Publicat în Super Blog

Pentru o mamă mereu tânără și frumoasă…

     Îmi aduc aminte de zilele când eram micuț copil și mergeam cu maică-mea de mânuță pe ici pe colo. Uneori, vedeam câte-o femeie frumoasă pe stradă și-i spuneam: Uite ce frumoasă e tanti! Răspunsul mamei era, aproape de fiecare dată același: Păi e frumoasă, măi mamă, că ea nu e stresată, nu face ture de noapte, nu are griji. Și pentru zilele în care făceam boacăne de-i venea să-și ia câmpii, îmi oferea versiunea extinsă cu: și n-are nici copii răi care s-o supere toată ziua cum faci tu. Partea asta ținea oarecum la mine pentru câteva zile și mă străduiam să nu mai fac prostii pentru că voiam să am și eu o mamă frumoasă, tânără. Nu că n-ar fi fost. Mama mea era cea mai frumoasă și cea mai tânără. Dar voiam să mă asigur că o să rămână tânără cât mai mult timp. (Asta, până uitam discuția și o comiteam din nou.)

     Anii au trecut și am învățat că o femeie frumoasă nu e neapărat frumoasă pentru că nu are parte de stres, pentru că nu muncește noaptea sau pentru că nu are copii neastâmpărați. Am învățat că femeile fac eforturi susținute ca să arate mereu tinere pentru ele și pentru cei pe care-i iubesc. Mama mea, în ciuda turelor de noapte și a stresului și iernilor geroase sau a verilor caniculare printre vagoanele din triaj făcea în permanență tot posibilul să își mențină tenul tânăr și frumos. Atât de tânăr și frumos încât atunci când a devenit bunică, prietenii o întrebau dacă fetița cea frumoasă e fiica sau nepoata.

Pe la începutul liceului o vedeam cum își punea pe față tot felul de creme și chestii home made și nu înțelegeam de ce. Scrub-uri cu zaț de cafea, nu-știu-ce-fel de creme cu ulei de măsline și alte năbădăi pe care nici nu știam de unde le scotea, când era momentul ei de frumusețe umplea camera cu toate alea după care, mai apoi, curăța vreme de câteva ore. De multe ori o întrebam de ce-și mai face chestiile alea dacă are atâta de curățat de pe urma lor. De fiecare dată îmi răspundea pe nerăsuflate cu un „baba la frumusețe rabdă” și mă trimitea să-mi văd de treabă.

     Îmi plăcea să-mi văd mama tânără și frumoasă. Mă mândream cu ea și-i lăudam frumusețea oricând aveam ocazia. Încă o mai fac pentru că, deși e pensionară de mai bine de doi ani, tenul i-a rămas la fel de hidratat și tânăr. Însă mă durea s-o văd trecând prin chinul curățeniei de fiecare dată când își aplica tratamentele de frumusețe. Așa că am început să caut soluții. Voiam s-o ajut să se mențină frumoasă, dar să scape de  curățenia de după. O văzusem atâția ani curățând după noi încât îmi era rușine s-o las să continuie și acum, la pensie. După puțină documentare am aflat că ceea ce îi trebuie este un produs cu efect de estompare semnificativă a ridurilor, hidratarea și regenerarea pielii fiind aspectul cel mai important.

     Noroc cu duduia care, contrar bancurilor își iubește viitoarea soacră și m-a băgat în ședință ca să-mi explice cum stau treburile. Așa am aflat că aș putea să-i înlocuiesc  tratamentele cu uleiuri, castraveți și alte buruieni fierte cu o mână de cosmetice pe bază de acid hialuronic. Mi-a explicat ca la ăia mici tot ce trebuia să știu despre produsele astea cât să pot s-o conving pe maică-mea să renunțe la vechile trucuri.491-gh3hialuron-c-acid-hial-vitamc_cu-fiola Ca la școală, m-a luat în practică pe teren și m-a plimbat prin magazine ca să-mi arate gama Gerovital H3 Hyaluron C de la Farmec. Nu vă spun câtă „plăcere” mi-a făcut să ma plimb prin magazine de cosmetice și să ascult, de data asta cu atenție, pledoariile duduii despre Fiolele cu Acid Hialuronic și Vitamina C – Gerovital H3 Hyaluronic C. Dacă n-aș fi cunoscut-o bine și dacă n-aș fi știut ce relație are cu maică-mea, aș fi jurat că încearcă să-i intre în grații. Dar nu ăsta-i era motivul. Sincer, dacă e cineva care are nevoie să-i intre în grații mamei, eu sunt ăla. Pe noră o iubește și-o protejează mai ceva ca pe surorile mele.

     Așa că am stat cuminte și-am băgat la cap tot ce-mi spunea pentru că altfel, n-aș fi avut cum s-o învăț pe maică-mea cum să folosească fiolele alea. Sunt bărbat. Nu am de unde să știu că trebuie urmat un tratament de zece zile cu fiole de acid hialuronic, că se sparg în palmă și se aplică pe ten înainte de crema de față pentru o piele mai catifelată, mai hidratată. N-aș fi știut nimic din toate astea pentru că, sincer să fiu, nu-mi pasă. Când vine vorba de fățăul meu nu m-a interesat niciodată un rid de expresie, un ten gras sau uscat, nu mi-a păsat să-mi întrețin fața cu fiole care au efecte antirid, de umplere a ridurilor, efecte hidratante și de protecție a pielii. Pentru mine erau și sunt suficiente apa, săpunul și balsamul de după ras. Și nu pentru că aș ști ce-i face pielii ci pentru că-mi place cum miroase. Și bineînțeles că nu aș fi știut că fiolele nu sunt suficiente într-un tratament și, ca urmare, m-a pus să-i cumpăr și un tub de Apă Micelară Hyaluron C pentru curățarea impurităților înainte de aplicarea celorlalte produse. Norocul meu că și-a făcut milă duduia și a cumpărat ea celelalte produse necesare, pe mine căzând doar costurile fiolelor și a apei micelare.

     Să vă spun ce-a urmat? Am o mamă la fel de tânără și la fel de frumoasă ca la treizeci de ani, la fel de fericită și la fel de sprintenă ca întotdeauna și tind să cred că toate astea nu se datorează acidului hialuronic. Cel puțin, nu în totalitate. Fericirea și tinerețea ei vin din dragostea pe care o primește zi de zi de la noi, din bucuriile pe care i le facem zi de zi. Acidul hialuronic este… micul ei ajutor pentru menținerea cu mai multă ușurință a frumuseții. E un fel de elfii lui Moș Crăciun…

Pentru Spring Super Blog 2018, proba 16 – Farmec.

Reclame
Publicat în Super Blog, Viață de vânzător

Sunt cetățean european și am drepturi… dar și obligații!

     Zilele astea, mergând spre casă cu mijlocul de transport preferat și singurul pe care mi-l pot permite (autobuzul), am auzit fără să vreau o discuție între doi călători. Unul dintre ei povestea cum și-a cumpărat el cu banu’ jos un frigider și când i-a fost adus acasă, livratorul i-a spus să nu-l bage în priză până a doua zi. Și era foarte deranjat că, după ce a dat „șaptișpe” milioane pe el, își permitea un șofer să-i spună ce să facă cu frigiderul care era, nu-i așa, al lui. Prietenul lui, care părea vizibil mai „inteligent”, a concluzionat imediat: „Ți-a spus așa că dacă-l băgai în priză atunci și vedeai că-i stricat trebuia să-ți aducă altul. Așa, dacă e stricat a doua zi, dau vina pe tine și te pun să plătești reparația. Știu, că și eu am pățit așa cu măgarii ăia!”

     Inițial m-a amuzat conversația celor doi. Însă, mai târziu, am realizat că lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai des la noi și se datorează lipsei de informare sau nepăsării. Din păcate, clienții noștri nu beneficiază cum ar trebui de o informare corectă și completă în ceea ce privește drepturile și obligațiile lor atunci când își cumpără un produs nou. Iar cei care primesc, totuși acea informație, nu o înțeleg sau, pur și simplu, o ignoră. În 8 ani de activitate am observat cu mâhnire că numărul celor care citesc manualul de instrucțiuni al unui produs nou este alarmant de mic. Foarte mulți folosesc produsele fără să știe cum funcționează, fără să fi citit măcar informațiile de bază despre produs. Și de aici rezultă foarte multe defecte „provocate”. De exemplu, un mixer în al cărui manual scrie că trebuie folosit pentru maxim 1 minut neîntrerupt, clientul îl pune la treabă preț de vreo 10 minute și se arde. Urmarea? Un client nervos la ușa magazinului reclamând calitatea proastă a mixerului. Știți cât este de „plăcut” să te cerți cu un individ care n-a folosit corespunzător produsul și l-a distrus? Nu? Nici nu vă doresc asta!

