Publicat în Super Blog, Vacanțe de vis

Gala Superblog 2019, Poiana Brașov – Hotel Royal Boutique

     Sâmbătă (și puțin duminică) s-a întâmplat la Brașov, în Poiană, la Hotel Royal a 19-a Gala Superblog. Normal, am participat și eu din postura de finalist, „mândru” ocupant al locului 17 în clasamentul competiției și a locului 1 (pentru a doua oară consecutiv) în rândul băieților – și pentru prima dată, premiat pentru performanța asta!

Au mai fost prezenți la Gală o grămadă de bloggeri, bloggeri parteneri și o mică parte din sponsori, prin reprezentanții lor. Tot „prezenți” au fost, chiar dacă doar prin cadourile pe care ni le-au pregătit și cei de la Sano care, deși nu au participat la competiție cu nicio probă, de câteva Gale ne alintă cu pachetele lor.

locul 1 la baieti

*fotocredit: Daniel Botea

 

     Am nimerit (m-am așezat strategic) la „masa veselă” cum am denumit-o noi, împreună cu amicul Botea, un oltean veritabil, nebunul de Emil, un oltean diasporean cum îi spune Botea, un falsoltean cum îi spun eu, Ioana și Adrian, diasporenii noștri veritabili și mișto, o moldoveancă sânge pur, de la mine din Iași, Andra (new entry printre superbloggeri), cinefiliștii Alexandra și Doru și încă doi argeșeni faini pe care, spre rușinea mea nu i-am recunoscut, dar se pare că ei mă cunosc destul de bine. Shame, Costică!

masa vesela la Gala Superblog 2019

*fotocredit: Albert Budica, Superblog

 

    Încă de la începutul Galei prietenul Botea m-a alintat cu o sticlă de Roze de Sâmburești. A ținut minte olteanul că ăla a fost vinul care mi-a plăcut cel mai tare când i-am vizitat la Craiova și-a organizat un blogmeet ad-hoc. Bineînțeles că am topit imediat bunătatea de vin împreună cu colegii de masă și am desfăcut după ea și sticla de spumant, premiu pe care l-am primit pentru ocuparea primului loc în clasamentul băieților. (Ciudă ție, Mandache!) Aici datorez niște scuze Claudiei pentru că am devenit puțin cam gălăgioși și în loc să ascultăm cuminți discursurile colegilor noștri, am ciocnit cu putere paharele de spumant. Nu știu cine era la microfon în momentul ăla, așa că extind scuzele și persoanei respective.

Au urmat pe rând, o sticlă de pălincă sau ce febră o fi fost aia, pusă pe masă de Emil, o pălincă aprigă pe care-am adus-o eu și care i-a cucerit pe toți și-o țâră de mâncare, ca să nu bem chiar așa pe stomacul gol. (Mulțumim gazdelor pentru mâncare și sărumâna pentru masă!)

grup sb

*sursă: Superblog

     După tradiționala poză de grup (în care am ieșit și eu, în sfârșit decent) a început distracția. Anca Chirvase si Formatia Ciprian Dan ne-au cântat și ne-au încântat, ne-au pus să facem karaoke (și nu, nu vă arăt filmările din timpul sesiunii de karaoke pentru că țin la timpanele voastre). De data asta n-am mai stat departe de scenă, am îndrăznit și eu să ies la dans măcar pentru o horă. (spre deosebire de alții care au stat lipiți de scaune până la final).

IMG_20191215_005211

 

     Ca la fiecare Gală Superblog, socializarea s-a întâmplat atât înăuntru, cât și afară la țigară. Multe din discuțiile interesante au avut loc pe terasa hotelului unde stăteam zgribuliți de frig cu berea/pălinca/vinul în mână.

 

IMG_20191214_224807

     Am avut, bineînțeles și tortul care îmi amintesc vag că a fost bun. Nu m-au lăsat superbloggerii să-l fur și să plec cu el pe terasă pentru că așa aș fi ținut minte sigur dacă a fost sau nu bun.

