Brățara potrivită, doar zodia-i greșită

     Și ieșind pe portiță o trânti mai-mai să iasă din țâțâni. Mai făcu doi pași mari după care se întoarse către Ion și urlă la el din toți rărunchii: „Pietre să-i pui la mână lui mă-ta mare, țărane! Nu mie! Ce, mă crezi proastă? Dacă intru în gârlă cu pietrele alea legate de mână mă trag la fund cu totul! Asta vrei, mă? Să mă îneci? Fi-ți-ar pietrele de râs! Vrei să scapi de mine să te duci după Aneta! Așa-i mă? Ăla a  lu’ Veta când a venit din Italia a umplut-o de aur și i-a luat și trening auriu Armani și-a dus-o-n Mall să-i cumpere adidași și i-a dat și bani! Tu ai venit acasă ca prostul și mi-ai pus la mână pietroaie mă, calicule și zgârcitule!

Marea, medicament pentru uitare

     „NU!” Ăsta este răspunsul general pe care-l ofer tuturor atunci când mă invită să mă alătur grupului pentru o călătorie sau o activitate. „Nu merg la Sinaia că-mi aduce aminte de…” sau „Nu merg la Starbucks că acolo-mi beam cafeaua cu… „. „Nu merg la Eforie pentru că acolo-mi făceam vacanțele cu…” și tot așa. M-am închis ca prostul în mine de un an și refuz orice vacanță sau vizită în orice loc prin care am trecut măcar o dată cu…

 

Eeeei, ia mai dă-o-n prune de treabă! Da ce mă, chiar sunt atât de prost? Și ce dacă am amintiri? „Shift + delete” și „create new directory„! Facem altele! Mai mișto și mai interesante decât alea vechi. Ce-am avut până acum au fost varianta light! Din vara asta începe seria de amintiri Pro-Ultra.  Amintirile alea bune rău pe care, atunci când le povestești copiilor te apucă atât mândria cât și rușinea.

Plan pentru planul meu

     Zilele trecute, unul din colegi a anunțat pe grupul de lucru intern de pe Whatsapp că va părăsi echipa noastră pentru a da curs unei noi provocări. Nu m-a întristat vestea ci din contră, m-a bucurat deoarece omul are un plan. Și un om cu un plan e un om care trăiește. La polul opus, o persoană care se complace în situația actuală și care nu-și dedică puțin timp planificărilor pentru viitor, fie el îndepărtat sau apropiat, e o persoană carea supraviețuiește. Și din păcate eu sunt unul dintre supraviețuitori. De o bucată bună de timp n-am mai planificat nimic pentru viitorul meu. Era o vreme când mă gândeam la schimbări. Oraș, job, stare civilă… gândeam și planificam zi de zi fiecare mutare în parte. Desenam pe hârtie casa de vis în care aveam să trăiesc până la adânci bătrâneți cu… nevastă și copii, mă documentam, citeam articole despre asta, căutam în dicționare de construcții explicații atunci când terminologia mă depășea, îmi făceam bugete, calculam câți bani mi-ar trebui să trăiesc în orașul X sau în orașul O, aveam capul plin de astfel de gânduri. Nu știu ce a intervenit atât de important de m-am oprit. Acum abia dacă mai planific ce-o să fac mâine sau săptămâna viitoare…

Pentru orice aliment din bucătărie, există unul BIO care să-l înlocuiască.

     Trecem, din păcate, prin cea mai dificilă perioadă pe care am întâlnit-o în ultimii treizeci de ani. Pandemia de Coronavirus, Covid-19 cum este denumită boala aceasta, a lovit puternic toate colțurile Planetei și pare să nu ne lase în pace pentru o bucată bună de timp.

În această perioadă, în urma diverselor măsuri luate de autorități, una din cele mai importante urmări este aceea că populația a luat cu asalt magazinele pentru aprovizionare cu alimente și alte produse necesare protejării personale.

     Lucrând într-un hipermarket care oferă servicii de cumpărături comandate direct la domiciliul clienților, observ la fiecare comandă preferințele clienților. Uneori încerc să-mi creez în minte o imagine a clientului în funcție de ce pun în coș. Îmi imaginez rețetele pe care le va prepara cu ajutorul produselor comandate. Asta este metoda mea de a trece peste stresul pe care-l implică această activitate zilele astea.

Ghivănele beax și givănele oau! Ce alegi pentru colaboratori?

     Înainte de a începe orice, vreau să vă explic ce înseamnă un anumit cuvânt pe care îl voi folosi foarte mult în acest articol. Este vorba despre „ghivănele”. Pare amuzant, nu? Este! Ghivănelele sunt acele cadouri, atenții, materiale promoționale pe care un brand le oferă clienților, potențialilor clienți sau partenerilor lor. Numele vine cumva de la englezescul „give”, românizat puțin. Sunt extrem de utilizate în retail, unde marile branduri de electronice/electrocasnice, și nu nu doar ei, le oferă vânzătorilor fie în timpul unui training, fie la o vizită scurtă prin magazin și au ca scop crearea unei legături între vânzător și brandul respectiv. De obicei ghivănelele sunt pixuri, agende, USB-uri, brichete, brelocuri sau alte accesorii de genul ăsta. Mai rar, aceste ghivănele pot lua forma unui tricou, o șapcă, un rucsac, sau alte chestii similare.

