Publicat în Super Blog

#nodandanasuperblog

     Vine vine priiiimăvara! Și odată cu ea vine și ediția de [ați ghicit] primăvară a competiției SuperBlog, având numărul pe tricou 20.

 

cover_FB_SpringSB2020
Spring SuperBlog 2020

     Ce e Superblog?

     E competiția aia de scriere creativă la care se înscriu o grămadă de oameni bloggeri și care, din toamna lui 2015 a fost pentru mine cam cel mai interesant lucru la care am participat. E competiția datorită căreia mi-am făcut o groază de prieteni și puțini dușmani.

     De ce mă înscriu în fiecare an la competițiile SuperBlog?

     Simplu: Pentru că deși de fiecare dată mă stoarce de energie, inspirație, bunăvoință și alte blabla-uri, la final, când trag linie, constat că m-am simțit foarte bine alături de ei. Și când scriu articole înainte de ora 23:59 și când mă bucur de note bune și când înjur un juriu pentru nota proastă, dar mai ales când mă întâlnesc cu ei la final de drum la Gală (unde împărțim palinca mea și vinul altora).

 

Ce așteptări am de la Spring Superblog 2020?

      Păi, aici ar trebui să mă gândesc la articolul prin care ei au anunțat că s-a dat startul înscrierilor la competiție, în care menționau ceva despre motivele pe care le-ar putea avea cineva ca să participe. Și o să menționez în ordine absolut aleatorie câteva din motivele mele.

  • Cum am zis mai sus, pentru mine SuperBlog e distracție. Așa că mă voi înscrie ca să mă distrez.
  • Într-o discuție pe care am purtat-o recent cu Dana Codori (câștigătoarea celei mai recente ediții SuperBlog) am avut plăcuta plăcere să aflu că, în ciuda ideilor mele, sunt oameni cărora le plac sau le-au plăcut articolele mele și că unii dintre prieteni chiar mă susțin.
  • N-o să mă bucur de prea multe vacanțe anul ăsta, așa că o vacanță pentru următoarea Gală îmi sună foarte bine.
  • Ultimul motiv pe care o să vi-l spun (deși mai sunt și altele) nu l-am lăsat la final întâmplător. În cele 19 ediții ale competiției, predomină un nume în rândul câștigătorilor. DAN/DANA. Daniel Botea, Dana Lalici, Dana Afrăsinei, Dana Codori (și dacă mai sunt, nu mă ajută memoria acum, dar nici nu insist). Așa că am decis să pun piciorul în prag și să pun osul la treabă ca să fac tot posibilul ca ediția asta niciun Dan sau nicio Dană să nu urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Prefer să mă sacrific eu și să ajung acolo. Cu alte cuvinte, fără să mă mai întind la vorbă, declar deschisă (pentru mine) ediția #nodandanasuperblog

     O să fie o lună și ceva de stres și chin în care, probabil o să vreau de cel puțin 10 ori să renunț, o să fie o ediție distractivă, plină de provocări și miros de creier ars, dar o să merite 100% la final când o să mă întâlnesc din nou cu toți prietenii mei și o să sărbătorim.

Publicat în Super Blog

Capitolul XVIII – Gala Spring SuperBlog 2019 a deschis sezonul estival la Hotel Miorița din Neptun

     În perioada 1 martie- 18 aprilie s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a competiției de blogging creativ (sau advertorial?) SuperBlog. N-o să vă povestesc prea multe despre competiția în sine pentru că a trecut atât de repede pe lângă mine încât nici nu mi-am dat seama când era 1 martie și când am primit notificarea pentru deadline-ul ultimei probe. Pe scurt, însă, la ediția asta de Spring SuperBlog s-au aliniat la start 130 de bloggeri. 119 au participat la cel puțin una din cele 18 probe iar 50, cei mai curajoși, s-au bucurat la final de statutul de FINALIST (adică au participat la toate cele 18 probe ale competiției).

     Din punct de vedere financiar, ediția aceasta de primăvară a fost extrem de bănoasă. Premiile au fost dintre cele mai mari, unii sponsori oferind câștigătorilor până la 1500 de lei cash. Cu toate astea, eu n-am pus mâna pe niciun premiu și asta a fost puțin cam nașpa pentru mine, deoarece eu nu ascund deloc faptul că particip din toamna lui 2015 la competiție în mare parte pentru premii.

57935989_10218754612397154_7403933219214589952_n

     Că tot am ajuns să vă spun despre mine, eu m-am descurcat binișor și de data asta. Ca de fiecare dată ținta mea a fost să iau numai note de peste 90, ca de fiecare dată n-am reușit să ating aceaastă performanță. Locul ocupat la finalul competiției a fost 12, dar cum spuneau prietenii mei la Gală și înainte de ea, am luat locul 1 la băieți. Am zis și în discursul de acolo, o zic și acum, nu m-a încântat deloc acest loc 1 la băieți. Am vrut s-o spun atunci, în fața tuturor, dar mi-a ieșit altceva din gură. Acum profit și vă spun de ce nu mă încântă locul 1 la băieți. În această competiție nu există băieți și fete. Există doar bloggeri, cum ar zi ce Emil. Așa că, singurul loc 1 care m-ar fi încântat ar fi fost locul 1 la bloggeri.

3-5 mai, zile de Gală la Hotel Miorița în Neptun

 

     Ca de fiecare dată, la finalul competiției, organizatorii încearcă să-i împace pe cei supărați pe probe, pe sponsori, pe jurizări, tastaturi, căderi de internet exact în preajma deadline-ului sau pe orice karme nefavorabile punând la cale o întâlnire frumoasă în care spiritele să se calmeze și lumea să se simtă bine. Gala Super Blog, sau Spring Super Blog în cazul ediției de primăvară.

     De data asta întâlnirea a avut loc la malul mării, în Neptun, iar gazda noastră a fost Hotelul Miorița din Neptun, gazdă care a și participat la Spring-ul acesta cu o probă.hotel Miorita Neptun

Deși oamenii sunt în plin proces de modernizare a hotelului, au făcut eforturi susținute ca să ne poată asigura un weekend cât mai frumos și o petrecere perfectă. Hotelul are 360 de camere dispuse pe 3 corpuri. E imens! Cu toate astea, oamenii s-au mobilizat și au pus la punct unul din corpuri special pentru noi. Da, hotelul și-a deschis porțile în week-endul 3-5 mai numai pentru superbloggeri. Și dacă nu vă dați seama, pentru un hotelier este un efort supraomenesc să deschidă și să țină funcțional un spațiu atât de mare chiar și pentru 3 zile.

Oamenii ne-au primit cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Fără exagerări, în jurul meu n-am văzut decât oameni zâmbitori, bucuroși să ne vadă și dornici să ne fie de folos în orice moment.