Știu că a existat o campanie de informare a cetățenilor în care li se spunea că legile europene le conferă anumite drepturi ca și clienți. Mai țineți minte și voi reclamele alea de la televizor cu „Sunt cetățean european și am drepturi!” Deși s-a vrut a fi o campanie utilă pentru informarea consumatorilor, a creat mai multă dezordine și mai multă dezinformare decât lipsa ei. Ceea ce le-ar trebui cu adevărat oamenilor este o campanie nu doar de informare, ci o campanie de informare și educare! Oamenii trebuie să învețe cum trebuie să folosească un produs nou, trebuie să învețe că este imperios necesar ca, în momentul achiziționării trebuie, în primul rând, să citească informațiile din manualul de instrucțiuni și trebuie să cunoască și să înțeleagă legile care-i protejează.

 

     Pentru asta eu aș înființa o astfel de campanie extrem de agresivă. Nu este suficient să le dai oamenilor câteva spoturi publicitare în care vezi un teatru prost cu unul care-ți cere „3 milioane și e ca nou” pentru un laptop cu un abțibild pe el. Un mesaj de genul: „STOP! Ai citit manualul de instrucțiuni înainte să-l bagi în priză?” ar avea mai mult efect, însoțit, bineînțeles de un clip sugestiv. Știți mesajele alea de interes general în care suntem îndemnați să consumăm minim 2 litri de lichide, să evităm consumul de sare, zahăr și grăsimi și altele ca ele, nu? În genul ăsta  aș iniția un program de informare. Mesaje în care să informăm oamenii că, în cazul unei defecțiuni, acesta are dreptul ÎN PRIMUL RÂND LA REPARAȚIE (gratuită) apoi, după caz, la înlocuire sau returnarea contravalorii. Sau altul în care să le spună că garanția unui produs acoperă doar viciile de fabricație, nu și defectele provocate de utilizator. (Știți câți oameni vin la magazin cu ecranele telefoanelor sparte și ridică pretenții să le fie reparate „pe garanție”?)

     Oamenii trebuie să știe pentru ce pot solicita dreptul la garanție și pentru ce nu. Ăsta este principalul motiv pentru care de foarte multe ori clienții se îndreaptă spre autoritățile competente pentru soluționarea problemelor și rămân cu un gust amar și cu ideea că autoritățile acoperă neregulile comercianților. De-ați ști voi câte amenzi împarte ANPC-ul în România pentru că nu se respectă contractele, nu cred că s-ar mai îndoi cineva de verticalitatea lor.

     Dar, ca în orice domeniu, o idee bună nu se transformă automat într-un proiect bun. Pentru asta ai nevoie de câteva ajutoare cheie. De asta eu m-am gândit că aș putea să cer ajutorul unor vechi prieteni. Bine, prieteni prin „alianță”, datorită Superblogului. În fine, o astfel de campanie nu ar putea fi susținută fără participarea unor experți în domeniu. Cei de la ArenaIT s-ar descurca de minune într-o astfel de campanie. Mi-i închipui în niște clipuri demonstrative, explicând cum stă treaba cu defectele de fabricație versus defecte provocate sau, luând pasaje din legile despre Protecția consumatorului și excplicându-le pe înțelesul tuturor. Bine, toate astea s-ar face, bineînțeles sub patronajul unui alt profesionist la care m-am tot gândit. Cei de la TVR2 ar accepta cu drag să ne ofere suport tehnic pentru realizarea și distribuirea acestor materiale.

     De astfel de campanii am avea nevoie în România pentru ca oamenii să înceapă să priceapă și să-ți însușească atât drepturile cât și obligațiile pe care le au atunci când cumpără un produs nou.  Ăsta ar fi un prim pas spre civilizare, spre asumarea răspunderii și, în final, spre normalitate.

AVBS-CREDIT1

„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”

Publicat în Super Blog

Din Bulgaria cu drag, Matt!

     Paișpe ani au trecut de când ultimul episod din serial ieșea pe televizor. Paișpe ani de când am părăsit cel mai mare și cel mai cunoscut personaj pe care l-am jucat. Dar chiar și acum, după atâția ani, pe unde ajung tot aud lumea strigând după mine: Joey! Joooeey! Nu zic că mă deranjează, dar aș prefera ca unii să mă strige pe numele meu, ăla adevărat. E incitant când fanii te strigă pe numele personajului îndrăgit, dar mă gândesc dacă nu cumva oamenii ăia chiar nu știu cum mă cheamă și de asta mă strigă Joey. Ori mă identifică atât de mult cu personajul…

     În fine, trecând la subiectul nostru, cea mai mare provocare pentru mine este să găsesc un loc perfect pentru o vacanță, unde să nu fiu asaltat de fani, să nu mă găsească paparazzi, unde să pot să fiu eu și să mă distrez în voie, să pot bea o bere la bar fără ca domnișoara care mă servește să mă roage roșind s-o întreb: How you doooin’?

Așa că a trebuit să-mi caut o vacanță cât mai liniștită într-un loc nu foarte cunoscut, un loc care nu este frecventat de alte vedete și prin urmare, nu se așteaptă nimeni să le treacă pragul cineva cunoscut.

     Poate te intrebi cum de am ajuns să mă gândesc la o vacanță tocmai în sud-estul Europei, într-o țară despre care am auzit doar în documentarele despre vampiri. E destul de simplu. Ții minte că anul trecut am fost invitat la Comic Con, în România. La hotelul la care-am fost cazat găsisem în lobby un fluturaș pe care scria mare Vacanțe Christian Tour. Bine, eu căutam o hârtie pe care să-mi notez numărul de telefon al lui Khaleesi din Game of Thrones, dar am păstrat fluturașul și când am ajuns în cameră am văzut pe el niște imagini interesante din Bulgaria, de pe litoral. Nu le-am băgat prea mult în seamă, dar zilele trecute când căutam o soluție pentru o vacanță liniștită mi-am amintit de fluturaș. Așa că am căutat pe internet și-am găsit o stațiune de la bulgari care mi-a plăcut foarte mult. Așa că, fără prea prea multe gânduri alaltăieri m-am urcat în avion și-am venit în Bulgaria.

     Stațiunea pe care am ales-o este una foarte frumoasă din ce-am văzut. Hotelul este foarte aproape de plajă iar nisipul este de vis. Nu degeaba se numește Nisipurile de aur.Bulgaria-Nisipurile-de-Aur Dimineața, la răsărit chiar pare că are străluciri de aur. Apropo, am mai săpat o groapă în nisip! Exact ca aia din episodul cu Montauk! Ții minte? E foarte greu, prietene, să te ții cât mai ascuns, chiar și în Bulgaria. Ieri când am fost să beau o bere, ospătarul mi-a spus că semăn cu mine. După ce l-am asigurat că nu sunt eu mi-a șoptit că dacă aș fi fost cine credea el că sunt, m-ar fi întrebat dacă Rachel și Ross erau într-adevăr într-o pauză sau nu. I-aș fi spus că erau, dar m-aș fi dat de gol, așa că i-am spus că nu știu despre ce vorbește. M-a privit cu uimire și, după ce mi-a adus berea mi-a recomandat să mă uit la F.R.I.E.N.D.S, că niciun om normal de pe lumea asta nu-l ratează. Norocul meu este că în pachetul de vacanță am totul inclus. Mănânc la restaurantul hotelului, bine, alea 3 mese pe zi pentru că pe urmă ies prin stațiune pentru al doilea mic dejun, al doilea prânz și, normal… a doua cină! (plus un meniu extra în cameră la sfârșitul fiecărei zile- Joey’s special: Two pizzas!). Am ales totuși pachetul complet pentru că mă pot ține cât de cât departe de curioși. Câțiva din angajați s-au cam prins cine sunt, dar încă mai tatonează. Atâta timp cât nu le cer sendvișuri în cameră și nu mă apucă vreun How you doin’? prin lift, cred că sunt în siguranță.

