Publicat în Super Blog

Super Blog, pe vine!

Nici nu s-a terminat luna august bine și eu am început să simt sudoarea de Super Blog! Știți voi, concursul ăla între bloggeri în care scriem chestii mișto (sau mai puțin mișto) despre diferite firme, produse, servicii etc. Pe la un întâi septembrie adicătelea azi,  se va da startul înscrierilor, iar dacă se menține tradiția, pe întâi octombrie pornim „războiul”. Eu vreau să fiu și de data asta primul (măcar la înscriere, că la premii, „caneț firma”) și vă anunț cu entuziasm că timp de 2 luni voi toci nervi și taste în cea mai șmecheră competiție de blog! Super Blog 2017! Claudia & CO, și ediția asta o să vă dau dureri de cap! 😀

 

Hai vă pup și…. Acest articol a fost scris SPECIAL pentru a anunța participarea mea la cele douăzeciși–ceva de probe din toamna asta!

 

 

Anunțuri
Publicat în Altele, Super Blog

Laudă-mă… partenere că ți-oi da…

     Super Blog de primăvară s-a “aproape încheiat”. Deși am anunțat cu veselie participarea mea la competiție, planurile s-au schimbat (de fapt, de la început planul a fost să nu particip) și eu nu am scris nici măcar 5 cuvinte pentru sponsorii anunțați la această ediție. Până aici! La ultima probă am citit un enunț atât de alambicat și atât de dus cu pluta încât aproape m-a convins să particip și eu. De ce să particip? Simplu! Pentru că “de ce nu?”. Mi-am dat seama că un superblogger adevărat este ăla care n-are toți boii acasă. Și eu, sigur nu-i am. V-am spus că am fost scăpat în cap de mic? Nu v-am spus. M-a(m) aruncat din brațele sorămii mai mari de vreo 5 ori când eram mic. O dată m-a scăpat din leagăn (sau am sărit) de mi-am spart și capul de-a trebuit să-l bandajez cu o eșarfă.

     Olimpia (juriul și mămuca provocării din proba opșpe),  o femeie care se încadrează perfect în definiția superbloggerului (n-o periez, da’ nu-i frumos să vorbești urât despre ăla de-ți dă tainul), m-a convins prin proba ei să scriu și eu un articol. Mai bine mai târziu decât deloc, nu? Tot nu prea am avut eu voie sărbătorile astea de pască și drob din cauză de prea gras, măcar am timp și nerv pentru un articol, zic.

     Da, ce vrea de la noi (în)jurata? Păi vrea să facem din nou un articol-reclamă, doar că, de data asta noi să fim “halca de carne din galantar” iar partenerii Super Blog să fie pentru noi un fel de…”Gică Mondialul-ăla de pe plaja din Eforie cu porumbu’ și coceanu”. Ați înteles? Nu? Foarte bine! Asta era și ideea! Ce smântână să înțelegeți voi dacă eu n-am înțeles nimic? Recunosc, a fost prima dată când am citit textul probei cu DEX-ul într-un tab nou, pe calculator. Cu foaia lângă mine și cu cerințele Olimpiei în față, mă simțeam ca la BAC, la proba de la matematică de unde-am plecat cu creierii prăjiți și cu un nasture în stomac.

      Alege-ți un blogger partener sau un partener media și folosește-l ca să te promovezi pe tine însuți. Adicătelea să mi-i fac angajați fără simbrie și să-i pun să mă laude. Batâr așa să câștig și eu ceva de pe seama lor, nu? Treaba-i bună, da’  mai durează. Pe cine-aș putea alege să mă vorbească de bine? Botea-i om serios și dacă l-aș lua pe el m-ar bate la cap cu mâncarea lui sănătoasă, cu miercurea lui fără carne și cu alte astea. Deci, pică. L-aș lua pe Emil. Însă prin natura formelor noastre geometrice și prin stilurile noastre sucite, am părea ca doi clovni într-o cutie de porțelanuri. (Cum vine asta? Nici eu nu știu.) Plus de asta, într-o lume în care totul este în formă de chenar (am văzut asta într-o reclamă pe-un post TV), noi am fi două cercuri mari. Nu spun că nu-s frumoase cercurile da’ nu-s nici 4 ca la AUDI, nici 5 ca la Olimpiade, nici 1 singur să zicem că simbolizăm “Totul”.

     Ei, drăcie! Cine-ar fi crezut că-i atât de greu să-ți alegi un ajutor când vine vorba să-ți cauți lăudători? Mi-am umezit buricele degetelor și-am început să împăturesc ciorna pe care  reușisem să mâzgâlesc doar  dungi și bulinuțe. Bine, și niscaiva scene de filme pentru adulți, dar astea nu trebuiesc menționate. Vreau să arăt că sunt un blogger serios, totuși. Măcar celor care n-au apucat să mă cunoască până acum.

     Ar mai fi ei vreo 2-3 bloggeri pe-acolo pe care i-aș ruga să m-ajute da’ nu mi-s ei chiar prieteni. Cel mai probabil m-aș alege c-o ureche mușcată sau ceva de genul doar dacă i-aș aborda. Și, în plus, nici nu sunt bloggeri parteneri. Păcat, oamenii ăia și-au arătat de multe ori calitățile de „încondeiere”. Am fost și eu “victima” lor de câteva ori de-a lungul timpului. Era o răzbunare dulce să-i pun acum să vorbească și frumos, laudativ despre mine.

     Da’ uite că-i aproape subseară și am găsit și “candidatul” potrivit. Bianca e omul meu. Cu ea știu că o să fac treabă bună. De ce? Păi, avem mințile înfrățite. Ea e genul de om pentru care ori valorezi totul, ori nimic. Minciuna și falsitatea nu sunt o optiune pentru ea și pe lângă astea, are o calitate pe care doar la ea am găsit-o. Disprețul față de aceleași persoane. Ea ar ști să povestească frumos despre cât sunt de sucit, de nebun, de ciudățel, de „fugit de la lunatici”. Și toate astea, fără să mă pună într-o lumină proastă. Ea ar ști a etira esența din mine și s-o arate tuturor în toată splendoarea ei! Pentru că, nu-i așa? Sunt un splendid!

Aceste 777 de cuvinte de mai sus au fost scrise special pentru Olimpia și doar pentru Olimpia, la Spring Super Blog 2017 – nu neapărat respectând „mofturile” (în)juratei 😀

Publicat în Super Blog

Spring SuperBlog2017 START!

Hi, hellău!

Fără prea multă gargară, fără introduceri sau alte floricele, pe 1 martie anu’ ăsta ( :)) ) începe ediția de primăvară a competiției Superblog 2017. SpringSuperblog 2017 adicătelea!

