Publicat în Super Blog

Ești pregătit să-ți întâlnești proiectantul casei tale de vis?

     Ai ajuns în punctul ăla în care consideri că e timpul să te muți în casa ta. Normal, încep calculele, discuțiile, documentarea, într-un cuvânt: bătăile de cap. Ce fel de casă vrei? Una deja construită, una pe care s-o gândești tu de la zero sau poate vrei să te muți într-un apartament. Decizii… decizii. Îți vin în ajutor cu un pont „gratuit”. Când ai timp, aruncă un ochi pe https://aia-proiect.ro/ ca să vezi că, de fapt, nu e chiar atât de greu să-ți construiești casa visurilor tale.

Casă sau cămin? Ce fel de om ești?

     Oamenii sunt de două feluri. Cei care se mută într-o casă nouă și cei care se mut într-un cămin nou. Diferența o face atitudinea față de noua locuință. Cei care vor o casă nouă sunt persoanele care nu pun prea mult preț pe aspectul clădirii, pe detalii, nu-i interesează decât să aibă un loc unde să pună capul pe pernă seara după o zi de muncă obositoare. Acei oameni sunt predispuși la schimbări repetate, nu sunt atașați în vreun fel de cei „patru pereți”, pot pleca în orice moment într-un alt loc care să-i satisfacă necesitățile sociale. În general, aceștia vor cumpăra apartamente sau case gata construite, fără să-și bată capul prea tare. Ori, aleg varianta simplă: închirierea pe termen limitat. Iar cei care optează pentru construirea unei case, totuși, pot fi recunoscuți cu ușurință. Întreabă-i câte pagini au dat într-o căutare pe Google atunci când au prospectat piața pentru proiecte case cu etaj. Sau fără etaj… Vei fi surprins de răspunsul primit. Mare parte din ei nici măcar căutarea n-o fac. Apelează la „Nea Tudorică”, meșterul din vecini care a construit câteva case pe care le-a vândut imediat.

     Case-cu-etaj-AIA-Proiect-birou-de-proiectareDe cealaltă parte a baricadei, sunt oamenii care caută să se mute într-un cămin nou. Acei oameni care investesc nu doar într-o locuință, ci investesc într-o viață. Ăștia sunt oamenii care atunci când decid să facă pasul spre o nouă casă, le sclipește imediat în minte ideea construirii de la zero, cei care visează cum va arăta fiecare colțișor din casă, cei care vor acorda atenție fiecărui detaliu. Vor analiza toate opțiunile pe care le au pentru fiecare stadiu al construcției. Alegerea locului, a proiectantului, proiectul în sine, avize, acorduri, certificate, materialele folosite, accesoriile, timpul și modul de execuție, chiar și acțiunile post-construcție cum ar fi garanția lucrului făcut la perfecție, atât din partea proiectantului cât și a constructorului.

Aceștia din urmă sunt cei despre care vom vorbi mai departe, în articol.

Când ești pregătit să-ți construiești căminul de vis?

 

     Odată ce ai stabilit ce fel de casă îți dorești, trebuie să vezi dacă ești pregătit pentru marele pas. Cum? Simplu! Răspunde-ți sincer la următoarele patru întrebări:

  1. Ce vrei să faci cu noua casă? Cum vrei să o folosești?
    Nu e cazul să te amuzi. Nu e o întrebare deloc stupidă. Mulți oameni își construiesc o casă și realizează ulterior că nu e în concordanță cu nevoile inițiale. De asta este bine să te gândești dinainte și să stabilești ce tip de casă îți dorești, numărul de camere, garajul, grădina și alte aspecte. Vrei să fie o casă în care să-ți primești nepoții la bătrânețe, vrei o casă retrasă în care să te relaxezi singur sau cu persoana iubită? Sau, poate vrei o casă pe care să o poți utiliza și pe post de sediu al unei afaceri pe care o deții sau o vei deține… acestea sunt întrebări pe care trebuie să ți le pui atunci când decizi să-ți construiești o casă.
  2. Ce te nemulțumește la locuința actuală? Ce nu-ți place? Ce îți dorești să schimbi?Fii sincer! Gândește-te la toate aspectele care-ți displac la casa în care locuiești sau în care ai locuit până la decizia construirii uneia noi. Pune pe hârtie toate aspectele negative pe care nu vrei să le regăsești în căminul cel nou alături de soluțiile pe care îți propui să le aplici pentru a le îndepărta. Ai grijă ca soluțiile respective să fie relevante și în conformitate cu realitatea. Toți ne dorim palate de cleștar cu zeci-sute de camere, pasaje secrete și grădini care să le facă pe cele de la Versaille să pălească. Însă trebuie să recunoaștem că nici 1% din populația globului nu-și permite toate astea, așa că, pentru binele nostru, trebuie să fim realiști.
  3. Ce așteptări ai de la casa cea nouă? Cum îți dorești să fie?Visezi la un spațiu personal, un birou liniștit? Ți-au plăcut mereu când vedeai în filme acele dormitoare cu dressinguri și băi proprii? Te-au atras dintotdeauna și ai avut înclinație spre casele cu etaj? Îți dorești un pod în care să poți depozita lucrurile vechi, sau poate un garaj sub casă și o spălătorie ca în casele din filmele americane? Ori poate ai ceva idei legate de tehnologia pe care vrei s-o implementezi într-o casă. Hotărăște încă de pe acum ce anume vrei să găsești în noul tău cămin. Mai târziu s-ar putea să fie prea târziu.
  4. Ce buget vrei să aloci? Ești dispus să-l suplimentezi la nevoie?Gândește-te realist la toate aspectele de mai sus. Cântărește bine, consultă-te cu un specialist și decide ce buget vrei să aloci construcției. Și, normal, gândește-te dacă în cazul în care socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, gândește-te bine dacă ești dispus să suplimentezi bugetul pentru a te ține 100% de proiect. Hotărăște planuri de rezervă și obișnuiește-te cu ideea că există posiblitatea să fii nevoit să le pui în aplicare.

AIA-Proiect-birou-de-proiectare

Cine-ți proiectează căminul? Cum alegi proiectantul potrivit?

     Acum că ți-ai răspuns sincer la cele patru (bine, mai mult de patru) întrebări, e timpul să treci la treabă. Ai stabilit ce fel de casă vrei, ai stabilit cum vrei să arate, cum să fie dotată, ce criterii să îndeplinească și cât ești dispus să plătești ca să-ți vezi visul îndeplinit, următorul pas este să discuți cu un proiectant, să-i explici și lui ceea ce vrei și să stabiliți împreună care sunt soluțiile optime. Dar cum știi care proiectant este cel potrivit? Cum știi că l-ai ales pe cel mai bun?

     Atunci când îți alegi proiectantul pentru casa de vis, nu trebuie să te gândești la el ca la un simplu contractor, o persoană pe care o angajezi să-ți ducă la bun sfârșit o sarcină. Un proiectant trebuie să-ți devină prietenul cel mai bun, trebuie să fie acea persoană  căreia simți că-i poți încredința proiectul visului tău.  Așa că pregătește-te pentru un set de criterii pe care să le iei în calcul atunci când alegi persoana sau firma pe mâna careia să-ți lași visurile și banii.