     Cum ziceam, e foarte greu să te ții low profile chiar și aici. Seara, când toată lumea iese la plimbare pe faleze eu îmi lipesc o mustață falsă ca să ies în siguranță din hotel. Foarte amuzant, aseară când am ajuns înapoi de la plimbare, un individ m-a oprit și mi-a dat o țigară cubaneză. Când am ajuns în cameră m-am uitat la ea și la mustața mea hidoasă și mi-am amintit cât de penibili arătam în episodul ăla în care-l imitam pe Richard. Am aruncat mustața și-am decis să nu o mai port.

     Cel mai ușor să mă camuflez printre turiști îmi este când sunt la plajă. Întins pe un șezlog la soare, admirând frumusețile plajei (Doamne, ce femei frumoase sunt prin colțul ăsta de lume!) și mâncând liniștit dintr-un sendviș pe care mi-l fac din cameră. Puțin curcan, niște jambon, bacon, muștar și niște murături…mmmm, de vis! Dar să revin că deja mă ia foamea! Când sunt la plajă îmi este cel mai ușor să mă ascund printre turiști. Am văzut că aici nimeni nu stă să te studieze, să vadă cine ești, ce chiloți porți sau ce tatuaje ai. Aici fiecare își vede de bronzul lui cât e la plajă. Nimănui nu-i pasă de cel de lângă el. Nimănui nu-i pasă de mine. Off.. mi-e dor de plajele din America! Acolo tuturor le păsa de mine! Toată lumea mă iubea și-l iubea pe Joey!

     Nu, n-o să fac ce-am făcut în Londra! N-o să mă plâng de dor de casă! Aici e Nisipurile de aur, baby! Femeile sunt de 100 de ori mai frumoase iar locurile sunt incredibile! N-o să mă  plâng! Aici mă simt un oarecare bărbat arătos printre miile de turiști! Aici nu trebuie să stau cu ochii-n patru după vreun aparat foto sau după vreo fană nebună care urlă că vrea să-i fac copii! Aici nu trebuie decât să mă bucur de peisaje și de timpul liber. Și dacă nu crezi că totul e incredibil în Bulgaria, am făcut o poză ca să-ți arăt! Spune și tu dacă nu e excepțională!

27973721_1827815557231623_8854791114910386544_n

     Peste câteva zile o să mă-ntorc acasă, prietene! Și-o să ne revedem. O să dureze ceva mai mult pentru că o să iau un autocar de-aici până-n România. Agenția de turism pune la dispoziție și transportul cu avionul sau autocare, dar pentru că voiam să mă simt cât mai anonim, am ales șoseaua. Din România o să iau un avion direct spre casă și când ajung o să ieșim la o pizza, îți promit! Te las acum! Pe plajă s-a organizat un concurs ad-hoc de Limbo! Mă bag și eu printre ei, poate diseară plec cu vreo bulgăroaică sau cu vreo româncă focoasă la culcare (if you know what I mean…).

     Te salut cu drag, prieten bun! Nu uita, Joey va fi mereu prietenul tău cel mai bun! (Nu-i spune asta lui David!)

                                                                                                                                          Matt!

 

Articol scris pentru proba nr 14 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de Christian Tour.

 

 

Publicat în Super Blog

Prepelix revine!

     Blogger fiind, chiar și unul amator, îmi petrec destul de mult timp în fața calculatorului, a tabletei și chiar a telefonului mobil scriind. Articole, idei de articole, ciorne, mici informații despre subiectele pe care urmează să le abordez. Nu de puține ori am sărit din pat la 2-3 noaptea și-am alergat spre primul dispozitiv electronic pe care-l întâlneam ca să pun repede pe „hârtie” o idee care tocmai mi-a venit în cap. Bine, asta după ce luam la țintă toate colțurile de pat, de dulap sau de birou, cu degetul mic de la picior, orbecăind prin întuneric.

     Sunt însă și momente în care simt că am nevoie să mă detașez de scris, să nu mai compun fraze frumoase, să nu mai cutreier vastul internet după informații despre aia sau despre cealaltă. Pun pariu că toți bloggerii trec prin momentele astea. Unii ies la o bere, alții își reîncarcă bateriile la o înghețată sau la un film ori pur și simplu își mută fundul de la birou și-l odihnesc într-un somn adânc de câteva ore. Bine, eu le-am făcut și încă le fac pe toate cele menționate, dar când vreau să mă detașez complet de treabă, am găsit metoda perfectă prin care să-mi iau mintea de la articole și deadline-uri.

     Mai țineți minte jocul Prepelix pe care-l jucam frenetic în copilărie pe vechile calculatoare? Eu da. Îmi aduc și acum aminte cum, la cursurile de informatică fiind, de câte ori pleca profesoara din laborator porneam cu toții jocul și făceam adevărate întreceri să vedem cine obținea cel mai bun punctaj. Țin minte că profesoara nu tolera deloc jocurile pe calculator, dar mă întreb de ce le lăsa instalate dacă nu voia să ne vadă jucându-ne…. Poate pentru că în pauzele dintre ore rupea și ea stilul la omorât prepelițe…

Ei bine, Prepelix s-a întors de curând în atenția noastră cu un nume nou, grafică nouă, mai amuzant și mai atractiv decât era. Și pentru mine a devenit metoda perfectă de a uita pentru moment că n-am nicio idee de articol iar deadline-ul este peste 12 ore. În concluzie, de câte ori mă blochez sau pur și simplu simt nevoia să iau o pauză, joc Prepelix Pano. Dezvoltatorii au venit cu ideea genială de a lansa jocul sub formă de aplicație pentru mobil, așa că pot pleca liniștit din fața calculatorului și mă pot distra pentru câteva minute bune într-un loc în care mă simt mai bine. De exemplu, pe timp de vară îmi place la nebunie să-mi petrec pauzele în șezlongul de sub nucul cel bătrân din curte. E liniște, e aer curat, umbră și acum e Prepelix! Este, dacă-mi permiteți, un JOC MOBIL pentru mobil.. Îl iei cu tine oriunde și nu-ți mai trebuie nimic.

 

     Când joc Prepelix Pano îmi vin cele mai bune idei:

          Dar nu doar relaxare obții dintr-un asemenea joc. De exemplu, într-una din zile când ținteam prepelițele zburătoare, m-am tot chinuit să vânez seiful ăla care pică din cer. Tot pândindu-l joc după joc mi-a venit o idee genială pentru un articol pe care-l aveam atunci în lucru. În altă zi, după două ore de stors creierii la un alt articol, mi-a venit inspirația în timp ce împușcam de zor prepelițoiul care-mi tot întindea o foaie desenată. Cu alte cuvinte, nu e doar o modalitate de-a pierde timpul, de a te destinde. Cel puțin pentru mine Prepelix este un izvor de idei, o muză dacă l-aș putea numi așa. Dacă ar fi după mine, nu l-aș fi introdus doar la categoria „JOC COPII„. În locul dezvoltatorilor aș fi  înființat pentru Prepelix o nouă categorie numită: „joc muză„.

prepelix_pano2

        E-adevărat, unii spun că jocul este pentru copii. Dar nu cumva noi am fost cei care-au avut onoarea să-l încerce când a apărut pentru prima dată? Nu noi suntem cei care se bucurau împușcând prepelițe pe vremea când jocurile pe calculator abia apăreau pe la noi? Noi eram copiii pentru care s-a făcut acel joc, atunci? În concluzie putem spune că și acum, după atâția ani, jocul este pentru copiii din noi. Cine mai ține minte când veneau părinții în camere și ne spuneau să mai lăsăm calculatorul și jocurile și să mai facem și altceva? De câte ori v-ați uitat serioși la ei și le-ați spus că nu e doar un joc, că vă dezvoltă atenția și dexteritatea și că e ca un sport? Eu unul știu că așa le ziceam doar ca să mă lase să mă mai joc măcar zece minute. Bine, nu că ar fi crezut vreo iotă din bazaconiile mele, dar merita încercat. Și cel mai important este că noi chiar credeam lucrurile alea.