Și ca să nu mai lungesc untu’,  anunț și eu că mă înscriu! Din nou!

Spor!

 

 

Publicat în Super Blog

Final de Super Blog 2016

Salutare!

     Zilele astea au venit și ultimele note din competiția Super Blog 2016. Note care m-au instalat pe nefericitul loc 16 (vedem ce se întâmplă după rejurizarea contestațiilor).

Ca o concluzie finală, după 2 luni și 24 de articole scrise concluziile nu sunt din cele mai fericite. Locul 16 pe care m-am clasat este mult sub așteptările mele. Speram la o poziție, undeva, în primii 5.

Notele sub 90 (care îmi propusesem să nu existe) sunt vreo 5. Și aici o să detaliez:

Colop: 88 puncte

     Nota 88, contestație făcută și respinsă. Oamenii au motivat nota mică spunând că își doreau un articol serios, care să scoată în evidențăatuurile, necesitatea și, fiți atenți ANDURANȚA unei ștampile. În fine, nu comentez prea mult, spun doar că rămân la ideea mea inițială. Jurizarea a fost slabă, notele au fost puse după alte criterii decât cele care erau menționate în brief.

Conectica: 83 puncte

     La articolul pentru conectica am primit 8 puncte în urma contestației. Deci, de la 75 de puncte, am ajuns la 83. Mulți ar fi fost bucuroși, eu am rămas în continuare dezamăgit și cu o impresie proastă despre acest sponsor. Sper doar să nu se gândească să-ți facă o carieră din jurizat articole pentru că ar muri de foame.

Partysnap: 89 puncte

     Un articol frumușel pentru care nu am făcut contestație, mai mult datorită faptului că nota se afla în jurul valorii de 90. Cu toate astea, din nou: notă slabă, primită, nemeritat după părerea mea. Au existat, ca și la celelalte note, articole mult mai proaste, notate mult mai bine. Se pare că în România încă mai place urâtul.

Intercomfilm: 75 puncte

     Ultima contestație depusă, notă mărită cu 5 puncte (de la 70). Această probă mi-a adus în față, cel mai puțin pregătit juriu (în materie de jurizare), DUPĂ PĂREREA MEA! Deși răspunsul la contestație a fost unul cât de cât elaborat, a fost în proporție de 80% un copy/paste pe fugă pentru care am așteptat până aproape de ora 12 noaptea. Cele 5 puncte acordate au fost, probabil, niște puncte de „închis  gura”, ca să nu spunem că nu ne-a dat ceva. Calitatea jurizării: undeva spre praf.

WuXing: 76 puncte

     Restaurant chinezesc, bucătari, vânzători, la ce mă puteam aștepta? O notă la care nici nu am avut ce comenta. Cu siguranță, ideea lor de articol frumos e alta decât ce aveam eu în minte

      Lăsând deoparte notele mici, trec repede în revistă notele mari și foarte mari pe care le-am primit, pentru care mulțumesc juriilor și sponsorilor.

Answear: 5 probe, 5 note mari 97, 95, 95, 98, 92

     La una din probe am fost desemnat și câștigător, lucru care m-a uimit, deoarece nu credeam că  nota era printre primele 3 cele mai mari. Partea negativă a acestui sponsor a fost aceea că a plictisit bloggerii cu atâtea probe. Prea multe, prea legate între ele. Mulțumesc oricum pentru jurizare și pentru premii.

Ryanair: 90 puncte

     Sponsor care se află la limita dintre cei 5 de mai sus și restul. Jurizare dezamăgitoare, reacții neprofesioniste, explicații oferite pueril. Singurul sponsor care acceptă să scrii despre angajații lor că iau șpagă și singurul sponsor care acceptă să scrii în articol informații false. (Doar de dragul frumuseții articolului). Pe de altă parte, nota lor pentru articolul meu s-a încadrat în targetul meu de minim 90, deci trecem mai departe.

Farmec: 2 probe, 200 de puncte în total. 2 premii

     Mulțumesc, Bianca pentru note și pentru votul de încredere. Însă, părerea mea este că nu le-am meritat. Nu pot să concep faptul că un bărbat scrie despre cosmetice mai bine decât o femeie. Dar dacă așa s-a decis, mă conformez și spun sărumâna. Vorba Danei: „Taci și bagă-n traistă.”

Swiss solutions: 92 puncte

     Primul articol slab al meu, notat corect. Nu meritam mai mult de atât și Minerva Lăcătușu a știut să-mi ofere nota cuvenită. Mulțumesc și mai departe.

Residence Hotels: 2 probe, 2 note bune: 94 și 96

     Nu mi-au adus premii notele, dar au fost corecte. N-au fost cele mai bune, dar n-au fost nici proaste. O pisică neagră (aka Georgiana Mihăilă) a fost unul din juriile care s-au comportat exemplar cu noi. Deși notele nu mi-au adus premii sau poziționări mai bune în clasament, au fost cele corecte. Te pup, Georgiana!

Certificat energetic (Enermed Impex): 94 puncte

     Un articol drăguț, relativ bun, apreciat de sponsori, dar nu printre cele mai bune. Un articol notat corect, la urma urmei. Mulțumesc, sponsorului!

Olla, florăria : 96 puncte

     Deși este unul din sponsorii cei mai comentați în această ediție, părerea mea față de cei de la Olla este una bună. Am scris un articol foarte frumos, documentat și bine structurat. Mie mi-a plăcut enorm și se pare că și lor. Nota nu este deloc rea. La cât mai multe flori vă doresc!

Edotec: 97 puncte

     Un articol amuzant care și-a atins scopul. Un juriu puțin cam indulgent (meritam mai puțin, dar bag în traistă și merg mai departe).

Aia proiect: 90 puncte

     Deși un articol notat destul de slab, este departe de sponsorii care m-au dezamăgit.

Editura Rao: 91 puncte

     Probabil, dintre sponsorii de care sunt mulțumit, a fost cel de care am fost cel mai dezamăgit. Am acceptat nota, totuși, deoarece juriul este un fost superblogger și am deplină încredere în modul de gândire. Alexandra Vraja a fost un juriu corect și m-a taxat exact acolo unde trebuia să fiu taxat. Unde mai punem că cei de la Rao au făcut un gest drăguț și au oferit tuturor participanților câte un voucher de 30 de lei pentru cărți de pe site-ul lor. Frumos!

Sanovita: 98 puncte

     Încă o probă jurizată de un fost superblogger, o notă bună pentru un articol scris în grabă, cu foarte puține documentări și foarte multă experiență personală. Mulțumesc, Dana Lalici! Data viitoare fii puțin mai drastică! Nu-ți fie frică să tai în carne vie acolo unde este cazul.

