Publicat în Super Blog, Viață de vânzător

Cine e Costică și cum a început să scrie?

     Mulți dintre prietenii mei văd tot felul de postări pe pagina mea de Facebook cu articole scrise despre diferite chestii. Unii din ei nu prea înțeleg ce-i cu postările respective, o altă mare parte se miră și mă întreabă dacă sunt blogger și despre ce scriu și ce fac și cum îmi vin ideile de articole iar alții pur și simplu mă citesc și-atât. Pentru toți cei menționați mai sus m-am gândit că  ar fi frumos din partea mea să mă prezint, să le spun cine sunt și ce fac și, cel mai important, să le spun de unde a plecat nebunia cu blogul lui Costică.

     Eu sunt Costică! Îmi place să spun că nu sunt blogger, că mă joc de-a bloggingul. Una-alta cu Costică a apărut în online prin 2015, dar până atunci am mai cochetat cu bloggingul și înainte. Pe 1 mai 2010 intram pentru prima dată în lumea asta cu speranțe mari și mult entuziasm. Nu știam nimic despre ce presupunea să fii blogger. Mă uitam la cei care existau deja la vremea respectivă și-i admiram. Trebuie să recunosc, eram și puțin invidios pe ei pentru că reușeau să adune în jurul lor comunități frumoase de oameni. Așa că mi-am făcut și eu blog. Credeam că aveam multe lucruri de spus, așa că am pornit la drum. „Să bârfim” era numele dat blogului și speram să adun pe el mii, zeci de mii de oameni cu care să pot povesti despre orice, cu care puteam să râd și să mă simt bine, așa cum mă simțeam când mă întâlneam cu prietenii mei la o șuetă. N-aveam pe-atunci cunoștinte despre domenii și hosting și SEO și alte năzbâtii de-ale bloggingului. Voiam doar să scriu și articolele mele să fie citite de cât mai mulți oameni.

     Îmi aduc aminte și acum primul articol scris. Atacam în viteza a cincea oamenii caresabarfim merg la grătare de 1 mai și lasă mizerie în urma lor. Cumva, faptul că am deschis tot 1 mai blogul m-a împins să încep cu un articol dedicat zilei respective. Credeam că o să fie un articol care o să rupă gura târgului, că o să primească zeci, sute de comentarii și visam să-mi văd rândurile distribuite pe pagini de socializare așa cum vedeam alte articole distribuite la vremea aia.  Nu vă spun că în afară de prietenii de pe Facebook cărora le-am cerut, practic i-am implorat să intre, să citească și să comenteze, articolul n-a avut niciodată un alt cititor. Deși prietenii mă lăudau că am talent, că am scris bine și frumos și aveam oarece înclinații spre blogging totuși statisticile mele arătau 0 vizitatori cu 0 vizualizări zile la rând. În rarele momente în care apărea câte un rătăcit care citea, probabil pe sărite ceea ce am scris, inima îmi sărea din piept și mă gândeam că GATA! ăla era momentul! Cititorul ăla o să fie încântat de ce a găsit pe blogul meu, o să distribuie articolul și eu voi începe să fiu cunoscut. N-a fost deloc așa. Au mai urmat câteva articole în anul ce-a urmat, toate având aceleași rezultate dezastruoase. Nu reușeam să ies în evidență oricât de mult aș fi încercat, oricât de mult aș fi distribuit pe rețelele de socializare pagina, oricât de mult aș fi stresat oamenii din jurul meu.

     Nici nu aveam pe cineva care să mă învețe, să mă îndrume, să-mi explice și să-mi povestească ce presupunea să deții un blog, cum trebuia să-l întrețin, ce trebuia să fac pentru a câștiga ceva urmăritori sau cum puteam să-mi cresc audiențele. Pe vremea aia discuțiile despre domenii web erau pentru mine limbi străine. Deși mă întâlneam cu ele la fiecare pas, habar n-aveam ce erau domeniile. Așa că începusem să mă descurajez. Renunțasem deja la scris de câteva luni bune și uitasem de micul meu blog neștiut de nimeni. Asta până prin primăvara anului următor când cunoscusem o fată extraordinar de frumoasă după care mi se aprinseseră călcâiele și care, surpriză! era bloggeriță! Aveam în sfârșit pe cineva cu care să discut despre pasiunea mea îngropată (de fapt, credeam c-am găsit o modalitate să mă apropii de ea și s-o impresionez :)) ) Așa c-am încercat o resuscitare a blogului, fără nicio reușită. Fata a rămas, dar blogul și-a găsit într-un final tragicul sfârșit câțiva ani mai târziu după ce mă convinsesem că îl țineam deschis degeaba.

     În 2015 cum ziceam, a luat ființă Una-alta cu Costică. La îndemnul domnișoarei și tentat de premiile din competițiile de blogging am zis să-mi încerc din nou norocul și să revin în familie. Aveam o oarece maturitate, aveam ceva mai multe cunoștinte despre cum se face și ce presupune și aveam așteptări mai rezonabile decânt prima dată.

Din 2015 și până azi am crescut mult. Pe toate planurile. Nu mă compar cu marii bloggeri naționali, dar sunt mândru că articolele mele au ajuns la un număr destul de mare de cititori. Unele din ele mi-au depășit cu mult așteptările ajungând să atingă cote extraordinare (pentru mine). Încetul cu încetul mi-am construit un nume și-am început să am și câte-o colaborare pe ici pe colo, am început să câștig câte un premiu la competiții, am început să văd că oameni pe care nu-i cunosc și pe care nu i-am întâlnit niciodată ajung pe blogul meu, citesc articole și chiar găsesc informații utile.

     Mai am mult de lucrat, sunt conștient. Dacă vreau să trec la nivelul următor va trebui să-mi fac un obicei din a scrie regulat, va trebui să investesc nu doar timp ci și ceva finanțe, va trebui ca, la un moment dat, să mă gândesc chiar să-l părăsesc pe bătrânul WordPress și să-mi cumpăr un domeniu .ro. Dacă mă voi hotărî să fac pasul ăsta voi, puținii mei cititori veți fi primii care veți afla vestea și sper că o să fie o schimbare de bun augur pentru ca voi să vă bucurați mai departe de prostiile scrise de Costică.