        Înapoi la zilele noastre, Prepelix este o modalitate de a scăpa de stresul zilnic, de probleme și de griji. Cât timp te concentrezi acolo să împuști cât mai multe înaripate timpul trece mai blând. Nu este un joc plictisitor, nu durează mai mult de 90 de secunde, timp perfect pentru a-ți menține concentrarea la cote maxime. În versiunea actuală a jocului vei descoperi pe lângă împușcatul prepelițelor multe alte surprize. De exemplu, ai ascunse 13 surprize dintre care 2 îți oferă accesul spre o armă secretă care să te-ajute să te descurci mai bine în invazia zburătoarelor. Și, bineînțeles, bucuria de a te regăsi în topul celor mai buni vânători face parte din farmecul jocului. Prin natura lor oamenii sunt competitivi și ar face orice să ajungă să fie primii… la orice!

        Iată de ce eu am ales Prepelix în lupta mea cu articolele care-mi dau bătaie de cap. De câte ori sunt în impas sau pur și simplu sunt prea obosit, îmi reîncarc bateriile și mă umplu de idei noi doborând una după alta prepelițe răutăcioase. Cred că singurul regret este acela că nu pot face o friptură bună din „vânatul” meu. :))

 

Articol scris pentru proba nr 13 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de Phenomedia IRIS 4D și Prepelix

Publicat în Super Blog

Lecții de istorie la mare

     Una caldă, una rece. Cam așa e planul concediilor noastre. Un an la mare, la căldură, la soare, la plajă și un an la munte, la răcoare, la relaxare și aer curat. Ei, anul ăsta a venit rândul mării. Cum suntem român veritabili (fără prea mulți bani, adică), marea noastră este de fiecare dată Marea neagră. Doar stațiunile diferă. Mai un Costinești, mai un Eforie, anul ăsta planul este să ne oprim în Mamaia. Stațiunea e frumoasă, curată, plină de tineri frumoși, oferta turistică e extrem de generoasă, unde mai pui că aici se întâmplă toate chestiile mișto de pe litoralul nostru.

     Ca orice români simpli, am ales trenul ca să ajungem la mare. Nu pentru că nu ne-am permite un plin de benzină până la mare ci pur și simplu pentru că n-avem niciun chef să avem și grija „bolidului” pe durata concediului. Unde parcăm, cum intrăm pe străduța aia, să nu ne spargă cineva geamul să ne fure casetofonul etc. (mare bolid, o amărâtă de Solenza din ’04). Și unde ajunge trenul când mergem la mare? La Constanța, normal!

     Pentru necunoscători, Constanța e gara aia în care coboară zecile de mii de turiști din tren și se împrăștie care-ncotro spre stațiunile din nord sau sud. Nimic mai mult. Însă, pentru ceilalți, cunoscătorii, Constanța este orașul ăla care are în spate peste 2500 de ani de poveste, care a fost modelat de o grămadă de culturi diferite. Recunosc umil că, până acum și eu am privit orașul ca pe halta în care schimb trenul pe autobuz și-mi văd de drum mai departe, dar anul ăsta ne-am gândit că am putea să zăbovim puțin prin zonă să cunoaștem și noi măcar un crâmpei din istoria frumoasă a orașului. Tot ne-am cazat la doi pași de el, la Hotelul Aurora din Mamaia care-i, practic la intrarea în stațiune, ar fi păcat să nu profităm de proximitate și să nu luăm la pas câteva obiective turistice din Constanța. Pe la o amiază, așa, când piscina.jpgsoarele arde și carnea de sub piele, după un prânz copios,  o bere rece și nițică distracție la piscina hotelului, am putea pleca într-o plimbărică spre oraș. Mai ales că n-am venit cu copiii. (Bine, n-am veni cu ei pentru că încă nu-i avem că, de’: „să-i lăsăm să se mai cunoască„.)

     Una peste alta, în drumul nostru plimbarea noastră având ca scop vizitarea a cât mai multe atracții din Constanța, ne-am oprit prima dată la Parcul Arheologic Constanța. Am

57__parcul_arheologic
Parcul Arheologic Constanta. Sursa: litoralulromanesc.ro

trecut de atâtea ori pe lângă el cu autobuzul când mergeam grăbiți spre Mamaia și niciodată nu ne-am aruncat privirea spre el. Singurul lucru pe care îl remarcam de fiecare dată era acea hartă a așezărilor antice din Dobrogea. De data asta am luat la pas aleile încadrate frumos, cu gust de vase antice din ceramică și coloane ale vechilor așezări din vremea romană și am admirat cu plăcere fiecare bucățică din istoria orașului. Ne-am oprit pentru câteva momente pentru un sărut romantic sub porțile de intrare în cetate din care, din păcate n-a mai rămas decât o bucată de zid roman. După ce am admirat și ruinele vechiului Turn al Măcelarilor, construcție refăcută sub domnia împăratului Iustinian, ne-am continuat vizita prin istoria Constanței.

     Deși eram deja extenuați de atâția kilometri parcurși prin oraș sub soarele arzător, am rezistat eroic gândului de a ne întoarce la hotel. Barul piscinei și ideea unui coktail răcoritor aproape ne stricase planul însă am reușit să ne ținem tare. Bineînțeles, cu promisiunea că odată întorși în Mamaia vom savura o cină copioasă în restaurantul hotelului după care, program de leneveală pe plaja care se întinde absolut minunat la doar câțiva pași de complexul hotelier. Îmi venise o idee s-o provoc și la o plimbare pe promenadă, dar n-am mai îndrăznit. Chiar și pentru mine ar fi fost, deja prea mult.

     Cu planurile pentru seară deja făcute, ne îndreptam cu pași vioi spre un alt punct important al orașului: Edificiul Roman cu mozaic. Auzisem atât de multe lucruri despre frumusețea și istoria locului, dar niciodată n-am binevoit să-l vizitez. Acum îi venise

Edificiul_Roman_Cu_Mozaic_-_panoramio_(4)
Edificiul Roman cu mozaic. Sursa: wikipedia.org

rândul. Făcând parte din rămășițele vechiului oraș Tomis, complexul din Piața Ovidiu a devenit cunoscut abia la jumătatea secolului trecut când a fost descoperit întâmplător în timpul unor lucrări din piață. Istoricii spun că plăcile de mozaic din marmură și piatră naturală care decorează podeaua sălii au fost montate tocmai pe la sfârșitul secolului III. Nu știu, sincer care era utilitatea acestui loc pe vreme aceea, dar judecând după poziționarea lui, îmi pot imagina o marea de oameni, comercianți și clienți fremătând pe dalele mozaicate, vânzând și cumpărând bunătățile aduse de peste mări. Frumusețea locului este dată tocmai de plăcile colorate alb, negru, verde, roșu sau crem, așezate minuțios. La exterior, ca o ramă luxoasă, plăcile iau forme de iederă și alte modele pe care n-am reușit să le deslușesc. La interior, ca un tablou frumos așezat în acea ramă, creatorii covorului de mozaic s-au jucat cu diverse forme geometrice care, mai mult ca sigur, la acea vreme, interpretau diverse motive.

     Obosiți și amețiți după ce ne-am chinut să numărăm plăcile încastrate în mortar (Nu întrebați, așa suntem noi, mai ciudați. Ne vin cele mai ciudate idei), am decis să ne întoarcem, totuși la hotel. Nu are rost să vă mai spun că n-am mai avut putere nici pentru cină, nici pentru leneveala pe plajă. Am luat liftul până la ultimul etaj unde suntem cazați și ne-am aruncat imediat în patul moale (doar pentru 5 minute) unde-am adormit buștean. E clar! Suntem bătrâni dacă nu reușim să ducem o astfel de zi până la final!

Nu-i bai! Mâine o luăm de la capăt. Cu alte vestigii, cu alte obiective, cu alte frânturi din istoria Constanței. Dar până mâine… noapte bună!

 

Articol pentru proba nr 12 din Spring SuperBlog 2018, probă sponsorizată de              Hotel Aurora Mamaia

Publicat în Super Blog

Peter la psiholog

     Ce caut eu aici? Am fost trimis cu forța. N-am venit de bunăvoie. Aveam alte lucruri mai bune de făcut, dar de’ în fața nevestei și-n spatele calului nu stai! Dacă-ți spune să faci ceva, apoi faci! Că altfel te-ai lins pe mustăți de fericire!

