuiască ceva și duși am fost. Am trecut pe la benzinărie, e-adevărat. Dar la întoarcerea spre casă la un moment dat am virat brusc dreapta și ne-am găsit pe-un drum desfundat care duce sus, spre Călimani. La drum, bobiță! Să vedem ce poate Dusterașul! Eram conștient că nu era mașină chiar de offroad, deci ne-am ținut aproape de drumurile cele mai umblate, însă ne mai aventuram noi și pe alături pe unde găseam câte-o moviliță pe care speram s-o cucerim cum a cucerit Lăcătușu Everestul.

     N-a trecut mult timp până la o ridicătură mai a dracului, ne-a fugit grohotițul de sub roți și mașina s-a prăvălit cu botul înainte într-o râpâ mocirloasă lângă un pârâu. Un zgomot puternic ne-a îngrozit pe amândoi pentru că știam prea bine ce se întâmplase. În cădere ne-am proptit într-o stâncă ascuțită care a crăpat pur și simplu baia de ulei. „Bă, tu n-aveai scut pe mașină„, a fost prima reacție a prietenului meu. „Știu„, zic. Cine-ar fi crezut că o să am nevoie de-un scut la motor, metalic? Mai ales când știam unde aveam de gând să-mi bag mașina? Toată lumea, mai puțin eu, normal! Nici n-aș fi putut să-l pun dinainte că trezeam suspiciuni doamnei. „Ce nevoie ai tu de scut prin oraș? Or fi gropi, dar nici chiar așa, să ai nevoie de scut auto. Unde vrei tu să mergi cu mașina noastră de-ți trebuie scut?” Și alte câteva zeci de întrebări pe care le-am evitat. Le-am evidat, dar uite că baia mea de ulei n-a evitat pietroiul și-au făcut cunoștință foarte intim, chiar.

scuturi metalice auto

                                                  *sursă: facebook.com/AutoGedal/

     La o primă vedere nu mai puteam scoate mașina de acolo decât cu ajutor. Sunăm acasă și vorbim cu fratele prietenului meu și încercăm să-i explicăm ce-am pățit. Îl rugăm să ia mașina de teren și toate cele trebuincioase și să vină sus după noi până ce se înserează. Normal că a mea era lângă om și-a auzit toată discuția și s-a prins imediat de situație. Mă bucur că n-am fost acolo și n-am văzut cum s-a trezit dragonul din ea că mi-ar fi fost viața în pericol. Sper doar, până ne întoarcem să se calmeze și să n-o pățesc foarte grav. „N-am cum s-o remorchez, zici? Nu te poți băga sub mașină să leg șufa de șasiu? Lasă că o leg de cârlig. Cum? N-are nici cârlig?” A prins doamna momentul și discuția și-o aud prin telefon sarcastic: „Lasă că nu ne trebuie cârlig de remorcare! Nu ne cumpărăm și remorcă. Ia-o p-asta, prostule! Un lucru ți-am spus să pui pe mașina asta și nu m-ai ascultat! Lasă că! Lasă că! Ești tu deștept! Transmite-i că nu mă interesează ce face. Până diseară să văd mașina în curte și să arate ca nouă. Altfel îi arăt eu Lasă că!” Era clar că n-avea să-i treacă supărarea până la întoarcerea noastră și mă resemnasem cu idee că urma o ceartă mare. Însă trebuia să mă concentrez la cum să scoatem mașina din râpă cu pagube minime. Știam că baia era făcută praf, dar speram să nu descoperim și alte probleme după ce-o puneam înapoi pe drum.

    Să fi trecut vreo trei ore până când fratele prietenului meu a ajuns la noi cu mașina de teren, cu troliu, cu tot ce-i trebuia și cu niscaiva mâncare și apă că parcă ne-a ghicit că eram hămesiți și însetați. Era un Nissan de teren modificat dotat cu tot ce-avea nevoie pentru offroad. Pe cupolă stătea semeață o cutie portbagaj plină cu scule de toate neamurile, lopățele, chei, șurubelnițe, frânghii, șufe și tot ce nu mi-aș fi imaginat vreodată că poate avea un om cu el într-o astfel de drumeție. Pe spatele mașinii trona un suport de biciclete de care atârna mountain bike-ul pe care și-l cumpărase prietenul meu cu ceva timp în urmă. „La ce și-a adus și bicicleta? Are impresia că o să se și plimbe în timp ce noi ne chinuim să scoatem Dusterul din șanț?” Cu chiu-cu-vai abia am reușit să săpăm pe sub mașină să găsim un loc de unde să legăm șufa în siguranță, dar când să ne-apucăm să tragem, ce să vezi? În loc să tragem mașina în sus, ne trăgea ea cu totul în jos spre râpă. Doar măiestria colegului meu a făcut să evităm o tragedie și mai mare decât ce aveam deja. Nissanul a alunecat și el în râpă, evitând milimetric să lovească mașina mea.

     Stați aici, nu mișcați mașinile nici măcar un centimetru, a zis prietenul meu după care s-a îndreptat spre Nissan, a dezlegat bicicleta, a încălecat pe ea și dus a fost. Îl urmăream din spate cum urca în viteză muntele călare pe bicicletă și atunci am realizat că bicicleta aia nu era pentru distracție ci era un colac de salvare. Când ești blocat pe munte cu mașina, o bicicletă poate face diferența. 15 km mai sus era Cabana Meteo înspre care prietenul meu se îndrepta cu repeziciune. Dacă n-ar fi avut bicicleta, probabil ar fi făcut drumul până acolo în cel puțin 3 ore. Până ar fi ajuns la ea s-ar fi înnoptat iar salvarea noastră și a mașinilor ar fi devenit imposibilă. În mai puțin de o oră se întorcea deja de la cabană, iar în urma lui veneau două mașini ARO  și două șenilate de la Salvamont. În 45 de minute amândouă mașinile erau înapoi pe marginea drumului, una dintre ele gata de plecare (vă dați și voi seama care). Pentru Duster singura soluție era o platformă pe care prietenul meu o chemase deja.

