Publicat în Super Blog

„Menajeră” cu dichis

     -Bă, serios! Ești nebun? Tu chiar vrei să îți fac curățenie în casă îmbrăcat în ciorapi de damă, cu pantofi stiletto și purtând șorț și pămătuf? Era doar o glumă, omule!

     -Pariul e pariu! Dacă pierdeam eu, în momentul ăsta îți frecam toaleta cu periuța! Hai, ia-ți uniforma în primire și la treabă, gospodino! Dacă ai nevoie de mine, sunt pe canapea. Mă uit la meci. Produsele de curățenie sunt sub chiuvetă în baie, te poți schimba în dormitorul oaspeților. Ți-aș fi recunoscător dacă ai termina treaba înainte de ora 4 că n-am chef să vină Dana acasă și să mă găsească în casă cu un ditamai zdrahonul îmbrăcat în mătase ștergând praful aplecat ostentativ. N-ar fi o imagine prea plăcută.

     -Băi da…

     -Băi, Emile! Te credeam om de cuvânt! E necesar să trec la acțiuni drastice?

     -Dă-mi hainele alea mai repede! A fost ultima dată când am băut cu tine și când am pus vreun pariu cu tine!

     -Bine, bine! Întâi vreau să te ocupi de bucătărie. Scoți frumușel tot de prin dulapuri, speli pe interior, speli bine deasupra. Pe urmă o să te rog să speli faianța din fața blatului de gătit.  Găsești unde ți-am spus un recipient galben cu pulverizator roșu. E soluție de curățat pentru cuptoare, dar este eficient și la faianță și chiar la sanitare. Deci, o să cureți și bateria de la chiuvetă cu el. Te descurci tu că are instrucțiuni în limba română.

Pe urmă să te ocupi de frigider, te rog. Ai și soluție pentru spălat gresia tot acolo. Să nu cumva să lași urme!


     -Auuuuuuuzi?!

     -Da, ce vrei?

     -Domnișorul menajeră a ajuns la frigider cu curățenia?

     -Da, acum îl frec! Stai liniștit, am luat ce trebuia din dulap. Îl spăl cu soluția de la Triumf pentru frigidere…

     -Nu, nu asta mă interesa. Dacă ai ajuns la frigider, adu-mi și mie, te rog una din berile alea pe care le-ai scos din el înainte să-l speli!

     -[Trebuia să scot produsele din frigider înainte să-l spăl?] Da, bine! Vin imediat!

Ce te mai distrezi pe seama mea! Tu stai la meci ca belferul și eu sunt terminat de oboseală! Cât e scorul?

     -Hai, lasă! Nu te interesează pe tine scorul! Treci și termină la bucătărie că mai ai o grămadă de treabă! Sper că nu încurci soluțiile de curățare pe-acolo că ai pus-o cu Dana!

     -Da, chiar! Care-i faza cu toate soluțiile alea? Pe toate sticlele văd numai Triumf și Nufăr. Ce-i cu ele?

generala

     -Sunt produse românești de foarte bună calitate, prietene! Și fac curățenia mai ușoară! Nu poți să zici că nu-s bune, nu? Cât de repede s-a dus mizeria de pe faianța aia? Nu-i așa?

     -Dana le-a cumpărat și tu nu știi nici măcar o boabă despre ele sau la ce folosesc, așa-i?

     -Da, ceva de genul ăsta. Dar nu-i spune că nu știu la ce foloses c-am pus-o! Dacă n-ar avea etichete pe ele u instrucțiuni de utilizare aș fi mâncat. Auzi, eu te-am chemat la mine să socializăm? Sau să muncești? Hai, fuguța la treabă! Timpul trece și acuși apare duduia.


     -Gata! Am terminat și baia și livingul și dormitorul vostru… auzi, ce Dumnezeu era pata aia pe tavan? Și cum a ajuns acolo?

     -Nu întreba! E rezultatul unei bătăi cu micul dejun. De o lună mă bate la cap să văruiesc tavanul…

     -Nu mai e cazul. Am găsit printre soluțiile neveste-tii o cremă universală de curățat cu efect de albire de la Nufăr. Zice că îndepărtează fără să zgârie petele de pe chiuvete, cabine de duș și alte alea, dar să știi că s-a dovedit foarte util și pe lavabilul de pe tavan. Chiar curăță repede orice pete!

6531-nufar-crema-universala-de-curatat-cu-efect-de-albire-200ml-2

     -Serios bă? Ai scos pata aia de roșie de pe tavan? Ce tare! Nevastă-mea o să fie foarte mulțumită! Bravo, bă!

     -Zici că merit și eu o bere acum? Îți fac nevasta fericită! Sigur merit o bere!

     -Mmmmmmmmmmmnu! Înapoi la curățenie, cleaning boy! Nu te plătesc ca să stai degeaba!

     -Nu mă plătești deloc!

     -A, da! Ai dreptate! Ai uitat! Nu te plătesc! Hai, mai ai geamurile de spălat!


     -Auzi?! Ce Dumnezeu au geamurile tale că nu se curăță? Folosesc soluția specială pentru geam, dar tot rămân ceva urme! E ceva ce nu fac bine?

     -Ia să văd… băăă, tu cu ce le ștergi, mă? Cu prospul neveste-mii cu reni? Te omoară dacă află! Nu cu ăla, mă! Ia, stai așa că vin imediat!

Nu mai am lavete curate, dar ia… folosește astea! O să meargă treaba mult mai bine. O să vezi c-o să iasă lună! Chiar și cei mai nepricepuți, așa ca tine reușesc cu astea!

     -Ce-mi dai aici, mă? Ziare? Ce să faca cu ele? Se curăță mai bine geamul dacă citesc presa în același timp?

     -Bă, da’ tu chiar ești degeaba! Nimic nu știi? N-ai văzut-o niciodată pe maică-ta spălâng geamurile cu ziare? Uite, faci așa! Pulverizezi soluția pe geam, iei o jumătate de foaie de ziar, o mototolești și freci bine geamul cu el! Uite-așa! Ia uite ce limpede a ieșit! Nicio urmă! Cum făcea mama când eram acasă!

     -Fir-aș al naibii! Ce șmecherie tare!

     -Da, știu. Dar din nou, să nu-i spui Danei! Dacă află că știu cum să spăl geamurile, nu mai scap de ea!

     -Da, da, bine! Dar, de data asta, dacă vrei să îmi țin gura trebuie să sari cu o bere. Altfel, te spun! Și nu te văd prea bine.

     -Bine, bă! Hai, ia-ți o bere și vino pe canapea! Hai, c-am înregistrat meciul ca să-l vezi și tu. Dar, dacă tot mergi la bucătărie, adu-mi și mie încă o bere!

     -S-a făcut!


     -Băi! Ce-i în casa mea? Ce Dumnezeu cauți în casă cu un bărbat îmbrăcat în menajeră sexy? Dumnezeule! Ce se întâmplă aici? Vreau o explicație IMEDIAT!

     -Dana…

 

Pentru Super Blog 2017

 

 

Anunțuri
Publicat în Super Blog

SuperBlog Offline

     Sătui de lunile de chin din timpul competiției de blogging, de săptămânile de așteptare pentru aflarea notelor și de stresul și nopțile nedormite, pierdute pe grupul de Facebook, câțiva nebuni au venit cu ideea organizării concursului Super Blog „varianta super-scurtă”. Concret, s-au gândit să mute competiția din online în offline (oarecum), să adune toți participanții sub același acoperiș și timp de 6 zile să-i supună unui turneu-maraton de articole cu teme. Regula e destul de simplă: toți primesc proba în același timp, au 30 de minute la dispoziție pentru documentare și alte 3 ore pentru scris. O oră și jumătate pauză, după care vine proba nouă și tot așa preț de 4 probe până la sfârșitul zilei.