     Deși noi am „deschis” sezonul estival pentru Hotelul Miorița, oamenii s-au asigurat că toate cele necesare ne vor fi la îndemână. Ba chiar ne-au asigurat toate mesele pe toată durata șederii (sincer, dacă n-ar fi făcut-o, ne-ar fi fost cam greu să găsim unde să mâncăm, având în vedere că era începtul lunii mai). Ne-am făcut noi un moft și-am luat un prânz la un restaurant tătărăsc în apropiere și pe bune că bine am făcut! Am mâncat acolo pentru prima dată în viața mea cus cus și, tot o premieră a fost cafeaua la nisip. Din păcate, foamea și-a spus cuvântul și până să-mi dau seama că n-am „împozat” bunătatea din farfurie, am devorat mâncarea, practic, am inhalat-o. S-au bătut turcii la gura mea, ce mai! Vă las, totuși cu o poză (noroc de Daniel) făcută după ce ne-am umplut burțile. Luați aminte, e doar o mică parte din gașca nebună care s-a adunat la Neptun pentru Gală.

59728004_10156750661069442_7630739769122619392_o

     Seara de vineri s-a încheiat cu o sesiune de socializare offline, după cum i-a spus Claudia (Claudia e mama răniților, tartorul superbloggerilor, bau-bau și mediatorul nostru, adică organizatoarea competiției SuperBlog -alături de Albert, normal – fără de care pot să jur că totul ar lua-o razna pe-acolo și fără de care sunt convins că Super Blog n-ar fi ajuns la majorat). Așadar, socializare offline, adică lumea s-a adunat în restaurantul hotelului și s-au depănat povești și amintiri (și pe la unele colțuri înjurături sau critici la adresa unora dintre sponsori).  N-am rezistat prea mult din cauză de oboseală după drum lung, dar cât a durat, a fost frumos și m-am simțit bine.

Nicio Gală fără să-nvățăm ceva nou!

 

     Ziua de sâmbătă a fost plină. Pe bune că plină! După un mic dejun copios la restaurant, ne-am grupat care cum am putut și-am luat calea Mangaliei unde Directia de cultură și sport Mangalia ne-a oferit un tur ghidat prin Muzeul de Arheologie, dar și prin oraș urmărind istoria vechii cetăți de mii de ani. Nu mă dau în vânt după istorie sau arheologie, dar turul acesta ne-a dat ocazia să vedem lucruri pe care niciun turist nu le vede când vine în concediu la mare. Cum am fi aflat altfel că există în Mangalia un hotel de 5 stele la subsolul căruia se poate vizita un sit arheologic sau că în curtea moscheei Esmahan Sultan se află unul din cele mai vechi cimitire din Mangalia? Cu siguranță dacă veneam aici în concediu n-as și ascultat chemarea muezinului (bine, impropriu zis ascultat din moment ce ne-am îndepărtat de moschee înainte de a începe chemarea și am ascultat-o de la cațiva zeci de metri distanță, cu un ochi la niște motănei murdărei. Dar am auzit-o, mi-a plăcut și mă bucur că mi s-a oferit această oportunitate.

 

 

     După mica, dar obositoarea vizită prin Mangalia ne-am întors la hotel în Neptun ca să ne pregătim pentru evenimentul care ne-a adunat, de fapt pe toți în acest loc într-un weekend călduț de mai: Gala! Înainte de asta, însă, am dat o tură pe plajă pentru că nu se poate să ajungi pe malul mării fără s-o vezi și s-o simți pe pielea ta. Bine, am simțit-o doar pe degetul mare de la picior pentru că era rece în draci, dar cel puțin ne-am plimbat puțin în picioarele goale pe plajă și-am simțit briza în nări.

 

 

Gala Spring Super Blog 2019 și petrecerea de după…

 

     A venit și momentul mult așteptat. O grămadă de superbloggeri în același loc, scoși în față ca la tablă în liceu. Adică Gala, momentul ăla când adunăm laurii muncii noastre din timpul competiției. Bine, laurii i-au adunat doar unii. Majoritatea ne-am adunat forțele să nu ne uităm urât la cei care plecau de la microfon cu mâinile pline de premii. Eu am plecat cu diploma și cu o pungă de produse cadou de la Farmec, produse care-au ajuns în punga duduii, pentru că aparent, îi sunt mai folositoare ei decât mie.

Discursul meu, ca și celelalte de la Galele precedente a fost sub-mediocru și m-am bucurat că am scăpat repede de privirile celorlalți, chiar dacă am făcut-o cu una din cele mai slabe glume din portofoliul meu.

     Ca o observație personală, Gala din această primăvară a fost sub semnul „criticii”. O bună parte din superbloggerii care au ieșit în față și-au spus câteva cuvinte despre experiența lor de-a lungul competiției sau despre orice au vrut ei să vorbească, au simțit nevoia să critice greșelile pe care le-au comis unii sponsori la jurizarea probelor propuse și să tragă un semnal de alarmă care sper din inimă să fie auzit. Cel mai important aspect care a tot fost discutat este problema transparenței. N-o să intru prea mult în detalii, dar tot o să spun că încă mai aștept ziua aia în care toți sponsorii participanți la SuperBlog vor cere să scriem despre mere și vor juriza exact merele noastre. Un mare thumbs up pentru un sponsor nou care s-a dovedit a fi absolut genial și care a ridicat ștacheta la nivelul zece milioane. E vorba de băieții de la Dodo Pizza pentru care am căpătat o simpatie enormă. Promit să-i vizitez când ajung pe la București și promit să halesc o pizza bună de la ei. Hats up pentru Vadim, membru al juriului pentru probele Dodo Pizza și-mi pare rău că nu l-am cunoscut la această Gală. (Pentru că n-a venit, nu pentru că l-am evitat :)) )

 

Petrecerea a început cu cina, în timpul căreia gazdele ne-au bucurat privirile cu un număr impresionant de dansuri populare și țigănești, dar și cu o prezentare de modă din care n-am reușit să văd nimic din cauză de ieșit șa țigară. Am reușit, totuși, să captez puuuțin din prezentarea de modă:

mde

 

     După toată distracția cu dansurile și prezentarea de modă și după ce am reușit în sfârșit să mâncăm, a început petrecerea. Timid la început, dar DJ-ul care s-a ocupat în seara aceea de petrecerea noastră a știut cum să ridice oamenii la dans și să le stârnească pofta de zbânțuială. Ca la fiecare Gală eu m-am ținut departe de ringul de dans și am preferat să povestesc câte una sau alta liniștit la masă cu prietenii. Cu prietenii și cu Emil pentru că nu prea voia să ne dea pace! Glumesc, chiar și el a fost o prezență plăcută la Gala asta, dar să nu-i spuneți, că și-o ia în cap. A urmat tortul după care ușor-ușor ne-am retras la odihnă în cameră pentru că a doua zi urma să refacem drumul spre casă.