CND Turism: 92 puncte

     Un alt articol scris pe grabă pentru care nu am avut pretenții de notă mare, dar care, totuși mi-a adus o notă peste minimul admis de mine. Mulțumesc, CND.

AVBS Credit: 92 puncte

     Cel mai prost articol pe care-am putut să-l scriu, în cele mai proaste condiții. Nu doresc nimănui să scrie un articol în jumătate de oră-o oră, într-o cameră de hotel, înconjurat de o petrecere. A trebuit să scriu, totuși ceva, ca să mă asigur că voi fi finalist. Mulțumesc, Alina! Promit că, dacă o să mai particip la SB și vei mai fi juriu, o să-mi dau silința mult mai bine!

     La final de Super Blog, o să încerc în câteva cuvinte să spun cum a fost. O competiție grea, cu probe care ne-au creat dificultăți, cu oameni care m-au făcut să râd, dar și oameni care m-au făcut să-mi fie scârbă, cu oameni care știau să discute cu tine și oameni ai căror educație se rezumă la jignirile publice, cu oameni bucuroși și oameni care acuzau juriul la orice pas, cu articole înscrise în competiție în ultimele secunde și articole scrise la câteva ore după ce erau publicate probele, cam ăsta a fost Super Blog 2016.

     Nu am spus nimic despre Dana, iubita mea. Ei bine, ea a terminat concursul pe locul 17 (imediat după mine) și, ea este motivul pentru care, cel mai probabil nu o să mai particip la Super Blog. Nu știu dacă o să mai pot fi în stare să trec prin ce-am trecut de fiecare dată când ea lua o notă mai mică decât a mea.

 O să mă opresc aici de data asta. Aștept Gala cu nerăbdare pentru ca apoi să mă reîntorc la viața mea plictisitoare. Au fost 2 luni extrem de obositoare și chiar mi-ar prinde bine niscaiva odihnă. Am nevoie de un mic concediu. Măcar 2-3 luni 😀

Mulțumesc sponsorilor (în afară de cei 5 menționați în prima parte a articolului) și le doresc numai bine în tot ce urmează să facă! Mulțumesc foștilor superbloggeri care s-au înhămat la un asemenea proiect și le mulțumesc celor de la Super Blog, în special Claudiei că nu m-a eliminat din grupul de pe Facebook sau din competiție după ieșirile mele din timpul concursului. Nu promit c-o să fiu mai cuminte că am mai promis asta și nu m-am ținut 😛

                  Acest articol nu a fost scris pentru Super Blog 2016 ci despre Super Blog 2016

 

 

 

Publicat în Super Blog

Creditul, după nevoie se cunoaște

     -Mai sunt două zile până la  deschiderea magazinului. Eu sunt aici, la Piatra de o săptămână și deja am rămas fără bani. În seara asta mai am bani să-mi cumpăr o pâine și un pateu la amiază, dar pentru seară sau poimâine, Dumnezeu cu mila. Deschid laptopul în ideea să trimit un mail  la resurse umane să-mi mai trimită niște bani, dar îmi amintesc imediat că buna mea colegă, Crina e aici, la Piatra cu mine. Face instructaj angajaților noi. Deci, nu are cine să-mi trimită bani.

     Închid pagina mailului, mă duc pe Facebook și zăresc o reclamă timidă într-un colț de pagină. „Credite rapide în doar câteva ore, doar cu buletinul. Până la 1500 de lei, ridicarea banilor pe loc, primul credit fără dobândă.” Salvarea mea, mă gândesc. Intru repede pe site, completez formularul, trimit cererea și mă așez liniștit la televizor cu paharul de apă de la robinet lângă mine (nu-mi mai permit nici măcar o minerală). Jumătate de oră mai târziu mă sună un reprezentant al firmei, îmi mai cere două-trei detalii, îmi cere o copie după buletin și asta a fost. 40 de minute mai târziu primesc un sms în care sunt informat că 500 de lei mi-au fost alocați și că îi pot ridica de la orice agenție BCR. Nu mi-a mai  rămas decât să caut pe Google cea mai apropiată bancă și gata. Am banii în mână.

     -Bă, bine că te-ai descurcat. Ce te făceai dacă nu găseai reclama aia? Rămâneai nemâncat încă două zile?

     -Muream de foame. Singur între străini, cine crezi că se încumeta să-mi împrumute bani? În ce bază? Am avut bafta mare că am văzut anunțul. La cât de mic era, mă mir că nu am trecut peste el. Ar trebui să facă promovările astea mai vizibile, mai agresive. Acum înțeleg și eu de ce unii îți fac reclamele atât de agresive. Niciodată nu știi ce om nevoiaș ajunge să le vadă și își rezolvă problemele.

     -Păi, de ce nu te bagi tu să le faci o promovare bombă?  Ai putea să scoți bani și, ai putea să ajuți o grămadă de oameni.

     -Și ce-aș putea face eu ca să-i promovez, Daniele? Cum să fac? Ce să fac?

     -Ce but ești! Bă, tu ești blogger sau ce ești? Ai la dispoziție o grămadă de oportunități să faci chestii mișto și te întrebi ce ai putea face? Pune mâna și scrie 3-4 articole de promovare. Oamenii o să le vadă și o să fie interesați. Unele din IFN-urile astea își întreabă clienții de unde au auzit. Roagă-i să le spună că au citit de pe blogul tău și așa te faci și cu niște contracte. Băi, te ajut și eu dacă vrei. Facem articolele împreună și le promovăm amândoi. Normal, împărțim profitul. Trebuie să-mi cumpăr și eu niște praz, ceva. Fac și eu un tag nou. Pe lângă „miercurea fără carne” bag și „joia cu bani” pe Craiova pe blog. Natural

     -Da. Boteo, bine mai zici. Da’ ce știu eu despre creditele astea?

     -Băăă, da lent ești la gândire. Zici că ești ardelean, nu alta! Credeam că voi, moldovenii sunteți mai isteți. Bă, blegule! Tocmai ți-ai făcut un împrumut la ei. Scrii din experiența proprie! Articolele astea au cel mai mare impact. Când un blogger povestește cu lux de amănunte o astfel de experiență, oamenii tind să se intereseze, cel puțin, de serviciul despre care a citit. De aici până la un contract, e doar un pas. Gândește-te, câți oameni ar fi interesați să primească un credit până la salariu la care să nu plătească dobânzi sau alte costuri.