Proiecte-de-casa-parter-cu-mansarda-AIA-Proiect-birou-de-proiectare-1024x576

  • Caută un proiectant care-ți poate prezenta oricând o mapă stufoasă de proiecte duse la bun sfârșit. Cu cât tiparul este mai variat, cu atât expertiza este mai vastă. Gândește-te că cineva care toată viața lui nu a proiectat decât case fără etaj, compuse din două camere și-o bucătărie, îi va fi greu să se adapteze cerințelor tale dacă viziunea ta presupune un etaj, dormitoare cu băi sau garaj sub casă. Așa că asigură-te că atunci când discuți pentru prima dată cu potențialul proiectant, îți prezintă un număr cât mai mare de case proiectate, în modele cât mai variate.
    Un proiectant profesionist îți va pune la dispoziție nu doar un set predefinit de proiecte ci ți le va arăta și pe cele făcute după viziunea clienților.
  • Cu cât primești mai multe întrebări din partea unui proiectant, cu atât mai bine. Un adevărat profesionist încearcă să afle de la tine toate informațiile pentru a putea să-ți recomande soluția ideală. Iar asta nu se poate face decât punând întrebări și ascultând cerințele, dar și doleanțele clientului. Nu cred că-ți dorești să colaborezi cu cineva care vine din prima la tine cu ideea: „Eu sunt expertul, eu știu ce fac aici! Nu te băga în treaba mea că nici eu nu te învăț cum s-o faci pe-a ta!”
    Un om care acceptă sugestii din partea ta, care este deschis la comunicare, o persoană care are răbdare să-ți explice cu calm aspectele pe care nu le înțelegi va fi mereu o alegere potrivită pentru proiectul tau.
    Este profesionist și știe că tu nu ai de unde să cunoști toți termenii de specialitate cu care el este atât de familiarizat îți va explica „pe limba ta” totul pentru a-ți face alegerea cât mai ușoară.
  • Alege un proiectant care nu doar să pară, ci să și fie disponibil pentru tine. Cineva care să-ți arate în permanență că timpul tău este important pentru el și că este lângă tine ca să te ajute să-ți îndeplinești cele mai frumoase visuri.
  • Suntem în era digitalizării, cu toții o știm. Asta înseamnă că avem la îndemână un instrument extrem de puternic pentru a face alegerile corecte. Așa că, nu ezita. Când găsești un proiectant, caută recenzii. Pune întrebări despre el. Informațiile sunt doar la o apăsare de buton. Nu trebuie decât să le culegi. Un profesionist adevărat va avea întotdeauna review-uri pozitive, va fi pe primele pagini în căutările pe Google. Să nu te sperii, incontrolabil vei găsi și recenzii negative, dar e normal. Nici cei mai buni nu-i pot mulțumi în totalitate pe toți clienții. Însă, un bun proiectant va fi întotdeauna ușor de reperat. Feedback-ul clienților îl va scoate întotdeauna în față.
  • Cei pe care i-ai găsit sunt buni proiectanți. Sunt pe „gustul tău”. Dar cum nu știi nimic despre construcția unei case ai nevoie de sfaturi. Nu-i ușor să ridici de la zero un imobil pentru un necunoscător. Ai nevoie de aprobări de la ISU, de la Pompieri, ai nevoie de avize, înscrierea casei în Cartea funciară și câte și mai câte alte documente și probleme legale. Nu crezi că sunt atât de multe? Aruncă un ochi peste serviciile celor de la AIA Proiect  și convinge-te singur că e un întreg arsenal de documente pe care trebuie să le ai pregătite în cel mai mic detaliu atunci când începi să-ți construiești casa. Nu ți-ar prinde mai bine dacă proiectantul tău ți-ar da o mână de ajutor cu ele? De ce să nu alegi pe cineva care se pricepe și la asta? De ce nu ai merge pe mâna cuiva care, mai mult, îți oferă la pachet aceste servicii împreună cu proiectarea casei de vis și nu te lasă să-ți bați singur capul cu ele?
  • Nu în ultimul rând, când alegi un proiectant trebuie să iei în calcul și partea financiară. Un proiectant bun nu poate fi ieftin. Niciodată. Așa că, dacă prețul ți se pare prea frumos ca să fie adevărat, gândește-te încă o dată. Mai sapă! Vezi de ce îți oferă un preț atât de atractiv. E important și prețul, normal! Dar mult mai important este ca proiectantul tău să nu-ți închidă ușa în nas în momentul în care constată că bugetul pe care l-ai prevăzut nu se potrivește cu cerințele. Un proiectant bun va ști să se adapteze din mers și îți va oferi soluții corecte ca să se asigure că îți respectă planul. Iar tu… tu trebuie să fii la fel de flexibil ca și el. De asta-ți spuneam mai devreme să iei în calcul posibilitatea suplimentării bugetului. Proiecte-de-casa-parter-AIA-Proiect-Birou-de-proiectare

 

     Ei, dar petrecerea nu se termină când ți-ai găsit proiectantul potrivit. Ești departe de a fi scăpat de chin. Mai ai de găsit un constructor potrivit, mai trebuie să cumperi materialele cele mai bune, mai ai o grămadă de treabă până să-ți vezi casa visurilor tale în picioare și gata să te primească cu căldură. Dar despre astea o să discutăm cu altă ocazie. Sunt convins că mă vei asculta cu același interes.

 

Articol pentru proba nr 7 din Superblog 2019, probă sponsorizată de

AIA Proiect – Birou de proiectare.

 

Reclame
Publicat în Super Blog

Din copilărie spre tehnologie

     Vă aduceți aminte ce presupunea scrierea unui eseu sau a unui proiect acum douăzeci de ani? Zeci de pagini scrise (pe hârtie) cu pixul sau stiloul și tot atâtea ciorne. Dacă cumva greșeai ceva trebuia să arunci foaia la gunoi și să o scrii din nou. Pierdeam zeci de ore, zile întregi documentând fiecare temă și nu o făceam ca azi, dând două click-uri pe „wiki”. Nu, nu! Răsfoiam toate cărțile din casă pentru răspunsuri și idei, iar când nu găseam nimic acasă, dădeam fuga până la bibliotecă și continuam acolo documentarea. Azi ai tehnologia la tine acasă fără niciun efort.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

     Pe vreme aia biroul unui elev era „decorat” doar de cărți (stive de cărți), caiete, foi de scris, pixuri și creioane, stiloul chinezesc, călimara de cerneală și veșnica sugativă. Astăzi copiii au pe birou laptopul sau calculatorul. Instrumentele de scris și cercetare sunt tastatura și mouse-ul iar sugativa a fost înlocuită de un mousepad frumos colorat. Astăzi învățăceii nu-și mai fac griji pentru o greșeală de scriere. În locul radierei sau al pastei corectoare au butoane ca „backspace” sau „delete„. Orice eroare se corectează cât ai spune „pește„.

     Trebuie să recunoaștem, de când cu tehnologia, birourile copiilor sunt mult mai organizate, mult mai ușor de gestionat, iar timpul petrecut cu temele, cu învățatul este mult redus. Datorită tehnologiei copiii au timp și pentru alte activități (atâta timp cât o folosesc cu cap).

     Când eram în școală noi, ăștia mai bătrâni, încă din luna august începea freamătul cumpărăturilor, pregătirea pentru școală. Caiete, cărți, culegeri, rechizite și toate cele necesare. Astăzi mă uit cu uimire cam în ce fel își pregătesc părinții plozii pentru școală. Câteva caiețele, pixuri, un stilou(doar dacă e copilul în clasele primare) și cam atât. Cam atât din cele pe care le aveam noi, pentru că shoppingul serios abia acum urmează. Să-i vezi pe sărmanii părinții cum aleargă după un laptop nou „ca să facă ăla micu proiecte”, softuri de toate cele, accesorii laptop pentru că, nu-i așa, un laptop neaccesorizat nu se cade! Un rucsac „șucar„, mouse la culoare cu laptopul, un sticker pentru că sigla de pe spate nu-i prea frumoasă, imprimantă nouă și câte și mai câte.