     Foarte târziu în noapte ajungeam în fața porții prietenului meu. Am coborât Dusterul de pe platformă și ne-am dus obosiți la culcare. A doua zi mecanicul prietenului meu ne-a rezolvat mașina care, la lumina zilei nu avea pagube atât de mari pe cât bănuiam cu o seară înainte și ne-am continuat vacanța în liniște fără ca eu să mai am voie să scot mașina din curte. Abia la întoarcerea acasă am primit o muștruluire grozavă după care doamna m-a obligat să-mi echipez mașina cu tot ce-mi trebuie pentru situații neprevăzute. Era conștientă că nu puteam să mă țin departe de belele, dar cel puțin să știe că sunt pregătit pentru orice situație.

 

Articol pentru proba nr 8 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

AutoGedal.

Publicat în Super Blog

Să construiești premium, la fel de ușor ca visatul

     Până de curând trăiam cu impresia că o casă nu trebuie să coste mult. Mă gândeam că orice poate fi construit cu materiale ieftine și să țină mult și bine atâta timp cât este construit cum trebuie și atâta timp cât este utilizat respectând instrucțiunile. Până într-o zi când, venind de la muncă aproape mi-am rupt degetul mic de la mână din cauza trotuarului care s-a surpat sub greutatea mea. Era, normal, un trotuar turnat cu „meseriași” din sat, la care s-a folosit cimentul cel mai ieftin și nisip din cel mai prost, pentru că nu mi-am permis un pavaj de calitate. Ori n-am considerat necesar să investesc mai mult într-un trotuar.

     Și abia atunci mi-am dat seama. O construcție trebuie să beneficieze de materialele de cea mai bună calitate. Chiar cu riscul de a cheltui mai mult decât ai planificat, trebuie să investești în calitate premium atunci când îți construiești casa. Dacă atunci când m-am apucat de treabă la trotuar mă gândeam la aspectele astea, probabil aș fi investit într-un pavaj Arvore Star Stone, de exemplu. Știu, e ceva mai scump decât ar da oricine în mod normal pe așa ceva, dar calitatea lui spune totul. Unde mai pui că montajul este extrem de facil și se poate pune atât pe pat de nisip, pentru trafic ușor cât și pe șapă de beton pentru trafic auto mai intens. Și dacă aș fi investit într-un asemenea pavaj, cu siguranță nu mi s-ar fi întâmplat ce am pățit cu trotuarul meu după doar un an. Pentru că atunci când vorbim de premium, nu ne referim doar la aspect și la preț. Ne referim și la calitate ireproșabilă.

     Când o să-mi construiesc propria mea casă, cu siguranță nu voi face rabat la calitate. Spun „când” pentru că de mult timp visez să am o casă proiectată și construită după bunul meu plac. Undeva, la marginea Iașiului, nu foarte departe, dar totuși la o distanță care să mă ferească de zgomotul și aglomerația urbană. În multe nopți am visat căsuța mea în cele mai mici detalii. Câte camere va avea și cât de mari vor fi, ce acoperiș, cum va arăta curtea, cum va arăta gardul, ce materiale voi folosi. De multe ori, uitându-mă pe la emisiuni pe la TV sau citind articole pe internet, găsesc noi idei și noi materiale pentru construcții. Imediat în capul meu fac și modificările casei de vis. De exemplu, nu de multSistem-Complet-Alutytan-Viking-Pruszynski-Vindem-Ieftin-Casa-de-Comenzi văzusem cum cineva își montase un acoperiș cu tigla metalica Alutytan Ice Pur Viking Pruszynski. Povestea omul că tipul ăsta de țiglă conferă un strat ridicat de rezistență datorită elementelor din compoziție. Aluminiul, titanul și metalele prețioase magneziu, manganul și cromul, toate împreună fac din această țiglă una rezistentă nu doar la intemperii și trecerea vremii. Îți asigură și o rezistență ignifugă și nu numai. În timp, acoperișul nu-ți va pierde din culoare. În momentul ăla planul viitoarei mele case de vis s-a schimbat. Îmi vedeam căminul acoperit cu țiglă metalică Alutytan Ice Pur Viking Pruszynski și-mi plăcea enorm cum arăta în mintea mea.

     În altă zi văzusem într-o emisiune despre construcții cărămida porotherm integral și imediat am schimbat planul casei mele înlocuind cărămida clasică cu cea nouă despre care tocmai învățasem că are performanțe termice excepționale.

     De multe ori mă trezeam din visare și mă gândeam că nici într-o mie de ani nu mi-aș permite o casă ca aceea pe care o visez eu în fiecare zi. Lucru total neadevărat. Poate pe vremea când materialele de construcții costau cât nu făceau n-aș fi avut nicio șansă. Azi, însă, există un ajutor nesperat pentru toți oamenii care vor să se apuce să construiască, dar se tem de costurile enorme ale materialelor „pretențioase”. Există un magazin online care facilitează accesul clienților la materialele de construcții fără ca aceștia să mai plătească taxele intermediarilor. Știm cu toții că o cărămidă care pleacă de la producător la prețul de 1 leu, ajunge în magazin să coste 7 lei. Producătorul îl vinde unui distribuitor, distribuitorul îl vinde unui depozit, iar din depozit se aprovizionează magazinul. Fiecare, la randul lui, mai adaugă ceva peste prețul produsului, pentru că așa e comerțul. Iei la un preț și vinzi mai scump. De data asta, însă, clientul poate evita toate aceste adaosuri ale fiecăruia. Magazinul Vindem-Ieftin este ca un portal care face legătura directă între producător sau distribuitor și client fără ca acesta de la final să resimtă costurile pe care le-ar resimți dacă ar achiziționa produsul pe calea clasică.

     Una din cele mai frumoase chestii legate de acest magazin este că tu, ca și client, poți comanda produse care vin de la distribuitori sau producători diferiți. Tu îți faci coșul de cumpărături iar Magazinul se ocupă de transportul întregii comenzi. Gândiți-vă câți bani salvați numai de aici. În loc să plătești patru-cinci livrări, plătești una singură. Nu mai vorbim despre timpul salvat pentru că este evident.

     Păi în condițiile astea ce ușor mi-ar fi mie să m-apuc să-mi construiesc căsuța mea de vis. Să intru pe net, să-mi aleg produsele de calitate premium (pentru că, nu-i așa?, atunci când poți cumpăra ieftin și calitativ, prost ai fi să nu profiți), cei de la Vindem Ieftin să-mi obțină prețurile cele mai bune de pe piață (apropo, în funcție de cantitatea de material necesară, ei îți pot obține un preț și mai bun. Cu cât comanzi mai mult, cu atât prețul scade) iar eu să aștept cuminte în fața porții livrarea produselor.