Pentru duminică dimineață ni s-a pregătit o altă surpriză amuzantă, la care din pacat noi n-am reușit să participăm. Cei care au avut timp, însă, s-au distrat la Parc Aventura Paradis Land din Neptun și din ce-am înțeles, chiar a fost mișto. Noi, însă, ne distram cu trenul ciu-ciu spre București.

 

     Cam asta a fost Gala  și petrecerea de majorat a SuperBlog-ului. Sunt convins că am sărit peste multe care ar fi meritat menționate, dar dacă aș sta să vă povestesc tot ce s-a întâmplat în acele 3 zile super faine m-ar prinde 1 septembrie și aș putea folosi articolul ăsta pe post de articol de înscriere la SuperBlog-ul de toamnă. Și nu cred că vreți asta…

Publicat în Super Blog

Mă-ntorc la tine, SuperBlog!

     Nu petrec foarte mult timp pe blog. Practic, bucățica asta de spațiu virtual în care obișnuiesc să scriu se animă doar în timpul competiției de blogging (creativ), SuperBlog. După terminarea concursului se așterne o liniște aproape mormântală întreruptă din când în când de câte un articol. Aproape de fiecare dată la final de SuperBlog mă gândesc că asta a fost ultima dată, plângându-mă de eforturile pe care am fost nevoit să le depun ca să duc la bun sfârșit provocarea. Și de fiecare dată, la linia de start a următoarei competiții mă afișez nerăbdător, promițând că de data asta voi face mai bine ca ultima dată.

     Iată-mă, deci, la startul ediției de primăvară a SuperBlogului din 2019, gata să-mi storc creierul pentru a scrie articole cât mai bune. Nu-mi mai promit că voi fi mai bun decât ultima dată, nu-mi mai promit că o să plec acasă cu un camion de premii, nu-mi mai promit nici măcat că voi lua doar note de peste 90 ediția asta. Singurele promisiuni pe care mi le fac sunt că voi scrie cât și cum pot la fiecare probă, că n-o să mă supăr la nicio notă și, cel mai important, îmi promit că n-o să mai repet prostia din toamnă, să mă las pe ultimele ore ale ultimei zile de probă. Și categoric n-o să mai beau o sticlă de vin înainte de a mă apuca de articol. Parol!

     Deci, ca să nu mai lungesc povestea, pe 1 martie 2019 (adică anul ăsta) voi fi alături de alți bloggeri la startul Spring Superblog 2019 cu speranța că îl voi și duce la sfârșit.

     N-o să urez „spor și inspirație” niciunui participant (da, deci nici Danei :)) ) pentru că îmi doresc ca toată inspirația și tot sporul să vină doar la mine!

Așa să-mi ajute SEO! LoL!

 

Articol prin care  doresc să-mi fac cunoscută intenția de a participa (spre tristețea unora) la ediția de primăvară a SuperBlog.

Publicat în Super Blog

Faceti SuperBlogul din nou Super!

     Toamna trecută am participat din nou la competiția de blogging „creativSuper Blog, ediția 2017. Am pus creativ între ghilimele pentru că în această ediție unele din articolele câștigătoare se puteau bucura cu ușurință de orice alte „caracteristici”, mai puțin de creativitate. Știu că o să supăr pe multă lume spunând lucrurile astea, dar prefer să zic pe șleau tot ce am de zis și să dau cărțile pe față.

     În mintea mea, o competiție între bloggeri ar trebui să aibă articole de calitate, scrise frumos, documentat, creativ, folosind un vocabular extraordinar de bogat și, nu în ultimul rând, corect gramatical. Dacă la celelalte aspecte oamenii mai pot căuta și inventa scuze, la partea cu scrierea corectă nu le găsesc niciuna. Orice român are obligația să cunoască și să folosească limba română corect. Nu-ți poți permite s-o măcelărești după bunul plac. Dacă nu știi să scrii românește, dacă nu știi să folosești cuvintele unde trebuie, dacă nu cunoști sensul unor cuvinte, nu le folosi și nu pierde vremea altora scriind tâmpenii. Este absolut interzis să dai drumul în marele online unui articol de care ar râde și curcile dac-ar fi făcut măcar patru clase. Cu atât mai mult, este interzis să-ți permiți să participi la o competiție de blogging cu așa ceva.

     Și aici intervine marea mea problemă pe care am avut-o în permanență cu diferite jurii care, în loc să taxeze aceste probleme majore, le-au apreciat și le-au încurajat, uneori, oferindu-le și premii. Dacă aș reprezenta o companie într-o astfel de campanie aș refuza categoric să asociez numele firmei cu un articol prost sau cu bloggerul care l-a scris. Indiferent dacă acel blogger a avut o idee bună, a reușit să aștearnă câteva rânduri bine gândite sau a reușit să exprime mai bine decât alții ceea ce aveam eu, ca sponsor, în minte, faptul că nu a fost în stare să exprime acele lucruri într-o limbă română CORECTĂ ar trebui să-i aducă penalizări mai mari decât dacă ar uita să pună un link sau un cuvânt cheie.

     Nici ca organizator n-aș fi prea fericit să știu că la competiția la care am muncit atâția ani participă oameni care-s „certați” cu limba română. De fapt, dacă aș organiza o astfel de competiție, m-aș asigura că participanții stăpânesc cel puțin foarte bine vocabularul și gramatica. Aș organiza o jurizare a articolelor pentru înscriere, proces prin care aș elimina din start articolele pline cu greșeli de scriere sau de exprimare.

     Cu siguranță problemele expuse mai sus m-au convins să renunț la viitoarele participări la SuperBlog pentru că, deși nu sunt un blogger renumit, nu dedic foarte mult timp articolelor, nu scriu regulat și nu am colaborări de niciun fel, refuz să concurez într-o competițe în care apar asemenea articole și în care, juriile nepregătite le mai și apreciază.

 

Publicat în Super Blog

SuperBlog Offline

     Sătui de lunile de chin din timpul competiției de blogging, de săptămânile de așteptare pentru aflarea notelor și de stresul și nopțile nedormite, pierdute pe grupul de Facebook, câțiva nebuni au venit cu ideea organizării concursului Super Blog „varianta super-scurtă”. Concret, s-au gândit să mute competiția din online în offline (oarecum), să adune toți participanții sub același acoperiș și timp de 6 zile să-i supună unui turneu-maraton de articole cu teme. Regula e destul de simplă: toți primesc proba în același timp, au 30 de minute la dispoziție pentru documentare și alte 3 ore pentru scris. O oră și jumătate pauză, după care vine proba nouă și tot așa preț de 4 probe până la sfârșitul zilei.