     Tehnologia a devenit un must have în viețile noastre. Se găsește în orice casă și oamenii pur și simplu nu-și mai pot concepe viețile fără ea. Pe vremuri alarma de dimineață venea de la un ceas mecanic, ori un radio sau mai știu eu ce, ceasuri cu cuc. Bine, și alea erau considerate tehnologie la vremea lor, dar totuși… nu comparăm. Azi ne trezește alarma de le telefonul mobil sau ceasul de la mână, ori televizorul. Acum aflăm starea vremii și informațiile din trafic de la asistentul vocal din casă, indiferent că se numește Alexa, Siri, Cortana sau altfel. Înainte scoteam nasul pe geam ca să aflăm dacă-i vreme de căciulă sau de geacă de primăvară.

 

*sursă video: 9gag

gaming

*sursă foto: unsplash.com

     Gaming? Nici nu exista cuvântul ăsta în vocabular! Când noi, copiii de acum douăzeci de ani voiam să ne jucăm, ieșeam afară, în fața blocului. Băteam mingea până oboseam (sau până o spărgeam), alergam pe străzi și furam corcodușe din copacii de prin spatele blocurilor. Dacă vremea era rea, gamingul nostru în casă era reprezentat de „Nu te supăra, frate”, „Avioanele” sau „Țomanap”. Jucam „Fazan” sau, când eram pur și simplu plictisiți, ne dădeam palme ori săream unii în spinările altora la „Bâza” sau „Lapte gros”. Și nimeni nu se supăra, nimeni nu știa să dea „Ignore”.

 

scaun gaming spacer     Astăzi însă, locurile de joacă s-au mutat în scaune gaming confortabile, în fața consolelor sau a calculatoarelor. Astăzi copiii își cheltuie alocațiile pe componente pc, pe jocuri, patch-uri, credite sau alte năzdrăvanii. Nu spun că e rău, dar parcă n-ar trebui să dea uitării vechile obiceiuri. Părinții ar trebui să-și amintească și să le stârnească celor mici curiozitatea pentru jocurile de odinioară. Ai mei participau activ la jocurile noastre. Stăteam în fiecare duminică în jurul mesei și jucam Remi. Astăzi, pare că se mulțumesc să aibă câteva ore de liniște cât timp cel mic e atent să omoare zombie, ori să conducă mașini cu viteză și să calce toți pietonii pe care-i întâlnesc.

     Cu banii pe care-i făceam la colindă mergeam în grup și ne cumpăram dulciuri și jucării și minge de ’35 sau Artex (dacă aveam mai mulți bani). Pe copiii din ziua de azi îi vezi în magazin la raionul cu accesorii smartphone, caută pop-socket sau huse colorate pentru noile telefoane pe care le-au primit de la „Moshu”.

     Acum, să nu înțeleagă nimeni că blamez tehnologia. Deloc, chiar! Sunt un entuziast al gadgeturilor și recunosc cu mâna pe inimă și cu degețelul roz că aș fi mort fără să mă înconjor de tehnologie. Îmi imaginez doar la locul de muncă ce haos ar fi și cât de greu mi-ar fi să îmi fac treaba dacă n-aș avea toate dispozitivele mele și toate instrumentele pe care le folosesc acum. Munca pe care o fac într-o singură zi s-ar întinde, probabil, pe o săptămână.

     E clar că tehnologia, digitalizarea, sunt de mult timp printre noi și ne-au acaparat, dar atâta timp cât le percepem ca pe niște ajutoare care ne fac viața mai simplă, e ok. E drept, nu trebuie să abuzăm, dar în același timp, trebuie să le exploatăm la maxim.

 

Articol pentru proba nr 6 din Superblog 2019, probă sponsorizată de

Spacer.ro

Publicat în Super Blog

40 de obiective, 79 de zile, o vacanță de ținut minte

     Tocmai am realizat că am împlinit 9 ani de când lucrez în companie. 9 ani în care nu am realizat mai nimic. Nu mi-am cumpărat casa de vis, nu m-am însurat, nu am făcut nicio investiție în viitorul meu. Am strâns niște bani, da. Aveam în plan să-i folosesc la nuntă. S-a dus naibii planul. Restul, erau pentru un avans la casa pe care urma s-o cumpărăm. Și asta e pe apa sâmbetei. Așa că am decis să fac cel mai imatur, cel mai stupid lucru pe care-l poate face un om în situația mea. La anul, când împlinesc 10 ani de muncă, îmi voi lua un concediu prelungit și plec în lume. Sau mai bine zis, în jurul lumii! Am 10 luni la dispoziție să pun la punct toate detaliile pentru un mega-circuit, în care să vizitez nici mai mult, nici mai puțin de 40 de țări, pe toate continentele.

     Și pentru că o astfel de experiență nu se are niciun farmec dacă o trăiești de unul singur, am căutat și-am căutat mai mult, nu partener de drum. Nu-i ușor să găsești pe cineva dispus să fugă de acasă undeva la 2-3 luni și, la drept vorbind, nici ieftin nu-i. Așa că, după multe gânduri am decis că cel mai potrivit partener de drum nu are cum să fie altul decât Ionică, prietenul meu imaginar. Ionică e disponibil oricând, locul lui în avion nu costă nimic, nu se supără pe mine, nu mă supără cu nimic, e prietenul perfect! Să nu mai spun că nu există riscul să mă lase cu ochii în soare după ce planificăm concediul sau, mai rău, să se ducă singur și pe mine să mă lase acasă.

     Acum că am stabilit cu cine merg, mai trebuie să stabilesc un itinerariu precis și un calendar de activități pentru fiecare țară în parte. Vorbim, totuși, de un număr impresionant de țări prin care plănuiesc să trec, iar timpul este, relativ limitat. Am tras, practic, toate sforile pe care le puteam trage și mi-am făcut rost de vreo 79de zile de concediu. Plătit, ne-plătit, puțin medical, câteva zile în avans de pe anul următor, am făcut și-am adunat până am ajuns la 79. Dacă mai găseam o singură zi prin joben, mă simțeam Phileas Fogg. Dar n-am. Am 79.

Iar pentru că timpul mi-e oarecum limitat, voi împărți țările pe două categorii. Cele în care voi sta o singură zi și cele în care voi zăbovi până la 3 zile. Cele de o zi vor fi țările pe care le-am mai vizitat până acum. Am mai făcut eu de-a lungul timpului „aroganțe” și am mai ciupit ba niște city break-uri, ba niște circuite culturale Christian Tour, ba o vacanță la bulgari, deci astea vor fi țările pe care le voi vizita pe repede-nainte.

Voi vizita, probabil, Sofia, în Bulgaria, voi mânca un gyros autentic în Grecia, voi vizita muzeele din Tunis (am citit într-o carte despre muzeul Bardo), voi vizita o piață de covoare din Teheran, in Iran (fără să cumpăr nimic), voi testa una din cele peste 1000 de rețete culinare tradiționale ale Uzbekistanului, voi ține un moment de reculegere pentru eroii căzuți în război când voi ajunge în Vietnam și voi pleca mai departe spre Australia unde vreau neapărat să văd un cangur în mediul lui natural.