     Un alt aspect interesant al celor de la Vindem Ieftin este livrarea. Aceasta se face direct din stocul producătorului și nu dintr-un depozit oarecare unde marfa să zacă luni sau ani. Marfa vine ambalată perfect iar își asumă responsabilitatea în fața clientului pentru achiziție pentru ca acesta să nu simtă niciun stres, nicun risc. Iar la final, ca orice client mulțumit de achiziția făcută, poate înregistra un review, o recenzie video pe care să o încarce pe site-ul magazinului. Un gest mic din partea clientului, de mare ajutor pentru viitorii cumpărători și pentru magazin.

banner-producatori-si-sigla-cu-macarale

 

 

Articol pentru proba nr 7 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro

Publicat în Altele, Ne vedem la cinema!, Serile filmului Romanesc

Se caută voluntari SFR!

     Deja foarte mulți dintre voi știți că anul acesta în perioada 12-16 iunie la Iași se va desfășura Festivalul Serile Filmului Românesc. Vor fi cinci zile de cinematografie românească dedicate, de această dată, marelui Florin Piersic.

     Ce nu știți este că un Festival de o asemenea anvergură nu poate fi realizat fără sprijinul voluntarilor. Așa că și anul acesta organizatorii așteaptă tinerii pasionați de filme românești și nu numai să se alăture echipei SFR. În perioada 21 martie- 21 aprilie aveți liber la înscrieri pentru a participa ca voluntari la Serile Filmului Românesc.

voluntarEsti 1

 

Ce trebuie să faci ca să fii Voluntar SFR?

 

Tot ce trebuie să faceți este să accesați acest link unde veți oferi câteva informații organizatorilor.

Se pot înscrie ca voluntari persoanele care locuiesc în Iași ori în apropierea orașului și cele care pot garanta că în perioada Festivalului, dar și cu două săptămâni înainte de acesta pot fi la dispoziția organizatorilor pentru pregătiri. Se vor organiza multe întâlniri de lucru și trebuie să participați la toate.

Ce beneficii poți avea ca Voluntar SFR?

Nicio muncă nu scapă nerăsplătită. De aceea, organizatorii festivalului promit tuturor voluntarilor o serie de beneficii de care să se bucure cum ar fi:

* certificat de voluntariat;
* tricou, ecuson, materiale promoționale pentru voluntari (surpriză!);
* relații cu oameni extraordinari, prieteni și amici interesați de filmul românesc;
* șansa de a dialoga cu actorul sau regizorul tău preferat;
* posibilitatea de a intra în echipa Asociației Studenților Jurnaliști, iar la următoarea ediție –șansa de a fi în echipa SFR;
* intrare liberă la toate proiecțiile de la festival.

Mai mult decât atât, ai posibilitatea să creezi noi legături, să-ti faci noi prietenii pe durata acestul festival, prietenii care să dureze mult timp după.

 

Dacă nu te-ai convins, citește mai jos câteva gânduri ale foștilor voluntari despre SFR și despre voluntariatul la SFR:

Amalia Andreea Manea: “Am fost voluntar la ultimele două ediții SFR și pot spune cu mâna pe inimă că m-am simțit pentru prima dată inclusă într-o familie mare, frumoasă și primitoare. Am reușit să mă dezvolt extrem de mult pe plan personal și am luat contact cu mulți oameni frumoși, care mi-au creionat și îmbunătățit principiile și ideile. Am fost, la ambele ediții, voluntar în departamentul de logistică, în care m-am integrat frumos și rapid.”

Mihaela Fedoseev: “Timp de doi ani am făcut parte din echipa invitați și chiar dacă munca se termina puțin peste miezul nopții și începea puțin înainte de răsărit, am făcut totul din plăcere, de altfel, cheia succesului. De la întâlnirea la aeroport, am fost cea care a avut grijă ca invitații să ajungă la proiecții, la masă, la interviuri și să prindă câte puțin din a cunoaște Iașul. Responsabilitatea și seriozitatea trebuie asumate atunci când te hotărăști să intri în această familie. În spate stau ore, zile și săptămâni de muncă, iar rezultatul e spectaculos și se lasă și cu lacrimi la final. Ieși din zona ta de confort, interacționezi cu personalități din lumea cinematografiei și faci lucruri pe care nu le cunoșteai până acum sau de care habar nu aveai că ești în stare. Și-ți plac. Cei care au fost, se întorc, și asta spune tot! Bine ați venit la festivalul de Zece! Să fie Nebunie!”

Bianca Barhan: “Festivalul Serile Filmului Românesc a reprezentat începutul schimbării
mele. Am învățat cât de multă muncă și organizare este în spatele unui proiect de anvergură națională, am învățat ce înseamnă lucrul în echipă și, mai ales, cât de important este să îți faci treaba. Tot aici mi-am descoperit pasiunile, m-am dezvoltat, mi-am construit o familie. Familia care an de an organizează un festival, până la cele mai mici detalii, familia care reușește să se mărească și să primească noi membri. O familie care începe cu cele mai mari personalități din lumea cinematografică și care nu se mai termină.”

Diana Penciuc: “Eu am ales echipa de Guest Management, deoarece am simțit că aici îmi
este locul și nu m-am înșelat. Tot ce se întâmplă în cadrul acestui festival, te
responsabilizează, te provoacă să-ți lași la o parte haina personală și te face să înțelegi că
acolo nu ești tu, ci ești mult mai mult, ești imaginea SFR-ului.”

Crina Snegur: “Am știut că vreau să vin la festival ca „să mă ocup de oaspeți”, cum am fost inspirată să spun la interviu. Fiind în primul an de Facultate, mi se părea că e întru totul extraordinar să interacționez cu numele mari ale cinematografiei românești. Acum, că sunt și în echipă, nu mi se mai pare. Știu că așa e!”

Lavinia Molociniuc: “Când vorbesc despre Festivalul Serile Filmului Românesc e ca și cum aș vorbi despre pasiunea aia mare, pe care o am încă din copilărie pentru că SFR-ul a devenit, în doar câteva luni, și după 5 zile de festival, parte din sufletul meu – definitiv. SFR-ul e filmul sufletului meu. Primul an ca voluntar în SFR, m-a găsit în echipa de PR și
Comunicare, acolo unde, am și rămas ca membru, pentru că am descoperit că îmi place să stau până târziu în noapte să scriu comunicate de presă, să fac event-uri și postări pentru Facebook, monitorizări, interviuri și să promovez cum pot mai bine imaginea festivalului.”