 

  Articol pentru Super Blog 2018, proba nr 11

Reclame
Publicat în Super Blog

Vacanță cu aventură sau vacanță cu ea?

     În ultimii ani, datorită noilor activități de la muncă,m-am plimbat destul de mult prin țară. M-am obișnuit să fiu departe de casă, să-mi petrec săptămâni întregi prin camere de hoteluri, trezindu-mă dimineața și întrebându-mă: „Ce am azi de făcut? La ce oră termin munca și mă întorc la hotel, la odihnă?” Măcar o dată în viață aș vrea să mă trezesc într-o cameră de hotel și să mă întreb: „Azi ce aventuri mă așteaptă? Ce-o să mai vizitez?

Nu mă înțelegeți greșit, în afară de deplasările în interes de serviciu am parte și de multe zile de concediu cu iubita mea. Zile minunate, cu odihnă și momente perfecte. Dar când mergem în concediu amândoi căutăm mai mult calmul și relaxarea. După oboseala acumulată într-un an de muncă preferăm să profităm de fiecare zi de vacanță și să lenevim cât mai mult. Pentru noi aventura se rezumă la o plimbare lungă spre cea mai apropiată atracție turistică sau o după amiază de leneveală pe șezlong cu o bere sau un cocktail și o carte în mână (bine, ea e cu cartea, eu cu berea sau cocktail-ul).

De asta spun că mi-aș dori o vacanță plină de aventură, de activitate. Aș vrea să experimentez și eu explozia de adrenalină și emoția descoperirii unui loc care să mă lase fără suflare. Aș vrea să-mi fac bagajul în grabă, să ies pe ușă și să plec. Nici măcar nu m-ar interesa unde. Din partea mea aș putea afla destinația doar când ajung. Atâta timp cât acolo aș experimenta aventura la cote înalte, chiar n-ar avea importanță unde. Sau aș putea intra pe pagina agenției de turism de aventură, aș pune degetul fără să mă uit pe orice destinație și aia ar fi!

     Și cred că asta o să și fac. Pentru că atunci când vine vorba să aleg destinația de vacanță îmi este întotdeauna greu. De asta o las pe ea să aleagă unde să ne petrecem concediile. Dar n-o să pot să o las pe ea. Dacă mi-ar alege ea vacanța probabil m-ar trimite prin Veneția sau Atena ori Paris sau orice destinație care n-are nicio legătură cu conceptul de Patagonia_FitzRoyExtreme Travel. Știu că mă iubește și vrea să mă știe în siguranță. Iar o expediție în Patagonia și Țara de foc, ori vreun safari în jungla africană nu îndeplinesc standardele ei de siguranță. Deci de data asta o să „aleg” eu. Sunt o multitudine de excursii personalizate, organizate pe grupuri și cu planificări foarte precise ale activităților, dar eu aș prefera oricând grupurile restrânse, eventual prietenii apropiați și atât. Mă văd urmărind elefanții și celelalte animale din grupul Big Five (cele mai mari 5 animale ale Africii); chiar unul din marile mele visuri este să pot observa din apropiere rinocerii.

Mi-aș dori chiar să merg la scuba cu rechinii. Nici în glumă nu i-aș putea spune iubitei că vreau să înot cu rechinii în Africa de Sud. M-ar lega de mâini și de picioare și m-ar încuia în casă până la bătrânețe, doar ca să se asigure că nu-mi pun viața în pericol într-o asemenea aventură. Și dacă n-o să am totuși curaj să mă aventurez în apele periculoase alături de rechini, măcar un traseu de hiking aș putea încerca. O vizită pe la picturile rupestre din Lesotho ar fi de vis. În plus, astea nu-s activități atât de periculoase. Aș putea s-o iau și pe duduie cu mine la așa ceva. Nu s-ar speria.

     Până la urmă cred c-ar fi o idee mai bună să mă axez mai mult pe drumeții, vizite în locuri minunate, urmărit animale sălbatice de la distanțe sigure și plajă lângă ocean cu un coktail în mână. Știu că mă atrag chestiile periculoase și adrenalina, dar parcă m-aș simți vinovat să plec într-o asemenea aventură și pe ea s-o las acasă doar pentru că e mai „periculos” decât vacanțele noastre obișnuite. Off, decizii, decizii! Oare-aș putea s-o conving în vreun fel să sară în apă și să fie înconjurată de rechini fioroși? Încă nu pun degetul ăla pe nimic…

Articol pentru Superblog 2018

Publicat în Super Blog

Am învățat din greșeli să fiu cel mai bun

     Unul din primele joburi pe care le-am avut a fost acela de ospătar. Credeți-mă când vă spun, nu multe joburi se pot compara cu ospătăria, mai ales când o practici pe litoralul românesc. Numărul extraordinar de mare de turiști făcea ca de foarte multe ori ca restaurantul să fie dat peste cap. Comenzi încurcate, care nu ieșeau la timp sau nu mai ieșeau deloc, băuturi care ajungeau la masa greșită și o pizza care ajungea la o masă unde se comandase ciorbă, astea-s doar câteva din încurcăturile pe care le întâmpinam zi de zi. Dar un ospătar adevărat le rezolvă pe toate cu eleganță și stil pentru ca, în final, clientul să se ridice de la masă mulțumit.

     Astăzi îmi deschid propriul restaurant. După ani și ani de când n-am mai avut nicio treabă cu ospătăria, am decis să-mi deschid afacerea mea în buricul Iașiului.  Mi-a fost puțin mai ușor cu pregătirile, având ceva experiență din trecut cu restaurantele în care am lucrat, dar foarte multe aspecte s-au schimbat. Activitatea unui restaurant nu mai este ca acum câțiva ani. Pretențiile au crescut și clienții așteaptă de la fiecare cârciumar să fie tratați ca la un restaurant cu stele Michelin. Și nu e rău să fie așteptări mari. Chiar nu e rău deloc. În general oamenii care primesc mai mult, sunt dispuși să plătească mai mult.