Dincolo de ocean, pe coasta vestică a Americii Latine, voi încerca să vizitez deșertul Atacama din Chile, vreau neapărat să închiriez și să conduc pe străzile întortocheate din Cuba una din mașinile clasice, încremenite, parcă în timp și după ce voi vizita alte țări în care voi mai zăbovi, voi merge tot spre nord spre Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii unde vreau să mănânc un hot-dog autentic, în San Francisco. Știu, o să spuneți că sunt nebun că vreau să petrec o singuă zi în State, dar mai dragă mi-e următoarea țară de pe listă pe care o voi vizita înainte să traversez din nou oceanul spre Europa. Dar voi spune mai multe despre ea puțin mai târziu.

     Cum ziceam, acasă, în Europa… Și aici voi avea multe țări cărora le voi rezerva o singură zi pentru că multe le-am văzut deja „pe larg”. Așa că voi face o plimbare pe malul Tamisei în Anglia, în Olanda am treabă în Amsterdam,  vreau să vizitez mai multe magazine dedicate adulților (ultima dată când am fost, eram însoțit și nu se cădea), iar în prin Germania voi trece doar cât să-mi fac un selfie în fața Porții Brandenburg.  Voi merge pe stadionul Santiago Bernabeu, în Spania și îmi voi face un alt selfie, după care, în Italia, voi căuta cele mai gustoase Paste din Roma. După o masă copioasă și o înghețată autentică, vreau să văd Columna lui Traian și apoi mă pregătesc iar de drum. Voi vizita câteva clădiri istorice din Viena, în Austria și voi încerca bucătăria din Cehia. Am înțeles că ei pun sos la orice fel de mâncare și sunt extrem de curios să văd dacă e adevărat. Voi vizita lagărul de concentrare de la Auschwitz, în Polonia și voi vărsa o lacrimă pentru atrocitățile care s-au întâmplat acolo, după care voi încerca să vizitez locul celei mai mari nenorociri din lumea moderna, Cernobîlul Ucrainei. Înainte de a ajunge acasă voi zăbovi o zi la Chișinău, în Moldova, doar ca să beau un vin bun și să vizitez cramele locale.

     Astea au fost doar țările pe care le voi vizita în viteză. Pentru următoarele 20 de țări voi rezerva un timp mai lung, cam 3 zile pe țară pentru că vreau să le cunosc mai în detaliu și, dacă voi găsi ceva interesant, normal că mă voi întoarce. Cine știe ce circuite exotice Christian Tour mă vor duce pe coastele însorite ale Braziliei sau în frumoasa Thailanda. Dar să le luăm pe rând.

Înapoi la începtul mega-circuitului meu, în Turcia… voi vizita bazarele lor, voi mânca rahat turcesc și voi face plajă pe nisipurile Antaliei. Voi vizita piramidele din Egipt și voi încerca o frumoasă călătorie pe Nil. Poate voi vedea și crocodilii. Voi zăbovi la situl arheologic de la Axum, in Etiopia și voi gusta celebra injera, pâinea lor nedospită. Voi merge în safari în Africa de Sud și voi admira frumosul elefant. În India vreau să vizitez templele budiste, și vreau să mă umplu de spiritualitatea oamenilor locului.  Vreau să văd dacă e adevărat că în Mongolia cea mai bună friptură de vită este din carnea de oaie și trebuie neapărat să experimentez viața de noapte din Bangkok, în Thailanda. Acolo mi-am rezervat 3 zile doar în cazul în care mă pierd prin oraș, ca în filmul Hangover. În Japonia voi privi și traversa intersecțiile mega-aglomerate ale Capitalei, Tokio și voi căuta un samurai adevărat.

Din Japonia, următoarea țară în care voi rămâne o perioadă mai lungă este Noua Zeelandă. Nu știu ce mă va aștepta acolo, este singura țară despre care nu am citit niciodată nimic, dar probabil asta va fi acel ceva special. Nu știu la ce să mă aștept.

     Peste ocean, Peru și Costa Rica vor fi primele două țări în care voi vizita mai multe locuri. Machu Picchu, Valea sacră a incașilor, Parcul Național Manuel Antonio, vulcanul Arenal, pădurile noroase și Monteverde. Brazilia va fi o vizită specială. Voi dedica toate zilele plajei Copacabana din Rio, voi testa toate cocktailurile posibile și imposibile și cu siguranță o să-mi pun în calendar un comeback. Din Mexic îmi voi cumpăra sombrero adevărat, voi mânca cele mai picante gustări care există și voi vizita granița cu Statele Unite.

Mai sus de U.S.A, voi petrece trei zile în răcoroasa Canada unde vreau să încerc siropul lor de arțar și unde sper, chiar speeer să urmăresc un meci de hochei. Sau două.

Iarăși despre acasă, despre Europa: multe, foarte multe dulciuri în Belgia, un croissant  și o cafea pe promenadă în Paris, turnul Eiffel și un vin bun (altul în fiecare zi) vor fi activitățile mele din Franța, în Portugalia vreau să mă plimb pur și simplu prin zonele rurale și să gust un vin de Porto „de la mama lui). În Croația voi zăbovi mai mult doar pentru odihnă, înainte de un tur de forță prin țările Nordice.

Va fi o perioadă plină de adrenalină, de bagaje, de alergătură între avioane și momente de tensiune maximă, dar pun pariu că mă voi întoarce din această călătorie în jurul lumii alt om. Voi fi mai bun, voi fi mai relaxat, mai calculat.

 

Articol pentru Superblog 2019

 

Publicat în Super Blog

Într-o relație cu cafeaua, în fiecare dimineață

     Ce poate fi mai frumos decât să stai dimineața la bucătărie și să-ți bei cafeaua cu persoana iubită? Vă spun eu: Să stai dimineața pe balcon sau sdrpe terasă și să-ți bei cafeaua SINGUR! Nimic nu se compară cu o cafea tare, aromată de care te bucuri doar tu. Momentul ăla când simți încet-încet cum toate simțurile se trezesc la viață îm timp ce tu nu te gândești la altceva decât la cât de bună va fi următoarea gură de cafea.

Sunt o persoană destul de matinală aș putea spune. Adică, nu mulți pot spune că se trezesc de la ora 5 dimineață ca să se pregătească de muncă. Dar oricât de matinal aș fi, nu pot să nu recunosc faptul că nimeni, niciodată, nu are ce discuta cu mine până când nu-mi termin cafeaua de băut. Și cinci minute după, ca să își facă licoarea efectul.