Malina Elena Brânză: “SFR, ce-i aia SFR? Aceasta e prima întrebare ce mi-a trecut prin
mintea-mi mult prea aglomerată cu haosul activităților de licean de clasa a 11-a (evident,
activități de o importanță desăvârșită). Am zis să încerc o așa-zisă altă activitate de banal
voluntariat, nefiind nicidecum conștientă de avalanșa de experiențe ce aveau sa îmi impregneze parcursul într-un mod cât se poate de pozitiv. Acum că, așa cum îmi stă în
caracter, am uitat să pun punct unei descrieri ce se dorea a fi succintă, voi încerca sa comprim esența SFR-ului pentru mine ca individ. Serile Filmului Românesc nu e doar experiență, e rețeta completă. Adăugați un plic de provocare, 10 lingurițe de responsabilitate, 300g de distracție si 350g de muncă și voilà! Nu veți fi dezamăgiți de rezultat!”

Ionuț Teoderașcu: “Festivalul nu doar că îți stârnește apetitul pentru filmele românești, ci te ține captiv în peliculele lui și te hrănește cu amintiri numai bune de dat pe ecranele de la Gopo. Dincolo de spiritul de voluntariat pe care mi l-am dezvoltat foarte armonios și de prieteniile filmice, acest festival m-a legat și mai mult de Iași și după fiecare ediție m-a făcut să spun: ne vedem și la anul.”

Andrei Tocariuc: “Simt un fior de fericire gândindu-mă la experiența inegalabilă pe care
acest festival și echipa din spatele lui mi-a oferit-o în anii trecuți. Însă, decizia de anul trecut de a mă implica în echipă a fost un moment life-changing pentru mine. M-am dedicat 100% echipei în care am ajuns, destul de repede, să mă simt ca într-o a doua familie. Eram înconjurat de oameni cu care împărțeam idealuri și aspirații. Simțeam că ne leagă dorința de a schimba în bine societatea în care trăim și mentalitatea, că totul este posibil. Îmi pare rău pentru momentele în care nu am reușit să îndeplinesc îndatoririle așa de bine cum ar fi trebuit, dar sunt conștient că mai am atât de multe de învățat. Și dacă aș putea, aș retrăi din nou fiecare ședință de organizare ce ținea până târziu noaptea, și fiecare secundă pe care am dedicat-o festivalului și echipei și m-aș implica din nou, mai activ și mai devotat decât am fost anul trecut.”

 

     Dacă te regăsești în cuvintele copiilor de mai sus înseamnă că și tu poți să fii Voluntar SFR. Așa că, nu sta pe gânduri și accesează linkul de la începutul articolului și înscrie-te. Completează datele necesare, atașează un CV și o poză reprezentativă și să ne vedem la SFR! Nu uita, termenul limită pentru înscrieri este 20 aprilie!

 

Ne vedem la Cinema!

Publicat în Super Blog

Petrecere de despărțire cu pizza, bere și binging.

     Mare nenorocire mare s-a întâmplat ieri la amiază. Mă sună Tudor plângând și-mi povestește că a ajuns acasă și a găsit casa goală. Irina l-a părăsit și a luat cu ea totul. Nu i-a lăsat decât frigiderul, televizorul, două pături și două perne. În rest, a curățat toată casa. Dulapuri, paturi, scaune, mese, aragaz, cuptor cu microunde, veselă, până chiar și mobila din baie a dispărut. A plecat de dimineață lăsându-i pe frigider în care-i spunea că se mută la Claudiu, acum că tot s-a aflat de aventura lor.

     Îmi dau seama imediat de magnitudinea belelei în care l-a lăsat pe săracul băiat așa că rotițele creierașului încep să se miște cu viteze amețitoare. INTERVENȚIE pentru Tudor! Îl liniștesc cât de cât și-i spun să-și ia liber azi de la serviciu pentru că aveam să petrecem seara împreună.

     Îmi setez din mers câțiva pași de urmat ca să-l ajut pe sărmanul om:

     Pasul 1: Să-l fac pe băiat să uite pentru moment de nenorocirea care s-a abătut asupra lui, să-l calmez și să concepem un plan de redresare.

     Pasul 2: Adun toată gașca în jurul meu și-l ajutăm pe fratele nostru să-și remobileze casa pe care vipera i-a lăsat-o goală.

     Pasul 3: Îl ajutăm pe om să treacă peste despărțire și să uite de femeie; îi găsim o altă fată și ne asigurăm că nu o să i se mai întample o asemenea nenorocire niciodată.

Să nu uit de Pasul 1,5: Îl scoatem pe Claudiu din grupul nostru și-l pedepsim pentru gestul necugetat pe care l-a făcut. A călcat codul în picioare și și-a trădat unul din cei mai buni prieteni iar asta nu se uită, nu se iartă. „Bros before …”

     Primul lucru care mi-a venit în cap a fost să adun toată gașca la Tudor acasă și să ne distrăm. Profit de ocazie și iau cu mine colecția Game of Thrones pe care tocmai am cumpărat-o, pun în rucsac bluray player-ul, trec pe la bancomat să scot niște bani și-mi iau viteză spre Tudor. Pe drum bombardez prietenii cu mesaje și-i anunț că avem întâlnire de urgență la Tudor acasă. „Intervenție la Tudor. Binging Game of thrones, pizza și bere! Irina l-a lăsat în curu’  gol, s-a dus la Claudiu. Ne vedem la 5. Luați-vă liber mâine!!!„.

     Sper în sinea mea că am ales câștigător combinația GoT, pizza și bere, mai ales că prima și ultima sunt preferatele lui Tudor de când îl știu și berea… berea e preferata tuturor. În nebunia și agitația situației nu-mi vine în minte niciododo pizza pizzerie așa că mă folosesc de prietenul de nădejde al tuturor. Un simplu search pe Google pentru livrare pizza București și dau de cei de la Dodo Pizza. Normal! La câte comenzi am la activ la Dodo de la birou, era și logic să-mi apară printre preferințe. Îl rog pe Vasi să se ocupe el de treaba asta și eu mă îndrept spre supermarket să cumpăr berea. Bun! Eu mă ocup de bere și filme, Vasi comandă pizza, Marius și Matei aduc saltelele gonflabile ca să putem sta confortabil iar Tudor… Tudor stă și plânge între pături așteptându-ne pe noi.