     În ziua următoare o comisie de jurizare formată din foști câștigători ai competiței și reprezentanți ai sponsorilor vor citi și juriza toate articolele. În ziua de jurizare, participanții au program liber. Un fel de… săptămâna altfel, numai că e „dăcât” o zi. V-am zis unde s-au gândit ei să facă toată trebușoara asta? Nu? Vă zic acum. Tocmai la Brașov, că cică-i în centrul da’ fix în centrul țării și le-o fi tuturor  mai ușor s-ajungă de prin orice colț. Buuun! La Brașov la Brașov, da’ unde găsim pe cineva care să permită o asemenea organizare de evenimente la Brașov? Taman la Hotelul Royal din Poiană. Da, da! Exact la ăla de-a fost sponsor și-a găzduit Gala. Le-a plăcut atât de mult încât atunci când a fost vorba de „unde să ne-adunăm”, a fost prima opțiune, votată în unanimitate. Bine, Pe Emil nu-l luăm în seamă că el voia pe undeva pe la Cuca Măcăi în deal. Plus, oamenii au fost mai mult decât încântați de idee și ne-au oferit tot suportul necesar.

hol

     Capacitatea destul de generoasă a hotelului permite participarea unui număr impresionant de concurenți. Deși nu ne-am apropiat de cifrele pe care le adună competiția online, peste 70 de oameni s-au prezentat la start. (Apropo, partea bună este că nimeni nu se poate retrage pe parcurs. Te-ai înscris, stai în competiție până la final). Numai bine pentru că, aveam nevoie să găzduim și juriile pe lângă noi. Altfel, cine ne-ar mai da notele? Noi între noi? Nu se face! Astfel că bloggeri și sponsori, am ocupat voinicește cele 90 de locuri. Bine, 90+ că ne-am trezit și cu susținători în vizită și-am fost nevoiți să improvizăm ca să le facem și lor loc. Un pat în plus aici, un preș pufos la ușă dincolo (glumă), ideea este că ne-am descurcat. Gazdele au fost extrem de săritoare și ne-au ajutat cum au putut. Doar pe Călinoaică (aia mică, Alexandra) n-au găsit unde s-o cazeze și-au fost nevoiți s-o mute cu cățelul (altă glumă, bre! Cu cățelul stă Emil, pedepsit! Alexandra are locul ei).

     În zilele alea de pauză toată lumea se distrează care pe unde-apucă. Băieții (și două-trei fete) ocupă barul, restul gagicilor abuzează de sauna hotelului.sala mese Mai pe la amiază, după ce mâncăm toți împreună ca-n familie, ne împrăștiem care-ncotro. Sala de jocuri, zona de lounge, terasa pe care soarele doar ce-a început să ardă, tot hotelul e împânzit de bloggeri din urma cărora încă mai miroase a creier încins (după cele 4 probe din ziua precedentă). Unii au ales chiar să evadeze puțin în natură în speranța că s-or întâlni cu ursu’.

     În salonul de evenimente transformat pentru câteva zile în centru de comandă și sală de examinare pentru bloggeri, atmosfera era alta decât în restul hotelului. Fețe crispate, creieri încinși, taste troncănite cu viteza luminii, toate astea transformă sala în cel mai fierbinte salon de evenimente din Poiana Brașov. Și cel mai gălăgios. Nu vreți să știți cum este într-o sală cu 70 de persoane care tastează încontinuu pentru 3 ore!

     După cele 3 zile de foc și 2 de odihnă  vine și cea de-a șasea zi de Superblog Offine. Ziua în care juriile au de citit și notat ultimele probe. Spre finalul zilei se anunță toate notele (Nu v-am spus? Nimeni nu află nicio notă până la sfârșitul celor 3 zile de probe! A! Și n-avem contestații! Take that! ) și, logic, câștigătorii. Iar la final o punem de-o chermeză cum doar superbloggerii știu să facă.  Cu chiuieli, cu sârbe, cu glume șiii… bineînțeles, cu dezbateri aprinse pe seama concursului proaspăt încheiat.

     N-o să vă spun cine-a câștigat, n-o să vă spun nici cine-a pierdut (Emil). O să vă spun doar că deja ne gândim să repetăm figura și la anul. C-a fost bine cât timp n-a fost rău!

 

Pentru Super Blog 2017

 

Publicat în Super Blog

Arată-mi cum te îmbraci ca să-ți spun… unde lucrezi??

       -Nu vă supărați, îmi spuneți și mie cât costă pachetul ăsta? Nu avea preț la raft…

     -Nu mă supăr, dar nu prea pot să vă ajut. Nu lucrez aici. Sunt un client ca și dumneavoastră, la cumpărături.

       -Aaa, scuze! Mă iertați!

     -Bă, ești nebun? De fiecare dată! De fiecare dată când merg la cumpărături pățesc asta! De ce, oare? Am o figură de angajat într-un supermarket de pe raionul de mezeluri?

     -Poate are legătură cu impresionanta ta colecție de tricouri polo de care nu vrei să te desparți nici în ruptul capului.

     -Săptămâna trecută m-a tras unul de mânecă. Eram la raionul de bere, îmi puneam un sixpack în coș. S-a apropiat de mine, m-a tras de mânecă și-a început să țipe: „Domnule, cum vă numiți? Arătați-mi ecusonul, vă rog frumos. De ce nu purtați ecuson? Vreau să vă fac reclamație! De zece minute stau în fața raftului cu sucuri și aștept să veniți, iar dumneavoastră vă faceți cumpărăturile? În timpul programului? Să vă fie rușine!„. Ce să mai stau să-i explic omului că nu eram angajat al magazinului… s-a dus pușcă la biroul de reclamații și a venit de acolo cu un șef de magazin. M-a prins pe la raftul de chipsuri când m-a apucat din nou de mână și i-a arătat tipului că despre mine vorbea. Săracul șef nu știa cum să-și ceară scuze de la mine. Când i-a spus omului că nu sunt angajat la ei și că s-a înșelat, a dat-o omul în bâlbâială. Dar tot a mârâit printre dinți un: „Nu e vina mea că se îmbracă la fel ca angajații de pe-aici

     -Păi chiar nu era vina lui. Bro, eu de câțiva ani îți tot spun că te îmbraci ca un orb. Tu din blugi drepți și tricouri polo nu mai ieși. Roșu, albastru, gri, verde și portocaliu. Îți știu pe de rost și culorile pe care le porți la tricourile alea. E și normal să te confunde lumea cu angajații de prin magazine. Uită-te în jur: toți angajații sunt în tricouri polo roșii. Tu ce porți azi? Polo roșu… La magazinul celălalt, unde  te-a întrebat femeia aia dacă tu ești șeful de magazin, ce purtai? Îți spun eu: polo albastru. Toți angajații aveau tot polo, dar bleu. Șefii era în albastru. De asta te-a și confundat. Prietene, ascultă sfatul meu. Trebuie neapărat să-ți schimbi obiceiurile vestimentare.

      –Nu vă supărați, unt de 80% mai scoateți la raft? Că nu mai era…

     -Nu lucrez aiiiiici! Sunt un client ca și dumneavoastră! La naiba! Frate, ai dreptate! Trebuie neapărat să scap de tricourile astea! Jur că nu mai port așa ceva în veci! M-am săturat să mă ia lumea drept lucrător printre raioane!

     -În sfârșit, te-ai convins! Hai, avem destulă treabă! Mergem la casă și pe urmă ne oprim la o bere dincolo, la Curte. Dă alea la mine și du-te înainte la ieșire până nu te mai ia vreo careva drept angajat.


     -Bro, după cum văd eu treaba, trebuie să schimbi tot! Adică amândoua obiectele vestimentare pe care le folosești curent. O să trebuiască să-ți faci o ținută cât mai variată. Tricouri, bluze, pulovere, hanorace, sacouri, cămăși, poate și-un cardigan ceva. Apoi pantalonii. Și bunicul e mai modern decât tine. Jeanși, stofă, bumbac, îți cumpărăm de toate! Și apoi, te duc la sormea să te-nvețe să le porți împreună. Te-am văzut cum salivezi tot când o vezi atunci când ne întâlnim pe la beri, poate-poate se înfiripă ceva din asta. Sincer să fiu, și ea te cam place!

     -Serios? Mă place?

     -Nu, doar glumesc cu tine! Uită-te la tine cum arăți! Pe bune! Ce femeie s-ar uita la tine îmbrăcat așa? Pe bune, vreau să te întreb de mult ceva… ești cumva Steve Jobs sau Bill Gates? Sau măcar pe jumate la fel de bogat ca ei?