     N-am reușit să deschid un restaurant cu stele Michelin, sincer nici nu mi-am propus asta, dar vreau ca experiența clienților mei să fie excepțională în fiecare moment până la plecare pentru că doar așa se vor întoarce la mine și doar așa voi prospera. Se spune că un om nemulțumit de servicii va spune încă altor nouă persoane nemulțumirea lui. Și asta înseamnă zece clienți pierduți la fiecare om care-ți iese nemulțumit pe ușă. Folosindu-mă de experiențele trecutului, am reușit să pun la punct un sistem care corecta toate greșelile pe care le-am observat de-a lungul perioadei mele de ospătărie. Bine, nu l-am pus eu la punct. Este vorba despre un sistem de gestiune stocuri și marcaj mobil cu ajutorul căruia pot satisface nevoile clienților cu un minim de efort. Concret, de fiecare dată când un client îmi calcă pragul restaurantului, ospătarii mei sunt pregătiți din toate punctele de vedere.  De exemplu, dacă un om vine și dorește să comande un fel de mâncare, ospătarul îi poate spune imediat dacă acel produs nu mai există pentru moment la vânzare și îi poate recomanda un preparat înlocuitor.

aaaaaaa

     Mai mult decât atât, gândindu-mă la problemele pe care le întâlneam în trecut, pot spune că un software POS Restaurant mă scoate din belelele pe care le întâlneam pe vremea când ospătăream eu. Cum? Simplu! Îmi aduc aminte când bucătarul nu înțelegea ce am scris eu pe bilețelul de comandă și în loc de salată asortată fără castraveți înțelegea salată asortată extra castraveți sau, când clientul dorea cartofi piure cu unt și bucătarul îi făcea cu margarină. Acum nu mă mai întâlnesc cu aceste probleme. E simplu. Ospătarul preia comanda pe un PDA, comanda este trimisă automat către departamentele vizate, fie că este vorba de bucătărie, bar sau pizzerie și de fiecare dată când un client are o cerință specială ospătarul are pisibilitatea să menționeze clar și concis pentru ca bucătarul sau barmanul ori pizzerul să știe exact ce are de făcut.

Uite de asta eu voi avea succes cu restaurantul pe care tocmai l-am deschis. Pentru că am învățat din greșelile patronilor mei din trecut și am învățat să le corectez.

 

Pentru Superblog 2018

Publicat în Super Blog

Mercantizare în viteza gravării

     Fiți creativi, a zis! Ieșiți din tipare, a zis! Lăsați-vă imaginația să zburde și  faceți cea mai interesantă teatralizare pentru lansarea telefonului ăsta! Va fi telefonul anului și noi avem marele avantaj să-l primim în magazin înaintea tuturor, așa că vreau de la voi să-l scoateți în evidență cum puteți mai bine! Și să nu vă gândiți la bani! Pentru proiectul ăsta avem fonduri NELIMITATE!

     Cum poți să fii creativ, să ieși din tipare, să îți lași imaginația să zburde cu o imprimantă care merge doar pe bază de pumni și cu niște calculatoare la care nu poți lucra mai mult de zece minute că se blochează și trebuie să suni tehnicul? Vrea extraordinar, vrea nemaivăzut, vrea marea cu sarea, dar cu ce să i le dau? Hmmm, stai puțin! Fonduri nelimitate a zis, nu? Hai că acum e momentul să ies la atac! Am văzut săptămâna trecută la Tudor la muncă un gravator laser foarte interesant. BCL1610X îi zice. E un Bodor. Un gravator de ultimă generație cu care se pot face o grămadă de chestii mișto pe aproape orice fel de material. Am văzut la Tudor că făceau și gravări pe plăci de dimensiuni foarte mari, de bodor gravator160×100. Ar fi perfect pentru noi. Dacă l-aș putea convinge să-l cumpere, aș avea într-adevăr resurse nelimitate și-aș putea face chestii nemaiîntâlnite. Oh, dacă l-aș avea nici măcar n-aș mai avea nevoie de calculatorul ăla idiot! Cu aplicația de pe telefonul mobil aș da la gravat de oriunde. Ce mai, nici n-ar mai trebui să vin la muncă! He-he!

     Dar cum să-l conving să dea atâția bani pe-un gravator? Știu! Îl conving pe Tudor să mă lase să gravez la el ceva de dimensiuni mici, îi arăt șefului și apoi îi fac marea propunere. Sigur o să-i surâdă ideea. Mai ales că gravatoarele astea sunt importate de cei de la Colop România și șeful întotdeauna a apreciat serviciile lor.

     Ideea de bază este să gravez pe plexiglas telefonul ăsta. Nu! Și mai bine! Pe mai multe bucăți de plexiglas! Pe primul doar un contur vag al telefonului, iar dedesubt un text care să anunțe că în scurt timp  vom avea marea lansare. Oamenii nu știu nici măcar cum arată telefonul, deci o astfel de imagine i-ar intriga, i-ar face să se întoarcă în magazin și a doua zi, și a treia, așteptând marea lansare. Pentru al doilea plexiglas aș mai adăuga câteva detalii pe ici pe colo, o linie a displayului, un contur al zonei une sunt camerele foto și din nou, același text care să-i facă pe oameni și mai curioși. Pentru un efect și mai puternic, bucățile de plexiglas trebuie să fie iluminate. Băieții de la tehnic mă pot ajuta cu asta. Niște barete de leduri inserate la bază pentru ca lumina să scoată în evidență și mai bine gravarea.

     În a treia și a patra zi, gravările ar putea să dezvăluie puțin câte puțin camerele, poate butoanele laterale și undeva, în lateral, un început de scris. Numele și modelul telefonului pentru început, urmând ca în ultima zi, pe bucata de plexiglas să se vadă o imagine intreagă a telefonului și specificațiile complete. Ah! Idee! Ca să fie și mai atractiv, plăcile de plexi vor fi acoperite cu o bucată de material roșu, mătase poate. Și prin stația magazinului se va anunța că la o oră anume vom dezvălui câteva informații despre noul telefon care se va lansa în cinci zile. Asta sigur o să le stârnească curiozitatea! La fel și telefonul. Mă gândesc la o cutie semi-închisă, pe lateralele căreia să fie gravate specificațiile telefonului. O, Doamne! Explodez de idei! Șeful o să fie innebunit numai când o să-i povestesc! Trebuie neapărat să ajung azi la Tudor și să-l rog să îmi graveze ceva. Mă gândesc să pun pe o bucată mică de plexiglas telefonul ca șeful să vadă exact cum ar arăta. Sunt convins că o să accepte.

