Publicat în Super Blog

#nodandanasuperblog

     Vine vine priiiimăvara! Și odată cu ea vine și ediția de [ați ghicit] primăvară a competiției SuperBlog, având numărul pe tricou 20.

 

cover_FB_SpringSB2020
Spring SuperBlog 2020

     Ce e Superblog?

     E competiția aia de scriere creativă la care se înscriu o grămadă de oameni bloggeri și care, din toamna lui 2015 a fost pentru mine cam cel mai interesant lucru la care am participat. E competiția datorită căreia mi-am făcut o groază de prieteni și puțini dușmani.

     De ce mă înscriu în fiecare an la competițiile SuperBlog?

     Simplu: Pentru că deși de fiecare dată mă stoarce de energie, inspirație, bunăvoință și alte blabla-uri, la final, când trag linie, constat că m-am simțit foarte bine alături de ei. Și când scriu articole înainte de ora 23:59 și când mă bucur de note bune și când înjur un juriu pentru nota proastă, dar mai ales când mă întâlnesc cu ei la final de drum la Gală (unde împărțim palinca mea și vinul altora).

 

Ce așteptări am de la Spring Superblog 2020?

      Păi, aici ar trebui să mă gândesc la articolul prin care ei au anunțat că s-a dat startul înscrierilor la competiție, în care menționau ceva despre motivele pe care le-ar putea avea cineva ca să participe. Și o să menționez în ordine absolut aleatorie câteva din motivele mele.

  • Cum am zis mai sus, pentru mine SuperBlog e distracție. Așa că mă voi înscrie ca să mă distrez.
  • Într-o discuție pe care am purtat-o recent cu Dana Codori (câștigătoarea celei mai recente ediții SuperBlog) am avut plăcuta plăcere să aflu că, în ciuda ideilor mele, sunt oameni cărora le plac sau le-au plăcut articolele mele și că unii dintre prieteni chiar mă susțin.
  • N-o să mă bucur de prea multe vacanțe anul ăsta, așa că o vacanță pentru următoarea Gală îmi sună foarte bine.
  • Ultimul motiv pe care o să vi-l spun (deși mai sunt și altele) nu l-am lăsat la final întâmplător. În cele 19 ediții ale competiției, predomină un nume în rândul câștigătorilor. DAN/DANA. Daniel Botea, Dana Lalici, Dana Afrăsinei, Dana Codori (și dacă mai sunt, nu mă ajută memoria acum, dar nici nu insist). Așa că am decis să pun piciorul în prag și să pun osul la treabă ca să fac tot posibilul ca ediția asta niciun Dan sau nicio Dană să nu urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Prefer să mă sacrific eu și să ajung acolo. Cu alte cuvinte, fără să mă mai întind la vorbă, declar deschisă (pentru mine) ediția #nodandanasuperblog

     O să fie o lună și ceva de stres și chin în care, probabil o să vreau de cel puțin 10 ori să renunț, o să fie o ediție distractivă, plină de provocări și miros de creier ars, dar o să merite 100% la final când o să mă întâlnesc din nou cu toți prietenii mei și o să sărbătorim.