     -Băi, tocmai mi-a venit o idee genială de reclamă tv pe care ar putea s-o facă. Fii atent: Știi bancul ăla cu tipurile de salariu? Cu tipul ceapă, care vine și te ia plânsul când îl vezi, tipul menstruație care vine o dată pe lună și ține 5 zile sau tipul salariu furtună despre care niciodată nu știi când vine și cât ține? Ei bine, mă gândeam la niște indivizi care să spună bancuri și după bancul ăsta, unul din ei să spună foarte serios ceva de genul: Bă, bancul ăsta nu mai e de actualitate. Cu AVBS scapi de lipsa banilor prin Creditul Rapid pe termen scurt. Și la final să spună celălalt un început de banc în care să spună ceva despre creditul ăsta fără dobândă iar celălalt să spună că și asta e deja realitate și să-l trimită pe primul să se mai documenteze. E o idee neșefuită, dar cred că ar ieși ceva interesant.

     -E bună ideea. E amuzantă. Dar de ce AVBS?

     -Mafrend, dacă vrei să faci reclamă, faci cuiva cunoscut. AVBS are vreo 70 de francize în toată România. Sunt mari! Au parteneriate cu peste 25 de instituții financiare și. Deci, dacă ai căuta să faci un credit, pe ei i-ai căuta. De asta AVBS!

AVBS-CREDIT1

     -Boss, când participam și eu activ la SuperBlog, am cunoscut pe cineva de la TVR2. Știi că ei sunt parteneri media pentru competiție. Aș putea vorbi cu el să vedem cum putem să-ți transformăm ideea într-o reclamă frumoasă. Ce zici, vrei?

     -Sună bine, n-am ce zice! Da’ n-ai vrea să ne ocupăm întâi de ce știm noi mai bine? Adică de scris? Pe urmă, dacă merge treaba și avem „succesuri”, poate trecem și la reclame televizate…

                                                    Articol scris pentru SuperBlog 2016

 

 

Publicat în Super Blog

Să fii Moș nu-i atât de greu. Sau… este?

     „-Felicitări! Ați câștigat competiția –Eu sunt Moș Crăciun! Anul acesta vă va reveni marea onoare de a fi Moșul. Prin urmare, veți împărți cadouri tuturor oamenilor de pe Planetă! Atașat acestei scrisori vă trimitem lista cu dorințele tuturor copiilor și oamenilor pentru acest Crăciun. Dacă v-ați speriat, vă informăm că restul de 10 camioane cu scrisori sunt pe drum spre dumneavoastră și vă vor fi livrate în cel mai scurt timp. Vă mulțumim anticipat că veți face miliarde de suflete fericite! Ho, Ho, Ho!”

     Uite-așa m-am pricopsit eu cu ditamai sarcina de îndeplinit Crăciunul ăsta! Cine-ar fi spus că, un concurs pe Facebook te poate face Moș Crăciun cu adevărat? Am dat click la plesneală și m-am trezit că trebuie să duc cadouri în toată lumea! A, nu doar să le duc! Ci să le și cumpăr! Acum n-am ce face! Stau și citesc unșpe camioane doldora de scrisori și cumpăr cadouri. Bine măcar că nu le iau din banii mei. Mi-au pus la dispoziție „fondul secret Crăciunul”. Un fel de cont gen sac fără fund. Oricât aș cheltui, banii nu se termină. Sper să nu pice vreodată fondul ăsta pe mâinile duduii mele că le-arată ea cum se face treaba.

     Buuun! La treabă, carevasăzică! Ce își doresc oamenii anul ăsta? Ia uite, ăsta vrea un balance wheel, ăsta cere un Iphone… aaa, ce tare e fetița asta! Nici nu cere mult: doi frățiori gemeni! Oare ce-și dorește duduia mea? I-o fi trimis scrisoare Moșului? Uff, unde-o fi scrisoarea ei? Iaca nu-i. Nu i-a scris. Ce trist! Acum trebuie să-mi dau singur seama ce-aș putea să-i cumpăr. A, și nu doar ei. Anul ăsta luăm fetița și mergem să petrecem Crăciunul la ai ei. O să fie prima dată când își văd nepoata. Trebuie să le cumpăr și lor cadouri. Ufff… grea treabă. Dacă ar fi scris și ei scrisori mi-ar fi fost mai simplu. (Vreau aia. Aia primești. Pam-pam!)

     Ce Dumnezeu aș putea să le iau? Iar trebuie să fac apel la memoria mea scurtă și să încerc să-mi amintesc ce-și dorește duduia. Îmi aduc aminte că acum ceva timp bâdâdâia ceva despre un arcan sau argan… ceva de genul… de dat prin păr. Ia să vedem… ce-o fi ăla? Cine știe ce gadget de beauty de jde-milioane o mai fi. Hmmm… argan: „arbore din care se extrage uleiul de argan… folosit pentru proprietățile cosmetice”… Aaa, deci tot smacoline! Păi dacă-i așa, știe băiatu’ ce-are de făcut. Am văzut zilele trecute în supermarket niște casete cadou de la Farmec. Cu ele nu dau greș. Nici pentru ea, nici pentru ai ei. Cu cei de la Farmec am istorie bogată. De câte ori am apelat la produsele lor nu m-au lăsat baltă. (Bine, am apelat e mult spus. Mi le-a recomandat duduia ca doar ea-i experta de serviciu). În fine, ideea este că au produse eficiente și au de toate pentru toți. Așa că, nu mai stau pe gânduri și mă pun pe căutat. N-a fost greu pcaseta-arganentru că duduia îi are la site-uri favorite pe cei de la Farmec. Intru repede la secțiunea cu casete cadou și repede îmi sare în ochi Caseta cadou Farmec ArganPlus Măsline. Asta o fi? Bag o lectură pe repede-nainte (nu doar ca să știu ce cumpăr ci și pentru că știu că o dau pe spate dacă  atunci când o să-și primească darul o să-i spun eu primul că șamponul o să-i confere părului consistență și vitalitate. O să se blocheze auzindu-mă spunându-i că părul ei o să devină mai mătăsos și mai strălucitor. Cât despre mască, mască o s-o las când o să vadă că-i recomand să o folosească  pe părul umed după spălare și să-l lase să acționeze vreo 5 minute. Ori, o să facă ce știe ea mai bine…o să fie femeie și o să înțeleagă pe dos intenția mea și o să plângă, o să spună că o cred urâtă și o să mă trimită să mă-nsor cu alta mai frumoasă… Uff, sigur așa o să se întâmple. O să-și dea seama că nu înteleg o iotă din ce-am citit în specificațiile produselor când o să spun vreo prostie. Or fi ele, produsele Farmec create de specialiști, dar mie ar trebui să mi le și explice un specialist. Mai bine o las pe duduie la urmă și aleg cadourile pentru ai ei.