     Eu sunt Rabbit. Peter Rabbit! Nu, nu-s neam cu Bond, dar îmi place cum sună numele meu așa. Pare-a fi un nume de iepure curajos. Și nu că n-ar fi în totalitate adevărat. Sunt și puțin curajos. Sau, cel puțin, așa-mi place să cred. Nu știu sigur… diferența dintre curaj și pericol e relativ mică. Dacă te duci să-i vânturi codița pe la nas dulăului Relu și-apoi îl provoci la o cursă de 100 metri găuri e un act de curaj sau unul de inconștiență?

     Nu contează. Eu sunt aici pentru că, aparent, iepuroaica mea, Dora, mă ceartă în permanență și mereu îmi spune că am o problemă de atitudine. Sau mai multe… Dar afis-Peter-Rabbitcum poți spune că eu am o problemă de atitudine? Adică, dacă stăpânul vărzăriei mi-a prins toți frații și i-a băgat la ceaun eu n-am voie să zburd printre straturile cu morcovi? Oricum părinții mei au făcut alții la nici 5 minute după. Dacă lor le-a venit de… coțăit, mie de ce nu mi s-ar fi făcut foame? În plus, eu le-am spus că nu trebuie să iasă din vizuină până n-aud  motorul tractorului. Doar atunci se poate ieși în siguranță la micul dejun. Nu mai devreme.

     Acum ce-o să fac? O să pun mătura-n doliu doar pentru că ei și-au ascultat mai mult stomacul decât au ascultat de fratele mai mare? Am auzit eu că dragostea trece prin stomac, dar nu prin stomacul stăpânului, și nu trece cu carne de iepure. Adică, serios vorbind, ce li s-a întâmplat lor nu au fost scene pe care le vezi într-un film pentru întreaga famile. Și doar pentru că eu am țâșnit din vizuină și-am plecat la cules de morcovi imediat după ce stăpânul i-a dus pe frații mei în casă la jupuit și pregătit pentru ceaun gata, am o problemă la mansardă? Ai o atitudine monstruoasă, a zis! Ești îngrozitor, a zis! Ea chiar n-a înțeles că atunci era momentul prielnic să-i dau pagubă omului. Dura câteva ore bune până ieșea din nou din casă. O masă așa îmbelșugată nu se gătește cât ai spune iepure

     Domnule, eu nu cred că am probleme deloc. Adică, uitați-vă la mine. Arăt eu a iepure nebun? Da, port o jachetă cumpărată de la second hand când toți ceilalți iepuri stau la…PETER RABBIT vuvuruza goală, e-adevărat. Dar uitați-vă ce bine-mi șade! Dragă domnule, dacă ați ști de câte ori m-a certat nevasta că mă port ne-iepurește, dacă ați ști de câte ori mi-a făcut apropouri subtile că ar trebui să mă dau după comunitate… dar la mine nu merge așa, domnule! La mine nu funcționează aia cu bat șaua să priceapă măgarul…sau poftim, iepurele. Mie trebuie să vii să-mi spui în față ce ai de zis. Că tot în față te-njur și eu dacă mă faci nebun și mă trimiți să mă caut la cap. Unii iepuri se laudă că-i dau blană de 100 de ori pe minut, eu mă laud că știu să-njur de 100 de ori pe minut, fără să repet vreo înjurătură, pe bune!

    Știu cum merge treaba asta la voi. Ne luați prin învăluire, ne lăsați să vorbim de ni se lungesc urechile, ne puneți să povestim despre copilăria noastră, despre părinți, despre viața amoroasă, despre reușitele și eșecurile noastre, după care ne băgați pe gât niște texte de-alea Freudiene și ne spuneți despre cum ar trebui să ne iubim mai mult pe noi înșine, că totul pleacă de la lipsa de încredere și respect în propria persoană, ne spuneți că trebuie să învățăm să trăim cu oamenii de lângă noi, să-i ascultăm și să încercăm să privim lucrurile prin ochii lor. Și la sfârșit, ne mai și taxați cu 100 de euro pe ora de ședință.

     Dar eu zic altceva, domnule psiholog, doctor licențiat și tot ce mai scrie în diplomele alea: Ia încearcă matale să trăiești într-o famile în care numărul membrilor se modifică în mod constant de la o lună la alta. Încearcă matale să trăiești cu o nevastă care-i atât de panicoasă încât se teme și de umbra patului. Încearcă matale să stai liniștit în vizuină când 35 de frățâni mai mici rod la legume cum roade cânele la ciolan. Crezi că mai rămâne ceva de ros și pentru ăia adulți? Ce zici?

     Rămâi matale aici, domnu’ psiholog și gândește-te la ce-am zis. Și ne vedem data viitoare să-mi spui la ce concluzie am ajuns. Eu aș mai sta cu matale, da’ tre’ s-o zbughesc în oraș și am cale de-o zi de alergat prin maidanuri. Apropo, domnu’ psiholog, puteți să tăiați din carnețel programarea de pe 30 martie 2018. Atunci n-o să fiu prin zonă. Mă duc la cinema că o să se lanseze filmul meu. Vreau să mă văd pe marele ecran!

 

Acest articol este pentru proba nr 11 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de IntercomFilm

 

Publicat în Super Blog

Să-nvățăm ce-i cu machiajul, domnilor!

     Pentru femei machiajul este ca pătura aia de siguranță a copiilor. Un copil umblă cu păturica aia după el pentru că se simte ferit de orice pericole. N-are nevoie de ea, dar se simte în siguranță. La fel e și cu femeile. N-au nevoie de machiaje. Sunt frumoase, sunt atrăgătoare și fără ele, dar purtatul lor le face să se simtă mai sigure pe ele, mai frumoase, mai atractive. Și, băgați la cap un lucru foarte important! Datoria noastră, ca bărbați, este nu aceea de a le spune întocmai că nu au nevoie de machiaje. Datoria noastră este să le confirmăm că sunt cele mai frumoase atunci când ies din casă.

De asta ne-am adunat astăzi aici, prieteni. Să conștientizăm împreună importanța machiajului atât pentru femei cât și pentru noi, bărbații. Pentru că trebuie să recunoaștem, de multe ori și noi punem accent pe aspectul ăsta când ne uităm la femeile pe care le iubim.

     De aceea este foarte important cum abordăm situația atunci când vine vorba de machiaje. Una din cele mai mari greșeli o facem când le spunem că sunt frumoase și nu au nevoie de machiaj să arate asta. Creierul femeii nu este construit ca al bărbatului. Femeia e iscoditoare, suspicioasă. Spune-i lucrul ăsta și automat i se vor aprinde în cap beculețele. O să creadă că îi faci complimente doar pentru că vrei s-o bagi în pat. Nu, când o vezi machiată, spune-i cât de frumoasă este. Spune-i cum fardul ăla îi scoate în evidență frumusețea naturală. Spune-i că rujul ăla îi conturează perfect buzele senzuale.

Dar pentru asta, dragi prieteni, trebuie să învățăm ce sunt cosmeticele pe care le folosesc doamnele noastre. Pentru că degeaba ai intenție bună dacă în loc să-i faci un compliment pentru iluminator tu îi spui că a ales perfect pudra compactă. Pentru asta, domnilor, vă recomand să vă documentați temeinic. De exemplu, câți dintre voi știți de apariția noii game Gerovital Beauty de la Farmec? Câți dintre voi știți ce este Farmec? Vedeți? Dacă nu reușim să cunoaștem măcat câte puțin din produsele pe care le folosesc doamnele noastre, n-o să reușim niciodată să le facem fericite. Sunt convins că sunt printre noi bărbați care și-au forțat iubitele să învețe sculele de pescuit sau care-i cheia franceză, nu? Ei bine, noi de ce n-am învăța despre Mascara sau  rujuri cu acid hialuronic? Vă imaginați ce surprinse vor fi atunci când întorși din oraș o să scoateți nu știu ce fard și-o să-l oferiți iubitelor? ” Uite, dragă! Știu că pe ăsta-ți place să-l folosești și am observat că e aproape terminat. M-am gândit să-ți iau unul nou„.