7110a0d0-19a8-4495-b3ed-ac20ce188bf8._CR0027651133_PT0_SX1464__-1024x420

     Pentru că sunt o persoană destul de tehnică (și pentru că nu mi-a mai plăcut mizeria pe care o lăsam în fiecare dimineață în aragaz când fierbeam cafeaua), m-am dotat cu un espressor automat Philips. El este, practic, ajutorul meu în fiecare dimineață. Până la el am încercat diverse soluții: cafetieră, espressor manual, mașină de cafea pentru aragaz, într-o perioadă am încercat, chiar, să trec pe clasicul „ness”.  Nimic nu mă mulțumea. Așa că, după ceva documentare (cel puțin o lună de bătut magazinele și site-urile, zic), mi-am găsit espressorul potrivit pe magazinul online magNET.ro. Bine, îl mai găsisem și pe alte site-uri, dar nu la prețul care-mi convenea mie.  Aveam destule opțiuni și nu era ca și cum n-aș mai fi lucrat niciodată cu un espressor.

magNET-Logo-500x500-300x300

     Acasă la maică-mea tot un Philips am, dar fiind un model mai vechi îi lipsesc multe din funcțiile care m-au atras la ăsta. Adică, la espressorul de acasă trebuia să-i fac decalcifierea „după ureche”, trebuia să ghicesc cam când era momentul. Cu băiatul ăsta nou pe care mi l-am luat, n-am griji. Dacă folosesc filtrul de apă Aqua Clean din pachet, nu am treabă cu detartrarea pentru aproape 5000 de cafele. Și dacă se întâmplă să uit să-l schimb ori să n-am bani, alarma automată îmi aduce aminte că e timpul pentru operațiunea de decalcifiere. Cine mă cunoaște știe că-s un zăpăcit și oricât de mult aș avea grijă de lucrurile mele, tot timpul uit chestiile astea importante, așa că îmi vine perfect!

Grupul de infuzare, sau unitatea de preparare este aceeași pe care o știu de la vechiul meu espressor de acasă, lucru care mă bucură enorm, pentru că știu, deja, cum și ce fel de întreținere să-i ofer pentru o durată de viață cât mai lungă. Iar râșnița din ceramică asigură o râșnire perfectă a boabelor pentru a obține cea mai bună cafea.

     Dar dintre toate cred că cel mai tare mă încântă afișajul tactil cu comenzi extraordinar de intuitive. Practic, licoarea vieții este la doar o apăsare de buton. Nimic mai mult! Iar pentru momentele în care mă simt complet „pretențios”, mă bucur din plin de un cappuccino perfect datorită sistemului de lapte LatteGo.

philips-2200-intuicyjna-bsługa-1920x600-1024x320

lattego-milk-system-banner-l-1024x316

     Înarmat, deci, cu espressorul meu Philips și mult chef pentru o zi nouă, simt că nimic rău nu se poate întâmpla atâta timp cât îmi încep ziua cu aroma unei cafele proaspăt măcinate. Așa cum spunea o prietenă foarte bună, îmi place cafeaua „neagră și lungă”. Cu cât e mai mare cana și cu cât e mai amară cafeaua, cu atât mai bună o să-mi fie ziua. Dimineața mea perfectă începe pe balcon, vara, sau lângă caloriferul din bucătărie când e vreme rece. Cana mea preferată plină cu cafea și ebook-ul. Nu agende, nu e-mail, nu rețele de socializare sau alte lucruri care m-ar putea scoate din visare. O cafea aburindă care-mi umple nările și sufletul cu aromă, o carte interesantă și, normal, playlist-ul meu preferat din Spotify, în surdină în căști. Nimeni în jurul meu, pentru că nu vreau să împart momentele astea magice cu nimeni altcineva. Sunt ale mele și vreau să le păstrez exact așa cum sunt, în puritatea și simplitatea lor.

     Cafeaua de dimineață este monumentul meu și, așa cum în fața unui monument stai liniștit, respectuos și admirativ, la fel și eu adopt un comportament liniștit, contemplativ, respectuos și admirativ pentru fiecare gură de cafea sorbită. Licoarea neagră a zeilor trebuie savurată picătură cu picătură și trebuie să-i permitem să pătrundă pe îndelete în suflet și în sânge. De asta, în timpul acestui ritual toată atenția mea este îndreptată spre singurul lucru cu adevărat important în acel moment: cafeaua! Să vorbești înainte ca „siropul” amărui să-ți inunde corpul și simțurile e, pur și simplu, o blasfemie! Momentul cafelei trebuie să fie unul intim, nu trebuie să permiți ca nimeni și nimic să te distragă.

 

aroma-extract-system-banner-l-1024x316

 

     Nimic nu se compară cu acea clipă în care auzi râșnindu-se cantitatea exactă de boabe proaspete. Știi că magia urmează să înceapă. Aroma începe să-ți pătrundă în nări și îți dă primul semnal că urmează să te bucuri de cea mai bună cafea. Apoi urmărești cu poftă licoarea care curge încet în ceașcă și știi că vei avea parte de momente unice, că urmează să te conectezi cu zeii și că ți se oferă onoarea de a sorbi licoarea lor preferată. Atunci este momentul în care ți se permite un simplu zâmbet pentru că orice cafea trebuie îmtâmpinată doar cu un zâmbet. Iei ceașca din espressor și fii cu mare băgare de seamă: nu te arunca pe ea imediat, ca și cum ar fi o băutură ordinară! Simte-o, măsoar-o din priviri, permite-i să-ți pătrundă în suflet și în minte, admiră-i culoarea și bucură-te de căldura ei. Abia după toate astea poți trece la următorul pas: prima gură de cafea. Nu trebuie să fie o sorbitură rapidă, lacomă, ca atunci când bei prima bere de sete când ieși de la muncă. Nu! Prima gură de cafea trebuie trăită! Experimentată! Permite papilelor gustative să extragă întreaga aromă din ea, lasă aroma să-ți pătrundă în nări în timp ce gura ta se bucură de gustul cel mai desăvârșit. Reține acea primă gură de cafea și degust-o la infinit, așa cum ai degusta un vin de calitate. Abia acum ești conectat în întregime cu ea și poți să o servești și să o apreciezi la întreaga ei valoare.

     Acesta este momentul când îmi deschid e-book-ul, dau play muzicii din căști și mă cufund în visare. Pentru următoarea jumătate de oră mă dăruiesc ei în totalitate, sunt al ei, e a mea și nimic nu contează în lumea asta; niciodată, nimic, nu mă poate despărți de ea. Este momentul nostru intim și trebuie trăit cu religiozitate.  Poate voi avea o zi plină, poate voi suferi dezamăgiri, poate voi primi vești bune sau poate ziua ce vine îmi rezervă surprize… Nimic din toate astea nu contează și nu mă afectează atâta timp cât sunt cu ea,  cafeaua mea. Sunt într-o relație cu ea în fiecare dimineață și fiecare zi începe la superlativ atâta timp cât o am în viața mea.

IMG_20171122_152701.jpg

 

Articol scris pentru proba nr 4 din SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

magNET.ro și Philips România

 

 

Publicat în Super Blog

Zbori des cu avionul? Ce te face să alegi low cost? Ce te face să nu?

     Zilele trecute, pe când dădeam scroll leneș prin noutățile de pe Facebook, pe unul din grupurile din care fac parte mi-au picat ochii pe o discuție destul de aprinsă despre bagajele pe care le luăm cu noi atunci când călătorim cu avionul, cu companiile low cost. Pe scurt, cineva se plângea că pe un aeroport din România, angajații unei astfel de companii i-au creat greutăți la îmbarcare din cauza bagajului care era, în mod normal, de mână, dar pentru câțiva milimetri în plus, a fost nevoit să plătească acea taxă de ultim moment pentru bagajul de cală. La polul opus, angajații aceleiași companii, dar de această dată, de pe un aeroport european, pentru aceeași problemă au găsit altfel de soluții pentru călători și s-au asigurat că evită costurile suplimentare.

Povestea e mult mai stufoasă și nu stau s-o dezbat pentru că n-am fost acolo să văd cu ochii mei ce s-a întamplat, iar atâta timp cât n-am auzit și cealaltă versiune a poveștii nu-mi pot face o idee corectă.