     Pentru mama-soacră e simplu. Deja am auzit-o vorbind la telefon cu ea zilele trecute și-i recomanda niște fiole cu acid hialuronic. Ăsta știu la ce e bun. Aproximativ. Are legătură cu hidratarea  pielii. Iar laptele ăla demachiant din pachet, n-am nicio idee ce este da’ sigur nu are treabă cu laptele de la văcuță. Bănuiesc că e folosit de doamne ca să curețe machiajul, fondul de ten, rimelul și toate alea. (Că doar de aia-i spune demachiant). Bun, borseta cadou-fiole cu acid hialuronic pentru mama soacră. Aici sunt sigur că am nimerit-o. O să-i iau și lui socru-miu un set fain. Aici mă pricep. Îi iau ce știu că e foarte bun. O borsetă cadouGerovital H3 Men Seductive e perfectă. Spuma de ras hidratează mișto pielea și oferă o senzație de prospețime datorită mentolului. (Asta pot garanta eu, pentru că la mine chiar face minuni). E foarte fain și balsamul după ras. Calmează pielea și previne apariția iritațiior pentru că nu conține alcool. Și dacă tot îi iau lui una, cred că merit și eu o mică atenție. Așa că dublez comanda și mă trec și eu pe lista cadourilor. borseta-barbati

     Ah, era să uit! Lista de cadouri! Trebuie neapărat să o termin! Nu pot să dezamăgesc întreaga Planetă! E atât de greu, totuși… Să cauți lucrurile dorite de oameni, să le comanzi, să le împachetezi și să le livrezi la timp… Și totuși, nu e atât de greu pe cât este să-i aleg un cadou duduii. Aah, duduia! Am uitat! Ce mă fac? O fi bine, o fi rău să mă apuc să vorbesc toate lucrurile alea? Ce ziceți?

 

Articol pentru  Super Blog 2016

 

 

Publicat în Super Blog

E timpul să mă-mbrac cu stil

„-Îmi place stilul tău vestimentar!

   -Mulțumesc! Nu știam că mă îmbrac așa bine.

   -Da, oscilezi între sperietoarea de ciori din Vrăjitorul din OZ și un orb demodat… Tind să cred că ai fi… sperietoarea oarbă! „

      După o asemenea remarcă, singurul lucru pe care îl ai de făcut este să fugi direct acasă și să arunci la gunoi toată garderoba. Mi-au mai spus oamenii că am glume proaste, că sunt cam gras, că sunt puțin cam leneș, dar să-mi spui că nu știu să mă îmbrac… Ăsta a fost semnalul de alarmă. Pe bună dreptate, de la un șef(proaspăt învestit) se așteaptă să fie un exemplu pentru echipă. Când ai ajuns sus, oamenii se așteaptă să fii îmbăcat puțin mai elegant, să ai o anumită prestanță. Acum, serios… oamenii aveau dreptate să mă judece. Purtam blugi largi pe care-i chinuiam până se rupeau în fund (și două zile după), o flanea care părea tricotată de o bunică bețivă și teniși ieftini, chinezești. De ăia de țin de joi până mai apoi. Vara eram și mai penibil. Tricouri pe care lumea ar fi crezut că le am de când eram copil. Imprimeuri cu Iron man sau alți super eroi și crème de la crème, vechiul meu tricou cu imprimeu „ADIBAS”pe care l-am cumpărat acum șapte ani din Vamă de la un colorat care îmi jura „că-i din Jermania, original, Bo$$!

     Trebuia să iau atitudine și trebuia urgent! Dar cum? Tot ce se spunea despre mine era, practic, adevărat. Nu aveam nici în clin nici în mânecă cu moda. Mă îmbrăcam foarte prost și cu haine din cele mai proaste.

     Într-una din zilele alea, a venit în control Regionalu’, de la sediu. Om serios, cu nevastă și copii acasă. Știam că nu-i genul de om de „patru ace”, dar cu toate astea părea foarte elegant. Purta un sacou casual peste o cămașă în pătrățele mici, o pereche de pantaloni maro, drepți și niște pantofi înalți tip gheată. Simplu și totuși elegant. A stat jumătate de oră și a plecat. A doua zi, a venit iarăși pe la noi, îmbrăcat total diferit. Venise doar la cumpărături, dar știm și noi că un director, fie el și regional, găsește oportun chiar și când vine la cumpărături să-ți verifice o planogramă, un produs, o etichetă de preț. Purta niște jeanși albaștri de-ăia spălăciți și o cămașă gri în carouri mari, cu mânecile suflecate. Băi și îi stătea al naibii de bine! Tenișii Converse din picioare îi completau stilul tineresc, dar totuși îngrijit.  Era clar. Trebuia să „împrumut”măcar puțin din stilul lui ca să mi-l îmbunătățesc pe al meu.

     Cum am ajuns acasă, am luat site-urile de îmbrăcăminte cu asalt. Într-un alt tab, pagina de facebook a directorului. Căutam printre pozele omului și repede-repejor scanam site-urile să găsesc ținutele pe care le purta. Începător fiind, am zis că e suficient pentru moment dacă reușesc să-mi încropesc 2 ținute pe care să le am pentru la muncă, să fiu și eu mai prezentabil. Am căutat până am căpiat „stegulețul alb-roșu” pe care-l văzusem la cămașa bossului. Într-un final am descoperit pe Answear.ro că sigla aparținea brandului Tommy Hilfiger. Păi, dacă șeful poartă Tommy Hilfiger, de ce n-aș purta și eu? La o privire mai atentă, am remarcat croiala de calitate, designul elegant, bașca materialul din care sunt confecționate cămășile, în mare parte este bumbac 100%. O cămașă în carouri  mi s-a părut foarte interesantă, așa că mi-am ales una foarte faină.

tomy1

Nu era 100% bumbac, mai conține și vreo 40% poliester, dar e foarte mișto! Ce să asortez la cămașă? Mi-au căzut ochii pe o pereche de jeanși negri spălăciți de la G-star. Foarte interesanți și am văzut că șeful purta foarte des asemenea pantaloni. N-am stat pe gânduri și i-am luat. Ca să fie pachetul complet am aruncat în coșul de cumpărături și o gstrawgeacă din piele și o pereche de pantofi înalți din piele întoarsă de la Gant și era gata prima ținută. Mă și vedeam plimbându-mă printre angajați și clienți întorcându-și privirile după noul eu-cool. Deja îmi iubeam pantofii Gant și mă gândeam cum o să mă mândresc toată toamna purtându-i. Îmi iubeam și jeanșii G-star care se așezau atât de bine încât mă simțeam ca la 18 ani. Era ca și cum m-aș fi întors în joc, cu forțe proaspete, după ce, ani la rând am stat pe banca de rezerve.