     -Ăăăă, nu… evident!

     -Atunci nu ai voie să mai porți în viața ta jeanși drepți în combinație cu tricou polo și adidași. Ți-e clar? Ia, uite aici… decât tricoul ăla idiot, mai bine  l-ai încerca pe ăsta. E mult mai modern, mai pe vârsta ta. Și nu seamănă cu nicio uniformă de supermarket.

     -Stai așa… uite unul și mai frumos. Ce… ce site e ăsta?

-Frumos e-n mintea ta! Tot polo e! Să nu te prind!

-Bine, bine! Zi ce site e! Că au chestii interesante…

     -Answear.ro. De aici mi-am cumpărat eu cardiganul ăla mișto din lână. Ăla pe care mi l-a agățat dracul tău de mâță și pe care mi l-ai plătit. Au foarte multe chestii faine și o grămadă de promoții. Uite, de exemplu, jeanșii ăștia te-ar face să arăți și tu a om. Și văzusem ieri pe undeva pe la secțiunea de ghete pentru bărbați o pereche de bocanci care s-ar potrivi perfect la pantaloni. A, uite! Ăștia! Cu ăștia treci prin orice iarnă, cât de grea. Uită-te și tu ce sănătoși sunt, ce frumoși! Și îmblăniți și cu susținere pentru călcâie, super strong! Ai fi un prost dacă nu ți i-ai cumpăra!

ghete

     -Mamă, ce mișto! Ia să mă uit și eu puțin. Aa! Uite! Ce zici de sacoul ăsta? Cred că s-ar potrivi și la o cămașă și la un tricou ceva mai fancy…

     -Băă, fancy pants! Ce cauți la secțiunea de femei? Sacourile de bărbați nu sunt acolo! Cum Dumnezeu ai nimerit acolo?  Faptul că modelele sunt femei nu-ți aprinde niciun beculeț prin tărtăcuța aia goală? Doamne! Nu mă mai mir că te îmbraci atât de prost!

Ia, uite-aici un sacou pentru tine. sacou tommyElegant, dar și casual. Merge la o ocazie mai specială, cu o cămașă serioasă, dar poți să-l porți și la o bere într-un pub mai civilizat cu o cămașă mai de zi, așa. Cămașă, da? Sacoul se poartă la cămașă, nu la tricou! Material bumbac și lână în cea mai mare parte, buzunare oblice, cum poartă bărbații moderni în zilele noastre, nu că ai avea tu de unde să știi. În fine… hai, termină-ți berea că trebuie să plecăm. Ies cu a mea  la film în seara asta și nu vreau s-o fac să aștepte…

     -Într-un minut. Stai… mai am puțin…

     -Ce faci? Bă, ești nebun? Îți dai deja comandă? Ia, să văd ce bagi în coș!

     -Doar chestiile pe care mi le-ai arătat tu. Nimic în plus. Auzi… pot să vin pe la tine înainte să pleci la film?

     -Da, dar de ce?

     -Am o întâlnire cu o fată pe care-am cunoscut-o pe net și poate-mi împrumuți tu o cămașă frumoasă, sau măcar un tricou care să nu fie polo…

Pentru SuperBlog 2017

Publicat în Super Blog

„Training day” cu Edifier

     -Bună ziua, observ că studiați boxele noastre. Dacă sunteți interesat, v-aș putea oferi câteva detalii care să vă ajute să cumpărați ce aveți nevoie.

     -Bună ziua! Da, aș vrea să-mi cumpăr niște boxe. E-adevărat. Dar nu prea mă pricep, nu știu ce să aleg. Aveți atât de multe…

     -Nu-i nicio problemă. O să alegem împreună boxele cele mai potrivite. În primul rând, ce vreți să faceți cu ele? Cum o să le folosiți?

     -Păi, acasă. Ascult muzică. Nu dau petreceri la nunți și cumătrii. Dar vreau să se audă foarte bine. Dacă se poate, să le pot conecta și la televizor. Știți, am un smart tv și îmi place să mă uit la filme pe platforme video. Și aș vrea să redau sunetul prin boxe. Să se-audă ca la cinema.

     -Buuun, deci căutăm niște boxe de casă, destul de puternice cât să creeze atmosfera de cinema. Dacă îmi permiteți, ați mai avut sau aveți în momentul de față un set de boxe acasă? Și dacă da, ce vă nemulțumește la ele de ați decis să le înlocuiți?

     -Am! Am două boxe foarte mari, din lemn. Se aud ele destul de bine, dar parcă sunetul este cam înfundat. Efectele speciale nu se aud cum trebuie. Și nici prea tare nu se aud. De asta vreau să le schimb. La volum maxim se aud puțin mai tare decât un casetofon. A, și e obositor să merg de fiecare dată până la ele să le pornesc, să iau firul din laptop și să-l bag în televizor… anevoios tare!

     -Foarte bine! Avem nevoie, deci și de o conectivitate variată, de o telecomandă ca să nu vă mai plimbați până la boxe și înapoi la canapea și, din nou, de un volum mai mare.Boxe Cred că am soluția potrivită pentru dumneavoastră. Am aici cele mai noi boxe de la Edifier. Cu o putere de 130 de watti sunt convins că veți fi mai mult decât mulțumit față de boxele vechi pe care le aveți. Haideți ca să facem în felul următor. Le pornim, punem o muzică și o să vă rog să ridicați treptat volumul până la momentul în care o să sesizați că egalează vechiul sistem de acasă. Ce ziceți?

     -Ok! Mai mult, puțin mai mult, gata! Cam așa se aud boxele de-acasă.

     -Ok, volumul la care v-ați oprit este la nici măcar jumătate din puterea totală a boxelor. Haideți să le dăm la maxim. Ați remarcat calitatea sunetului? Cum nu distorsionează deloc? Cum bass-ul este reglat la volumul perfect? Ei bine, toate astea sunt posibile Difuzordatorită tehnologiei de ultimă generație, a bass-ului de 5.5 inch cu diafragmă din aluminiu și a înaltelor de cea mai bună calitate. Încă două aspecte aș avea de evidențiat, pe care sper că le-ați remarcat și singur. RemoteÎn primul rând, ați controlat volumul cu ajutorul telecomenzii. Vă amințiți ce mi-ați spus la început despre boxele vechi, că mereu trebuie să vă ridicați din canapea și să mergeți lângă sistem să butonați? Ei, cu aceste boxe noi, ați scăpat de problema asta. Al doilea aspect pe care l-ați observat sigur, este legat de conectivitatea sistemului. Ce și cum putem conecta la boxe. Ați văzut că am pus muzică de pe telefon, nu? Boxele au Bluetooth încorporat. Asta înseamnă că puteți conecta la ele orice dispozitiv care deține aceeași tehnologie. Telefon mobil, tabletă, laptop, chiar și unele televizoare dețin tehnologia Bluetooth astăzi. Pe lângă asta, boxele mai au și conexiuni ca auxiliarul, ca să conectați un mp3 player, de exemplu. Aveți  coaxial, optic, pentru televizor. Toate televizoarele din ziua de astăzi au ieșire optică. Și este bine știut că prin cablul optic sunetul se transmite la cea mai bună calitate.

Back

Spuneați ceva despre platformele de filme online. Dacă aveți HBO Go și urmăriți Game of Thrones, vă recomand să încercați sunetul de la boxele Edifier S2000Pro în timp ce urmăriți episoadele. O să vă îndrăgostiți pur și simplu de sunetul pe care-l pot reda aceste boxe.

Haideți să mai facem un test. Aveți smartphone, văd. Aveți ceva muzică pe el? Aveți o melodie care vă place cel mai tare?

     -Da, am! Mai multe!

     -Perfect! Porniți funcția Bluetooth pe telefon, căutați boxele, conectați-vă la ele și dați play unei melodii pe care o iubiți foarte tare!

     -Oau, ce ușor se conectează! Cât de simplu! Ok, asta e melodia…play. Oooo! Ce sunet! Ce eleganță! Vă jur că niciodată nu am auzit melodia la o calitate atât de înaltă cum o aud acum! Doamne! Nu credeam că sunetul poate fi atât de minunat!