     În ziua următoare o comisie de jurizare formată din foști câștigători ai competiței și reprezentanți ai sponsorilor vor citi și juriza toate articolele. În ziua de jurizare, participanții au program liber. Un fel de… săptămâna altfel, numai că e „dăcât” o zi. V-am zis unde s-au gândit ei să facă toată trebușoara asta? Nu? Vă zic acum. Tocmai la Brașov, că cică-i în centrul da’ fix în centrul țării și le-o fi tuturor  mai ușor s-ajungă de prin orice colț. Buuun! La Brașov la Brașov, da’ unde găsim pe cineva care să permită o asemenea organizare de evenimente la Brașov? Taman la Hotelul Royal din Poiană. Da, da! Exact la ăla de-a fost sponsor și-a găzduit Gala. Le-a plăcut atât de mult încât atunci când a fost vorba de „unde să ne-adunăm”, a fost prima opțiune, votată în unanimitate. Bine, Pe Emil nu-l luăm în seamă că el voia pe undeva pe la Cuca Măcăi în deal. Plus, oamenii au fost mai mult decât încântați de idee și ne-au oferit tot suportul necesar.

hol

     Capacitatea destul de generoasă a hotelului permite participarea unui număr impresionant de concurenți. Deși nu ne-am apropiat de cifrele pe care le adună competiția online, peste 70 de oameni s-au prezentat la start. (Apropo, partea bună este că nimeni nu se poate retrage pe parcurs. Te-ai înscris, stai în competiție până la final). Numai bine pentru că, aveam nevoie să găzduim și juriile pe lângă noi. Altfel, cine ne-ar mai da notele? Noi între noi? Nu se face! Astfel că bloggeri și sponsori, am ocupat voinicește cele 90 de locuri. Bine, 90+ că ne-am trezit și cu susținători în vizită și-am fost nevoiți să improvizăm ca să le facem și lor loc. Un pat în plus aici, un preș pufos la ușă dincolo (glumă), ideea este că ne-am descurcat. Gazdele au fost extrem de săritoare și ne-au ajutat cum au putut. Doar pe Călinoaică (aia mică, Alexandra) n-au găsit unde s-o cazeze și-au fost nevoiți s-o mute cu cățelul (altă glumă, bre! Cu cățelul stă Emil, pedepsit! Alexandra are locul ei).

     În zilele alea de pauză toată lumea se distrează care pe unde-apucă. Băieții (și două-trei fete) ocupă barul, restul gagicilor abuzează de sauna hotelului.sala mese Mai pe la amiază, după ce mâncăm toți împreună ca-n familie, ne împrăștiem care-ncotro. Sala de jocuri, zona de lounge, terasa pe care soarele doar ce-a început să ardă, tot hotelul e împânzit de bloggeri din urma cărora încă mai miroase a creier încins (după cele 4 probe din ziua precedentă). Unii au ales chiar să evadeze puțin în natură în speranța că s-or întâlni cu ursu’.

     În salonul de evenimente transformat pentru câteva zile în centru de comandă și sală de examinare pentru bloggeri, atmosfera era alta decât în restul hotelului. Fețe crispate, creieri încinși, taste troncănite cu viteza luminii, toate astea transformă sala în cel mai fierbinte salon de evenimente din Poiana Brașov. Și cel mai gălăgios. Nu vreți să știți cum este într-o sală cu 70 de persoane care tastează încontinuu pentru 3 ore!

     După cele 3 zile de foc și 2 de odihnă  vine și cea de-a șasea zi de Superblog Offine. Ziua în care juriile au de citit și notat ultimele probe. Spre finalul zilei se anunță toate notele (Nu v-am spus? Nimeni nu află nicio notă până la sfârșitul celor 3 zile de probe! A! Și n-avem contestații! Take that! ) și, logic, câștigătorii. Iar la final o punem de-o chermeză cum doar superbloggerii știu să facă.  Cu chiuieli, cu sârbe, cu glume șiii… bineînțeles, cu dezbateri aprinse pe seama concursului proaspăt încheiat.

     N-o să vă spun cine-a câștigat, n-o să vă spun nici cine-a pierdut (Emil). O să vă spun doar că deja ne gândim să repetăm figura și la anul. C-a fost bine cât timp n-a fost rău!

 

Pentru Super Blog 2017

 

Publicat în Super Blog

În vis de carte

     Mă trezesc alergând pe străzile Parisului cuprins de frică, fără să știu cu adevărat unde fug, de cine sau de ce fug și ce e cu mine. În dreapta mea e un bărbat. La fel de panicat ca și mine îmi întinde o mână și-mi spune: „Sophie, pe aici!” Sophie?  Cu cine vorbește? Mă uit în geamul unei mașini pe lângă care trec în fugă și remarc o siluetă gingașă de femeie. Sunt o femeie? Nu are cum! Eu sunt bărbat! Mă uit încă o dată la reflexia mea în următoarea mașină pe lângă care trec în viteză și așa e! Corpul meu este al unei femei! Arunc privirea spre bărbatul din dreapta mea și… Dumnezeule! Robert Langton! Genialul profesor de simbolistică de la Harvard, Robert Langton având fața lui nimeni altul decât Tom Hanks!

     Dacă omul ăla este Robert, atunci cu siguranță eu sunt Sophie Neveu. Bine, nu sunt chiar ea… sunt eu în corpul ei! Și asta înseamnă că am reușit cumva să ajung în mijlocul acțiunii din Codul lui Da Vinci. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că citeam cartea la mine în pat. Cumva, am fost teleportat în interiorul cărții și acum, fac parte din poveste.

dan-brown-codul-lui-da-vinci

     Închid ochii în speranța că mă voi trezi înapoi în camera mea, dar în schimb, la deschiderea ochilor recunosc detaliile din interiorul conacului lui Leigh Teabing. Leigh era prietenul bun al lui Robert, omul care aparent, ne.. îi va ajuta pe cei doi eroi să descifreze misterul Sfântului Graal! Mă uit la cei doi cum discută despre istoria creștinismului, despre Evanghelii, despre teoriile înaintate de minți luminate ca Sir Isaac Newton sau Leonardo Da Vinci însuși, dar regret profund că nu mă ridic la nivelul cunoștințelor lor. Discută cu atâta patimă despre cei din Opus Dei… aș vrea să fi știut și eu câte ceva. Așa, eu nu sunt decât domnișoara drăguță, un criptograf eminent, care Noam-Friedlander-Ce-este-Opus-Deiasistă la dezvăluirea unui secret păstrat vreme de zeci de secole. Ce este Opus Dei? Văzusem cartea asta pe undeva la mine-n casă. În casa mea, a lui Costică, nu a lui Sophie, cea în corpul căreia sunt acum captiv. Off, dacă aș fi citit-o… aș fi știut și eu măcar puțin din istoria organizației. Aș fi putut participa și eu la discuție, poate am fi dezlegat misterul mai repede decât s-a întâmplat în carte.