     Și dacă n-o să reușim să aducem la timp gravatorul ca să ne apucăm de treabă, sunt convins că vom putea să-l închiriem pe cel de la Tudor. Așa aș putea să-i arăt șefului pe ce-ar da banii.

Pentru SuperBlog 2018

Publicat în Super Blog

Am grijă de BMW-ul meu ca să-mi asigur confort eu

     Ziua în care șeful m-a anunțat că am primit promovarea mult dorită mi-a mai adus o surpriză pe care nu o așteptam. Cu postul cel nou venea la pachet și o mașină de serviciu. Inițial am crezut c-o să primesc unul din hârburile pe care le-a abandonat el în curtea din spate și pe care nu le mai folosea de ani buni, dar nu mică mi-a fost mirarea când mi-a aruncat în mână cheile unui BMW seria 5 Sedan nou-nouț colat frumos cu sigla companiei. Nu știu care-i treaba, dar omul ăsta n-a cumpărat în viața lui o altă mașină decât BMW. „Cum ai grijă de el, așa îl ai! Să nu crezi că-ți schimb mașina la doi ani! ” mi-a spus, și-a ieșit în grabă.Screenshot_2018-10-21 BMW Seria 5 Sedan Dintr-o privire

     Ei, acum e-acum! A dat el o avere pe frumusețea asta de mașină, dar sunt convins că o să fie extrem de strâns la pungă atunci când o să fie vorba de întreținere. O să am de dus muncă de lămurire la fiecare revizie, la fiecare schimb de ulei, la fiecare piesă pe care-o s-o am de schimbat. Și nu-mi place! E șofer și el și știe cum e cu consumabilele astea, că n-ai ce le face, pur și simplu trebuie să te resemnezi și să scoți banii, dar e atât de chitros că niciodată n-a pus în mașinile lui piese originale. Numai porcării aftermarket și de pe la dezmembrări. De asta le și ține acum în spatele firmei pe toate. Că în loc să facă o investiție deșteaptă și să cumpere piese originale BMW, cumpăra de fiecare dată de pe exclusivOEM_patratla cele mai dubioase ateliere și service-uri.. Dar la asta n-o să fie așa. Mașina e pe mâna mea, deci o să o îngrijesc eu cum trebuie. Dacă și când o fi nevoie, o să cumpăr piese de BMW de la eXclusiv OEM. Nu mă iau după capul lui. Dacă avea grijă cum trebuie de mașinile lui, nu ajungeau niște cadavre. Nu pot să cred că niște mașini atât de bune au ajuns în doar patru ani aproape inutilizabile. Dar el n-a cumpărat în viața lui piese BMW originale. Țin minte cum spune acum vreo trei ani când a băgat prima mașină în service că i s-a stricat cutia de viteze: „Merg la mecanicul meu! Îl știu de-o viață! Ăla-și aduce piese bune din Turcia. De ce să dau banii pe firmă când le găsesc la jumate de preț la nea Călin?”

     Ei uite, cu nea Călin și cu piesele lui din Turcia și-a pus două Seria 7 pe butuci și-acum urmează și a treia dacă o să continuie pe drumul ăsta. Am încercat de câteva ori să-l conving să le ofere un tratament mai adecvat, să cumpere ulei original BMW, să își facă reviziile în reprezentanță, să o echipeze doar cu piese auto BMW, pe o ureche îi intra, pe cealaltă ieșea. De fapt, cred că avea urechile amandouă înfundate și sunetul îl ocolea complet. Nu voia s-asculte și pace! El cu nea Călin făcea treabă și numai cu el! Cine spune că mecanicii auto sunt hoți, mare dreptate are. Nea Călin pe care-l știe de zeci de ani nu i-a spus niciodată că o dată ce-a cedat o piesă, dacă nu te îngrijești să o înlocuiești imediat cu o alta originală există riscul să mai cedeze și altele pe lângă ea. Nu, nea Călin îi aducea din Turcia toate porcăriile și-i spunea că face el să meargă mai bine decât era când a ieșit pe poarta fabricii. Și mergea! 10.000 de km după care se-ntorcea la service cu altă belea. Și-o repara și pe aia numai ca să se întoarcă peste câteva săptămâni cu altceva. Și tot așa până când șeful se enerva și-și comanda o altă mașină, pe asta lăsând-o baltă în spatele firmei.  Singurele accesorii originale de BMW pe care le-a avut vreodată șeful meu au fost brelocul de la chei și primul odorizant de când cumpăra mașina. Și astea numai pentru că-i erau oferite cadou din partea dealerului. Că în rest, săracile mașini n-au văzut pic de grijă.

     Dar mașina mea n-o să pățească așa ceva. În primul rând pentru că mie-mi pasă de mașina pe care-o conduc, chiar dacă nu-i a mea și în al doilea rând pentru că dacă nu o întrețin, o să risc să ajungă și a mea pe la nea Călin pentru ca apoi să fiu nevoit s-o îngrop prin spate, alături de suratele ei. Și mie clar n-o să-mi comande șeful alta. O să mă-ntorc la mersul cu tramvaiul și autobuzul și la trenuri și autocare pentru deplasările prin țară. Și n-o să-mi fie bine deloc! Deci, am grijă de mașina mea pentru confortul meu!

 

Articol pentru Super Blog 2018

 

Publicat în Super Blog

Strânge punga fără să simți. Cum să îți ții sub control cheltuielile. Învață la Școala de bani BCR

     Copil fiind, petreceam multe veri la bunici și de foarte multe ori o auzeam pe mamaie certându-l pe tataie și făcându-i educație financiară: „Nicule, nu mai cheltui aiurea banii, c-o să murim de foame!” Vă dați seama impactul pe care l-a avut pentru mine la vârsta aia dacă începusem să o întreb pe mama dacă mai avem bani, de frică să nu rămânem fără și să murim de foame.

     Dacă am învățat ceva de la mamaie, e că niciodată cu banii nu e de glumă. Mai ales dacă-s banii tăi. Cu toate astea, acum, când sunt pe banii mei (și pe muzica mea) constat că degeaba am învățat că banii trebuie să-i drămăluiești. Ca mulți alți oameni, sufăr de o boală extrem de des întâlnită. Palmele mele secretă un fel de substanță care pur și simplu topește orice ban pică în ele. Cum l-am scăpat pe Eminescu în mână, cum puf! dispare fără urmă. Boala asta afectează și cardul bancar. Freci de două ori cardul în mână și bang! S-au dus 300-400 de lei din cont! Ciudat!