     -Eram sigur că o să vă placă. Înca ceva. Vă rog să atingeți boxele. Vreau să le simțiți. Vreau ca pe lângă designul care împletește stilul clasic și tendințele moderniste, să remarcați și calitatea materialelor folosite. Simțiți lemnul foarte bine lucrat, simțiți plasticul de calitate, butoanele bine definite, simțiți și observați aspectul luxos pe care-l au boxele. Se cunoaște că vorbim de un produs de calitate, nu despre unul „de consum”. Haideți, cu curaj! Nu vă ceartă nimeni! Puteți să le atingeți, să le luați în brațe, să le testați, Uitați, luați și telecomanda s-o simțiți, s-o butonați. Imaginați-vă cum s-ar așeza acasă, în livingul dumneavoastră, de-a stânga și de-a dreapta televizorului. Imaginați-vă relaxarea de care v-ați putea bucura schimbând sursa de la televizor la laptop sau telefon mobil doar apăsând un buton de pe telecomandă, fără să mai fiți nevoit să vă ridicați din canapea!

ansamblu


-Junior, ai înțeles acum? Întrebări deschise la care clientul este obligat să-ți răspundă cât mai detaliat, ca să-ți dea cât mai multe indicii despre ce își dorește, întrebările de bază, „Ce vrei să faci cu el” și „Ce te nemulțumește la cel vechi„, descoperirea nevoilor, ascultarea clientului, prezentarea soluțiilor și, cel mai important, încheierea vânzării. Nu uita, noi vindem soluții, nu produse! Care a fost soluția pe care am vândut-o acestui client?

     -Păăăi, un sunet mai puternic decât are el acasă și telecomanda, ca să nu se mai ridice de fiecare dată din canapea.

     -Bine. Ce-ai mai învățat din exercițiul ăsta?

     -Clientul trebuie să interacționeze cu produsul. Să-l atingă, să-l testeze, să încerce să-l folosească, să vadă cât de ușor de utilizat este și trebuie să-l faci să-și imagineze în permanență cum o să arate la el acasă.

     -Așa! Perfect! Clientului trebuie să-i induci ideea că acel produs deja îi aparține și că, achiziția este doar o formalitate pe care trebuie s-o îndeplinească pentru ca la final, să-l ducă acasă. Și încă ceva… O vânzare corectă nu se termină niciodată! Doar ia o mică pauză până la următoarea vizită a clientului!

 

Articol pentru Super Blog 2017

Publicat în Super Blog

Lasă-mă, mama la SUA!

Ce mică-i vacanța mare! Și ce dor mi-a fost de ea!!!

     -Dor o să-ți tot fie de-acum încolo, dragule! Dacă ai impresia că în vacanțe o să stai degeaba ca pe vremea când erai elev, te înșeli amarnic! Cum ai terminat cu sesiunea te duci frumușel la muncă! Nu-mi stai acasă degeaba că nu ești vreun prinț! S-a terminat cu traiul pe vătrai! Ești băiat mare, trebui să înveți să-ți gestionezi banii, să înveți să-i faci și trebuie să înveți să te obișnuiești cu un loc de muncă.

     -Ăăă, da! Legat de asta… colegii mei pleacă vara asta în America… patru din grupa mea. Crezi că m-ai putea ajuta să plec și eu?

     -Tocmai ce-am vorbit că trebuie să-ți faci singur banii, ca trebuie să muncești si primul lucru pe care îl faci este să-mi ceri bani ca să-ți petreci vacanța cu colegii în State? Am impresia că avem vizuni diferite în ceea ce privește munca!

     -Nuuu, nu ai înțeles! Ei merg la muncă în State! Nu la distracție. Există un program dedicat studenților care-i ajută să muncească și să călătorească în State pe perioada vacanței.  Săptămâna trecută au trecut pe la noi pe la facultate cei de la CND Turism Vacanțe speciale. Aveau o caravană mare, frumoasă. Ei ne-au prezentat oportunitatea să călătorim și să muncim în Statele Unite pe perioada vacanței. Mi se pare foarte cool! Nu doar că muncești și vii acasă cu niște bani frumușei, dar apuci să și călătorești, apuci să înveți câte ceva din cultura americană și, ajung și ei să învețe de la noi câte ceva despre România. Joburile nu-s foarte grele. Am văzut că au oferte de ospătari, bucătari, se poate lucra chiar și în hoteluri sau fast-food.

Vacante 1

     -Și cum funcționează chestia asta? E legal? E ceva sigur? Mie nu prea-mi place…

     -Normal că e legal, mamă! Ce crezi? Doamne! Treaba nu-i chiar așa grea. Te înscrii în programul work and travel, ei îți caută un angajator care, apropo, au contracte bine puse la punct pentru studenți internaționali, tot ei te ajută să-ți primești viza de la Ambasada SUA, te ajută cu biletele de avion, cu interviul cu angajatorul, cu totul! Și nici nu costă atât de mult dacă stai să te gândești. Mai pui și ceva bani de buzunar până la primul salariu și aia e! Ce zici? Te bagi? Mă lași să-mi fac și eu o vacanță specială în care să învăț să-mi fac singur banii?

     -Bine, nu zic nu… ar fi interesant și ar fi o experiență inedită pentru tine. Dar nu înțeleg cum vine asta cu călătoria. Din ce-mi spui, o să lucrezi acolo pe undeva, cu normă întreagă. Când o să călătorești? Când o să vizitezi? Drumul dus-întors nu poate fi numit călătorie.

     -Oh, nu! Stai liniștită! Dacă te înscrii la programul ăsta, Work and travel vacanțe speciale, nu primești viză doar pentru muncă. Viza pe care ți-o acordă este pentru patru luni. Așa că, după ce ai terminat cu munca, ai o lună la dispoziție ca să călătorești, să vizitezi, să-ți îmbogățești cultura. Uite, eu de exemplu, aș vrea să vizitez deșertul Nevada. Întotdeauna m-a fascinat.

     -Și, întâmplător, deșertul ăla, Nevada, este chiar unde se află și Las Vegas-ul, nu? Dacă ai călcat în Vegas poți să nu te mai întorci acasă! Fii atent! Am auzit destule povești și am văzut destule filme cât să știu și eu ce-i acolo! Să nu-ți treacă prin cap! Chiar, cam ce job ai vrea tu să ai acolo, în America?

     -Nu m-am gândit încă. Dar m-ar tenta puțin să fiu ospătar. Ții minte în vacanța de dinainte de clasa a doișpea că am lucrat la restaurant la nea’ Lică? Am învățat câte ceva despre ospătărie și chiar mi-a plăcut. Ar fi interesant să încerc și acolo. Pun pariu că n-are nicio legătură cu ospătăria de la nea Lică. Dar imaginează-ți, când aș veni acasă, că m-aș duce la el la restaurant și i-aș arăta cum se face la americani. Așa poate ar mai câștiga și e câțiva clienți că prea e învechit cu restaurantul lui.

Sau aș putea să mă duc și să fiu salvamar! Știi cât îmi place apa și să înot! Aș fi la doi pași de mare în fiecare zi și aș face și bani frumoși…

     -Sau, mai bine nu! Nu cred că m-aș simți prea bine să te știu în pericol în fiecare zi. Alte joburi, mai puțin periculoase se mai găsesc la work and travel?

     -Sigur! E o listă destul de lungă de joburi admise în program și oricum, pentru fiecare în parte, mergi la un interviu cu angajatorul. Nu știi ce ți s-ar potrivi până nu vorbești cu ei direct.

Oricum, aș vrea neapărat să pot să vizitez puțin câteva locuri cunoscute de la ei. Aș vrea să-mi fac o poză la muntele Rushmore! L-am văzut în atâtea filme! Ar fi super dacă aș reuși să-l văd cu ochii mei! A, și categoric vreau neapărat să ajung în Texas! Vreau să văd fermele alea imense cu cowboy și lasouri, alea ca în filmul Dallas!

     -Nu cumva ai în gând să ajungi și pe la Area 51? Că tot te bântuie gândurile cu extratereștri. N-ai vrea cumva să o cercetezi cu ochii tăi?