 

 

     O ceață ca un văl de mătase mi-a acoperit ochii și când s-a ridicat, m-am trezit în Temple Church în Londra, în fața efigiilor cavalerilor! Oh, aici se vor întâmpla multe lucruri rele! Dacă aș fi citit cartea aia despre Opus Dei poate i-aș fi putut spune lui Silas câte ceva despre organizația pe care o urmează. L-aș fi convins că nu este ceea ce pare. Dacă i-aș fi putut spune despre legăturile mafiote, despre implicarea lor la nivel înalt chiar și în CIA… poate l-aș fi putut convinge să-mi dea drumul, să vină de partea noastră. Însă, nu știu nimic din toate astea și Silas nu doar că o să ne amenințe în continuare cu arma, dar va cădea și în capcana Învățătorului…

     Într-o clipită tot cadrul se schimbă și ajung în mijlocul scenei din Westminster Abbey unde, în fața mormântului lui Sir Isaac Newton, Robert încearcă pentru ultima dată să descifreze criptexul. Cu arma lui Leigh îndreptată spre mine, îl văd pe Langton întorcându-se dezamăgit spre noi. O secundă mai târziu, un zgomot asurzitor mă face să tresar speriat. În jurul meu nu mai erau nici Leigh Teabing, nici Robert Langton, nici Catedrala Westminster. Erau dormitorul meu, cu patul meu și cu motanul care tocmai dărâmase lampa de pe noptieră. Cartea îmi căzuse de mult lângă pat, iar eu dormeam cu pumnii strânși de emoțiile visului pe care tocmai îl avusesem. Cât de real, cât de viu, cât de precis era totul în visul meu.

 

Pentru SuperBlog 2017

 

Publicat în Super Blog

Ștampila antistres

     După șapte ani (și câteva zile) în domeniul vânzărilor, pot spune că nivelul meu de stres a atins cote alarmante. Dacă până mai ieri nu reușea nimeni să mă scoată din „zen-ul” meu cu nimic, astăzi sunt ca un butoi de pulbere. Și oamenii din jurul meu se așează confortabil pe el; Adică pe mine. Bine, ăștia șapte ani sunt defapt vreo nouă, cred! Pentru că înainte de jobul meu actual am mai cochetat o perioadă de doi ani cu ospătăria, cu sălile de internet, chestii care, oarecum, tot din vânzări se trag. Tot cu clienți am lucrat. Ei bine, în ăștia șapte+doi ani, rareori mi s-a întâmplat să mă manifest în fața clientului. La început, tratam problemele cu indiferență. Eram un copilandru în facultate, ospătăream pe ici-pe-colo și nu-mi păsa de nimic. Singurul lucru pe care-l știam era că la sfârșitul zilei îmi număram bănuții iar la sfârșit de lună îmi primeam salariul. Salariu din care, necopt fiind, îmi cumpăram toate prostiile pământului. Pe bune, prostii! Odată mi-am cumpărat o sută de pungi de chipsuri! Doar ca să-i arăt unui prieten că pot!

    Timpul a trecut, însă și eu am început să mă maturizez. Nu, nu m-am maturizat din ospătărie. Creierul „mi-a crescut” după ce m-am angajat pe postul pe care sunt acum, când am văzut că responsabilitățile unui angajat pot fi mai mari decât o ciorbă adusă la timp, înainte să se răcească. Lucram cu clienți diverși, lucram cu bani mulți, cu produse scumpe și la orice greșeală făceam, eram bun de plată. Treaba devenea serioasă, începeam să realizez că munca nu e o joacă. Devenisem conștient că eram responsabil nu doar de acțiunile mele ci și de reacțiile mele. Dacă pe terasă la mare îmi puteam permite să-i răspund obraznic unui client fiind sigur că n-o să-l mai văd niciodată, în magazin nu mai puteam să fac asemenea lucruri. Așa că trebuia să găsesc soluții ca atunci când un client mă enerva, mă deranja sau era pur și simplu idiot, să-mi controlez total reacțiile și să îl fac să se simtă bine și binevenit la noi, chiar dacă nu avea dreptate. Cu „papagalul” le aveam (și încă le am), deci nu-mi era deloc greu să găsesc cuvintele potrivite prin care să-i dau de înțeles că deși are o nemulțumire, totul va fi bine. Ajunsesem la stadiul ăla în care, chiar și atunci când greșeam eu și era grav, clientul rămânea calm, zâmbitor și înțelegător.

     Colegii se mirau mereu cum de reușeam să aplanez conflictele, chiar și pe cele foarte aprinse, cu atâta degajare. Însă ceea ce nu știau ei era că, de-a lungul timpului, eu îmi creasem un „tic nervos”. De câte ori o situație escalada și risca să degenereze în ceva urât, eu puneam mâna pe ștampila firmei și tacticos, apăsam pe ea în repetate rânduri, lăsând foile negre de atâtea amprente. Era o chestie ciudată. Efectul ăla mecanic al ștampilei, sunetul, arcul care-mi împingea mâna înapoi, nu pot spune care era motivul. Cert este că, de câte ori puneam mâna pe o ștampilă și-o foloseam, stresul dispărea. stamp gif

                                                                                      sursă gif: Giphy.com

     Lucrul ăsta mi-a dat de gândit mai târziu. Exista o modalitate de-a mă liniști, era super relaxantă iar eu… iar eu nu puteam face uz de ea decât în alea opt ore cât eram la muncă. Ori, stresul pândea la fiecare colț. În trafic, la coadă la impozite, acasă când îți plâng copiii și nu mai știi ce să le faci iar soția vine abia la șase, exemplele pot continua. Da, stresul era peste tot iar eu nu reușeam să-l controlez decât atunci când eram la muncă pentru că ștampila era acolo iar eu nu puteam s-o iau cu mine acasă.

     Rezolvarea nu a întârziat să apară. La parterul blocului există un shop partener Colop, magazin de ștampile și alte chestii de birotică și papetărie, căruia m-am decis  să-i fac o vizită. Știam că la ei puteam comanda orice ștampilă voiam și știam că la ei o primesc extrem de repede. În iarnă comandasem o datieră pentru grădinița la care-o duc pe cea mică. Într-un exces de imaginație, Malia mea o făcuse pe-a directoarei zob sub pantofiorul ei de lac. Pretindea că sparge nuci. În fine, știam că aveam la îndemână magazinu’ de ștampile și mă hotărâsem să merg la ei să-mi trântesc o ștampilă personalizată pe care s-o folosesc pe post de aparat antistres.