     Vă ziceam mai devreme de gama de produse Gerovital Beauty. Ar fi un început bun pentru voi să vă dați seama cât de cât ce produse sunt și la ce sunt folosite. Gama este destul de variată și acoperă toate necesitățile unui machiaj complet. Așa că, pentru început n-ar trebui să vă faceți griji că n-ați învățat despre una sau despre alta. Dacă intrați pe site o să găsiți acolo explicații ca pentru bărbați. Fiecare în parte ce face și la ce e bun.

     Știu, vă întrebați ce rost are să-nvățați lucrurile astea, vă gândiți că n-are niciun rost, că ele oricum se rujează și se fardează și-ș dau cu Mascara și cu alte drăcovenii. Vă înșelați, dragi prieteni! S-a întâmplat vreodată să le vedeți gătite frumos, purtând 2519-2536-ruj-cremos-2probabil un ruj cremos, roșu aprins, poate și-un fard care le scotea pomeții în evidenți și v-a plăcut atât de tare încât ați amuțit? Sau poate le-ați făcut un compliment total diferit față de cele pe care le făceați de obicei. Poate pentru voi a fost doar o chestie atunci, de moment, după care v-a trecut. Vă asigur însă, că ele n-au trecut peste momentul ăla. Pentru că în momentul ăla în mintea lor s-a aprins din nou beculețul și au memorat informația. Ele știu acum că vibrați la culoarea roșie pe buze, știu că sunteți topiți după acel fard și data viitoare când se vor machia frumos o vor face pentru voi. Așa că, domnilor, să fim atenți! Nimic nu bucură o femeie mai mult decât să vadă că-ți amintești un machiaj pe care l-a mai folosit cândva și ți-a plăcut.

     Un alt aspect la care trebuie să începem să fim mai atenți domnilor, este de unde obișnuiesc doamnele să-și cumpere produsele. Ce firme, ce magazine, ce produs. Și când decidem să le facem o surpriză, să ne asigurăm că le respectăm obiceiurile. De exemplu, produsele astea Gerovital despre care v-am tot zis, sunt disponibile doar în magazinele de brand Gerovital și Farmec și în magazinul online farmec.ro. Lucrul ăsta nu trebuie să vă sperie. Știu că multora dintre noi le este rușine și să stea s-aștepte în fața unui magazin de cosmetice, darămite să mai și intre. Să nu mai vorbim de intrat singuri acolo. Uite, de asta e binevenit un astfel de site. Stai liniștit acasă, cu berea-n mână ca un bărbat ce ești și-i comanzi doamnei un lac de unghii sau un creion dermatograf. Și ca să nu te simți prea prost, bagi în coș și-un gel de duș pentru tine. Nu?

     Cred că putem, dragi domni să începem să le-arătăm doamnelor că apreciem eforturile pe care le fac atunci când se machiază pentru noi. Și cred că putem să le susținem și să le înțelegem. Doar așa putem evita zecile de minute de ceartă și doar așa vom putea să uităm de veșnicul „-Ce ai? -Nimic” atunci când se supără că n-am observat că și-au schimbat culoarea rujului din bordeaux în fuchsia!

     E timpul, domnilor, să învățăm să folosim armele pe care ni le furnizează doamnele noastre!

 

Articol scris pentru proba nr 10 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de Farmec

 

 

Publicat în Super Blog

Când un magazin de traduceri online te ajută să-ți împlinești visul

     Acum șase luni intram în marea familie a acestei firme. Trebuie să recunosc, selecția și acceptarea mea au fost două mai surprize pentru mine. Când am aplicat pentru acest job eram ferm convins că nu vor accepta niciodată un blogger din estul Europei pe postul de PR Director. Totuși, s-a întâmplat. Puțini știu însă, că n-aș fi reușit să ajung nici măcar până la interviu dacă nu primeam ajutor din partea unui prieten de nădejde. Nu, nu mă refer la pilee-trad sau relații ci la firma care a reușit miracolul de a mă ajuta să trimit actele necesare înainte de a stabili interviul. Este vorba despre platforma e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România. Da, există un asemenea magazin și ei sunt cei cărora trebuie să le mulțumesc pentru că am reușit în timp record să pregătesc dosarul. Să vă povestesc cum s-a întâmplat:

     Eram pe o platformă petrolieră, undeva prin Marea Nordului. Prietenul meu Alex, mă invitase, la inițiativa șefilor lui să petrec două săptămâni cu oamenii țițeiului, să trăiesc printre ei, să le observ modul de lucru, condițiile de trai de pe platformă, să simt adrenalina și pericolul din capul locului, cum s-ar zice. Toate astea pentru ca, mai târziu să scriu un articol pe blog prin care să le arăt cititorilor mei ce înseamnă viața de petrolist la sute de km în largul mării. Toată treaba asta făcea parte dintr-o campanie a firmei respective de recrutare de noi angajați. Am acceptat fără să stau pe gânduri, mi-am făcut bagajul și dus am fost.

     Nu trecuseră decât patru zile de când eram pe platformă. Abia reușisem să mă obișnuiesc cât de cât cu unduirile platformei sub presiunea valurilor când din cabina inginerilor aud pe cineva strigând la mine: „Hey, man! Your laptop is making pig’s noise! What’s wrong with it?” Imediat mi-am dat seama că primisem un mail important. Da, ciudat cum sunt, mi-am setat diverse notificări pentru fiecare categorie de mesaj primit. Astfel că un porc mă anunța că am mesaje importante, un greiere îmi spunea că rețelele de socializare au noutăți, un „ding-dong” strident era semnalul că cineva îmi comentase pe blog și o liniște totală mă „anunța” că nevastă-mea îmi trimisese un mesaj.

M-am repezit în cabină și-am deschis e-mailul. Privirea mi s-a întunecat instant, capul a început să-mi vâjâie și degetele au luat-o razna tremurând mai ceva ca periuța aia de dinți din reclamă, aia cu 48.000 de mișcări pe minut. Tocmai primisem notificare că am fost selectat pentru post și că în scurt timp se va programa un prim interviu. Dar că, în prealabil va trebui să le trimit prin e-mail copii traduse după o serie de documente. Nu multe, doar certificatul de naștere, diploma de licență, cazierul judiciar și adeverința medicală pentru boli cronice. Ar fi fost mai multe, dar atestatul pentru operarea calculatorului, diploma de studiu a limbii engleze și scrisoarea de recomandare de la ultimul loc de muncă erau deja în engleză, iar buletinul  și permisul de conducere sunt deja… „traduse”.

     Bucuria mea s-a transformat repede în panică și apoi în stare de nervi. De unde să fac eu rost de traduceri în mijlocul mării? Imediat m-am gândit să dau o fugă până pe uscat și să caut acolo o agenție de traduceri, dar până să deschid Google și s-o caut pe cea mai apropiată de port, m-au izbit ca un fulger cuvintele șefului de platformă în momentul în care am ajuns: „I hope you have all you need with you because the next flight to the land is in 10 days. Until then we’re locked in here.” Doamne! De când sunt aici? De patru zile parcă… Asta înseamnă că abia peste șase zile pot să plec la țărm? Dar eu trebuie să trimit documentele în trei! Sunt pierdut! Platformă petrolieră mi-a trebuit! Plecat pe mare fără acces la servicii mi-a trebuit. Nu puteam să aleg eu alt subiect pentru blog? Ceva pe uscat ca să pot rezolva imediat problemele?

Am început să caut, totuși pe net birouri locale de traduceri, în ideea că îi voi suna și voi putea cumva să le trimit fotografii ale documentelor pe care să le folosească și să mi le traducă. Amețit și panicat cum eram, am tastat căutarea tot în limba română și primul rezultat pe care l-am primit a fost o trimitere la platforma de traduceri e-trad. Ce este asta? Este exact magazinul despre care vă povesteam mai sus. Un site specializat de pe care poți comanda traducerea dorită fără a fi nevoie să te prezinți la birou. Oaza mea! Minunea mea! Se vede că pescărușul ăla care mi-a confundat în dimineața aia chelia cu un veceu mi-a adus într-adevăr noroc! Un magazin online de pe care-mi puteam comanda cu rapiditate traducerile necesare, indiferent că era vorba de o traducere medicală, tehnică sau de traducerea documentelor personale.