     În scurt timp ajungem cu toții la el acasă. Îl găsim așa cum mi-am imaginat, o epavă. Trecem repede peste curtoaziile de rigoare, părerile de rău, încurajările și toate alea pe care de obicei trebuie să i le spui unuia care trece prin situația lui Tudor și începem petrecerea. Instalez bluray-ul la televizor, bag primul disc și dăm cep primului PET de bere. Se duce la vale de sete. Dăm cep celui de-al doilea PET, moment în care interfonul ne face atenți că este cineva la scară. „Livrare pizza! se aude în difuzorul interfonului și-l lăsăm pe băiat repede să intre. Cele cinci pizze ajung la ușa noastră fierbinți, exact așa cum plănuisem. Băieții de la Dodo au fost extrem de receptivi la rugămintea noastră și deși comanda a fost făcută de la ora 3, au preparat-o și trimis-o la noi exact la ora 6. 37061707473_9ca9288617_z     *sursă: flickr.com/photos/dodopizzamedia

     Acum era petrecere în adevăratul sens al cuvântului. Tudor al meu, uimit de mobilizarea noastră pare să fi uitat de zgripsuroaică. Berile curg, pizza merge ca unsă, filmul rulează episod după episod iar noi ne bucurăm să ne vedem prietenul începându-și vindecarea. Nu știu dacă situația în care ne aflam era de vină sau pur și simplu măiestria pizzerilor, dar niciodată nu mâncasem o pizza mai bună. Cum petrecerea nu era nici măcar departe de a se termina, comandăm repede o nouă serie de pizze și ne continuăm vizionarea. N-apucăm să vedem nici măcar un episod că același băiat sună la interfon  și ne aduce mâncarea la fel de fierbinte ca prima dată. Sărim ca niște ulii flămânzi pe cutii și devorăm triunghiurile de pizza cu viteza luminii. stingând din când în când cu bere.

     Mult după miezul nopții, ghiftuiți de mâncare și plini de bere adormim pe rând care pe unde apucă. Tudor a început să danseze în mijlocul camerei în timp ce mușca dintr-o felie de pizza rece și din când în când țipa cât îl țineau plămânii că o urăște pe Irina și că nu mai vrea s-o vadă în veci. Mai face o pauză, mai ia o gură de pizza și una de bere și se prăbușește copleșit de oboseală (și de beție) pe una din saltelele gonflabile peste Vasi care dormea dus de vreo oră. Nicio reacție. Mă uit la el zâmbind, mai iau și eu o gură de pizza rece și m-apuc să scriu…

 

Articol pentru proba nr 6 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Dodo Pizza.

Publicat în Super Blog

Casa activă – te simți bine respectând natura

     Săptămâna trecută, când s-a lansat un nou model de telefon la noi, l-am chemat pe domn’ Director să i-l arătăm. Omul chiar a și cumpărat unul, dar nu pentru el ci pentru o cunoștință. Știindu-l un entuziast al tehnologiei, am încercat să-l convingem să cumpere și pentru el unul. Telefonul pe care-l are e deja „vechi” vorbind în termeni de retail. E modelul de anul trecut. N-am reușit, ba chiar ne-a și arătat de ce nu se desparte de telefonul lui și, mai ales, de marca lui preferată de telefon. Omul, practic are toată casa conectată la acel dispozitiv. Un fel de casă smart pe care o controlează remote (de la distanță) prin intermediul telefonului. Becurile, prizele, aerul condiționat, ușa de la garaj, centrala termică, ambianța, totul poate fi controlat cu ajutorul acelui telefon mobil. E, practic, o casă cum am văzut doar pe la televizor, pe la Buhnici. Recunosc, când am văzut acea casă mă gândeam că nu se poate realiza la noi așa ceva, dar uite că directorul nostru a realizat-o deja și spune cu mândrie că de când și-a „deșteptat” casa, facturile lui au scăzut simțitor.

     Casa smart este un mare plus în viața noastră. Însă, aspirațiile noastre într-o lumă în continuă degradare sunt la mai mult decât o casă smart. Din dorința de a salva ce se mai poate din Planeta asta frumoasă care ne este casă, oamenii au descoperit un alt stil de viață, un alt fel de cămin. Casa activă este ultima găselniță a specialiștilor și este modelul de urmat atunci când vrem să locuim într-o casă care are aproape zero amprenta ecologică asupra spațiului pe care-l ocupă. O casă care produce mai mult decât consumă și care este atât de prietenoasă cu mediul înconjurător încât ar putea deveni cei mai buni prieteni.

Ce presupune o casă activă?

 

     Principiul de bază atunci când vorbim despre o casă activă este ca spațiul locativ să consume cât mai puține resurse și în același timp să ofere un grad maxim de confort locuitorilor.

     Casa activă își produce singură energia electrică de care are nevoie pentru o bună funcționare, ajutată de panouri fotovoltaice. Însă, producerea de energie proprie nu este suficientă pentru a avea o astfel de casă. Încă din faza de proiectare spațiul este gândit în așa fel încât să maximizeze gradul de confort cu un consum minim de energie. Reducerea consumului de energie este înlesnită de tehnologia pompelor de căldură aer-apă cu recuperare de căldură. O casă activă se va folosi de recuperarea căldurii și recircularea aerului din interior la perioade regulate de timp.

     Toate tehnologiile implementate într-o casă activă sunt asistate electronic de către un sistem performant pentru a asigura în orice moment din zi, în orice perioadă din an un grad de confort excepțional. De asemenea, elementele din casa smart cum ar fi controlul electronic de la distanță al termostatului, al sistemului de iluminat sau al prizelor ori alte funcții ce pot fi controlate cu ajutorul internetului și al unui telefon mobil sau al unui asistent vocal (că tot o laudă toată lumea pe Alexa) participă cu succes la creșterea confortului din locuință și la scăderea consumului.

O casă activă este echipată cu electronice și electrocasnice din cele mai performante și mai economice, beneficiază de un sistem de iluminat performant care asigură un confort sporit cu un consum cât mai redus. Toate acestea, împreună cu acel sistem de control unic de la distanță fac din casa ta o casă activă. Și putem extinde și la alte aspecte. Un sistem optim de sortarea și predarea deșeurilor casei sau un sistem performant pentru deversarea apei menajere cu fosă ecologică dotată cu filtre și sisteme de purificarea apei sunt, de asemenea puncte importante de notat atunci când vorbim de o asemenea casă.