     Însă discuția aia m-a făcut să mă gândesc  dacă merită cu adevărat să apelăm la serviciile oferite de companiile low cost atunci când vrem să călătorim. N-am foarte multă experiență cu avionul, singura dată când am călătorit, a fost un drum „special”, un mini-tur al României organizat de un post de radio de la noi în care ne-am adunat vreo 100 de fani, câțiva jurnaliști și Puya, care a susținut un „concert” în avion ajutat de un casetofon. Cam la asta se reduce expertiza mea atunci când vorbesc despre zbor. Și la două-trei rezervări făcute pentru maică-mea, care, la aproape 60 de ani a călătorit pe calea aerului mai mult decât am făcut-o eu. :))

     Pentru un om normal, sarac, așa cum mă consider eu, un zbor cu o companie low cost are putea să pară ideal. Adică, să fim sinceri. Când vezi peste tot, pe Facebook, în e-mail, aero-hard-4-roti-plane-1-768x768în mesagerie și prin toate locurile în care nu te-aștepti reclamele alea cu zboruri la 5 Euro spre destinații destul de atractive, zici că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior. Și te ții bine de el până când ajungi pe site-ul companiei aeriene sau al agenției care a băgat oferta și vezi că nu-i chiar așa. Da, dacă plănuiești să faci un city break de unul singur sau în 2 și toate lucrurile de care ai nevoie îți încap într-un rucsac sau într-o geantă 55x40x20, s-ar putea să ai baftă de-un bilet ieftin. Dar dacă plănuiești o vacanță prelungită, atunci pregătește-te să scoți din buzunar o sumă muult mai mare decât ăia 5 euro pe care i-ai văzut în reclamă pentru că, ai ghicit, bagajul la cală costă uneori cât 10 drumuri ” la ofertă”.

     Da, e adevărat că uneori prinzi low cost la prețuri mult sub ce ai plăti la autocare sau la tren. Și asta combinată cu durata extrem de scurtă a timpului de zbor, pare a fi rețeta perfectă pentru o deplasare. Dar când călătorești cu o astfel de companie, sper că o să iei în calcul potențialele întârzieri pe care companiile low cost „obișnuiesc” să le aibă. Dacă trebuie să ajungi din punctul A în punctul B, nu e mare baiul, dar dacă trebuie să ajungi din A în C cu escală în B atunci gândește-te de două ori, pentru că dacă apare întârzierea de care-ți spuneam mai devreme și nu ajungi în B la ora stabilită, s-ar putea să-ți dai peste cap tot planul.

     Cea mai discutată problemă atunci când vine vorba de companiile aeriene low cost,bagaj copii cel puțin în România, este aceea a bagajului. La modul cel mai serios vă spun, acum o lună, un prieten de-al meu căuta de zor pe internet trolere copii doar ca să fie sigur că nu are surprize cu bagajul la avion. Aparent, românii au nevoie de bagaj mult când călătoresc și atunci când o companie stabilește niște regului care nu sunt în astentimentul clienților, cearta-i gata. Vă ziceam mai sus de discuția de pe grupul ăla din care fac parte. Treaba a fost cam așa. La plecarea de pe Aeroportul din Iași, pentru un bagaj care depășea cu câțiva milimetri  dimensiunile unui bagaj de mână, omul a fost obligat să plătească o sumă imensă de bani pentru mutarea la cală. La întoarcerea acasă, cu aceeași companie, dar de data asta pe Aeroportul din Munchen, angajații aceleiași companii i-au permis să-și pună același bagaj la cală, dar fără să plătească o taxă suplimentară. De aici a pornit nemulțumirea omului. Cum se poate ca, la aceeași companie aeriană, regulile să fie diferite de la o țară la alta, de la un aeroport la altul.

Mă gândesc că una din cauzele pentru care se întâmplă asemenea situații este și slaba pregătire a personalului. Și, pe lângă asta, probabil și un număr redus de oameni care să se ocupe de confortul călătorilor. În general, când oferi servicii ieftine, te gândești că oamenii nu ar avea prea multe motive să ridice pretenții. În România, din păcate, cam așa este.  Când îți dă omul cartofi la 1 leu kilu’, ridici din sprânceană dacă din kilu’ ăla jumătate-s stricați. Dar piețarul care ți-a dat „pomana” mereu o să-ți spună: „La banii ăștia ce vrei? Ăia buni sunt 4 lei„. Nu e o gândire corectă, dar aparent așa funcționează.

     Un alt aspect destul de frustrant este schimbarea bruscă a politicii companiilor. Când i-am făcut prima rezervare maică-mii la avion, prinsesem, cumva, în prețul biletului și costul unui bagaj de cală de maxim 32 de kilograme. La întors, după câteva luni, surpriză! La prețul biletului se adăuga cel al bagajului de cală. Fapt ce mi-a ridicat factura cu câțiva bani buni.

     În general, prețurile biletelor la companiile aeriene low cost sunt imbatabile. Asta e clar! Nimeni nu poate să contrazică afirmația asta. Dar când vine vorba de alte costuri neprevăzute, s-ar putea să observi ca un drum cu low cost te ajunge mai mult decât unul normal. Să dau un exemplu: Ultima rezervare pe care am făcut-o pentru maică-mea, a fost cu peripeții. Din neatenție în loc să-i rezerv și să plătesc un drum Munchen-Iași, am făcut exact invers. Mi-am dat seama de eroare la nici 30 de secunde după ce am dat drumul plății, dar ce să vezi… era deja prea târziu. Am încercat inițial să rezolv telefonic. Ați văzut ce tarife astronomice au call-center-urile unei companii aeriene? Mă simțeam de parcă sunam pe Lună. Când într-un final am reușit să discut cu ei, surpriză! Costul schimbării biletului era aproape dublu față de ce plătisem cu câteva minute mai devreme. Deci: bilet ieftin, taxe de schimbare bilet colosale. Vă spun sincer, mai ieftin am ieșit cumpărând un alt bilet, de data asta corect. Ulterior mi-am recuperat o parte din bani, dar nu pe toți pentru că… ce să vezi… nu se putea.

trolere-55-ro-89-lei-2

     Într-un final, ideea de cursă cu avionul low cost este una foarte bună. Dă oamenilor șansa să se deplaseze pe distanțe mari la prețuri decente. Însă eu cred că astfel de curse se adresează oamenilor din anumite categorii: cei care nu călătoresc cu bagaj, cei care nu sunt condiționați de alte legături în timpul călătoriei și cei care nu au nevoie decât să fie duși din punctul A în punctul B fără prea multe pretenții. Pentru ei, un mic sfat: când vă programați o călătorie, asigurați-vă că știți cu exactitate ce tip de bagaj aveți inclus în costuri și cumpărați-vă geanta sau trolerul potrivit biletului achiziționat. Puteți s- o faceți intrând pe Travelkit.ro. Oamenilor care nu fac parte din categoriile astea, cu căldură le recomand să se orietenze spre companiile aeriene mari.

 

Acest articol este pentru proba nr 3 din SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Travelkit.ro

 

travelkit-logo-500px-300x300

 

 

Publicat în Super Blog

Peripeții pe circuit cu Honda Civic Type R

    logo-honda-romania_1567434073 Neața, Matt! Știi ce facem azi, nu? Ieșim la o plimbare aici, pe circuit la Nürburgring. Am primit o sarcină extrem de importantă. Trebuie să scoatem ce-i mai bun dintr-o mașină, să obținem un record de viteză. Azi o scoatem la prima plimbare pe circuit. Nu, nu e voie cu mâncare în mașină! Da, și sandwich-ul cu chiftele tot mâncare e, deci nu ai voie nici cu așa ceva. Nu-mi pasă că-i cel mai bun sandwich pe care l-aș putea mânca vreodată. Împachetează-l înapoi, pune-l în rucsac și du-l în portbagaj.