Acum, dacă ai ajuns pe articolul ăsta din greșeală, nu suferi de aceeași boală și banii trag la tine ca muștele la… miere, caută frumușel butonul X din colțul dreapta sus și du-te, pune-ți tiara și ia-ți sceptrul în mână. Dacă ai ajuns pe articol și constați că te afli și tu în aceeași suferință ca mine, ia un loc în scaun și citește până la final că s-ar putea să afli câteva ponturi numai bune despre cum să faci bani și mai important, despre cum să-i păstrezi mai mult atfel încât s-ajungi  până la finalul lunii cu mai mulți bani în portofel decât a adunat Naționala României puncte la ultima calificare la Europene.

     Tot căutând așa prin imensitatea internetului soluții și tratamente pentru bani-topit-loză (așa se cheamă boala, cică), am dat de un proiect foarte mișto pe care l-au dezvoltat cei de la BCR. Un fel de program-ședințe de terapie în care să învățăm să fim mai strânși la pungă și să cheltuim cu mai mult cap astfel încât să ne vindecăm și să căpătăm independență financiară. Și vă recomand tuturor să vă înscrieți la aceste ateliere organizate pentru că, în primul rând informațiile pe care le veți afla de acolo sunt GRATUITE și sunt oferite de oameni profesioniști. Școala de bani de la BCR vă va ajuta să vă împrieteniți cu banii și să-i convingeți că merită să rămână cu voi chiar și dincolo de următorul salariu. Seminariile se întâmplă în toată țara, în fiecare zi de joi și, dacă sunteți interesați, vă puteți înscrie gratuit pe scoaladebani. ro .

SDB2

     Până să participați la atelierele BCR, vă dau eu câteva sfaturi zic eu, utile ca să începeți să faceți economii, un fel de pre-tratament, dacă vreți.

  • În primul rând, nu împrumutați niciodată bani nimănui. Știți vorba aia din popor: „Foaie verde de dai n-ai, ia nu da să vezi cum ai!
  • Încercați să vă luați mâncarea de acasă pentru pauza de masă la serviciu. Două sendvișuri și-un fruct sunt mai ieftine decât un prânz la restaurant;
  • Organizați-vă cheltuielile neprevăzute după principiul: „O zi da, o zi nu. Azi NU!” (Printați regula asta și lipiți-o de monitorul calculatorului. Când deschideți site-ul preferat de haine/încălțăminte/electronice/parfumuri, uitați-vă la foaie! Azi NU!
  • Cafeaua de acasă e mai bună și de câteva ori mai ieftină decât aia de la automatul din colț. Un termos generos îți asigură o porție zdravănă de cafeină pentru întreaga zi.
  • Dacă iubi îți dă semnale că-și dorește o poșetă nouă din piele de șocâte, amintește-i cât suferă săracul animal când este dezbrăcat de piele pentru fabricarea gentuței. Asta ar trebui să-i taie din poftă și s-o convingă să se orienteze la ceva cu mai puține cifre pe eticheta de preț.

     Ei, nu vă mai spun mai multe. Vă las să mergeți la Școala de bani. Alegeți-vă o zi de joi și participați la atelierele specializate. Acolo veți învăța cu adevărat cum să vă îngrijiți de bugetul personal ca să vă asigurați o viață plină de prosperitate. Și dacă ajungeți acolo, spuneți-le că v-am trimis eu. N-o să știe cine sunt, dar sunt convins că vor face niște fețe de neprețuit!

Articol pentru Superblog 2018

 

 

Publicat în Super Blog

Proiect pentru casa minții

     „Pe lângă plopii fără soț adesea am trecut… ” Așa începe una din cele mai frumoase poezii scrise de Eminescu. Puțini cunosc faptul că plopii fără soț există și că pot fi vizitați în fiecare zi. Mulți nu știu că probabil au trecut pe lângă ei venind la Iași dinspre Vaslui. Este ușor să-i ratezi. Din păcate, în ultimii ani nu s-au făcut prea multe pentru scoaterea în valoare a edificiului. Dacă nu-ți îndrepți privirea spre ei în momentul în care treci și nu observi micuțul bust al lui Eminescu străjuindu-i, zici c-ai trecut pe lângă un pâlc de copaci neînsemnați.

     Ca oameni avem obligația morală de a nu lăsa istoria să piară. Avem obligația de a spune poveștile mai departe și de a păstra vie orice valoare fie ea culturală, arhitectonică, morală sau cum ar fi ea pentru generațiile ce urmează. Și bineînțeles, dacă ne stă în putere, să face tot posibilul să încercăm să o scoatem în evidență astfel pentru ca un număr cât mai mare de oameni să o cunoască și să se bucure de ea.

     O astfel de valoare sunt și Plopii fără soț din Iași, care ar trebui să se bucure de o mai mare promovare. Dar înainte de promovare, zona trebuie să se bucure de o reconstrucție, o reamenajare pentru ca locul să poată fi observat de la distanță și pentru ca oamenii care-l vizitează să se simtă conectați cu farmecul și povestea din spatele plopilor.

Și dacă de partea de promovare trebuie să se ocupe anumite autorități, pentru partea estetică a locului este nevoie de specialiști, arhitecți, peisagiști, oameni cu viziune, oameni pasionați care să pună în valoare mult îndrăgitul loc. Pentru așa ceva ai nevoie de un birou de arhitectură care știe să ducă treaba asta la nivel de artă. Niște oameni care dintr-o privire să știe cum să pună în valoare un loc de anvergura Plopilor fără soț ca să îi dea o față atractivă pentru turiști, dar în același timp să cinstească memoria omului de care se leagă acești copaci bătrâni. Nu sunt specialist, n-am proiectat niciodată nici măcar o căsuță de păpuși sau un leagăn, sau o colibă în spatele blocului. Dar dacă ar fi în puterea mea, aș redesena în primul rând aleile care înconjoară plopii. Nu știu dacă ați trecut vreodată pe acolo, dar copacii ăia sunt, pur și simplu înconjurați de-o alee betonată la pătrat și-atât. Două-trei bănci pe ici pe colo și nimic mai mult.  Cum spuneam, dacă n-ar fi acel bust în fața lor, ai jura că-s niște plopi oarecare, uitați de lume la o margine de drum.