       Problema era ce să-mi scrie pe amprenta ștampilei. Inițial mă gândisem să concep una care să-mi fie și utilă. Să împușc doi iepuri dintr-o lovitură. O semnătură, o carte de vizită, o pară mălăiață, orice, doar să-mi fie util. Dar, mi-a trecut repede dorul de utilitate când mi-am dat seama că de la atâtea apăsări stresate, era posibil ca ștampila mea să mă lase într-un moment important. La muncă schimbasem vreo 3 ștampile în ultimii doi ani și asta doar „datorită” mie. (Cine-ar fi știut că o ștampilă nu este făcută pentru plesneală necontrolată, de cinzeci de ori la rând?) Așa că am rămas doar la utilizarea ei ca dispozitiv cu care să-mi alung stresul. Fiindcă urma să o folosesc oriunde, am decis ca ștampila mea să fie fără text, fără nimic. Nu amprentă, nu tușieră, doar ștampila goală care să facă de câte ori am eu nevoie „click-click”. Nu voiam să risc să murdăresc haine sau mașina sau mai știu eu ce mobilier în timpul ședinței de destresare.

    Bine, conținutul neconținut al ștampilei fiind lămurit, mai rămânea să aleg doar modelul. Aveam nevoie de ceva extrem de purtabil, care să-mi încapă într-un buzunar, dar, în același timp nu puteam renunța la o ștampilă clasică, cu arcuri. Aveam nevoie de acea mișcare „sus-jos” așa că o ștampilă-pix ori un pocket stamp ieșeau din calcul. Nu zic, arată foarte cool și sunt foarte utile. Poate într-o zi o să-mi comand una pe care să-mi introduc cartea de vizită. Mai vedem… Am găsit un Printer C10 numai bun pentru tratamentul meu. Destul de mică încât să-mi încapă în orice buzunar, pe tipul clasic, destul de „zgomotoasă” cât să-mi calmeze nervu’ nervos.

blue130668_blue

 

     Micuța C10 avea să-mi fie parteneră de suferință (bine, ea avea să sufere, eu doar o băteam în cap nevinovată) de-acum încolo. M-am dus la băiatul de la magazin și cred că momentul în care i-am cerut o ștampilă fără amprentă, antistres a fost momentul în care tipul și-a făcut prima dată cruce cu mâna stângă. Nu pot uita privirea nedumerită, ochii mari cât cepele și bâlbâiala din glasul lui. Mi-a spus mai târziu că a mai avut solicitări ciudate cu oameni care voiau ștampile cu „ke faki păpușe?” sau „la mine sau la tine?„, dar niciodată în viața lui n-a avut un client care să-i ceară o ștampilă care să nu imprime nimic… și cred că-i lăsasem o impresie de om sănătos la minte în toamnă, când am cumpărat datiera… ce să-i faci? Toți avem metodele noastre de destresare. La mine-i o ștampilă.

Articol pentru SuperBlog 2017

 

Publicat în Super Blog

Muntea nu se refuză!

     Când i-am cerut șefului concediu pentru aniversarea noastră, mi s-a părut că a devenit puțin cam intruziv cu atâtea întrebări. :”Ce-o să faceți?” „Pe unde o să vă duceți?” „Aveți ceva special pregătit?” Mai pe urmă am înțeles care-i erau intențiile. Omul s-a decis să ne facă un cadou frumușel și asta însemna că trebuia să renunțăm la programul pe care-l stabilisem împreună de mai bine de două luni. Bine, e drept să recunosc faptul că un maraton de 3 zile de Friends cu pizza, bere și dulciuri e puțin cam moșnegesc pentru vârsta noastră și cu greu poate fi numit program de sărbătoare. Și cam nepotrivit pentru aniversarea a 6 ani. Însă, asta era unul din lucrurile care ne legau și voiam să fim originali. Voiam să petrecem făcând lucrurile care ne plac.

     Nu era, însă, obligatoriu să renunțăm complet la ideea noastră de aniversare. Trebuia doar s-o… ajustăm puțin la noile condiții. Pe scurt, șeful s-a gândit să ne ofere un weekend prelungit la Hotel Royal din Poiana Brașov. Auzind că nu aveam de gând să plecăm pe nicăieri să sărbătorim, ne-a făcut rezervare la unul dintre cele mai frumoase hoteluri in Poiană. Nu știu dacă știa deja că noi eram îndrăgostiți de munte, însă cadoul ăsta a picat la fix. A fost și greu de refuzat în condițiile astea. „Muntea nu se refuză!”

      Imediat am intrat pe site-ul hotelului ca să vedem la ce să ne-așteptăm. Planul trebuia refăcut și trebuia să știm ce puteam găsi acolo și cum puteam să împletim planul original cu noul plan. Fiind în creierii munților, bineînțeles, una dinvedere hotel activitățile de bază ar fi fost plimbările lungi prin natură. Nu suntem genul de oameni care să se aventureze pe trasee montane sau să schieze. Noi suntem oameni liniștiți. Ne place să mergem agale pe cărări și alei, să admirăm natura, arhitectura clădirilor sau, pur și simplu să mergem la braț și să povestim. Spre norocul nostru, de la Royal puteam găsi o grămadă de trasee pe care le puteam urma, lejer, la pas. Poiana-i mare și oferă multe peisaje mirifice.

     Nu sunt cel mai mare sportiv în viață, însă nu mă dau în lături de la o partidă de biliard. Deși mă pricep cam cât se pricepe și duduia, adică, aproape deloc, savurăm de deplin o partidă amuzantă. Bine, de obicei noi jucăm pe calculator, dar de data asta va fi o provocare. Cu siguranță ne vom petrece ore bune lângă masa verde a hotelului și, bineînțeles, Friends style, lângă masa de fotbal. De mult timp ne dorim să experimentăm și sportul preferat al lui Joey și Chandler.

foosball

 

     Și astfel, nu o să ne îndepărtăm prea tare de tema sărbătorii noastre. O să fim „Friends-ish” chiar dacă nu o să facem maratonul pe care-l programasem și-o să vedem doar câteva episoade noaptea, înainte de culcare.sala jocuri

     Bineînțeles, relaxarea noastră nu o să se oprească aici. Ne-am propus ca vacanța asta surpriză să fie vacanța chestiilor noi. De asta, o să ne rezervăm câteva ore pentru sauna pe care-o oferă hotelul. După ore de plimbări și oboseală, va fi ca o desfătare să ne „îmbăiem” în aburii saunei.