     -Hai să ne limităm la obiectivele turistice reale pentru început. Sunt prea multe lucruri de văzut și prea puțin timp! Cine știe, dacă totul merge bine, poate cândva o să mă întorc acolo într-o vacanță adevărată, prelungită!

     -Bine, puiule! M-ai convins! Ai toată susținerea mea! Te las să mergi în State la vară! Dar, nu uita! La întoarcere, vreau să ai în bagaj, pentru mine un cadou extraordinar!

     -Ce anume?

-Surprinde-mă!

 

Pentru Super Blog 2017

 

Publicat în Super Blog

Fitness pentru mine, fitness pentru toți

     „Trebuie să mai slăbești!” Este, probabil, sfatul pe care l-am auzit cel mai des în ultimii ani. Iubita mea, mama mea, prietenii, colegii, medicul de familie, chirurgul care m-a operat, chiar și unele persoane străine cu care-am interacționat. Toți, pe rând au lăsat la un moment dat capul puțin în lateral, m-au privit lung și mi-au zis: „Trebuie să mai slăbești!

     Și nu pot spune că nu au dreptate. La vârsta mea să cântărești peste 100 de kg, nu este normal! Eram și eu perfect conștient de problema mea și îmi doream să slăbesc. Eu nu sunt unul din ăia care dau vina pe „glandă” sau pe „o boală” ca să-mi scuz nesimțirea. Știam că în ultimii ani mi-am bătut joc de corpul meu, știam că trebuie să iau măsuri. Și am încercat să fac ceva! Am început cu o dietă echilibrată. N-a fost suficient. Mișcarea pe care o fac la munca, la fel, nu de ajuns cât să conteze… ultimul lucru pe care-l puteam face era să îmi iau inima-n dinți și să mă prezint la o sală de fitness, să lucrez intens. Și-am încercat și asta. Probabil aș fi reușit dacă nu m-aș fi rușinat în ultimul hal de fiecare dată când intram acolo. Să vezi atâția tineri de vârsta ta purtând mândri niște corpuri parcă sculptate, să întâlnești atâtea priviri mirate și dezaprobatoare de câte ori începeai un exercițiu… cine n-ar fi renunțat? Eu unul am făcut-o. Poate a fost și vina celor care administrau respectiva sală că n-au luat măsuri în privința asta. N-o să știu niciodată, probabil. Important este că am renunțat și la ideea asta și rezultatul a fost câteva kilograme în plus peste cele pe care le aveam deja în exces.

     Îmi plăcea la sală, mă simțeam minunat acolo atunci când nu era nimeni în afară de antrenorul meu. Cum apăreau alți clienți însă, totul se destrăma. Dac-aș fi avut sala aia doar pentru mine…

      Și așa mi-a venit ideea

     De ce n-aș avea sala mea proprie de fitness? Aș putea să-mi fac exercițiile în fiecare zi, fără să mă simt prost, fără să întâlnesc privirile mirate ale altor oameni, fără să-mi fac griji că pe la spatele meu lumea chicotește când mă chinui să-mi fac flotările. Dețineam un spațiu destul de generos în care puteam încropi o sală de fitness în adevăratul sens al cuvântului. Aveam niscaiva bani de pe urma unor tranzacții imobiliare recente plus ceva bănuți primiți de la ai mei pentru o mașină nouă pe care-i păstram în bancă până să mă hotărăsc la model. Puteam deci să fac o gaură-n buget și să-mi transform spațiul  în propria mea sală de fitness. Așa m-aș putea ține de programul meu netulburat. Dar de ce să țin sala doar pentru mine? De ce să nu scot și ceva profit din ea? În fond, programul meu zilnic ar dura două, maxim trei ore! De ce să nu fac bani în restul de ore când sala nu e folosită? Și așa mi-a venit a doua idee. Să-mi deschid o sală de fitness în care cei plinuți, ca mine să nu se simtă prost atunci când apar lângă aparate. Da! O sală în care și grăsuții să se simtă bine! Asta e o idee bună!

     M-am apucat de căutări în vastul și atoateștiutorul internet. Aparate de cumpărat, autorizații de primit, planuri de făcut, instructori de angajat, de toate. Informațiile curgeau gârlă și eu nu înțelegeam aproape nimic. Ideea mea, pe cât părea de simplă la o primă vedere, pe atât era de complicată atunci când o priveam în detaliu. Într-un ultim efort de căutare, am tastat „ajutor în deschiderea unei săli de fitness„. Rezultatul pe care l-am primit în urma căutării m-a lăsat perplex: „Franciză fitness„. Poooftim? Se poate să deschizi o sală de fitness în franciză? Eu credeam că doar fast-food urile și magazine de cosmetice și alte alea există în franciză. De unde? Citeam negru pe alb informații prețioase despre ce și cum trebuie să faci ca să-ți deschizi propria afacere în franciză sub forma unei săli de fitness. Oau! Atât de simplu, atât de ușor! Atât de sigur, la urma urmei! Ia uite, franciza de fitness Limitless îți oferă formarea personalului, atât de management cât și a antrenorilor, acces la cele mai noi informații plus o grămadă de alte beneficii. Și nici nu e greu de pornit o astfel de afacere. Cel mai important, de la primulpoza-inventure-1 pas, ai lângă tine profesioniști care să te indrume pas cu pas. Tot ce trebuie să faci, acte necesare, totul îți este pus la dispoziție atunci când te apuci de treabă. E mult mai simplu decât dacă te-ai apuca singur de o afacere, de la zero. Și aici ai nevoie de o investiție inițială, ca la orice afacere, dar sigur merită. Pe lângă aparatele pe care trebuie să le achiziționez, o remodelare a spațiului pe care-l am deja, ca să se potrivească profilului unei săli de sport cu toate facilitățile necesare, o investiție de maxim 20000-25000 de euro îți garantează începutul unei afaceri sigure. Bineînțeles, nu-ți poate garanta nimeni succesul. Însă, îți pot garanta că metodele lor funcționează pentru că au fost testate în alte locații unde au avut succes. Foarte interesant este că, odată ce-am pornit la drum, am asigurată exclusivitatea teritorială. Adică, nu-m vine nimeni în coastă cu o afacere similară în franciză. Având asta, îmi pot asigura un flux de clienți constant, atâta timp cât ceea ce ofer este calitate și respect. Deși conceptul unic, identic cu al celorlalte săli, ar putea părea, la început un dezavantaj pentru cei care debordează de creativitate și inovație, pentru mine merge ca uns. Nu trebuie să-mi bat capul cu nimic. Unde pun aia, cum fac cealaltă, ce folosesc aici, cum fac dincolo. În alte cuvinte, ei dețin cheia unei francize profitabile, iar tu nu trebuie să faci nimic altceva decât să o ceri.

     Zis și făcut! I-am contactat, ne-am întâlnit la o discuție, i-am invitat la locația în care urma să deschid sala, mi-au dat câteva sfaturi despre cum aș putea să-l organizez ca să profit de fiecare centimetru și în același timp să creez un spațiu cât mai atractiv, cât mai aerisit după care m-am apucat de treabă. Șase luni mai târziu deschideam porțile sălii mele de fitness cu mare fast. În primele 3 luni atât de mulți clienți mi-au trecut pragul și și-au făcut abonamente încât sala nu mai era a mea decât noaptea. Nici măcar o oră pe zi nu aveam aparatele libere. Dar, cumva asta nu mă deranja. Legasem deja prietenii cu clienții și în mod ciudat, în prezența lor nu-mi era deloc rușine cu corpul meu. Mai mult, când antrenorul nu era atent, clienții veneau la mine să mă ajute cu un sfat sau cu orice. Eram ca o familie deja și asta era mai important decât orice. A, nu! Cel mai important este că acum am pierdut destul în greutate cât să nu mai aud pe nimeni spunându-mi la fiecare pas: „Trebuie să mai slăbești!”

francize

Pentru Superblog 2017

Publicat în Super Blog

În vis de carte

     Mă trezesc alergând pe străzile Parisului cuprins de frică, fără să știu cu adevărat unde fug, de cine sau de ce fug și ce e cu mine. În dreapta mea e un bărbat. La fel de panicat ca și mine îmi întinde o mână și-mi spune: „Sophie, pe aici!” Sophie?  Cu cine vorbește? Mă uit în geamul unei mașini pe lângă care trec în fugă și remarc o siluetă gingașă de femeie. Sunt o femeie? Nu are cum! Eu sunt bărbat! Mă uit încă o dată la reflexia mea în următoarea mașină pe lângă care trec în viteză și așa e! Corpul meu este al unei femei! Arunc privirea spre bărbatul din dreapta mea și… Dumnezeule! Robert Langton! Genialul profesor de simbolistică de la Harvard, Robert Langton având fața lui nimeni altul decât Tom Hanks!