  *surse: pinterest & hondatrading.ro Citește în continuare „Peripeții pe circuit cu Honda Civic Type R”

Publicat în Altele, Super Blog

Trenduri NAH și trenduri DAH!

     Nu sunt un om al modei. Cine mă cunoaște știe foarte bine că sunt genul de persoană care ar veni la o nuntă îmbrăcat într-un tricou cu imprimeu haios și purtând niște jeanși cât mai lejeri. Ăsta este stilul meu vestimentar. Total stupid. Nu contează evenimentul la care particip, tricoul și blugii sunt prietenii mei. Rar de tot (și când spun rar, mă refer la o dată la trei vieți) mă vezi purtând o cămașă și doar în situații speciale, gen… când vreau să impresionez o fată sau ceva. Ani la rând tipa cu care am fost a încercat să-mi schimbe stilul vestimentar și a eșuat. Odată, m-a convins să-mi cumpăr un cardigan care, imediat dupa ce mi-a fost livrat a ajuns într-un dulap, ascuns de ochii lumii, pentru că mi-am dat seama că purtat de mine arăta ca o boarfă aruncată pe-un balon umflat prea tare. Nu se pupă, frate! Bani aruncați aiurea. Citește în continuare „Trenduri NAH și trenduri DAH!”

Publicat în Super Blog

Din nou la război, în Superblog!

     Pe 1 septembrie s-a dat „liber” pentru înscrieri la competiția Superblog 2019. Pentru cei care n-au auzit încă, Superblog este competiția cea mai longevivă de blogging creativ care se întâmplă în fiecare an încă din 2008 (o dată pe an  până în 2012, apoi din 2013 s-a introdus și ediția de primăvară) și în care bloggeri din toată țara se luptă pentru o tonă de premii super interesante constând în bani cash, produse sau vouchere de reduceri. Competiția are ca scop principal crearea unei punți între blogger și firme, potențiali clienți pentru eventuale colaborări. În acest sens, diverse firme sunt invitate să participe la competiție în calitate de sponsori iar, în schimbul a sute de articole pe blogurile participanților, aceștia oferă premii primului/primilor clasați la probele pe care le propun. Citește în continuare „Din nou la război, în Superblog!”

Publicat în Altele, Hoinar prin România, Super Blog, Vacanțe de vis

Un moldovean rătăcit în Oltenia – întâlnire cu blogoltenii, o degustare de pomină și-o bere în Regie

     Pentur că aveam deja concediul pregătit, dar planurile de vacanță mi s-au dat peste cap, m-am decis să folosesc, totuși, zilele libere și să îmi găsesc o activitate. N-a fost deloc greu să decid ce să fac după ce am văzut un articol al prietenului Botea, blogoltean cu acte în regulă, în care povestea cum s-au distrat ei la ultima întâlnire și la ultima degustare de vinuri. Am plecat, deci, spre surprinderea unora și spre dezamăgirea altora (mă refer la Emil, cel care se teme să nu-i fie patria invadată de moldoveni) într-o escapadă la Craiova. Citește în continuare „Un moldovean rătăcit în Oltenia – întâlnire cu blogoltenii, o degustare de pomină și-o bere în Regie”

Publicat în Super Blog

Capitolul XVIII – Gala Spring SuperBlog 2019 a deschis sezonul estival la Hotel Miorița din Neptun

     În perioada 1 martie- 18 aprilie s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a competiției de blogging creativ (sau advertorial?) SuperBlog. N-o să vă povestesc prea multe despre competiția în sine pentru că a trecut atât de repede pe lângă mine încât nici nu mi-am dat seama când era 1 martie și când am primit notificarea pentru deadline-ul ultimei probe. Pe scurt, însă, la ediția asta de Spring SuperBlog s-au aliniat la start 130 de bloggeri. 119 au participat la cel puțin una din cele 18 probe iar 50, cei mai curajoși, s-au bucurat la final de statutul de FINALIST (adică au participat la toate cele 18 probe ale competiției).

     Din punct de vedere financiar, ediția aceasta de primăvară a fost extrem de bănoasă. Premiile au fost dintre cele mai mari, unii sponsori oferind câștigătorilor până la 1500 de lei cash. Cu toate astea, eu n-am pus mâna pe niciun premiu și asta a fost puțin cam nașpa pentru mine, deoarece eu nu ascund deloc faptul că particip din toamna lui 2015 la competiție în mare parte pentru premii.

57935989_10218754612397154_7403933219214589952_n

     Că tot am ajuns să vă spun despre mine, eu m-am descurcat binișor și de data asta. Ca de fiecare dată ținta mea a fost să iau numai note de peste 90, ca de fiecare dată n-am reușit să ating aceaastă performanță. Locul ocupat la finalul competiției a fost 12, dar cum spuneau prietenii mei la Gală și înainte de ea, am luat locul 1 la băieți. Am zis și în discursul de acolo, o zic și acum, nu m-a încântat deloc acest loc 1 la băieți. Am vrut s-o spun atunci, în fața tuturor, dar mi-a ieșit altceva din gură. Acum profit și vă spun de ce nu mă încântă locul 1 la băieți. În această competiție nu există băieți și fete. Există doar bloggeri, cum ar zi ce Emil. Așa că, singurul loc 1 care m-ar fi încântat ar fi fost locul 1 la bloggeri.

3-5 mai, zile de Gală la Hotel Miorița în Neptun

 

     Ca de fiecare dată, la finalul competiției, organizatorii încearcă să-i împace pe cei supărați pe probe, pe sponsori, pe jurizări, tastaturi, căderi de internet exact în preajma deadline-ului sau pe orice karme nefavorabile punând la cale o întâlnire frumoasă în care spiritele să se calmeze și lumea să se simtă bine. Gala Super Blog, sau Spring Super Blog în cazul ediției de primăvară.

     De data asta întâlnirea a avut loc la malul mării, în Neptun, iar gazda noastră a fost Hotelul Miorița din Neptun, gazdă care a și participat la Spring-ul acesta cu o probă.hotel Miorita Neptun

Deși oamenii sunt în plin proces de modernizare a hotelului, au făcut eforturi susținute ca să ne poată asigura un weekend cât mai frumos și o petrecere perfectă. Hotelul are 360 de camere dispuse pe 3 corpuri. E imens! Cu toate astea, oamenii s-au mobilizat și au pus la punct unul din corpuri special pentru noi. Da, hotelul și-a deschis porțile în week-endul 3-5 mai numai pentru superbloggeri. Și dacă nu vă dați seama, pentru un hotelier este un efort supraomenesc să deschidă și să țină funcțional un spațiu atât de mare chiar și pentru 3 zile.

Oamenii ne-au primit cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Fără exagerări, în jurul meu n-am văzut decât oameni zâmbitori, bucuroși să ne vadă și dornici să ne fie de folos în orice moment.