     Bineînțeles, după plimbare, jocuri și saună, o să ni se facă foame. Foame mare! Restaurantul hotelului va deveni cu siguranță prietenul nostru de trei ori pe zi. Suntem oameni mâncăcioși (și când spun „suntem”, mă refer la mine, normal!).

     În restul timpului rămas, vom face chestiile pe care le-am programat inițial pentru aniversare. Friends, bere și pizza! Da! Pizza e în afara orelor de masă! V-am zis că sunt un mâncăcios!

     Da, cam ăsta-i planul! Mai avem câteva zile până să plecăm și abia așteptăm! Nu are rost să vă spun că, cel mai probabil, ne vom prelungi vacanța în Poiană pentru că, nu-i așa? Dacă tot suntem acolo, trebuie să profităm la maxim de tot ce ne oferă muntele! Și în Poiană, are multe de oferit!

 

Articol pentru SuperBlog 2017

Publicat în Super Blog

Cum să vinzi Hurom

     Vară, august, 35 de grade la umbră. Ar merge-un suc rece, ceva fresh, răcoritor. Mă duc la frigider, iau de acolo 2 kiwi, două pere, o mână de căpșuni și 3 felii de ananas și mă apuc să-mi fac un suc proaspăt stors la noul meu storcător prin presare la rece, Hurom. Sună puțin amuzant numele, nu? Trebuie să recunosc, prima dată când i-am auzit numele mi-a venit în cap acel: „Vrrruum, vrruuum!” din copilărie, când mă jucam cu mașinuțele și imitam zgomotul motorului. logo-hurom_1504190816

     Dar, să revenim. Storcătorul ăsta smecher este salvatorul meu pe timp de vară. Oricând am nevoie de ceva răcoritor, în doi timpi și trei mișcări îmi fac rost de cele mai bune sucuri. Arunc peste el niște fulgi de gheață și aia e! Sunt atât de bune încât îmi vine să ies prin parcuri cu storcătorul și să vând sucuri reci si bune. Aș face o mică avere pe temperaturile astea. Băi nene, dacă aș lucra în echipa de marketing a celor de la Hurom, asta aș fi făcut! Ce reclamă e mai bună decât aia în care clientul poate să testeze produsul pe loc? Niciuna! Și ce perioadă e mai bună pentru a promova un storcător de fructe, decât o vară întreagă, când lumea se topește pe picioare? Ei… uite o idee bună!

     Mai țineți minte nebunia aia cu evenimentul ăla de pe Facebook? „Ziua Izabellei„, parca îi zicea. Zeci, sute de mii de oameni au dat attend, la o singură glumă. Păi ce credeți că s-ar întîmpla dacă cei de la Hurom ar organiza în diverse orașe evenimente pe Facebook gen: „Demonstrație cu vânzare, storcătoarele Hurom” ? Sau, pentru un impact media mai puternic, simplu: „Sucuri gratis în parcul X”! Ohooo! S-ar îmbulzi lumea la ei ca la moaște!

Nu cred c-ar trebui un efort prea mare. Un hurom-hz-2camion plin cu fructe și legume, câteva storcătoare pentru făcut sucuri, multă gheață, 2-3 promoteri și o grămadă de storcătoare gata pentru vânzare pe loc. Bine, să fim sinceri, storcătoarele astea se vand singure! Adică, uitați-vă și voi ce finisaje premium, ce ax melcat serios, ce  motor fiabil și deloc zgomotos… bine, asta-i o caracteristică pe care o găsești la multe storcătoare cu presare la rece, însă ăsta e cel mai silențios. Dacă nici dragonul ăla de pisică a mea nu-l aude… și ea aude orice!

      Ar fi interesant ca la o astfel de prezentare să aducă un storcător desfăcut în bucăți ca oamenii să înțeleagă de ce Hurom oferă acei 10 ani garantie la motor. Una este când omul vede cât de robust este un produs și înțelege calitatea pieselor folosite și tehnologia de vârf, alta este când un promoter îți recită câteva caracteristici și-ți bagă pe gât un pahar de suc proaspăt stors. Altul este impulsul, alta este convingerea.

Eu unul aș pune pe mese zeci de coșuri cu diverse fructe și legume și aș provoca trecătorii să-și inventeze singuri sucurile. Să aleagă orice combinații de fructe, de legume, sau, de ce nu împreună, să vadă câte posibilități există. Vrei un suc de păstârnac și rodie? Se face! Pepene roșu cu kaki și zmeură? Nicio problemă! Cerul este limita! Imaginație să fie!

     Și, bineînțeles, nicio astfel de prezentare n-ar trebui să treacă fără o mega promoție. O reducere la storcătorul Hurom achiziționat pe loc în timpul demonstrației? Ce reducere? Cât? Asta nu știu. Probabil ar trebui să fie gândită bine de tot promoția. Dar cu siguranță ar prinde și s-ar face foarte cunoscuți. Plus că, ar câștiga și niscaiva clienți.

Știți că la Hurom puteți testa produsul timp de 4 zile, nu? Nuuu? Maaamă! Deci e super tare! Intri pe site, completezi un formular și ei îți trimit un storcător de probă. Tu îl plătești inițial, normal, dar dacă nu ești mulțumit de el, îți primești banii înapoi fără probleme. Dacă însă, te-a încântat produsul și vrei și tu unul, nimic mai simplu: îi anunți și ei îți trimit prin curier un storcător nou-nouț. Normal, pe ăla de teste îl dai înapoi cum l-ai primit, că poate mai vor și alții să testeze… Oricum, mi s-a părut o chestie super tare pentru care îi felicit!

     Să nu uităm însă, cel mai mare beneficiu pe care l-am putea avea în urma unei achiziții de genul ăsta. O îmbunătățire categorică a stilului de viață. Adică, să fim serioși… știu că tuturor ne plac sucurile îmbuteliate, dar când a fost ultima dată când ați citit lista de ingrediente de pe o sticlă de suc „natural”? Nu? Să citiți! Ei bine, cu Hurom veți avea parte GARANTAT de un suc 100% natural! Și nu o spun eu, sau ei. Este un lucru demonstrat și chiar logic. Bagi fructul, iese sucul! Simplu ca „Buna ziua!” Nu ai aditivi alimentari, nu ai corectori de aciditate, nu ai sucuri concentrate din alte fructe pentru culoare sau aroma! Este doar suc! Bine, în cazul meu este suc și multe chipsuri de gheață, dar asta nu e rău. Asta e de bine!

     Da, bună idee! Dacă aș lucra pentru ei, cu siguranță aș pune-o în practică! Sunt curios, câți dintre voi ați merge la un asemenea eveniment pe Facebook? eveniment

 

Articol „stors la rece” pentru Super Blog 2017

Publicat în Super Blog

Îmbracă-ți mam…toamna!