Dimineața de după Gală a fost la fel ca de fiecare dată. Ne-am întâlnit la micul dejun și am încercat să ne trezim din amorțeală. Îți puteai da seama bine cine era mahmur și cine nu. Ăia mahmuri făceau rând la cafea și limonadă. Am luat cel puțin 3.

Anul ăsta n-am mai fost pe grabă, așa că mi-am permis să stau după micul dejun la povești faine cu bloggerii (cei care au mai rămas) pe terasa hotelului sub un soare super fain înainte de a coborî spre Brașov.

 

belvedere Poiana

*foto by Raluca (Ralucica) Andreea Filimon

De la prima Gală pe care am avut-o în Poiană mi-am dorit să ma opresc la Belvedere pentru o poză. Acum am reușit, în sfârșit.

 

fbt

     După micul dejun, de obicei mi-e foame. Așa că ne-am oprit la o pizza la unul din foștii sponsori de la ediția din primăvară. Ardeleanca Eni a fost foarte darnică și ne-a făcut cinste tuturor cu pizza din voucherele ei pe care le câștigase. (Probabil dacă ne-ar fi însoțit și Emil n-ar fi îndrăznit să facă gestul ăsta pentru că Piftelul i-ar fi consumat toate voucherele)

 

IMG_20191215_155924

     A urmat o experiență (cel puțin pentru mine în premieră) fantastică. Am fost invitați la un Escape Room de senzație. Cei de la PuzzlePunks Escape Room Brașov ne-au lăsat să ne jucăm  în camera lor și să încercăm să găsim focul verde. Nu vă spun mai multe detalii despre experiența asta pentru că v-aș da spoilere și nu mai are niciun farmec. Dar pot să vă spun că dacă vreți o experiență super faină, ceva mai altfel, cât sunteți în Brașov, căutați-i pe băieții ăștia pentru că nu o să vă pară rău!

 

Felicitări și mulțumiri

 

     Deși am zis și înainte, dar și în discursul de la Gală că nu vreau să felicit pe nimeni (faza cu Emil mi-a scăpat, nu l-am felicitat voit), o să am câteva felicitări pentru colegii de suferință. Dar întâi vreau să le mulțumesc pentru că m-au suportat și m-au încurajat să merg până la finalul competiției unor prietene foarte dragi. Una e o olteancă enervantă, iar cealaltă e o moldoveancă de-a mea cu care m-am și întâlnit la Brașov înainte și după Gală. Fără ele aș fi renunțat după primele 5 probe la competiție și pentru asta le mulțumesc!

     A! Să nu uit, vreau să-i mulțumesc și lui Emil pentru cartea pe care mi-a dăruit-o la Gală! Am început deja să o citesc! Nu i-am făcut poză pentru că măgărușul nu s-a obosit să-mi scrie și mie o dedicație de o pagină cum a scris altor persoane. 🙂 S-a fofilat cu 3 cuvinte (cică dedicație), reclamă la site-ul lui. Huoo, Emil!

 

Și acum, felicitările!

 

     Felicitări Dana Codori și Cătălina Popa pentru o ediție excelentă! Datorită faptului că un singur punct le desparte, pentru mine amândouă sunt câștigătoarele SuperBlog 2019!

     Felicitări moldovencelor mele Andra și Denisa, care la prima lor participare au făcut treabă foarte bună!

     Felicitări Georgianei Țonef Filip pentru că a reușit să ajungă la finalul competiției cu brio, în ciuda stresului celor doi gemeni. Sunt convins că nu i-a fost deloc ușor să scrie cu doi copii care-s pe Duracell.

     Felicitări Claudiei și lui Albert pentru că au reușit să ne suporte și să  ducă la bun sfârșit o nouă ediție Superblog mai mult decât onorabil!

     Felicitări juriilor care ne-au auzit dorințele și ne-au oferit acele jurizări defalcate cu explicații utile! La urma urmei, doar așa putem învăța unde am greșit.