Partea dureroasă este că, având o vârstă destul de înaintată, copacii au început să simtăDSC_0129 apăsarea vremii și din cauza asta unii au fost tăiați. Din păcate, pe termen lung, dacă nu se intervine cumva, din Plopii fără soț nu va mai rămâne decât locul și niște buturugi ieșind din pământ. Niște buturugi fără soț. Și nu sunt sigur că vor mai avea același farmec, aceeași magie pe care-o au acum sau pe care-au avut-o acum o sută treizeci de ani.

     Totuși, până să se întâmple asta mai e mult și trebuie să ne gândim cum am putea înfrumuseța acest loc plin de romantism și de istorie literară. Eu, de exemplu, aș rotunji aleea care înconjoară plopii. I-aș da un aer elegant, aș pava-o cu dale din marmură ori cu un mozaic frumos. Probabil niște teme din operele lui Eminescu. Cătălina, Luceafărul, scene din Scrisoarea a III-a, ori niște ramuri printre care se ascund Somnoroase păsărele.

Un lucru pe care ar trebui să-l ia în calcul oricine ar accepta un asemenea proiect ar fi liniștea pe care obișnuiau să o ofere pe vremea lui Eminescu plopii. Cum vremurile s-au schimbat și acest colț de rai s-a înconjurat de civilizație, de case, de restaurante și străzi aglomerate, singurul mod în care s-a putea reda locului intimitatea de odinioară ar fi împrejmuirea lui. Un zid destul de înalt cât să te ferească de privirile curioșilor de pe stradă, care să aibă și utilitate de izolator fonic ar putea aduce un plus de valoare, atâta timp cât este gândit în așa fel încât să nu ascundă ceea ce se găsește interior. De exemplu, pe zidul exterior paralel cu strada aș vedea o serie de print-uri cu poeziile lui Eminescu, selecții din cele mai frumoase versuri pe care le-a scris el, portrete, schițe sau imagini reprezentative pentru opera lui.

Cu câțiva ani în urmă văzusem pe undeva prin oraș un element decorativ care reprezenta un text. Frumos colorat, așezat pe marginea drumului și foarte interesant. Oamenii se opreau lângă el, îl admirau, îl citeau iar unii chiar se fotografiau langa el. Astfel de texte aș vedea și în spațiul plopilor fără soț, așezate de-a lungul aleii, citând unele din cele mai marcante versuri din operele lui Eminescu. Imaginați-vă plimbându-vă printre copaci, visând că sunteți înapoi în timp, la 1880, iar la dreapta voastră, de-a lungul aleii care mărginește micul pâlc de plopi vedeți un text din gips sau beton, înalt de-un stat care spune: „Mai am un singur dor: în liniștea serii… ”  Ce poate fi mai frumos?

Fiind din Iași de multe ori m-am întrebat cam care ar putea fi acel „geamul tău ce strălucea”  la care Eminescu spunea că privea atât de des. Mânat de aceste gânduri mi-e foarte ușor să-mi imaginez cum ar fi arătat casa la al cărui geam ce strălucea, privea poetul nostru. Nu știu dacă ar fi posibil, dar dacă s-ar putea, aș vedea undeva, pe lângă plopi, o căsuță modestă cu aspect de bordei moldovenesc, cu o ferestruică strâmbă prin care ar năvăli afară lumina de la un opaiț. Căsuța poate fi un mic restaurant, sau un magazin de suveniruri, sau pur și simplu de decor, n-ar conta. Mai mult, mi-aș putea imagina cum ar arăta întregul ansamblu sub lumina a zeci de reflectoare care să înfrumusețeze și să atragă vizitatorii chiar și după lăsarea întunericului.

sigla-2016-768x392

     Sunt multe lucruri care ar putea fi făcute pentru a schimba Plopii fără soț și, cum ziceam mai sus, nu sunt lucruri pe care le-ar putea face oricine. E nevoie de multă pricepere, îndemânare și dedicare. Calități pe care le poți găsi la arhitecții AIA Proiect. Sunt curios, totuși ce-ar ieși din mâna lor, pentru că, să fim sinceri, o astfel de operațiune nu e un proiect de casă. Aș putea spune că e un proiect ce casa sufletului și-a minții!

 

Articol pentru Super Blog 2018

 

 

 

Publicat în Super Blog

De ce să-ți bați capul când poți renova ieftin și repede?

     Pe nea Fănică l-am cunoscut pe când eram copil prin Vlădut, cel mai bun prieten al meu. La el mergeam de câte ori ne jucam de-a v-ați ascunselea cu băieții din mahala. Avea o casă mare, boierească, veche, cu borduri din piatră naturală, extrem de frumoasă. Nu-i făcuse nea Fănică nicio modificare de când se mutase în ea cu patruzeci de ani în urmă în afară de o gresie pe jos, faianță și o țiglă metalică pe acoperiș, așa că locuri pentru ascuns erau cu nemiluita, până și în zidul exterior. Era acolo o crăpătură prin care un plod de 7-8 ani putea trece neobservat și ajungea taman în magazia cu bunătăți.

     Ei, dar vremea a trecut, noi am crescut, eu m-am mutat în București, dar din când în când mai trec pe-acasă, pe la părinți. Și de câte ori vin acasă, dau o fugă și pe la nea Fănică. Ultima oară când am fost la nea Fănică se tânguia că trebuie să repare șandramaua. Casa își ducea cu greu ultimele zile de viață și nea Fănică era hotărât s-o pună pe picioare. Chemase un expert să evalueze pagubele, să-i spună dacă mai merită  recondiționată, sau dacă e cazul s-o pună la pământ și să facă alta. Costurile cu consolidarea și reconstrucția erau mari, dar alea cu demolarea și construirea nouă erau astronomice și nea Fănică era pierdut în gânduri și pliante de la magazinele cu materiale de construcții.

     -Ce faci, nea Fănică? Iar studiezi presa locală?