     Dacă omul ăla este Robert, atunci cu siguranță eu sunt Sophie Neveu. Bine, nu sunt chiar ea… sunt eu în corpul ei! Și asta înseamnă că am reușit cumva să ajung în mijlocul acțiunii din Codul lui Da Vinci. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că citeam cartea la mine în pat. Cumva, am fost teleportat în interiorul cărții și acum, fac parte din poveste.

dan-brown-codul-lui-da-vinci

     Închid ochii în speranța că mă voi trezi înapoi în camera mea, dar în schimb, la deschiderea ochilor recunosc detaliile din interiorul conacului lui Leigh Teabing. Leigh era prietenul bun al lui Robert, omul care aparent, ne.. îi va ajuta pe cei doi eroi să descifreze misterul Sfântului Graal! Mă uit la cei doi cum discută despre istoria creștinismului, despre Evanghelii, despre teoriile înaintate de minți luminate ca Sir Isaac Newton sau Leonardo Da Vinci însuși, dar regret profund că nu mă ridic la nivelul cunoștințelor lor. Discută cu atâta patimă despre cei din Opus Dei… aș vrea să fi știut și eu câte ceva. Așa, eu nu sunt decât domnișoara drăguță, un criptograf eminent, care Noam-Friedlander-Ce-este-Opus-Deiasistă la dezvăluirea unui secret păstrat vreme de zeci de secole. Ce este Opus Dei? Văzusem cartea asta pe undeva la mine-n casă. În casa mea, a lui Costică, nu a lui Sophie, cea în corpul căreia sunt acum captiv. Off, dacă aș fi citit-o… aș fi știut și eu măcar puțin din istoria organizației. Aș fi putut participa și eu la discuție, poate am fi dezlegat misterul mai repede decât s-a întâmplat în carte.

 

 

     O ceață ca un văl de mătase mi-a acoperit ochii și când s-a ridicat, m-am trezit în Temple Church în Londra, în fața efigiilor cavalerilor! Oh, aici se vor întâmpla multe lucruri rele! Dacă aș fi citit cartea aia despre Opus Dei poate i-aș fi putut spune lui Silas câte ceva despre organizația pe care o urmează. L-aș fi convins că nu este ceea ce pare. Dacă i-aș fi putut spune despre legăturile mafiote, despre implicarea lor la nivel înalt chiar și în CIA… poate l-aș fi putut convinge să-mi dea drumul, să vină de partea noastră. Însă, nu știu nimic din toate astea și Silas nu doar că o să ne amenințe în continuare cu arma, dar va cădea și în capcana Învățătorului…

     Într-o clipită tot cadrul se schimbă și ajung în mijlocul scenei din Westminster Abbey unde, în fața mormântului lui Sir Isaac Newton, Robert încearcă pentru ultima dată să descifreze criptexul. Cu arma lui Leigh îndreptată spre mine, îl văd pe Langton întorcându-se dezamăgit spre noi. O secundă mai târziu, un zgomot asurzitor mă face să tresar speriat. În jurul meu nu mai erau nici Leigh Teabing, nici Robert Langton, nici Catedrala Westminster. Erau dormitorul meu, cu patul meu și cu motanul care tocmai dărâmase lampa de pe noptieră. Cartea îmi căzuse de mult lângă pat, iar eu dormeam cu pumnii strânși de emoțiile visului pe care tocmai îl avusesem. Cât de real, cât de viu, cât de precis era totul în visul meu.

 

Pentru SuperBlog 2017

 

Publicat în Super Blog

Chiloții de urgență

     Ziua în care m-a lăsat singur în camera de hotel, în concediu fiind, ca să meargă la Mall pentru sesiunea extraordinară de shopping, a fost ziua în care toți Zeii s-au întors împotriva mea. Bine, ca să fiu sincer cu voi, nu m-a lăsat ea singur în cameră, ci ne-am certat pentru că eu nu am vrut să merg cu ea și a plecat trântind ușa (bineînțeles, imediat după ce mi-a „confiscat” cardul de credit ca pedeapsă pentru că am făcut-o grasă. Vă jur! Nu am spus așa ceva!) De ce femeile interpretează de fiecare dată? Adică, dacă i-am răspuns cu ” Ești mai slabă decât erai când te-am cunoscut, iubire!” înseamnă că am făcut-o grasă? I-am zis ca e mai slabă! C’mon! Am fost extrem de atent să nu formulez răspunsul greșit!

     În fine, am trecut oarecum peste momentul magic în care, în replică la răspunsul meu, mi-a făcut niște „complimente” mai puțin îmbucurătoare cu privire la burta și începutul meu de calviție. Decisesem să mă relaxez în lipsa ei, așa că îmi pregătisem o baie fierbinte. Știu că avea să mă coste încă o dată treaba asta pentru că i-am umblat printre șampoane, spume și alte chestii de baie, dar meritam măcar câteva momente de zen. Așa că mi-am umplut cada cu orice mi-a fost la îndemână și apoi m-am scufundat în multitudinea de mirosuri pe care, oricum, nu le puteam distinge.

N-a durat decât 2 minute relaxarea mea că imediat am și auzit din cameră tonul de apel al telefonului. Tonul ăla pe care i-l atribuisem doar ei. Știam că mă sună ca să ne împăcăm, așa că m-am grăbit să răspund. Nu aveam de gând să prelugesc supărarea. Însă, unul din Zeii ăia de care vorbeam mai devreme, pesemne nu mă iertase pe deplin după cearta de mai devreme așa că, în graba de a ieși din cadă și din baie,  m-am trezit alunecând pe gresie mai ceva ca un patinator pe gheață și apoi, tot ce-mi amintesc e lumina becului de deasupra oglinzii și apoi negru.

M-am trezit o oră mai târziu într-o baltă de sânge și cu o durere de spate care mă ținea ghemuit pe gresia umedă. M-am ridicat cu greu în capul oaselor când, mi-am dat seama că sângele venea din palma mea stângă. În cădere am dat cu mâna peste lumânarea parfumată a ei (Oh, Doamne! I-am stricat lumânarea! Sunt un om mort!) și prin urmare, vasul din sticlă s-a spart, unul din cioburi intrându-mi în palmă. M-aș ridica să mă reped până la trusa de prim ajutor de care nu mă despart, dar de unde atâta putere? Spatele încă mă durea îngrozitor, până aproape de leșin. Hemoragia trebuie oprită cu orice preț. Trebuie să folosesc ce am la îndemână, dar…în baie fiind și puțin tălâmb fiind, hainele mi-s în cameră pe pat, lângă prosopul pe care-l scosesem din bagaj și pe care, așa-i că da, l-am lăsat lângă haine, tot pe pat! Că, de ce-aș fi puțin atent să-mi iau tot ce-mi trebuie cu mine-n baie? Acum îi dau dreptate duduii când mă cearta că-s împrăștiat. Ar trebui să încerc să fiu mai ordonat, mai organizat. (Să nu-i spuneți că i-am dat dreptate! O să prindă aripi!) Bun, ce e de făcut? Buretele de baie îmi mai potolește cât de cât șuvoiul roșiatic, cât să pot ieși târâș pe coate din baie fără să pătez de sânge mocheta din hol. Primul lucru pe care-mi pică ochii… geanta ei! Sigur trebuie să aibă ceva util pe-acolo. Un pansament, un plasture, orice!