     Felicitări și Danei Maria Jugăurs pentru un traseu foarte bun în această ediție! Nu i-am urmărit prestația, dar după locul ocupat și după premiile pe care am văzut că le-a primit la Gală, a făcut o treabă excelentă, deci felicititări! Fără resentimente și fără ranchiună.

Dacă am uitat pe cineva, o să-mi amintesc și o să revin aici pentru completări, dar cred că ăștia sunt toți cei pe care voiam să-i felicit.

 

     La final, vă las cu pozele pe care am reușit să le fac împreună cu foștii câștigători: Daniel Botea, Georgiana Mihăilă, Dana Afrăsinei și Cătălina Bianca Cucu. Am înțeles că dacă te împozezi cu cât mai mulți purtători de trofeu, ai șanse mai mari să câștigi în curând competiția 🙂

 

                       Asta-i tot! Să ne vedem la primăvară cu bine și cu inspirație!

 

 

 

Publicat în Super Blog

Shopping de avarie la -3 grade

     Când am fost avertizat de către șeful că Jimmy e un tip puțin cam excentric, nu mă așteptam să întâlnesc în aeroport la sosiri internaționale un tânăr de 25 de ani îmbrăcat de parcă a greșit destinația. Pe bune, când vezi un om într-un tricou cu mânecă scurtă, o pereche de pantaloni scurți de in și-o pereche de sandale (cu tot cu șosete – câh)… te gândești că trebuia să se urce în cursa spre Bahamas, nu spre România… în noiembrie… unde dimineață temperatura cea mai ridicată din țară a fost de -3 grade la Mangalia.

     Partea cea mai funny a fost că el nu-și dădea seama de ce mă uitam la el atât de îngrozit. Mă privea înapoi zâmbind și nu avea nici cea mai vagă idee că dincolo de porțile aeroportului avea să întâlnească „Iadul alb” cum îi place lui Cătălin Radu Tănase să numească frumoasa iarnă. Eh, dar n-o să ajungă afară îmbrăcat așa. Ne oprim să-i luăm bagajul de cală și-o să se îmbrace mai gros. Sunt convins că și-a pus măcar o pereche de pantaloni lungi, un pulover și-o geacă. Și nici că puteam să mă înșel mai amarnic. Nexa bagaj de cală, iar hainele pe care le avea îndesate (la propriu) în gentuța mică pe care-o târâia după el erau bune pentru mers la ștrand. Nici măcar o gecuță amărâtă să-l protejeze de o ploaie. Nimic. Citește în continuare „Shopping de avarie la -3 grade”

Publicat în Super Blog

Un nebun din viitor pe plaja din Mamaia

     Legile lui Murphy spuneau ceva de genul că dacă ai în față două uși închise și trebuie să alegi una, în mod sigur vei alege ușa greșită. Ori asta, ori ghinionul meu continuu au făcut ca în loc de toaletă să găsesc în spatele ușii un soi de tunel gaură de vierme sau ce-o fi fost, care m-a transportat în fața unei alte uși care nu semăna deloc cu cea pe care intrasem. Era o ușă din aia veche, vopsită în verde… cum am văzut doar la ușa toaletei băieților de la fosta mea școală primară. Adică acum peste douăzeci și cinci de ani. Cu prudență apuc mânerul metalic al ușii și o împing spre exterior. De afară mă izbește o lumină orbitoare și-o căldură toropitoare. Soare? Căldură? Și nisip? Mare? Cum e posibil? Acum zece secunde eram  la un restaurant de fițe din Paris, orbecăind după o toaletă, iar acum am ajuns pe o plajă în mijlocul verii? Screw you, Murphy, cu legile tale cu tot! Puteai măcar să mă lași să-mi fac nevoile! Citește în continuare „Un nebun din viitor pe plaja din Mamaia”

Publicat în Super Blog

Sunt în pericol să-mi cumpăr un hybrid

     Alarmă blestemată! Nu mi-e de-ajuns că mă trezește în fiecare dimineață, dar trebuie s-o facă și la ora cinci! Cinci, frate! Nu pot să mă trezesc și eu ca omul normal, pe la șapte! Nu! Eu trebuie să mă trezesc înaintea găinilor ca să plec în fiecare zi la muncă. Practic, nici hoții nu ies din casă la orele alea! Eu sunt singurul nebun de pe stradă!