     Pentru următoarea ținută m-am întors la stalkuit pe șeful în pozele de pe facebook și am hotărât să aleg niște culori ceva mai deschise. Pentru zilele cu soare aveam de gând să par cât mai luminos. Auzisem pe la băieții mei de firma Diesel. Nu eram atât de lemn încât să mă gândesc că ar fi vorbit despre motorizarea vreunei mașini, dar nici atât de informat încât să știu că era una din brandurile cele mai căutate în materie cămăși. Pentru mine Diesel existau doar prin jeanșii pe care mi-i cumpăram din an în Paște, singurele articole de îmbrăcăminte ceva mai răsărite. Așa că, atunci când am văzut că există și cămăși de la Diesel și, directorul meu le purta, am aruncat repede o privire și-am ales o cămașă albastră, tot în carouri, dar mai mici. Pantaloni să se asorteze cu cămașa? Sigur că da! O pereche de jeanși albastru deschis, spălăciți, bineînțeles tot de la Diesel. Rămânea, totuși, brandul meu preferat în materie de blugi (și singurul pe care îl știam până mai ieri). O gecuță albastră umplută cu puf și o pereche de ghetuțe blănite și era gata și a doua ținută pentru noul EU.

     Cum nicio ținută nu e completă fără accesorii, nu m-am putut abține până n-am aruncat în coș și două curele din piele senzaționale și-un ceas frumos pentru că, e-adevărat: bărbatul fără ceas la mână e ca autostrada din Ardeal: incomplet. :))

     Mulțumită șefului dar și glumelor colegilor pe seama garderobei mele, am reușit și eu să intru în rândul lumii, să învăț să mă îmbrac modern, să mă ferchezuiesc, cum ar zice bunica. A fost nevoie de o comparație cu sperietoarea de ciori și de vizita inopinantă a directorului regional ca să prind și eu curaj să încerc haine noi, haine frumoase, elegante. Nu mai contează că am aruncat o parte bună din economii pe ele și n-o să mai am bani pentru procesorul ăla nou pe care voiam să mi-l cumpăr. Important era că nu-mi mai era rușine să ies pe stradă și că, am reușit să-mi conturez un stil vestimentar normal.

*surse foto: answear.ro

                                               Articol pentru Super Blog 2016

 

Publicat în Super Blog

Vacanță cu votcă, acasă la Ivan

     Pentru prima dată în istoria firmei, șeful a decretat lună de vacanță în decembrie. Probabil a realizat că era cea mai proastă lună cu încasări aproape de zero și a dorit o schimbare. Schimbare bună, zic eu pentru că aveam parte de odihnă pe deplin. Problema era doar ce o să fac eu, până pe 6 ianuarie când mă întorc la serviciu. Am stat puțin la cugetat și mi-a venit ideea. I-am adunat pe băieți și am început să punem la cale o călătorie. Bun, călătorim! Dar unde? Spania! Că e la modă. Nu! În Franța nu vrem niciunul că e prea romantic și am decis să mergem fără consoarte… „Bă, haideți în Rusia!” (zice Călin). Ce să facem în Rusia, să ne prindă cazacii pe-acolo și să ne fluture Katiușele pe sub nas? Mergem să bem votca! Unde e votca mai bună decât la ea acasă, în Mama Rusie?

     După câteva secunde de gândire am hotărât cu toții că Rusia va fi destinația noastră. Am mai avut noi idei de-astea de vacanțe speciale, dar asta părea cea mai originală. Să facem un circuit al băuturii. Bine, nu vă gândiți că mergem acolo să reedităm scenele din Hangover (deși cu siguranță asta aveam în cap). Ne-am gândit că ar fi mișto să vizităm o țară cu o istorie atât de bogată și să ne delectăm cu tradiționala votcă.

      După ce am studiat diverse circuite turistice, am decis că ideea cea mai bună ar fi să luăm mașinile, să încropim o caravană și… la drum. Așa aveam libertate de mișcare și ne puteam permite să zăbovim pe unde voiam. Ca să nu plecăm cu lecția neînvățată, am tras cu ochiul pe site-ul CND Turism, unde am găsit o ofertă de vacanță în Rusia către Moscova și Sankt Petersburg, de unde am luat câteva ponturi de locuri interesante de vizitat.

Deși băieții aveau în gând doar baruri, eu am decis să-i și educ puțin. Să profit de obiectivele turistice care ne ies în drum și să-i trag după mine. Prin urmare, am stabilit traseul: De la Iași până la Moscova, apoi la Sankt Petersburg, mai departe la Ekaterinburg, de unde ne întoarcem  acasă. Peste 7500 de km într-o drumeție de 19 zile până dincolo de Urali și înapoi.

    Am plecat pe 3 decembrie. După aproape 20 de ore de condus și vreo 8 pauză la Kiev, am ajuns în Moscova. Ședere programată: 4 zile. Oraș frumos, măreț, mândru. După cazare și odihnă i-am scos pe băieți la plimbare. Primul obiectiv: Muzeul Kremlin. Au cam strâmbat din nas, dar când au văzut clădirea impozantă care domina Piața Roșie s-au mai înmuiat. Pentru cei care nu știu, Kremlinul a fost reședința familiei țariste. Acum, servește ca reședință și loc de muncă pentru Președintele Federației Ruse.

Seara ne-am delectat la unul din barurile vechi, la „A doua respirație”. Cică barul ar fi cam singurul care a supraviețuit după căderea Uniunii Sovietice. În zilele ce-au urmat am vizitat pe rând Muzeul Pușkin, Teatrul Balșoi și multe alte obiective turistice, câteva stații de metrou, dar și baruri ca „Veranda 32.05”, „Luch” sau „Toți prietenii tăi” unde, spre uimirea noastră, nu am găsit votcă ci cea mai bună bere autohtonă.

     Plecarea spre Sankt Petersburg a fost destul de greoaie, mai ales că seara precedentă o făcuserăm lată. După vreo 10-12 ore de condus am intrat în măreața metropolă. Numele original este  Sankt Piterburh și l-a primit pe la 1703 când a fost înființat. Mai apoi a fost redenumit în Petrograd și, din 1924 până prin 1991 Leningrad. În prezent poartă numele Sankt Petersburg. Încă din prima zi, am trecut la vizitat Ermitajul, cel mai mare muzeu de artă și istorie din Rusia, Palatul de iarnă și multe alte locuri istorice. În zilele ce-au urmat, am trecut la partea a 2-a a vizitei noastre. Barurile din oraș. Pivorama, Saigon, El Copitas… le-am luat la rând și ne-am distrat de minune. Bineînțeles, cu moderație pentru că ne aștepta un drum de peste 30 de ore până la următoarea noastră destinație. Ekaterniburg.