     -Da’ de unde? Mă uit prin revistele astea să văd de unde să cumpăr mai ieftin. Se dărâmă șandramaua pe mine vreau s-o consolidez și s-o recondiționez. Nu mă trage inima s-o pun jos și să construiesc alta. E prea scump și în plus, e plină de amintiri. Iote, ții minte cum intrați când erați mici prin crăpătura aia și-mi furați toate bunătățile din cămară? Acum s-a mărit crăpătura. Stă să cadă zidul cu totul.

     -Nea Fănică, de ce-ți bați capul? Ia, dă mata revistele alea încoace. Nu te mai holba printre ele că nu o să găsești în astea toate materialele de care ai nevoie și nici n-o să le prinzi la prețuri bune. Ia zi, ai făcut un necesar de materiale?

     -Iete-l aici. Două foi de caiet studențesc. Și încă simt că mai trebuie câte ceva.

     -Bun! Știu eu pe cineva care te poate ajuta să găsești toate materialele la prețuri foarte bune și, cel mai important, toate din același loc. Intrăm noi pe un site de pe care poți să-ți iei toate materialele de construcții. Introducem tot necesarul ăsta pe care-l ai matale aici, ei o să-ți dea cel mai bun preț și le primești pe toate direct acasă. Nu trebuie să umbli după ele. Faci comanda, plătești și le aștepți liniștit. În câteva zile te apuci de treabă.

banner-producatori-si-sigla-cu-macarale

     -Ei, da cum să fie chiar așa, n-o fi pâcâleală? Tu crezi tot ce vezi în calculatorul ăla? Dac-or fi materiale proaste? Poate sunt  vechi, stricate…

     -Nea Fănică, ce vorbe-s astea? Materialele sunt noi. Băieții ăștia ți le comandă direct de la producători. Nu sunt de alea de-au rămas ascunse prin depozite cu anii. Sunt de cea mai bună calitate. De fapt, tu-ți alegi ce să-ți aducă. Vrei tencuială decorativă Weber, de aia ai. Vrei izolație de nu știu care, pe aia ți-o aduc. Orice ceri, aia primești. Și cel mai important, la prețuri  mai bune decât în magazine.

     -Păi cum să-mi dea mie mai ieftin decât magazinul. Doar nu-s neam cu ei ca să-mi facă mie favoruri.

     -Nu ești neam cu ei, dar cu asta se ocupă la vindem-ieftin. Negociază prețul pentruScreenshot_2018-10-14 Recenzii Video - Materiale de Constructii - Comanda online mai ieftin client, în funcție de cât comandă. Plus, să nu-ți fie teamă că-i păcăleală. Uite, au aici o secțiune de recenzii video. Adică, lumea filmează când vine camionul cu marfă și pun pe net, ca să afle și alții cât de ușor și cât de bine e să comanzi materiale de la ei. Apropo, dacă o să faci și matale un filmuleț de-ăsta și-l trimiți, o să primești o reducere la comandă de 100 de lei. Adică, o să-ți dea ei 100 de lei pentru că le-ai trimis videoclipul. Pe ei îi ajută că pot arăta și altor clienți că treaba e serioasă, pe matale te ajută că mai scazi din cheltuieli puțin. Faci treaba repede, bine și nici nu te mai încurci cu meșteri specialiști care se cred ingineri doar pentru c-au ridicat două șoproane și care-ți recomandă ei de unde să iei cimentul sau țevile sau mai știu eu ce, că știu ei pe cineva. Totul e cu factură și corect.

     -Și dacă marfa nu-i bună?

-Dacă se întâmplă si nu fie ceva în regulă, să fie ceva defect, se poate returna.

-Apăi dară, treaba-i bună! Ia, arată-mi. Cum intru pe internetul ăla să comand?

 

Articol pentru Super Blog 2018

Publicat în Super Blog

Acasă la mine, bucătăria e vedetă

     Am în sfârșit căsuța mea. Sunt „propetar„, cum ar veni. Am muncit zile întregi, mi-am stors fiecare picătură de sudoare ca să am cea mai frumoasă casă din câte există. Ca să fiu sincer, mint. N-am mișcat un pai în timpul construcției. Eu n-am făcut altceva decât să îmi deschid portofelul foarte larg și să dau indicații. Meseriașii au făcut toată treaba și, trebuie să recunosc, s-au descurcat mai bine decât aș fi sperat.

     De când eram copil, acasă la mama, mi-am petrecut mare parte din timp la bucătărie. În mare parte pentru că restul casei era împânzit de păpuși, cărucioare, și alte jucării care le aparțineau surorilor mele. Da, eram singurul băiat din familie și-mi era destul de greu să-mi găsesc locul prin casă. Știți și voi ce înseamnă să fii singurul bărbat între femei. Așa că refugiul meu era la bucătărie. De cele mai multe ori o aveam pe mama, dar nu prea mă deranja pentru că ea era mai mereu ocupată cu treaba. Gătit, spălat vase, curățenie, de-astea de-ale ei. Însă, vrând-nevrând am observat câte ceva din ce făcea și încetul cu încetul mi s-a stârnit curiozitatea pentru gătit ca, mai apoi, să descopăr că bucătăria devenise locul meu preferat din casă.

O bucătărie mare are nevoie de multe accesorii

     Și așa a rămas până astăzi. Drept dovadă, când am început construcția casei am dedicat o suprafață extrem de generoasă spațiului în care avea să fie noua mea bucătărie. Ce nu știam însă, era faptul că o bucătărie spațioasă solicită o grămadă de muncă atunci când trebuie să o utilezi. Am vrut un spațiu generos, în care fiecare obiect să aibă locul lui, iar acum stau și mă uit cum habar n-am cu ce să umplu toate spațiile, toate dulapurile și sertarele.

Țin minte de la mama că avea o grămadă de oale, tigăi, cratițe, farfurii, pahare, căni, narvik_chairs-768x928cănicele, cănuțe (și cana mea de tablă pentru că n-aveam voie să beau din alea de porțelan), dar pe cuvând că nu știu unde găsea loc pentru toate. Nu mai punem vesela specială, aia pentru sărbători pe care nici acum, dupa aproape treizeci de ani nu știu de unde o scotea când avea nevoie de ea.

     Ei bine, de data asta e treaba mea și trebuie să mă asigur că orice aș cumpăra pentru bucătărie voi ști de unde să iau atunci când voi avea nevoie. Planul e făcut. Pe hârtie arată bine.  Dar înainte de asta, o cafea! Aah! Notă pentru mai târziu: „Cumpără o masă pentru bucătărie. Nu ai unde să-ți bei cafeaua și să fumezi.