     Când mi-au spus ai mei colegi să-mi cumpăr și eu un hârb de mașină ca să-mi fie mai ușor la navetă am strâmbat din nas. De ce-aș face eu asta? De ce să arunc o grămadă de bani pe mașină, pe benzină și pe cine știe ce alte cheltuieli neprevăzute apar? Nuu! Eu prefer transportul în comun, sau… cum râd ei de mine… îmi place să-mi miroasă mâna a bară de autobuz. Și e și mai interesant când reușesc să mă ocup și de o mică parte din proiectele mele până ajung la muncă. Cu o mână pe bară și cealaltă pe telefon, scriind e-mail-uri sau completând exceluri… minunat! Și toate astea într-un mirobolant decor de oameni care s-au certat cu săpunul cam de pe vremea lui Dej. Citește în continuare „Sunt în pericol să-mi cumpăr un hybrid”

Publicat în Viață de vânzător

Comandament de iarnă. Protecție pentru față de la Farmec

     Mica schimbare care a intervenit în viața mea anul ăsta a venit cu multe semne de întrebare. Ce va fi? Cum va fi? Cum voi face? și multe altele. Însă, printre multele întrebări la care am găsit răspunsuri încetul cu încetul, nu s-a regăsit o întrebare esențială care nu și-a avut rostul până mai zilele trecute când cei de la meteo au anunțat temperaturi negative. „Cum naiba o să am grijă de fața mea iarna asta??” A venit ca o bilă de demolări. Până acum, în fiecare iarnă aveam consultant privat care mă ținea la curent cu toate noutățile în materie de îngrijirea feței și, cunoscându-mi pretențiile și sensibilitățile și posibilitățile financiare îmi recomanda produsele cele mai bune ca să mă asigur că trec prin iarnă cu bine. Acum, că m-am trezit fără consultant trebuie să caut singur. Citește în continuare „Comandament de iarnă. Protecție pentru față de la Farmec”

Publicat în Super Blog

Ce cadouri să mai faci când nu știi ce să faci?

     Vine perioada aia în care toată lumea intră în febra cadourilor.  E aici, după colț. O simți. La toate colțurile, în toate magazinele și pe toate site-urile, oamenii sunt în căutarea cadoului perfect. Pentru copii, pentru soți/soții, iubiți/iubite, amante, prieteni, dușmani, căței, purcei, pentru toată lumea. Nimeni nu iese din iarnă fără să primească măcar un cadouaș.

     Dar în toată frenezia asta, cum știi care este cadoul potrivit pentru fiecare? Cum știi că ai făcut alegerea perfectă și că, în seara de Ajun reacțiile pe care le vei stârni vor fi doar pozitive, emoții și lacrimi de bucurie și nu expresii de genul: „Meeh, o portocală. Oare de ce aveam pretenții atât de ridicate de la prostul meu?„. Citește în continuare „Ce cadouri să mai faci când nu știi ce să faci?”

Publicat în Super Blog

Erou fără voie

     Îmi încep și eu ziua ca orice om normal. Cafeaua, țigara, telefonul mobil în brațe, în camera aia în care până și Regele intră singur. Știți voi despre ce cameră e vorba. Și cum stăteam așa liniștit și îmi vedeam de „treabă” aud o izbitură în ușa de la intrare. Voci necunoscute zbiară prin casă și în secunda următoare ușa de la „camera privată” se izbește de perete și intră peste mine doi indivizi mari cât zidul Goliei urlând la mine să mă ridic și să-i urmez. Unde să merg cu voi, oameni buni? Sunt în mijlocul creației! Sunteți cu capul? Nimic! M-au ridicat cu forța de pe tron, mi-au tras în viteză brâncinarii în sus și în 15 secunde am fost într-o mașină neagră care pleca din fața casei mele cu „scârț de roți”. Citește în continuare „Erou fără voie”

Publicat în Super Blog

Eșarfa care m-a făcut să iubesc din nou

     Vi s-a întâmplat vreodată să vi se rupă filmul într-o secundă? În acea secundă să vi se șteargă complet toate amintirile neplăcute din memorie, să uitați complet de toate dezamăgirile, oricât ar fi ele de recente? Mie da! Și nici măcar n-a fost nevoie de un efort prea mare. A fost suficientă o eșarfă albastră și-un vânticel călduț.