     Însă o casă activă nu beneficiază doar de tehnologii și de electronică de ultimă generație. Pentru a avea o casă cu adevărat activă va trebui să pleci de la un proiect de casă care să respecte din start toate criteriile și standardele impuse. De la anveloparea corectă a clădirii, izolarea termică, dar și fonică. Încă din acest stadiu casa este supusă unor teste și simulări prin care se vor determina parametrii în care se va construi imobilul.

sigla-2016-768x392

 

Ce beneficii aduce o casă activă?

 

     Cel mai mare beneficiu pe care-l aduce o casă activă nu se adresează în totalitate proprietarului. Impactul ecologic aproape de zero al casei active se adresează mediului înconjurător și reprezintă grija pe care o poartă proprietarul acestuia. O casă activă este o declarație de respect și prețuire a naturii prin care omul se obligă să trăiască în armonie cu aceasta fără s-o mai altereze în niciun fel.

     Reducerea costurilor cu întreținerea locuinței sunt cel mai mare beneficiu pe care-l putem avea noi ca și proprietari ai unei case activă. Gândiți-vă cum ar fi dacă în ziua de salariu, în loc să luăm jumătate din bani și să-i dăm furnizorilor de servicii, păstrăm în buzunar acei bani și facem cu ei ceva frumos pentru noi. Un week-end la munte, o bicicletă nouă, o pereche de pantofi, un ceas, orice! Sau gândiți-vă la altă variantă. Aveți o casă atât de eficientă încât la sfârșit de lună furnizorul local de energie electrică vă virează în cont o sumă de bani reprezentând plata energiei electrice pe care voi ați produs-o, dar n-ați consumat-o.

Momentan nu știu dacă este posibilă această variantă. Știu, însă că acel surplus de energie pe care-l injectăm în rețeaua de distribuție se întoarce pe facturile noastre cu minus. Astfel, dacă se întâmplă să avem o perioadă în care producția de energie merge mai prost (zile la rând cu cer acoperit, nopți mai lungi în perioada de iarnă etc), vom consuma acea energie pe care noi am produs-o, dar nu am folosit-o la timpul respectiv. Ar fi ca o bancă în care-ți depozitezi economiile iar când ești strâmtorat la portofel retragi și folosești ce-ai depus.

     Spuneam mai sus de acele sisteme de recircularea aerului în încăpere. De aici vine un alt mare beneficiu al casei active. O locuință ventilată corect este o locuință în care praful și alergenii lipsesc cu desăvârșire. Împreună cu un grad de umiditate perfect datorită controlului electronic aceste elemente oferă locuitorilor un mediu propice pentru a se dezvolta sănătos, fără riscul îmbolnăvirii.

 

Cum ne poate schimba viața o casă activă?

 

     După toate beneficiile prezentate mai sus, e cât se poate de clar că mutarea într-o casă activă nu ne poate schimba viața decât în bine. Economia făcută la cheltuielile de întreținere ne poate deschide noi porți spre alte activități la care am visat. Beneficiile sistemelor de ventilație și reîmprospătarea aerului ne asigură un grad ridicat de confort și un mediu sănătos și automat o sănătate mai bună.

     Pentru cei care doresc o independență totală față de sistemul public de distribuție a energiei, alegerea unui kit de stocare offgrid le va oferi o satisfacție în plus. Să știi că nu stai la mila nimănui și că nu riști să rămâi pe întuneric de câte ori se taie curentul în zonă este un lucru extraordinar de avantajos. Mai ales când știm cât de vechi sunt rețelele de distribuție și cât de des apar avarii.

     Nu în ultimul rând, o schimbare enormă este mândria pe care o capeți atunci când știi că tu și casa ta nu afectați în niciun fel natura și mediul înconjurător. Când omul reușește să viețuiască pe Pământ fără să provoace pagube participă activ la salvarea și păstrarea mediului înconjurător căruia îi suntem cu toții datori de mii de ani.

 

Articol pentru proba nr 5 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Aia Proiect – Birou de proiectare

Publicat în Super Blog

Mulțumesc, nea Vali!

     Când am trecut în clasa a 5-a, în viața mea se întâmplau foarte multe schimbări. Mă mutasem de 3 ori într-un singur an, rămăsesem doar cu mama și cu surorile mele, traiam multe chestii pe care un copil de 10-11 ani n-ar trebui în mod normal să le trăiască.

Mă mutasem undeva la țară, la 14-15 km de oraș și trebuia să fac naveta. Pentru mine, care mereu locuisem pe-aproape de școală, la maxim 3-4 stații de autobuz distanță părea un lucru imposibil de realizat.

Foarte aproape de locuința noastră era biroul vamal unde l-am cunoscut pe nea Vali. Un om pe la 45-50 de ani care mă îndrăgise aproape imediat. Începusem să-i fac vizite la birou, să petrec ore întregi prin vamă punând întrebări stupide de copil de clasa a 5-a. Pasionat fiind de calculator și destul de priceput, petreceam foarte mult timp în fața IBM-ului din vamă, calculator care se defecta destul de des, lucru pentru care nea Vali trimitea de fiecare dată pe cineva la mine la ușă să-l cheme pe „Costăchel Budurău” așa cum îmi zicea el mie, ca să pun calculatorul înapoi pe picioare. Stăteam cu orele în fața aparatului și, după ce-l reparam, drept răsplată, aveam voie să-mi bag CD-urile cu jocuri și să mă distrez jucând Prince of Persia ori ce alte jocuri mai aveam eu la vremea aia.

     Nu realizam, dar nea Vali mă studia de fiecare dată când eram la el în birou. Punea o grămadă de întrebări cărora eu le răspundeam aproape automat, fiind mult mai atent la ecranul calculatorului decât la omul de la birou. Așa nea Vali a ajuns să mă cunoască și să afle că scârțâiam destul de grav la învățătură și că matematica îmi dădea dureri de cap. Era și normal. În starea în care mă aflam la începutul anului școlar scăpasem destul de mult de sub controlul mamei și începusem să golănesc. Nu era genul ăla de golăneală periculoasa. Lipseam de la ore fără motiv, amânam temele de acasă și nu puneam mâna pe cărți să repet nimic lucruri care îmi afectau vizibil situația școlară. Cu toate astea, eram un băiețel deșteptuț. Îmi fugea mintea și nea Vali observase asta.