Deși știu că o să regret mai târziu, îi iau bagajul la control în speranța că o să găsesc ceva. Blugi, tricouri, pijama de schimb, pulovăr, mai mulți blugi, mai multe tricouri, o tonă de cosmetice, nimic! Nimic cu care să-mi pot lega rana de la mână. Mă uit mai spre fundul genții și văd! Ooookey! Asta-i ciudat! Nimeni n-a făcut așa ceva până acum, dar  dacă vreau să-mi opresc sângerarea urgent, trebuia să-mi iau inima-n dinți! Plonjez închiloti dama rosii bocceluța cu chiloții duduii și-aleg o pereche roșie. Dacă tot e să-i umplu de sânge, măcar să fie asortați. Știu că treaba asta o să mă coste cel puțin o cină și plata unei duzini de chiloți noi, dar mai bine așa decât să-i stric vreo pereche de blugi sau vreun tricou. Pentru alea prețul e exponențial mai mare, deci căutăm să facem daune minime! Îmi leg cu grijă bucățica de material în jurul palmei și strâng bine de tot.

 

E ok, s-a oprit sângerarea. Cel puțin pentru moment sunt în siguranță. Mă rog la toți Zeii (inclusiv la ăla nașpa care mi-a pus piedică în baie) să nu intre duduia pe ușă în momentul ăsta și să vadă că i-am folosit chiloții pe post de bandaj că ăla mi-s! Vă spun pe cuvânt, până să-și dea seama c-am avut un accident și-s rănit în aripă, mă „execută” pentru umblat în bagaj și pentru „panty raid”.

     Câteva zeci de minute mai târziu mă găsesc pe fotoliul din cameră cu aripa bandajată (de data asta cu un pansament adevărat) și căutând în vastul internet, ați ghicit: chiloti! Conștient de daunele pe care va trebui să le plătesc, m-am gândit că o mică cercetare nu ar strica. Din căutare în căutare dau peste provocarea celor de la Answear cu testarea modei în orice situație. Hă! Ce-ați zice de situația mea? Pariu că dacă m-ar fi văzut pe mine cu chiloții duduii legați de palma sângerând m-ar fi declarat câștigătorul Fiatului 500. #WeAreTheAnswear zici că e o campanie inspirată din accidentul meu. Acum, pe bune! Cine s-ar fi gândit că hainele pot fi folosite și în alte scopuri decât alea pentru care-au fost create?

Articol pentru Super Blog 2017

Publicat în Super Blog

Cu maneaua to the rescue!

     -Am auzit la Radio Colon că dimineață niște extratereștri au aterizat pe la Arcul de Triumf și-au început să tragă în oameni pe stradă. Cică e isterie mare, armata a ieșit să mențină ordinea, poliția e dată peste cap și parlamentarii au tulit-o. Cică au luat un avion și-au zburat spre Bermude.

     -Cine ascultă radioul ăla? Are vreo… 5 ascultători și ăia cică-s din familia directorului de programe. Cât de gravă e situația? „Au închis la Mec” grav? Că dacă n-au închis eu aș merge să iau un meniu. Mi-e foame.

     -Băi, ești nebun? N-ai auzit ce-am spus? Creaturi din altă Galaxie omoară oameni pe Kiseleff și tu te gândești la mâncare?

     -Da’ ce-are? Nu e ăsta primul lucru de făcut în situații de criză? Îți asiguri alimentația. În plus, n-or fi atât de nesimțiți încât să-mi întrerupă prânzul. Or fi ei din altă Galaxie, dar sunt convins că și la ei mâncarea este luată în serios. Hai, ia-ți jacheta și căștile și să mergem.

     -Înțeleg jacheta, dar căștile?

     -Cineva trebuie să asculte știrile, nu? Eu nu pot să ascult radioul în timp ce mestec. Și cum tu presupun că n-o să mănânci nimic, te faci util. Asculți știrile pe telefon și mă informezi după ce termin. După ce termin, repet! Nu cumva să îndrăznești să-mi deranjezi pauza de masă. Nici dacă E.T ajunge la ușa restaurantului cu armata lui de klyngonieni.

     -Băi, tu vezi ce văd și eu? Aici e teroare! Zici că-s scene dintr-un thriller. Peste tot numai mașini răsturnate, oamenii aleargă speriați în toate direcțiile… uite! Măruță aleargă cu microfonul după o familie! Știu ce-o să vedem diseară la emisiune. Numai că o să se cam bată în audiențe cu ăia de la Antene că și Stoiceasca e în stradă! Uite-o cum încearcă să-i ia un interviu unul extraterestru! Auch! Aia a durut! Dar, cu siguranță n-o să mai prezinte un pericol pentru Măruță.

     -Ferește capul! Băi, raza aia era cât pe ce să te descăpățâneze! Ce tare! Am văzut într-un film SF cum un extraterestru omora oameni cu o rază laser, dar asta e mult mai tare! Băi, cred c-ar trebui să ne ascundem și noi! E un cinema după colț. Am putea să intrăm acolo. Pun pariu că la panica asta n-o să ne controleze nimeni de bilete la intrare. Și, cu singuranță ne așteaptă acolo popcorn și sucuri gratis!

     -Numai mâncare ai în cap? Băi, tu nu vezi ce se întâmplă aici? Ăștia căsăpesc oameni, distrug clădiri, dau foc peste tot… uuu! Uite-o pe Bojana Novakovic!

      -Pe cine?

     -Boyana Novakovic, frate! N-ai văzut-o în Beyond Skyline? Filmul ăla care s-a lansat pe 3 noiembrie. Amuzant: tot despre extratereștri care atacau Pământul era și filmul ăla… Măăăă, e mai bună în realitate! Auch! Raza aia laser o să lase o urmă urâtă! Pe ambele jumătăți ale ei!Beyond-Skyline-mic

     -Bă, cum s-a lansat filmul ăla pe 3 noiembrie? Noi suntem abia în 1! Ai fost în viitor?

     -Dacă ți-aș răspunde la întrebarea asta, ar trebui să te omor. Și n-aș vrea să le iau extratereștrilor pâinea de la gură. Ia, fii atent! Uite ce-am observat! De câte ori trec pe strada asta, extratereștrii aruncă o privire la fereastra aia deschisă, acolo unde-i lumină și apoi fug! Ceva din camera aia îi sperie! Cred c-am găsit soluția ca să oprim invazia asta și să salvăm Omenirea.

     -Bine, dar nu putem să-i mai lăsăm puțin să-și facă de cap? Abia au ajuns la Casa Poporului și mai erau câțiva parlamentari înăuntru. Hai să-i mai lăsăm o oră până fac curățenie acolo. Și așa că în atâția ani nimeni n-a fost în stare să stârpească cuibul ăla de trântori!

    -Bine, cât timp tu te uiți la ei cum topesc orice urmă de viață din Parlament și… îți mănânci batonul de Snickers?? Frate, pe bune? De unde-ai luat ăla?

     -De la un copil din mână, mai jos pe stradă. Stai liniștit, nu mai avea nevoie de el că mâna era detașată de corp…

     -În fine, cât timp tu te uiți la ei, eu merg să văd ce-i în apartamentul ăla.


     -Bă, n-o să-ți vină să crezi! Am fost  și am văzut ce-i sperie pe extratereștri! Un ceafă lată se bâțâia în sufragerie pe niște manele de-alea tâmpite! Niște live-uri de-alea supărate de-a lui Salam! Ești nebun? Extratereștrii se sperie și fug de Salam și de live-urile lui!

     -Hă, hă! Dacă nici ălora nu le plac manelele…

     -Știu! Dacă manelele îi sperie, ar trebui să facem cumva să cânte peste tot, prin toate difuzoarele numai live-uri de-ale lui Salam! Pe stadioane, la terase, chiar și la Catedrala Mântuirii neamului!

     „-Bo$$, nu-i frumos să furi muzica lu’ băiatu’! Nu salvezi Planeta cu muzica mea dăcât dacă marci banu’! Înțelegi ce zic? Hai, bagă aci pă frunte una dă cinjdăeuro ca să-ți dau acordu’! Ța, regheton ța! AAAAAAHHH!”