     N-am mai stat pe gânduri. Am intrat imediat în site și, spre surprinderea mea l-am găsit extrem de interactiv. După câteva minute de conversație cu un operator pe chatul Chat 1paginii, în câțiva pași simpli le trimiteam deja actele de tradus. N-am apucat nici să ies pe ușa cabinei că telefonul mi-a și sunat. Un Project manager de la ei mă căuta ca să confirmăm comanda și să punem la punct ultimele detalii. Mi-a dat ceva emoții când mi-a spus că nu putea să-mi pună la dispoziție traducerile în timpul menționat de mine. O zi era, totuși, un termen extrem de scurt. Am primit însă, promisiunea că le voi primi cel mai târziu în 3 zile, în prima parte a zilei. Ultimul lucru pe care-a trebuit să-l fac a fost să plătesc, lucru pe care l-am făcut cu aceeași ușurință cu care am și comandat traducerea. Două-trei click-uri pe telefon și banii erau deja transferați către ei.

     Nu vă mai zic, am stat cu nervii ca pe moațe până a 3-a zi când, pe la 9 dimineața am primit un e-mail cu toate documentele traduse frumos și legalizate, numai bune de trimis celor care doreau să mă angajeze. Nici astăzi nu-mi vine să cred că o problemă atât de banală ca accesul limitat la un serviciu m-ar fi putut lăsa fără șansa la un loc de muncă dorit. Și mă bucur că în era digitală în care ne aflăm, cineva s-a gândit să aducă la îndemâna oricui, oriunde chiar și traducerile specializate prin intermediul unui magazin online de traduceri.

Datorită acelor oameni stau acum aici, în fața voastră ca și reprezentant al unei companii care își dorește să investească în tineretul din România și își dorește să recruteze cincizeci de specialiști pentru proiectele pe care urmează să le lanseze în toată Europa.

     Și acum, că am terminat cu introducerile și v-am povestit cum am ajuns eu să lucrez pentru această companie, să trecem la lucruri serioase. Ce știți voi despre compania care v-a invitat astăzi pe toți aici? […]

 

Articol pentru proba nr 9 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de e-trad.ro

Publicat în Super Blog

Să plec…departe!

     Știi momentul ăla când primești un SMS sau o notificare de e-mail sau un mesaj pe WhatsApp sau orice altă formă de notificare digitală și pulsul ți-o ia razna în așa hal încât într-o nanosecundă inima ajunge la 150 bpm? Gândește-te că eu lucrez într-un loc în care chestia asta mi se întâmplă de cel puțin 85 de ori pe zi și nu doar în timpul serviciului ci și după ce mi-am terminat programul. Și când scoți telefonul din buzunar să te uiți la el, urmează dezamăgirea. Nu e ceea ce așteptai. E doar un mesaj de la un service sau de la un furnizor ori șeful tău a postat din nou un anunț pe grupul intern. În perioada asta mi-aș dori să fiu plecat undeva, departe, unde să nu am semnal la telefon și să nu mai aștept cu sufletul la gură o notificare, că de’! nu-i de unde! Bine, de fapt, dac-ar fi pe aia dreaptă, mi-aș dori să fiu plecat și să n-am motiv s-aștept notificare. Să fiu plecat pentru distracție și relaxare, pentru romantism, pentru…

     În fine, ideea de vacanță chiar sună bine. Am un prieten la CND Vacanțe Speciale care mi-ar putea recomanda o evadare rapidă. Sau un concediu prelungit… Aș pleca undeva să mă relaxez, să mă reîncarc, să îmi iau gândul de la probleme și să-i mai dau și inimii o binemeritată pauză de la cursele astea infernale. Să plec… dar unde? La noi am tot fost și nu-mi mai place. Plus, mi-ar prinde bine o schimbare de peisaj, mi-ar prinde bine să fiu undeva unde nimeni nici nu mă cunoaște și nici măcar nu-mi vorbește limba, ca să nu fiu nevoit să vorbesc prea mult. Vreau doar relaxare. Vreau să merg undeva unde să rămân uimit de frumusețile locului, vreau să merg undeva de unde să nu-mi mai doresc să mă întorc. O destinație exotică ar fi cel mai bun medicament. Undeva, pe o plajă pustie sau în mijlocul junglei sau pe-un ghețar la Poli. Aș merge undeva, pe-o insulă însorită sau pe-un vârf de munte greu accesibil unde să pot urla cât mă țin plămânii și unde să pot să-mi descarc toate frustrările fără să mă vadă nimeni.

VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-5

     Și nu e rău nici așa. Dacă aș pleca acum într-un concediu, chiar dacă n-aș avea parte de romantism, distracție sau mai știu eu ce, m-aș bucura din plin de relaxare, de meditare. Ar putea fi un concediu în care să învăț lucruri noi, să descopăr, să înțeleg și să aprofundez istorii și istorisiri. Ar putea fi o vacanță în care aș vizita destinațiile dorite dintr-o altă perspectivă. Până acum mergeam în concedii pentru mine, pentru noi. Acum aș putea pur și simplu să mizez pe o destinație exotică pentru vacanță specială.

     După lungi momente de gândire și răzgândire (care au durat cam cât o țigară) m-am hotărât. Viitoarea mea destinație va fi Australia. De ce? Pentru că nu știu aproape nimic despre ea, pentru că ascunde o cultură veche de peste 40.000 de ani, pentru că de când eram la grădiniță am aflat că Australia e țara cangurilor și pentru că așa aș pune peste 13.400 de km între mine și… ce rămâne acasă.

     Cum ziceam și mai sus, e o parte din lume despre care nu știu prea multe lucruri și scopul… unul din scopurile principale va fi acela de a învăța cât mai multe despre ea. Căutam cu câteva luni în urmă pe net idei pentru viitoarele concedii pe care urma să le av…am. Găsisem o serie de destinații speciale care-mi făceau cu ochiul, pe unele chiar le însemnasem ca potențiale viitoare vacanțe. Dar niciodată n-am găsit nimic despre Australia. Bine, să fiu complet sincer, până azi nici nu prea luasem în calcul ideea de a pleca atât de departe de casă. Europa și împrejurimile ei mi se păreau destul de satisfăcătoare la acea vreme. Rău gândeam. Sunt atâtea lucruri interesante de aflat, de învățat despre Australia și locul cel mai potrivit în care să învăț este chiar acolo.

     Țin minte că în ziua în care am aflat că Australia e casa cangurilor (așa s-a exprimat educatoarea mea atunci), în mintea mea îmi imaginam un oraș aglomerat cu mașini și magazine. Iar în locul oamenilor grăbiți vedeam la semafoare doar canguri. Deși la vârsta mea știu că lucrurile nu stau deloc așa și nici în vremea copilăriei mele nu se întâmpla așa, sunt ferm convins că mă va încerca un oarece moment de tristețe când voi vedea pe străzile Sydney-ului oameni… ca mine.

     Australia e prea mare ca s-o vizitezi într-un singur concediu. E clar. Aș putea pe viitor să mă gândesc la o miniserie de vacanțe speciale pe tărâmurile australe. Una în Tazmania, să văd locurile din care a fost inspirat Taz, diavolul tasmanian din desenele animate care mă făceau să râd în fiecare zi. În alt concediu aș putea să iau la rând Insulele Vanuatu, Noua Caledonie, aș putea vizita puțin prin Papua Noua Guinee…ohohoo, câte-aș putea vizita. N-aș avea nevoie decât de timp. Și spre norocul meu, acum dispun de tot timpul din lume.

     Partea cea mai bună este că nu trebuie să citesc niciun ghid, nu trebuie să mă interesez de atracțiile turistice, nu trebuie să caut mall-ul și categoric nu trebuie să mă gândesc unde voi petrece nopțile. O să fiu pur și simplu un călător prin lumea necunoscută. Mă voi lăsa purtat de poveștile aborigenilor, voi urma doar indicațiile oamenilor locului și mă voi duce să văd exact atracțiile pe care ei mi le recomandă pentru că nimeni nu cunoaște un loc, o țară  mai bine decât locuitorii ei, nu? Voi face autostopul până-n primul oraș în care se găsește ceva interesant de vizitat și voi trage la primul han, primul motel sau hotel atunci când picioarele îmi vor spune că e timpul să luăm o pauză.