Așa că a luat decizia să mă ajute. A vorbit cu mama și cu o profesoară de matematică pe care o cunoștea ca să-mi facă niscaiva pregătire. Lacunele pe care le acumulasem erau destul de mari și n-aș fi reușit niciodată să le recuperez de unul singur. Nea Vali a discutat cu doamna profesoară, i-a explicat situația mea și a rugat-o să mă ajute atât cât poate ea, ca să scoată din mine un băiat bun. Și am început pregătirea. De 3 ori pe săptămână megeam la doamna Pichiu la meditații unde, cumva, începuse să-mi placă matematica. Doamna profesoară mă trata cu foarte multă înțelegere și răbdare. Stătea lângă mine și-mi explica orice problemă și învățase să-mi citească nedumeririle în priviri. Astfel că nu plecam niciodată de la ea până nu mă privea în ochi și se asigura că am înțeles lecția din ziua respectivă. Nu după foarte mult timp situația mea școlară se îmbunătățise. Eram la zi cu materia, începusem să fiu foarte activ la orele de matematică și nu mi se mai părea deloc greu ceea ce ne prezenta profesoara pe tablă. La doamna Pichiu treburile mergeau unse. Îmi verifica nu doar temele pe care le primeam de la dumneaei ci și temele de la clasă. Practic, mă obligase să mă obișnuiesc să lucrez de acasă și să fac lucrul pe care-l abandonasem la începutul anului. Temele de clasă. Avea grijă să nu o luăm înainte cu învățătura ca să nu devin plictisit la clasă știind deja lecțiile dinainte. Uite-așa, din elevul deștept, dar mediocru la învățătură, devenisem unul din elitele clasei, copil pe care profesorii se puteau baza. Toate astea datorită unui om calm și grijului care într-o zi s-a uitat în ochii unui copil rătăcit și-a decis să-l ajute.

     Anii au trecut peste mine și am încercat să fiu pe cât posibil așa cum mă învățase nea Vali să fiu. Un om responsabil. M-am mutat din satul ăla, am trecut prin facultate, acum lucrez și sunt mulțumit că am reușit în viață să ajung până aici. Ajutorul pe care l-am primit de la nea Vali a fost pentru mine un boost de încredere și un semnal de alarmă că riscam să-mi pierd șansa în viață dacă alegeam să merg pe drumul chiulului și a dezinteresului față de învățătură.

     Recent am aflat că nea Vali se pensionase. O ducea foarte bine cu soția lui în vechiul apartament pe care-l avea și probabil nici nu avea habar cât de mult a influențat cândva viața unui băiețel dezorientat, pasionat de calculatoare. Mi-am dat seama că eu nici măcar nu-i mulțumisem vreodată pentru ajutorul pe care-l primisem de la el. Pentru zecile de ore de discuții în biroul lui, pentru orele de matematică, pentru sfaturile pe care mi le dădea atunci când mă citea că ceva se întâmpla în capul meu, pentru nimic. Și vreau s-o fac! Vreau să merg la omul ăla și să-i spun în față: „Mulțumesc, nea Vali! Ai făcut din mine OM!” Pentru toată bunătatea pe care mi-a oferit-o în acea perioadă când mă simțeam al nimănui aș vrea să-i întorc măcar o fărâmă. Un cadou simbolic.

     Nu sunt cel mai priceput la ales cadouri. Pe cine mint? Nu sunt deloc priceput! Iubita mea trebuie sa-mi dea cele mai evidente „hint-uri” ca să mă prind ce vrea să-i cumpăr. Și când spun hint evident mă refer la: „Prostule, ia-mi un Dior!” Așa că îmi întorc fața către all mighty internet și-l consult pe el. Îmi plac site-urile pe care produsele sunt extrem de bine organizate, ca pentru proști ca mine, așa. Mie-mi trebuie un site care să-mi spună: Uite, băiete! Aici ai 300 de cadouri pentru 8 martie! Gândite și concepute de alții pentru ca tu să alegi cu cea mai mare ușurință. Și de acolo să aleg produsul de pe listă. Cum care listă? Lista ei! Fiecare femeie are o listă cu cadouri dorite și, băieți… „always stick with the list!

M-am tot uitat și tot uitat și m-am gândit că cel mai bun cadou pentru un pensionar căruia îi porți respect și căruia vrei să-i mulțumești pentru ceva ar fi un ceas. Găsesc potrivit să-i spun ungaro2omului pe care-l apreciez un „Mulțumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut ajutându-mă fără să aștepți ceva la schimb” oferindu-i un frumos ceas pentru că fix timpul este reprezentat de acel ceas și îmi doresc să i-l ofer înapoi. Mi se pare unul din cele mai elegante și utile cadouri pe care îl poți oferi unui om. Reprezintă respectul și admirația față de tot ceea ce înseamna acel om pentu tine. Așa că i-am ales cel mai frumos ceas care am considerat că o să i se potrivească și împreună cu el o agendă elegant îmbrăcată în piele și personalizată cu textul „Celui mai bun om de pe Pământ”. Nu știu în ce scopuri o va folosi, dar sunt convins că de fiecare dată când o va privi își va aduce aminte că odată, s-a uitat la un pici murdărel care învârtea o minge spartă prin jurul vămii, s-a împrietenit cu el și l-a ajutat să devină OM.

     M-am tot întrebat când ar fi fost momentul prielnic să-i fac o vizită și să-i ofer cadoul meu. Îmi aminteam când era ziua lui și mă gândeam că ar fi o surpriză plăcută să primească un dar din partea unui băiat pe care nu-l mai văzuse de mai bine de zece ani, chiar de ziua lui. Apoi m-am gândit să i-l trimit prin curier cu titlul de „cadou întârziat pentru pensionare”, dar nu mi s-a părut cel mai potrivit. Așa că am decis să-i fac o vizită așa, într-o zi oarecare fără vreo ocazie și să-i ofer micul meu cadou de mulțumire pentru că atunci când vrei să-i mulțumești cuiva pentru un bine pe care ți l-a făcut, nu trebuie să aștepți o ocazie specială. Poate fi o banală zi de miercuri, pe la prânz, când omul stă liniștit în canapea uitându-se la televizor. Exact așa am făcut eu și m-am bucurat enorm când i-am surpriza din ochi în momentul în care a deschis ușa și eu i-am spus: „Sărumâna, nea Vali! Costăchel Budurău sunt! Mă țineți minte?