     -Șiiii, s-a dus și ăsta! Crezi că extratereștrii au știut că ăsta a compus muzica asta care-i pune pe fugă așa? Eu cred că da, că parcă la el raza a fost mai cu ură, așa! Și-ai văzut cum i s-a rostogolit căpățâna? Și cum au luat-o ăia la țintă pe stradă pân-au evaporat-o? Mamă! Ce intens! Ia uite, mă! I-a rămas dintele de aur!

     -Băi, nu este timp! Hai să apucăm de treabă! Tu o iei în partea asta, eu mă duc în cealaltă. Băăă! Nu la bar! Lasă naibii votca aia pentru câteva minute! Te duci în partea asta și la toate localurile, la toate discotecile, bisericile pe care le  găsești în calea ta îl dai pe Salam la maxim! Eu mă duc în partea cealaltă și fac la fel! Ne întâlnim tot aici, peste 2 ore, da?


     -Bro, trezește-te! E 7 dimineața! Ai adormit cu fruntea pe tastatură! Ce naiba ai visat,  că toată noaptea te-am auzit cândând „Salam Ța, Regheton, ța!”  La ce te uitai? Ce-i ăsta? Alt film cu extratereștri? Bă, numai tu poți să te uiți la trailere de filme cu extratereștri și să asculți manele live în același timp!

 

Acest articol-parodie a fost scris pentru amuzamentul tuturor și pentru proba nr 14 din Super Blog 2017

 

Publicat în Super Blog

Apă cu pretenții

     -De câte ori v-am spus, măi băieți? Nu mai lăsați paharele folosite pe dozatorul de apă! Nu este deloc igienic și riscați să provocați și ceva daune, sau să vă electrocutați dacă din greșeală vărsați apa peste aparat! Chiar e greu să le aruncați la coșul de gunoi? Special am cumpărat pahare de unică folosință din hârtie, biodegradabile, ca să le puteți arunca fără grijă la gunoi! Mă forțați să vi-l scot din birou, să vă las fără apă! Serios!

     -Șefu’, nu poți să ne lași fără apă. Ar fi crud, crunt! Mai ții minte ziua aia în care n-am avut curent și din cauza asta n-am avut nici aer condiționat, nici apă rece? N-am reușit să întocmim nici măcar jumătate din actele pe ziua aia! Ne-au rămas o grămadă de restanțe. Ții minte că a trebuit să dai explicații la sediu? Nu poți să ne iei apa! Nu mai bine căutăm o soluție ca oamenii să nu mai lase pahare folosite peste tot?

     -Și cam ce-ai propune tu? Dacă tot ești omul cu idei în biroul ăsta, ce soluție vezi tu ca să nu mai găsesc paharele lăsate pe dozator și pe toate birourile? Știu! Ar trebui să vă pun să vă aduceți căni de acasă și să le aveți legate cu lanț. Să nu le puteți lăsa mai departe de măsuța de cafea.

     -Hai, șefu’ că nu suntem la farmaciile din comunism. Numai ăia aveau cana de tablă legată cu lanț lângă bidonul cu apă. Farmaciștii și preoții la biserică, lângă apa de izvorbutoiul cu agheasmă. Nu, mă gândeam că am putea înlocui dozatorul de apă cu sticle. Un frigider acolo, în colț, plin cu sticle de apă de jumate. Cui îi este sete, își ia o sticlă cu apă și-o ține lângă el pân-o termină. O aruncă și când îi este sete din nou, ia alta. Uite, chiar văzusem o reclamă undeva. Un cunoscut distribuitor de apă și dispozitive de alimentare cu apă, a scos pe piață un nou serviciu. Îți livrează la birou apă de izvor îmbuteliată. Comanzi mai multe baxuri, facem un stoc serios și ai scăpat și de dozatorul ăla vechi. Ai scăpat de cheltuieli de întreținere, de verificări periodice și, cel mai important, de pahare lăsate peste tot.

     -Hmmm, nu-i rea ideea. Ar putea merge. Dar ce compoziție chimică o avea apa aia de izvor? O fi ea naturală, dar vreau să știu. E alcalină, e bogată în minerale, ce pH are De unde provine?

     -Ăăă, nu știu. Dar mă pot interesa. Au pe site un formular de contact și îi pot întreba. Dar de ce-i atât de important? E apă naturală, de la munte. Trebuie să fie bună.

     -Greșit! Nu orice apă de izvor e bună. Sunt foarte mulți factori care pot influența calitățile unei ape. Și de asta trebuie să-i știu proprietățile chimice. Uite, apa pe care-o beți voi vă ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar. De când n-ați mai avut probleme cu răcelile? Vă spun eu: de când v-am adus dozatorul. O apă alcalină se absoarbe mai ușor la nivel celular, ajută la hidratare și detoxifiază mai bine organismul.

     Când am ales furnizorul de apă am cercetat foarte amănunțit aspectele astea. Am verificat concentrația de nitrați, nivelul pH-ului, sursa din care este extrasă, istoricul regiunii… ascultă-mă pe mine când îți spun: alegerea apei perfecte este o artă! Chiar! Să te interesezi dacă recipientele în care se pune apa aia sunt eco friendly. Nu accept la birou ambalaje care dăunează mediului. Aș prefera să fie făcute din materiale biodegradabile. Cum am văzut că fac ăia care fac sticlele în nu știu ce proporție din plante. Să te interesezi și de asta. E foarte important!


     -Te-ai interesat? Ce ți-au zis oamenii despre apa aia?

     -Șefule, nu mi-au răspuns la mesaj încă. Le-am scris acum 4 zile, imediat ce-am discutat noi, dar până acum nu am niciun răspuns. Mă gândesc că poate au ceva probleme cu site-ul și nu au primit mesajul. Să le mai scriu o dată? Până atunci, m-am uitat puțin și-am văzut că vând apa destul de ieftin. Am ieși undeva până într-un leu și 50 de bani pe sticlă. E destul de avantajos.

     -Pot să dea și gratis apa aia. Nu mă interesează. Eu vreau să aflu chestiile care mă dor pe mine. N-o să cumpăr niște sticle de apă doar pentru că-s ieftine, că arată bine sticlele și că mi le aduce gratis la birou. Dacă primești un răspuns, mă anunți imediat, te rog!

     -Sigur!


     -Ai primit răspuns? Cum e cu apa aia ieftină a ta?

     -Nimic, șefu’! Parcă nici nu i-aș fi întrebat. Nu știu ce să zic, i-aș suna să-i întreb lucrurile alea…

     -Nu te mai obosi. Dacă n-au răspuns până acum, nici n-o s-o facă. Și chiar dac-o s-o facă, e tardiv. Dacă-i interesa să câștige un nou client răspundeau imediat. Sau măcar în 24 de ore. Nu-i mai întreba nimic. Să fiu sincer, nu mă încântă să colaborez cu un furnizor care nu-și rupe 5 minute să dea un răspuns la o nelămurire. Mai bine că am vorbit deja cu altcineva. Am discutat în stânga și în dreapta despre ideea ta și un prieten mi-a recomandat o altă firmă. Am vorbit deja cu ei, mi-au adus o mostră de apă, mi-au pus la dispoziție chiar și un buletin de analize al apei. A, și nu îmbuteliază apa în plastic. Folosesc sticle din sticlă și am ajuns cu ei la o înțelegere să ne ofere gratuit și un frigider în care să punem apa cât timp avem contract cu ei. Luni o să avem prima livrare.  Șase navete de câte 24 de sticle plus frigiderul.

     -Cum, așa de repede ai pus totul la punct?

     -Păi, se pare că oamenii ăia își tratează cu respect potențalii clienți și, la drept vorbind, nu au decât de câștigat din asta! În momentul în care le-am trimis un e-mail și le-am spus ce îmi doresc, m-au sunat și m-au rugat să mă întâlnesc cu ei ca să-mi prezinte oferta, produsul și toate condițiile unui posibil contract. Tu în 7 zile n-ai primit nici măcar un răspuns. Eu în 24 de ore am primit un contract.

Deși povestea din acest articol dedicat probei nr 13 din Super Blog 2017 este fictivă, este bazată pe experiența pe care-am avut-o în momentul în care am solicitat furizorului de apă câteva lămuriri legate de produs. La momentul publicării, n-am primit niciun răspuns la întrebările pe care le-am adresat în ideea de a face un articol informat corect.