     Așa vreau să cunosc Australia. Așa vreau s-o bat la talpă din lung în lat, din deșert până-n mare, din munte până-n Marea Barieră de corali și din jungla orașului până-n inima așezărilor vechilor aborigeni. De acum încolo asta va fi deviza mea, asta va fi rețeta mea de destinații speciale pentru vacanțe speciale.

 

Articol pentru proba nr 8 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de

CND Vacanțe Speciale

 

Publicat în Super Blog

Meșterul Manole

     Trei ierni la rând maică-mea mi s-a tot plâns de frig în casă, deși centrala duduia aproape non-stop mai ceva ca o locomotivă cu aburi. Bineînțeles, la sfârșitul fiecărei ierni mi se plângea mai de hai când îi veneau facturile la gaz, alea cu recalculări de nu le plătea decât cu C.A.R-uri sau cu cardul ăla de cumpărături în doișpe rate fără dobândă. De fiecare dată am rugat-o, am sfătuit-o, ba chiar m-am pus și în genunchi la ea să chemăm pe cineva să vedem unde e problema și s-o rezolvăm. Răspunsurile au fost mereu împotrivă. Ba că e primul an de când s-a mutat și pereții erau încă reci, ba că n-a învățat să folosească termostatul de la centrală, ba că n-are bani, ba că vrea să meargă în concediu la Herculane în vară și nu vrea să intre în banii pe care-i avea puși deoparte.

     Într-un final am convins-o să aducem un auditor energetic ca să știm măcar unde e problema și de ce plătea atâta amar de bani în fiecare iarnă la gaze în ciuda faptului că seara la culcare, se făcea soră cu șuba. Rezultatul n-a fost deloc îmbucurător. Centrala, deși ar fi trebuit să fie nouă, era una de la mâna a șaptea și, în plus, era de putere mult mai mică. Izolația casei exista doar teoretic. Nu zic, a pus-o constructorul pe casă, dar a pus-o pe cea mai ieftină și cea mai puțin izolantă. Bine, nici modul de lucru n-a fost „mână de meșter”. Spații de câte 5-6 cm între plăcile izolante, umplute cu materiale pentru tencuială. Practic, toată căldura ieșea prin pereți atât de repede că nici n-apuca să se răcească. Geamurile, termopane adevărate! De bune ce erau le-a izolat maicămea cu cârpe și blană din fostele ei haine de „cocoană”. Am văzut-o pentru prima dată după aproape 25 de ani plângând atunci când a băgat foarfeca în mânecile paltonului ei preferat, ăla din nurcă, ca să facă pernuțe de pus la geamuri. De drag ce-i era că și-a distrus haina de blană, la gura ei era cusătura și acatistul. Săracul constructor cred că înghițea și aerul cu noduri la câte înjurături și-a luat pentru munca în bătaie de joc.

     În fine, am pus la bătaie planul. În primăvară ne-am apucat de treabă. Primul lucru de pe listă, centrala! I-am luat una ultramodernă, mai bună decât aia a mea de-acasă. Doar-doar nu s-o mai plânge nici de consum nici de zgomote. Că în fiecare seară mă suna și-mi punea să ascult pe speaker cum „torcea” ca un tigru siberian centrala ei.

Pe urmă, pentru termopane și izolația exterioară, s-a încăpățânat doamna dirigintă de șantier s-aducă ea un meseriaș din sat, unul, nea Manole. Auzise ea pe la biserică de pe la babe că-i meșter mare, zidar de renume în comună și că se pricepe bine și la pus geamuri. Când a văzut nea Manole termopanele scumpe pe care i le-am adus eu acasă, a făcut stânga-mprejur și ne-a lăsat baltă. „Alea-s mai scumpe decât bujgla-n care stau eu, bre! Nu mă bag eu la ele că dacă-ți stric vreo ceva, n-am bani să le plătesc nici dacă vând casă și vacă și nevastă!” Tot răul spre bine, zic! Firma care mi le-a vândut mi-a pus la dispoziție și montaj, la un preț foarte bun. Mai ieftin decât îmi ceruse meșterul.

     L-am chemat înapoi la treabă pe nea Manole după ce-au fost geamurile pe poziție. N-avea altceva de făcut decât să izoleze casa. Numai că, exact ca-n legenda aia pe care-am învățat-o toți la școală, ce punea pe perete ziua, a doua zi cădea. Sau, în cel mai fericit caz, rezista vreo săptămână. Ori uita să pună diblurile și n-avea de ce să prindă polistirenul, ori monta placa de polistiren direct peste prizele exterioare și după 2-3 zile își amintea că pe-acolo pe undeva era o priză… (și-apoi, dă jos, una-două-trei plăci până ajungea la priză). Unde mai pui că una-două dispărea ca măgaru-n ceață și nu mai apărea cu orele. „Doamna Gabi, mă duc până la vecinul să iau schela că m-a rugat să i-o împrumut vreo două ore. Vin imediat!” Și dus era!

     Dacă era după mine i-aș fi împachetat sculele în 3 secunde și l-aș fi trimis la plimbare, dar omul primise banii pentru toată lucrarea în avans, că-i om de încredere și nu face probleme. Așa că, am făcut ce-am făcut și m-am transformat în Ana lui Manole. Mai știți cum a venit Ana să-i aducă de-ale gurii și ăsta după ce-a fost lovit de revelație (sau de praful de var) a zidit-o-n mănăstire și nu i s-a mai dărâmat șandramaua noaptea? Ei, cam așa am venit și eu pe capul lui nea Manole, dar nu ca să-i aduc merinde ci ca să-i aduc supravegherea mea constantă. Și normal, nu m-a zidit în izolația casei ci m-am zidit eu singur la spatele lui și-l împingeam de la spate: „Fă acolo, du-te dincolo, Pune plăcile așa, nu pune plăci de izolație acolo că acolo-i geamul de la subsol! Vezi că acolo ai uitat să pui dibluri, vezi că dincolo plăcile nu-s drepte, vezi că aici nu stau bine„. Cine trecea pe stradă și-și arunca privirea peste gard vedea o scenă autentică de: „Unul cu sapa, unul cu mapa!

     Uite-așa, cu puțin ajutor moral din partea mea, nea Manole își strângea jucăriile pe la un sfârșit de iunie și-și vedea de viața lui de meșter renumit. Treburile au revenit la normal și-n curtea mamei mele, eu m-am întors la casa mea unde nu aveam de

certificat-ieftin

supravegheat niciun meseriaș. Cum a dat frigul am chemat din nou experții acasă că doar trebuia să verific dacă nea Manole și-a făcut treaba bine. Știind că oamenii au în portofoliu și servicii de termoviziune clădiri, i-am rugat să execute o termografie a casei. Era momentul adevărului. Ori laie ori bălaie.

Mare-a fost surpriza când experții mi-au spus că izolarea casei a fost făcută corect și că nu mai există pierderi de căldură pe nicăieri. După finalizarea inspecției, casa mamei primise un certificat energetic ce o încadra la Clasa A de performanță energetică. În sfârșit femeia putea petrece o iarnă fără griji în căsuța ei. Și vestea bună… îm primăvară n-a mai plătit echivalentul unui concediu în Bali pe utilități. Bașca, și-a permis doamna să-și petreacă sărbătorile prin nordul Moldovei.  Cât despre nea Manole… a primit și-un „bonus de performanță” pentru lucrarea bine făcută. Toate babele din sat nu-l mai lăudau la slujbă duminica și nu-l mai recomandau ca fiind cel mai meșter mare din comună. Nu, nu! Toate babele povesteau râzând pe sub mustăți cum nea Manole a petrecut două săptămâni în iad la maică-mea-n curte, transpirând ca un sportiv și fără să aibă voie să se-atingă sau să se apropie măcar de sticla cu vin. I s-a dus vorba-n tot satul că cic-ar face treabă bună dacă-l ții departe de băutură și de-atunci, toate ofertele de „ciubucăreală” erau însoțite de: „Dacă nu bei și termini treaba repede, îți dau ceva în plus!

 

Articol scris pentru proba nr 7 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de Enermed Impex, Certificat-rapid.