     Deși noi am „deschis” sezonul estival pentru Hotelul Miorița, oamenii s-au asigurat că toate cele necesare ne vor fi la îndemână. Ba chiar ne-au asigurat toate mesele pe toată durata șederii (sincer, dacă n-ar fi făcut-o, ne-ar fi fost cam greu să găsim unde să mâncăm, având în vedere că era începtul lunii mai). Ne-am făcut noi un moft și-am luat un prânz la un restaurant tătărăsc în apropiere și pe bune că bine am făcut! Am mâncat acolo pentru prima dată în viața mea cus cus și, tot o premieră a fost cafeaua la nisip. Din păcate, foamea și-a spus cuvântul și până să-mi dau seama că n-am „împozat” bunătatea din farfurie, am devorat mâncarea, practic, am inhalat-o. S-au bătut turcii la gura mea, ce mai! Vă las, totuși cu o poză (noroc de Daniel) făcută după ce ne-am umplut burțile. Luați aminte, e doar o mică parte din gașca nebună care s-a adunat la Neptun pentru Gală.

59728004_10156750661069442_7630739769122619392_o

     Seara de vineri s-a încheiat cu o sesiune de socializare offline, după cum i-a spus Claudia (Claudia e mama răniților, tartorul superbloggerilor, bau-bau și mediatorul nostru, adică organizatoarea competiției SuperBlog -alături de Albert, normal – fără de care pot să jur că totul ar lua-o razna pe-acolo și fără de care sunt convins că Super Blog n-ar fi ajuns la majorat). Așadar, socializare offline, adică lumea s-a adunat în restaurantul hotelului și s-au depănat povești și amintiri (și pe la unele colțuri înjurături sau critici la adresa unora dintre sponsori).  N-am rezistat prea mult din cauză de oboseală după drum lung, dar cât a durat, a fost frumos și m-am simțit bine.

Nicio Gală fără să-nvățăm ceva nou!

 

     Ziua de sâmbătă a fost plină. Pe bune că plină! După un mic dejun copios la restaurant, ne-am grupat care cum am putut și-am luat calea Mangaliei unde Directia de cultură și sport Mangalia ne-a oferit un tur ghidat prin Muzeul de Arheologie, dar și prin oraș urmărind istoria vechii cetăți de mii de ani. Nu mă dau în vânt după istorie sau arheologie, dar turul acesta ne-a dat ocazia să vedem lucruri pe care niciun turist nu le vede când vine în concediu la mare. Cum am fi aflat altfel că există în Mangalia un hotel de 5 stele la subsolul căruia se poate vizita un sit arheologic sau că în curtea moscheei Esmahan Sultan se află unul din cele mai vechi cimitire din Mangalia? Cu siguranță dacă veneam aici în concediu n-as și ascultat chemarea muezinului (bine, impropriu zis ascultat din moment ce ne-am îndepărtat de moschee înainte de a începe chemarea și am ascultat-o de la cațiva zeci de metri distanță, cu un ochi la niște motănei murdărei. Dar am auzit-o, mi-a plăcut și mă bucur că mi s-a oferit această oportunitate.

 

 

     După mica, dar obositoarea vizită prin Mangalia ne-am întors la hotel în Neptun ca să ne pregătim pentru evenimentul care ne-a adunat, de fapt pe toți în acest loc într-un weekend călduț de mai: Gala! Înainte de asta, însă, am dat o tură pe plajă pentru că nu se poate să ajungi pe malul mării fără s-o vezi și s-o simți pe pielea ta. Bine, am simțit-o doar pe degetul mare de la picior pentru că era rece în draci, dar cel puțin ne-am plimbat puțin în picioarele goale pe plajă și-am simțit briza în nări.

 

 

Gala Spring Super Blog 2019 și petrecerea de după…

 

     A venit și momentul mult așteptat. O grămadă de superbloggeri în același loc, scoși în față ca la tablă în liceu. Adică Gala, momentul ăla când adunăm laurii muncii noastre din timpul competiției. Bine, laurii i-au adunat doar unii. Majoritatea ne-am adunat forțele să nu ne uităm urât la cei care plecau de la microfon cu mâinile pline de premii. Eu am plecat cu diploma și cu o pungă de produse cadou de la Farmec, produse care-au ajuns în punga duduii, pentru că aparent, îi sunt mai folositoare ei decât mie.

Discursul meu, ca și celelalte de la Galele precedente a fost sub-mediocru și m-am bucurat că am scăpat repede de privirile celorlalți, chiar dacă am făcut-o cu una din cele mai slabe glume din portofoliul meu.

     Ca o observație personală, Gala din această primăvară a fost sub semnul „criticii”. O bună parte din superbloggerii care au ieșit în față și-au spus câteva cuvinte despre experiența lor de-a lungul competiției sau despre orice au vrut ei să vorbească, au simțit nevoia să critice greșelile pe care le-au comis unii sponsori la jurizarea probelor propuse și să tragă un semnal de alarmă care sper din inimă să fie auzit. Cel mai important aspect care a tot fost discutat este problema transparenței. N-o să intru prea mult în detalii, dar tot o să spun că încă mai aștept ziua aia în care toți sponsorii participanți la SuperBlog vor cere să scriem despre mere și vor juriza exact merele noastre. Un mare thumbs up pentru un sponsor nou care s-a dovedit a fi absolut genial și care a ridicat ștacheta la nivelul zece milioane. E vorba de băieții de la Dodo Pizza pentru care am căpătat o simpatie enormă. Promit să-i vizitez când ajung pe la București și promit să halesc o pizza bună de la ei. Hats up pentru Vadim, membru al juriului pentru probele Dodo Pizza și-mi pare rău că nu l-am cunoscut la această Gală. (Pentru că n-a venit, nu pentru că l-am evitat :)) )

 

Petrecerea a început cu cina, în timpul căreia gazdele ne-au bucurat privirile cu un număr impresionant de dansuri populare și țigănești, dar și cu o prezentare de modă din care n-am reușit să văd nimic din cauză de ieșit șa țigară. Am reușit, totuși, să captez puuuțin din prezentarea de modă:

mde

 

     După toată distracția cu dansurile și prezentarea de modă și după ce am reușit în sfârșit să mâncăm, a început petrecerea. Timid la început, dar DJ-ul care s-a ocupat în seara aceea de petrecerea noastră a știut cum să ridice oamenii la dans și să le stârnească pofta de zbânțuială. Ca la fiecare Gală eu m-am ținut departe de ringul de dans și am preferat să povestesc câte una sau alta liniștit la masă cu prietenii. Cu prietenii și cu Emil pentru că nu prea voia să ne dea pace! Glumesc, chiar și el a fost o prezență plăcută la Gala asta, dar să nu-i spuneți, că și-o ia în cap. A urmat tortul după care ușor-ușor ne-am retras la odihnă în cameră pentru că a doua zi urma să refacem drumul spre casă.

Pentru duminică dimineață ni s-a pregătit o altă surpriză amuzantă, la care din pacat noi n-am reușit să participăm. Cei care au avut timp, însă, s-au distrat la Parc Aventura Paradis Land din Neptun și din ce-am înțeles, chiar a fost mișto. Noi, însă, ne distram cu trenul ciu-ciu spre București.

 

     Cam asta a fost Gala  și petrecerea de majorat a SuperBlog-ului. Sunt convins că am sărit peste multe care ar fi meritat menționate, dar dacă aș sta să vă povestesc tot ce s-a întâmplat în acele 3 zile super faine m-ar prinde 1 septembrie și aș putea folosi articolul ăsta pe post de articol de înscriere la SuperBlog-ul de toamnă. Și nu cred că vreți asta…