Emoții de mașină

     Se aude ușa garajului. Iar pleacă. Arunc o privire invidioasă spre trotineta electrică aflată lângă priză, la nici doi metri de mine. Iar o să plece la plimbare în timp ce eu stau închisă aici. Dacă aș putea să-i fac ceva, să o stric cumva, ca să-l forțez cumva să mă ia pe mine la plimbare, ce bine ar fi! Dar nicio șansă. De șase luni, de când a venit nenorocirea aia de criză eu n-am mai simțit gustul asfaltului. Dacă are de plecat undeva, încalecă pe trotineta electrică și pleacă cu ea la drum.

     De ce-o dura atât de mult, totuși? În mod normal era deja plecat. Ce-o zăbovi atâta prin garaj? Vai! Vine la mine! A pus mâna pe mânerul ușii! Oare să fie ziua mea norocoasă? Nu, să nu-mi fac speranțe degeaba. Mi-a mai făcut așa. A venit, s-a urcat la volan, a cotrobăit după ceva prin torpedou și a plecat. Sigur face la fel. Ooh, ce n-aș da pentru o plimbare! Măcar o tură prin cartier! 5-10 minute doar! Mi-e dor să simt aerul rece trecându-mi prin radiator…

Am fost, n-am fost la nuntă în Craiova

     Știți ce înseamnă să te trezești în cel mai mare parc din Craiova, la mijlocul zilei, gol pușcă și cu o durere de cap de-ți vine să ți-l tai singur „Game of Thrones style„? Nu? Foarte bine! Nici nu vă doresc! Parcul e plin de oameni la ora aia și tu cu siguranță nu ești o imagine pe care și-ar dori să o vadă într-o dumincă după amiază. Să nu mai spunem că nici tu nu ți-ai dori să fii subiectul a sute de filmulețe pe youtube, fiecare cu zeci de mii de vizualizări.

Bucătăria ta perfect utilată

„Ce foame îmi esteee”!

     Așa încep toate poveștile culinare. Un stomac gălăgios și un om care își dorește să-și potolească foamea. Pe principiul „nevoia îl învață pe om” mulți dintre noi am devenit bucătari amatori. Să fim sinceri, în tinerețe nu prea ne păsa de asta. Dacă ne era foame, o rezolvam cu o comanda de pizza ori cine știe ce burgeri și gata. Însă, odată cu trecerea vremii vine și mintea la cap și realizăm că nu putem duce o viață bazată pe livratorul de la restaurantul din colț și că dacă vrem să ducem o viață sănătoasă, dar și să ne rămână bani de la un salariu la altul, trebuie să învățăm să ne facem singuri mâncarea.

     Și uite-așa am început să învăț să gătesc. Am încercat și-o friptură, și-o prăjitură, chestii banale, nu m-am aruncat la specialități care au denumiri care-ți limbă plimba-n gură. Însă, dintre toate felurile de mâncare, preferatele mele sunt, fără discuție, pastele. Aș mânca paste dimineața, la prânz și seara. Sunt atât de înnebunit de paste, că de fiecare dată când merg la cumpărături, primele care ajung în coșul meu sunt, normal, pastele și toate celelalte ingrediente pe care știu că o să le folosesc pentru ele.

Pas cu pas spre casa mea de vis

„Când o să fiu mare, o să-mi fac o casă pe malul mării…„

     Așa-mi spuneam pe la vârsta de 14-15 ani. Eu nu văzusem marea până la vârsta aia decât în niște poze învechite, amintiri de-ale părinților mei, dar știam că de pe malul mării se vede frumos răsăritul și îmi doream cu tot dinadinsul să mă trezesc dimineața și să urmăresc din patul meu cum soarele răzbește semeț din valurile mării pictând cerul în culori roșiatice, toate astea în timp ce-mi sorbeam fericit dulcea cafea.( Pe vremea aia încă mai credeam că se îndulcește cafeaua :)) )

     Visul nu s-a stins niciodată și după ce m-am angajat am început să pun leuț cu leuț la saltea pentru căsuța mea frumoasă de la malul mării. Primul pas l-am făcut pe la 25 de ani când un prieten m-a anunțat că a auzit el de o parcelă de pământ în buza mării care se vinde pe un preț decent. Era la o distanță considerabilă de orice stațiune turistică, lucru care mă încânta enorm. Nu conta deloc faptul că nu aveam asfalt până acolo, că accesul se făcea pe un drum desfundat. Pentru mine ăsta era un bonus. Asta însemna că mulți ani de-acum încolo o să fiu izolat și o să am parte de liniștea mult dorită.

Frica poate schimba cursul unei experiențe

     Mai știți poveștile pe care le tot spun părinții noștri, rudele îndepărtate, prietenii sau cunoscuții despre copilăriile lor fericite și știurlubatice? Întâmplările parcă scoase din Amintirile lui Creangă la care râdeați cu gura până la urechi și la care vă mirați cum de cei de la care le auzeați au trăit atâta cât să ajungă să le povestească? Toate sunt de pe vremea când copiii n-aveau frică de nimic. Curiozitatea și teribilismul învingeau orice rațiune și furnizorul tău de experiențe erai doar tu, mânat de nebunia anturajului în care te învârteai și de lipsa fricii.