 

Articol pentru proba nr 4 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Borealy.ro

 

Publicat în Super Blog

R.I.P anunțul de mică publicitate

     -Ți-a plăcut faza când Joey pune la vânzare unitatea de divertisment în ziar și cere 5000 de dolari pe ea? Iar când Chandler citește anunțul se supără și spune că o să schimbe anunțul în 50 de dolari sau cea mai bună ofertă? Bă, chiar mi-a părut rău de Joey atunci. Atâta muncă a depus la unitatea aia de divertisment și Chandler l-a obligat s-o vândă printr-un anunț în ziar…

     -Chiar, mai există anunțuri la ziar? Cum erau pe vremea noastră? Țin minte că ai mei au cumpărat un televizor Diamant prin ’93 printr-un anunț de-ăsta.

     -Nu știu dac-or mai exista. Probabil! Sigur mai sunt câțiva rătăciți care nu se descurcă sau n-au auzit de site-urile alea specializate în vânzări de toate chestiile.

     -Tu ai pus vreodată un anunț la ziar?

     -Da, dacă stau bine să-mi amintesc, prin clasa a 9-a am pus bani cu colegii și am dat un anunț în cel mai mare ziar din Iași prin care anunțam cu regret decesul profului nostru de fizică. Acum dacă stau să mă gândesc a fost o glumă de-a dreptul macabră, dar individul ne lăsase pe toți din clasă corigenți pe iarnă și era de-a dreptul imposibil.

     -Cum bă, l-ați dat pe prof la ziar c-a murit? Nu erați pe craca voastră! Ce vremuri! Cum ar fi dacă n-ar mai exista deloc anunțurile astea de mică publicitate prin ziare? Ce crezi c-ar fi?

     -Bă, n-ar fi mare lucru. Ziarele ar fi cu zece pagini mai subțiri, nu s-ar mai tăia atâția copaci și oamenii ar continua să-și vândă lucrurile sau serviciile așa cum o fac și acum. Pe site-urile specializate. N-ar fi o pierdere mare dacă ar renunța la mica publicitate. Hai să-ți pun una mai grea. Ce-ar fi dacă n-ar exista niciun fel de mică publicitate? Nici în ziar, nici pe site-urile ziarelor, nici site-urile astea noi de vânzări, nimic. Cum crezi că și-ar vinde lumea atunci produsele ori serviciile?

     -Bă, asta ar fi nasol. Mă gândesc așa că oamenii de rând n-ar mai avea nicio șansă ca să-și vândă chestiile de care nu mai au nevoie prin casă. Iar firmele mărunte care nu-și permit reclamă plătită pe la televizor… probabil pentru ei ar fi un șoc incredibil. Pentru o firmă să nu-și poată promova produsul este pur și simplu sfârșitul afacerii. Probabil cea mai la îndemână soluție ar fi să înceapă să vândă din ușă în ușă ca acum zeci de ani. Mai ții minte vremea aia când comis voiajorii umblau și băteau pe la toate ușile ca să vândă câte ceva?

Oamenii ar da din gură în gură produsele pe care le au la vânzare: „Nu știi pe cineva care are nevoie de un pătuț de copil? Nu mai am nevoie de el. E nou-nouț” Sau i-ai vedea pe toți ca pe ăia de la intrarea în piață cu: ” Boss, nu cumperi un telefon? „. Probabil s-ar descurca, dar șansele să găsească un client ar fi mult mai scăzute. Ar înflori recomandările, frate! Știi ce zic? Ții minte când se plângeau ai tăi că li s-a spart o țeavă prin casă și vecinul de scară îi spunea: „Hai că-ți recomand eu un instalator bun! I-a făcut și lui sora vecinului cumnatei fratelul șefului meu o lucrare și a fost mulțumit.” Cam asta ar fi reclama meseriașilor de ocazie.

     -Vorbești prostii, băiete. Ideea era despre ce ar fi dacă… în viitor, nu ce a fost în urmă cu treizeci de ani. Acum toată lumea știe că poți să-ți pui anunțurile de orice tip în mediul online. Ai OLX, ai Lajumate, ai cine știe ce alte site-uri de vânzări. Nu trebuie să-ți explic cum funcționează că până și tu ai un mic shop deschis pe un site de ăsta, cu mobila pe care o faci în fiecare zi. Și ai văzut și tu cât de simplu e. Mai simplu chiar decât prin anunțurile alea demodate din ziar. Ai loc pentru poze, ai loc să descrii produsul, ai mesagerie direct în site și numărul de telefon lăsat… ai tot ce-ți trebuie. Și ai anunțuri de toate neamurile. Oamenii vând deja orice pe site-urile astea dedicate. Și firmele… firmele au la dispoziție azi rețele de socializare, au la dispoziție reclame stradale, au radio, televiziune, ăia care au bani de marketing serios. Dar în principiu ce e mai ușor decât să-ți faci reclamă pe facebook și să dai share în prostie până ajunge în toată țara? Unde mai pui că sponsorizezi anunțul și pe facebook și pe instagram și oriunde vrei tu și reclama ajunge uite-așa, în doi pași la zeci de mii de oameni? Și pentru cei care n-au ajuns încă pe rețelele de socializare, întotdeauna vor fi la îndemână reclamele alea mari de pe blocuri. Le știi. Au apărut recent în România, cu ecranele alea imense sau, cu panouri pe care se lipesc afise gigant. Iar pentru cei care nu-și permit nici măcar asta, stai tu liniștit că decât să pună anunț la ziar mai repede împânzesc fațadele blocurilor cu afișe A4. Și tot își fac reclamă. Unii sunt mai civilizați și folosesc spațiile dedicate anunțurilor publicitare, dar tot mai ieftin și mai uzual este decât un anunț într-un ziar pe care nu-l mai cumpără decât octogenarii.

     Îți spun sincer, prietene! Anunțul de mică publicitate așa cum îl știam noi în ziar a murit fie-i țărâna ușoara. Era internetului și a rețelelor de socializare i-au pus o cruce mare și frumoasă, cum sunt crucile de la Săpânța! Dacă mai este cineva care se încăpățânează să țină în viață modul ăsta învechit de promovare, își pierde vremea! Amin!

sdr

*foto arhivă personală

 

Articol pentru Spring Superblog 2019