     După mai bine de 2 zile pe drum, iată-ne ajunși la ultima reședință a familiei țariste. La Ekaterinburg, în 1918 întreaga dinastie Romanov își găsea sfârșitul. Orașul mai este cunoscut și ca fiind locul nașterii  primului Președinte rus, Boris Elțîn.  Pe partea estică a munților Urali, practic la hotarul dintre continente, orașul ne-a oferit multe. De la vizita la Biserica pe temelii de sânge (locul unde a fost executat țarul), casa Rastorguev și Muzeul de Icoane Nevyansk  și până la barurile demențial de pline cu băuturi de toate felurile, totul era trăit la superlativ în Ekaterinburg. Alte 4 zile de vizite pe la muzee și pub-uri s-au dus rapid.

     Era timpul să ne întoarcem acasă. Eram plecați de mai bine de 15 zile și ne aștepta un drum de cel puțin 3 zile până în țară. Deși eram extraordinar de obosiți, ne-am decis să facem un mic ocol pe la Volgograd. Pentru necunoscători, Volgogradul este orașul care, în timpul celui de-al doilea Război Mondial purta numele de Stalingrad. Orașul are o deosbită importanță istorică datorită binecunoscutei bătălii de la Stalingrad din ’42-’43 când trupele germane au fost înfrânte de armata sovietică. Eu nu pentru asta am vrut să ajungem aici ci pentru a vedea orașul în care Sven, Micuțul, Porta și Bătrânul și-au trăit aventurile în acea perioadă. Cine sunt ei? Sunt niște prieteni buni, soldați ai armatei germane, oameni hâtri și nebuni care au trăit războiul în stilul lor. După câteva „voci”(pahare de votcă) în barurile Stalingradului și 8 ore bune de somn, iată-ne din nou la drum spre casă.

     O zi mai târziu, pe 22 decembrie, ajungeam acasă rupti de oboseală, plini de cadouri pentru doamnele noastre și plini de povești la beție. Dacă vă așteptați la o poveste despre ce-am făcut noi în fiecare bar, n-o s-o primiți pentru că… ce s-a întâmplat în Rusia, stă în Rusia!

PS: La asta am renunțat noi pentru votcă și frig rusesc. Toți colegii noștri au plecat aici

VacanteSpeciale6.jpg

 

Articol pentru Superblog 2016

 

Publicat în Super Blog

Urechile de lemn nu-s glume chinezești

     Om hâtru cum sunt, de câte ori merg să mănânc la un restaurant, nu rezist până nu râd cu personalul de acolo, până nu o punem de-o caterincă ad-hoc. Țin minte vremurile mele de ospătărie pe o terasă din Costinești, când văzând fețele triste ale turiștilor încercam să-i înveselesc punându-le pe notele de plată mere, aerul respirat sau glume la kilogram.

     Ei bine, de când am renunțat la meseria asta, am intrat eu în locul clienților și în continuare încerc să aduc un plus de amuzament, de data asta printre angajații restaurantelor. Prefer oricând să stau de vorbă cu un cineva care râde  cu mine și se simte bine decât cu un plictisit care nu se gândește decât la orele pe care le mai are până la terminarea programului sau la ciubucul pe care urmează să i-l las.

     Într-una din ieșirile mele la restaurant am decis să încerc mâncarea chinezească. Mai încercasem o singură dată bucatele chinezești pe undeva prin Italia și-am rămas plăcut impresionat de multitudinea de arome și de gusturi. Mi-am întrebat prietenii unde aș putea mânca în București niște preparate chinezești adevărate și, de fiecare dată recomandarea lor a fost WuXing. Așa că n-am stat pe gânduri si-am mers acolo.

     Multitudinea de produse din ofertă m-a pus într-o mare dificultate. Atâtea chestii despre care nu știam absolut nimic, dar care păreau extrem de apetisante. M-am oprit la o porție de pui pe plită încinsă. Ingredientele păreau destul de în regulă luând în calcul condiția mea de „pufos”. Pui, ardei, morocov, urechi de lemn… Și apoi mi-a picat fisa. Cât de tare sună „urechi de lemn”. Dacă n-aș fi un mic pui de biolog m-aș gândi probabil că i-au tăiat urechile luu Pinocchio și le-au băgat în farfurie, nu la o varietate de ciuperci. Ei, aș! Și așa, știind ce sunt, tot la asta mă gândesc! Pe cine mint? Mi-am adus aminte momentul ăla  când, aflându-mă într-un bar  cu aer de bodegă, i-am cerut barmanului o șurubelniță și, în loc de băutura foarte cunoscută din votca și suc de portocale mi-a adus omul trusa de scule și m-a invitat să-mi iau ce-mi trebuie de-ac0lo. Hehe! Ce vremuri… M-am gândit să încerc și de data asta o astfel de glumă. Așa că, atunci când a venit momentul să comand, m-am uitat în ochii băiatului de dincolo de tejghea și i-am spus pe cel mai serios ton posibil: „Bună, o apă plată, te rog și de mâncare, o porție de pui pe plită încinsă și niște Auricularia Polytricha îSalata cu urechi de lemn 700x420px.pngn salată, te rog!”  Tânărul s-a uitat la mine zâmbind și mi-a replicat fără să ezite. „Ne pare rău. Polytricha nu avem. Vă putem servi, însă cu o salată sănătoasă de auricula-judae cu usturoi, ardei gras, castraveți, puțin ulei de susan și condimente chinezești. Sare, după gust. Ce ziceți?” Cât ai clipi am avut în fața mea puiul și o porție generoasă de salată de urechi de lemn.

     Ați rămas vreodată cu gura căscată ca la dentist în fața vânzătorului? Eu recunosc că da. Băiatul ăla m-a dat pe spate. Tot planul meu de a-l pune în încurcătură a fost dejucat instant. Nu mă așteptam să cunoască denumirea științifică a ciupercilor urechi de lemn. Speram să primesc o reacție de consternare cu priviri mirate și bâlbâieli. Ce să zic, m-a dat pe spate. De unde să știu eu că deviza lor : „WuXing știe!” se referea nu doar la faptul că bucătarii lor știu să gătească ci și la cunoștințele generale despre ingredientele lor tradiționale?