– Cine-i tanti asta?

-E toamna. Așa era prezentată toamna în Abecedarul de pe care a învățat tati. Nu e frumoasă?

-Ba este. Dar nu-mi place cum e îmbrăcată. Pare nepopulară. I-ar trebui niște hăinuțetoamna noi. Ceva trendy. Cred c-aș putea s-o ajut.

-Da’ de unde ai auzit tu de trendy, pișcoțel?

-Malia știe tot!

Pentru cei care n-o cunosc, Malia este puștoaica aia mică, simpatică, puțin peltică, care „regiza” reclame la brânzică și ciocolată și alte bunătăți. Malia este fiica mea și de ultima dată când v-am povestit despre ea a mai crescut, nu mai e peltică și mai nou, așteaptă cu mult interes începerea școlii anul viitor.                                        *sursă foto

Până atunci, m-am gândit să-i arăt cum arătau manualele de pe care am învățat eu când eram la școală. Am găsit în podul casei printre lucruri vechiul meu Abecedar  și l-am luat la răsfoit împreună…

 

-Păi, și cum ai ajuta-o tu pe doamna Toamna ca să arate mai trendy?

-Uff, măi tati! Nimic nu știi. Ai uitat că eu sunt expertă în tot! Mai ții minte când ți-a luat mami cravata aia frumoasă pe care acum o porți la orice? Eu am ales-o. Pentru că eu sunt și stilistul casei, nu doar regizor de renume în cartier.

Să trecem peste. Tu doar stai acolo și urmărește-mă cu atenție. În primul rând, i-aș da coronița aia din fructe jos de pe cap. Fructele sunt pentru mâncat, nu pentru purtat. Că nu suntem Lady GaGa. Și nici nu-i ține de cald.  O căciuliță albă cu motocei i-ar sta mult mai bine. Și ar face-o să arate mult mai tânără.

-Păi ce vrei să spui? Că doamna Toamna e bătrână?

-În primul rând, e Toamna. Și nu doamna Toamna. E bătrână, dar vrem s-o facem să pară tânără și cool. Și nu mă mai întrerupe. Ți-am zis să stai acolo și să mă urmărești. Tu ești asistenta mea și trebuie să taci.

Caciula-Poate vrei să spui asistentul…

-Unde-ai mai văzut tu stilistă cu asistent? Am zis asistentă, asistentă rămâi. Dacă vrei să nu te concediez și s-o angajez pe mami…

Bun, unde-am rămas? Aaa, căciulița. Am văzut zilele trecute pe Answear una frumoasă foc! Cred că i s-ar potrivi de minune toamnei. E albă, cum ți-am spus și are doi motocei maronii ca două urechiușe. E și în ton cu nuanțele anotimpului, e perfectă. Până o găsesc eu să ți-o arăt, fii o asistentă bună și adu-mi și mie un pahar cu suc de portocale. Fresh, nu de-ăla la sticlă. Și fără pulpă!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 -Buuun, după căciuliță, să-i punem o hăinuță pe ea. O fi mai cald afară, dar e bine să fie pregătită. Nu vrem s-o prindă iarna pe nepregătite, ca pe ăia de la primărie. Cred că un paltonaș simpatic i-ar veni cel mai bine. Mai știi paltonul pe care i l-ai cumpărat tu lui mami anul trecut de ziua ei?

-Da…

-Ei bine, nimic asemănător! E urât și demodat. Dar nu-i de mirare. Tu nu te pricepi deloc la ales hăinuțele. Bine c-am moștenit-o pe mami aici… revenim la Answear și apropo, din când în când ai putea să arunci și tu câte-un ochi pe-acolo ca să înveți cam ce-i place lui mami. Sau chiar mie ce-mi place. Uite aici, câteva idei de paltoane de damă din care am putea alege ceva frumos pentru Toamna: De exemplu, ăsta ruooozz! Uită-te și tu și spune că nu-i mi-nu-nat! Așa arată un palton frumos! Ăsta este un palton pe care mami nu l-ar lăsa nicio zi în șifonier și pentru care n-ar trebui să mintă că nu se potrivește cu nimic. (Da’ tu să nu-i spui că ți-am zis! Că ne supărăm! Bagă la cap și vezi că vine Crăciunul! Ai șansa să repari greșeala!).palton

-Dar nu-i cam subțirel pentru timpul iernii? N-ar trebui să alegem ceva mai grosuț? O fi ea doamna Toamna, dar nu cred că vrei s-o vedem zgribulind.

-Mda, ai și tu o idee bună. Ar trebui să căutăm și un palton de damă pentru iarnă. Ceva căptușit, poate cu blăniță… știi cum îi place lui mami blănița… Uite-l pe ăsta! Pe ăsta sigur l-ar purta mami! Ține-l minte, sau, mai bine, comandă-l de pe-acum!

-Păi, nu căutam pentru doamna Toamna? Acum ne-am schimbat ideea? Căutăm pentru mami? Nu mai înțeleg nimic.

-Șhșșhșșșșhh! Doar faci ce-ți spun eu să faci, tati! Nu gândi! Hai că trebuie s-alegem și-o pereche de botine! Doar n-o lăsăm pe săraca Toamna desculță!

 -Auzi la ea… botine! Că ghete nu vă mai place să le spuneți. Pe vremea mea, ne luau părinții o pereche de ghete din piele și duceam cu ele câte 4 ani! Creșteam  în picior și le lăsam fraților mai mici. Acum…

 -Hai, gata, gata cu pălăvrăgeala! Ghete sau botine, trebuie s-obotine încălțăm pe mami… pardon, pe Toamnă! Uite, mă gândeam la o pereche cam ca asta. Îmi plac cataramele de pe ele și sunt chiar foarte elegante.  Cred c-ar merge la orice ținută. Uită-te și tu la ele, nu mai da ochii peste cap! Ce credeai? C-o să te las pe tine să alegi vreo ceva? Să spui mersi că te las să alegi cardul cu care o să plătești pentru că tot ce ți-am arătat azi aici o să poarte și Toamna, și mama!

  -Păi bine, măi, Malia… așa ne-a fost vorba? Ziceam că ne distrăm și noi și ne imaginam ținute moderne pentru Toamna și tu, alegeai, de fapt haine pentru mami?

 -Hihihi! Așa-i că te-am păcălit? Hai, nu fi supărat! Îți dau voie să-mi cumperi și mie o rochiță. Nu, nu te las s-o alegi tu. Eu ți-o arăt și tu ai voie doar s-o plătești. Hai, că de pe Answear vin repede comenzile. În week-end când ieșim în parc o să o port și-o să te mândrești cu mine!

 

De la Malia cea ne-peltică, pentru SuperBlog 2017!

*surse foto: Answear.ro