     Să vă spun.  Deși o cunoșteam destul de bine de o perioadă, eram amici, ne întâlneamesarfa vascoza destul de des la muncă și petreceam ore întregi împreună, în ziua aia am văzut-o la coadă la o covrigărie. Eu eram în ziua mea liberă, ea își cumpăra veșnicii covrigi cu susan pe care o vedeam că-i ronțăia zilnic la pauza de masă. Am trecut pe lângă ea fără să o văd, dar am recunoscut mirosul de vanilie pe care-l emană zilnic datorită cremei de mâini pe care o folosește aproape în exces. M-am oprit, am întors privirea spre coada la care se așezase și atunci s-a întâmplat minunea. Nu mă observase încă. Privea cu încruntătura ei simpatică spre omul din fața vânzătoarei care nu-și găsea banii. Puteam să jur că știam ce-i spunea în gând în momentul ăla. Am privit-o câteva secunde și am remarcat eșarfa de un albastru spectaculos care-i atârna rebel la gât. Capătul mai lung se legăna leneș într-o adiere ușoară de vânt. Felul în care se ondula bucata aia de material și-i atingea delicat fața m-a făcut să remarc la ea trăsături pe care până în momentul ăla nu le observasem deloc, deși petreceam cu ea aproape zilnic multe ore la muncă. Citește în continuare „Eșarfa care m-a făcut să iubesc din nou”

Publicat în Super Blog

Mi-aș cumpăra un ceas nou…

     Pentru mine ceasul de mână nu a fost întotdeauna important. Până acum 6-7 ani nici nu mă gândeam la necesitatea unui asemenea accesoriu. Era vremea copilăriei când nu voiam să port ceas la mână (deși aveam unul) doar ca să am motiv să spun că am intrat târziu în casă pentru că nu știam cât era ora. Pe urmă, după ce am crescut și tehnologia a intrat în viața mea, aveam telefonul mobil și necesitatea unui ceas la mână iar mi se părea irelevantă.  Ai fi spus că fiind nepotul unui ceasornicar, ar fi fost o oarecare influență pentru mine și mi-ar fi stârnit un oarece interes pentru ceasuri. N-a fost așa. Deși acasă la bunici casa era plină de ceasuri de bărbați, pe mine nu m-a tentat să încerc unul. Citește în continuare „Mi-aș cumpăra un ceas nou…”

Publicat în Super Blog

Să te-mbraci ieftin și fain. Ca vedeta preferată

     Acum foarte mulți ani, prin era mezozoică sau ceva de genul ăsta, am descoperit muzica celor de la Voltaj. Cu Albinutza lor, cu Ora de germană, cu Scrisoarea, ce să mai… toate melodiile lor îmi plăceau și încă îmi plac. Vocea lui Călin m-a cucerit de la început și le-am rămas fan fidel chiar și acum după o grămadă de ani.

De foarte multe ori visam să arăt și eu ca el. La un moment dat, chiar am crezut că am toate șansele să pot să-i împrumut look-ul și stilul vestimentar și să-mi stea și bine. Începusem să chelesc și mă gândeam să-mi las și barbișon ca al lui, dar la scurt timp după ce a început să mă părăsească podoaba capilară, ca înlocuitor, a venit la mine burta. Și visul meu de a arăta precum Călin Goia s-a cam spulberat. Citește în continuare „Să te-mbraci ieftin și fain. Ca vedeta preferată”