     Mi-am luat frumos mâncarea și m-am așezat la o masă mai retrasă unde am început să savurez combinația genială de mirosuri. N-am rezistat mult și m-am aruncat în cele două porții de mâncare de parcă nu mai mâncasem nimic de două săptămâni. Nu-mi mai făceam probleme cu îngrășatul sau altceva. Nici nu aveam cum. Știam că ciupercile urechi de lemn sunt bogate în fibre, fier, calciu și alte minerale, însă din punct de vedere caloric, sunt inofensive. Puiul, de asemenea nu prezenta un pericol, iar restul legumelor… n-are rost să mai vorbim.

     Cu câteva minute înainte de plecare, băiatul profitând de o pauză de câteva minute, a venit la masa mea zâmbind și mi-a spus că i-a plăcut glumița mea. Doar că, pe viitor ar trebui să știu că, deși sunt similare, cele două specii de ciuperci au, totuși câteva mici diferențe. Mi-a povestit apoi cum, chemându-și un prieten să mănânce pentru prima dată la chinezesc, i-a spus despre aceleași urechi de lemn că ar fi rulouri din fâșii de lemn de bambus murate timp de 10 ani și că ar avea puteri miraculoase asupra „jucăriei”. Nu vreau să-ntreb câte porții a comandat prietenul ăla. He he!

     Trecând peste aspectul glumelor, salata mea de urechi de lemn a fost delicioasă. Nici nu avea cum să fie altfel. Bucătarii de la WuXing sunt specialiști în arta bucătăriei chinezești iar restul personalului știu cum să te facă să te simți bine. Cu siguranță mă întorc aici. Data viitoare o să vin cu Paul, colegul meu care n-a mâncat în viața lui la chinezesc. Poate o să incerc și eu să-i servesc povestea cu fâșii de bambus murate timp de zece ani care-ți întăresc miraculos „jucăria”. Să văd câte porții o să mănânce.

                                                      Articol scris pentru Super Blog 2016

Publicat în Super Blog

„Încămășează-te!”

     Când vine vorba de îmbrăcăminte, sunt cel mai praf om de pe Pământ. Sunt singura persoană care nu vede nimic greșit în a purta pantalonii la dungă cu teniși, vestă peste tricou, sau blugi maro cu adidași portocalii și hanorac albastru. Niciodată nu mi-a păsat cum mă îmbrac atâta timp cât mă simțeam confortabil și nu-mi era cald sau frig, depinde de anotimp.

     Însă, de la o vreme, am și eu prietenă. Și prietena mea a fost încă de la început cel mai dur critic pe care l-am avut. M-a desființat de fiecare dată când am încercat să ies din casă ca un papagal amazonian. Schimbă pantalonii! Leagă-ți șireturile! Aruncă la gunoi flaneaua asta că e urâtă! Nu mai purta pantaloni strâmți că nu te avantajează cu nimic! Renunță la gecile de piele, ia-ți un palton serios! Astea sunt doar o mică parte din sfaturile pe care mi le-a dat de când suntem împreună. Normal, sunt bărbat și prin construcția mea, mereu am avut ceva de obiectat atunci când ea mă critica. Însă, dacă sunt sigur de un singur lucru în ce privește subiectul ăsta, știu cu certitudine că sfaturile ei au fost mereu bune pentru mine. Orice haină am probat la îndemnul ei mi-a stat bine și mă făcea să arăt bine. Așa că, de vreun an am decis să las în totalitate pe mâinile ei deciziile legate de stilul vestimentar.

     Până într-o zi când, la o plimbare prin Mall m-a tras într-un magazin și m-a dus lângă un manechin arătându-mi: Uite, cu o cămașă de asta ți-ar sta minunat! Vreau să te văd îmbrăcat în cămașă! Nu mă las până nu te conving să-ți cumperi. Un lucru pe care nu-l știu mulți despre mine este acela că urăsc (sau uram) din adâncul sufletului meu cămășile. În momentul în care am abandonat ospătăria am jurat să nu mai îmbrac în veci o cămașă. Și m-am ținut de promisiune până la ea.

     N-am avut ce să-i fac. Toate amenințările ei și toate rugămințile auhilfiger fost câștigătoare în fața încăpățânării mele și împotriva promisiunii pe care țineam morțiș s-o respect. Așa că am cedat și am probat o cămașă. N-am fost prea mulțumit de rezultat, dar măcar i-am făcut pe plac și m-a văzut purtând cămașă. Două zile mai târziu, curierul îmi aducea un pachet din care am scos o frumusețe de cămașă gri. Bumbac 100%, moare la atingere și părea să aibă o croială specială. Auzisem de brandul Hilfiger printre prieteni, dar niciodată nu am fost atât de curios încât să mă interesez mai mult. Asta era. Îmi cumpărasem o cămașă (bine, îmi cumpărase o cămașă pentru că, bănuiți că alegerea modelului și a culorii îi aparțineau, ca de obicei). Prima mea cămașă după mai bine de 10 ani în care nu mai purtasem așa ceva. Am îmbrăcat-o, am strâmbat din nas, dar când m-am privit în oglindă… șoc și groază! Arătam chiar bine! La naiba! Dacă eram femeie, m-aș fi fluierat pe stradă! Curios din fire am lepădat imediat jeanșii și-am tras pe mine o altă pereche de pantaloni și-am constatat cu uimire că și îmbrăcat așa, cămașa mea se potrivea ținutei și îmi stătea bine. Eram bunoc! Eram unul din acei băieți pe care îi admirau fetele și-i urau iubiții lor.

     După asta am început să prind tupeu și am mai cumpărat o cămașă și încă una și încă 10! Am prins gust la ele și duduia m-a învățat cum să le asortez și cum să fac să arăt trăsnet de fiecare dată când ieșeam din casă. Plec la serviciu, îmbrac cămașă; merg la cinema, cămașa e prima alegere; o seară cu băieții? Se cere să fiu elegant: cămașă!

     Pe urmă am început să observ și alte beneficii. Oamenii mă luau mai mult în serios, fetele intorceau capul după mine și am început să prind mai multă încredere în mine. Bineînțeles, n-am renunțat definitiv la vechile obiceiuri proaste. Întotdeauna cămășile mele erau însoțite de pantofi din cei mai colorați. Roșii, albaștri, verzi, portocalii sau violet… încălțările mele spuneau mereu altă poveste decât restul îmbrăcăminții.

     Au trecut vreo 2 ani de când am făcut acel pas și, acum, la fel ca în prima zi acea cămașă îmi este cea mai dragă. Încerc să o port cât mai des, la ținute cât mai speciale. Presupun că și la haine e la fel ca și la femei: prima nu se uită niciodată!

 

Articol scris pentru Super Blog 2016