Gătești mult sau puțin, ai nevoie de tigăi

 

Om gospodar cum m-a învățat mama, îmi place să petrec mult timp la bucătărie, cum ziceam, dar nu doar cu cafeaua în față, ori uitându-mă la televizor. Gătesc! Încă de mic am învățat secretul bucătarului și nu există fel de mâncare pe care să nu știu să-l prepar. Bine, există, dar pentru alea trăiască rețetele din cărțile de bucate! În fine, orice om care gătește are nevoie de vase în care să pună chestiile pe care le gătește. Oale, tigăi, grill-uri, tigăi pentru prăjeală, wok, cratițe pentru cuptor, un bucătar are nevoie de toate! Chiar de mai multe! De la mama am învățat să-mi aleg cu cap ustensilele de bucătărie pentru că în primul rând eu o să mănânc din ce gătesc în ele. Și o tigaie de proastă calitate, nu poate face decât o mâncare proastă. Și nici n-o să țină mult. Așa că n-o să fac rabat la capitolul ăsta.

     Gătesc foarte multe paste, iubesc bucătăria italiană. Deci trebuie să-mi fac un stoc serios de oale și tigăi. Văzusem nu demult pe un site niște oale din ceramică excepționale. Le vreau! Dar să nu spuneți nimănui c-am spus asta! Bărbații de obice tânjesc după aparatură electronică de ultimă generație, după televizoare cu ecran cât peretele și console de jocuri performante. (bine, nu spun că nu și eu; livingul meu arată ca o imensă sală de cinema/jocuri), dar de la o vreme omul trebuie să se ocupe și de chestii bucătărești. O să-mi cumpăr și tăvi pentru prăjituri. Nu mă prea pricep la dulciuri, dar toate se invață. Cărțile de bucate pentru asta sunt.

     Orice bucătar are un set de cuțite personal, pe care nu-l rezepte-widget-768x768scapă din mână și nu-l împrumută nimănui. Am văzut prin multe case suporturi faine în care oamenii își țin cuțitele și un asemenea suport pentru cuțitele mele noi trebuie să am și eu. Cuțitul bucătarului va sta la loc de cinste în bucătăria mea. O să-i fac o poliță separată, doar pentru el.

Tacâmuri și veselă festive

       Ca băiat singur, mă gândesc că n-am nevoie de mai mult de 4 linguri, furculite,lingurite,cuțite de masă, 4 farfurii, castroane și mai departe, ce-o mai fi util, dar cu siguranță trebuie să iau și ceva festiv, pentru când primesc musafiri. Îmi aduc aminte cum la sărbători sau când veneau rude la noi în vizită, mama scotea setul „ăla bun” de farfurii din porțelan chinezesc, apoi tacâmurile alea frumoase pe care le lustruia jumătate de zi ca să arate impecabil și pregătea masa cu cel mai mare fast posibil. Cred că cele mai fițoase restaurante din lume ar fi fost invidioase pe mesele pe care le pregătea mama. Cu fețe de masă dichisite, cu oliviere spectaculoase, cu șervețele împachetate în forme de lebede, oh ce amintiri! Îmi voi lua și eu! Bine, pentru asta trebuie s-o conving să vină să mă ajute să le aleg, că nu prea mă pricep.

wmf-cutlery-set-stratic-cromargan

 

     Și după ce o să fie completă bucătărioara mea, o să-mi chem toți prietenii, o să fac o petrecere stilată, o să gătesc pentru toți și apoi o să stăm cu toții la povești în jurul mesei din bucătărie și-o să bem cafele și-o să fumăm ca turcii. La naiba! Trebuie să cumpăr și-o masă pentru bucătărie!

 

Articol pentru proba a 3-a din SuperBlog 2018, probă sponsorizată de SomProduct.

 

 

 

Publicat în Super Blog

City break „ca-n filme”

     – Frate, o iubesc de mor! Dar nu știu ce să mă fac cu ea! Romantismul la ea este ca o carte în chineză. Nu-l pricepe și pace! I-am dus un buchet de trandafiri și m-a certat că de ce am plătit niște flori pe care le-au omorât unii. I-am pregătit o cină romantică și nu se mai oprea din râgâit. Cică: „sunt complimente pentru bucătar„.  Am încercat de toate. Ursuleți de pluș, declarații la radio, surprize romanice în dormitor cu lumânări parfumate și… alte chestii, cine pretențioase, escapade la munte, numește-le pe toate! Eu le-am încercat. Nu reușesc să-i aduc puțin romantism în viață și asta e. Nu știu ce să mă mai fac!

     – Frate, e nasoală treaba! De ce nu-ți cauți pe altcineva dacă ea nu te iubește. O să-ți fie cam greu la început, dar trece.

     – Oh, dar nu zic că nu mă iubește! Mă iubește enorm! Și mi-o arată cât poate ea de des! Doar că nu se exprimă într-un mod romantic. Are niște moduri ciudate în care-ți arată dragostea. Nu-i asta problema. Nu-mi fac griji! Doar că simt și eu ca bărbat nevoia de puțin romantism, puțină fantezie în viață.

     – Hm… nasol. Și zici c-ai încercat tot?

– Tot-tot! Cu nimic n-am reușit s-o conving să să lase purtată de romantism.

     – Și nu e nimic, n-ai observat niciodată nimic care să o emoționeze? O țară, o stare, un copac, o mâncare, orice? De ce n-o duci într-o vacanță mai specială? Găsești pe net o grămadă de idei de locuri romantice în care poți s-o duci. Nu-i neapărat nevoie să faceți o vacanță lungă. Un city break Christian Tour ar fi perfect pentru voi. Nici prea mult timp ca să se plictisească, nici prea puțin ca să nu înțeleagă nimic.E imposibil să nu aibă ceva care s-o impresioneze și s-o sensibilizeze până-n măduva oaselor!

     – Îi plac copiii. Mult! De câte ori are un copil pe lângă ea se transformă în cea mai sensibilă mămică wannabe.

     – Mda, nu știu sigur cum ai putea să folosești asta pentru cauza ta. Dar dacă vă căsătoriți și o să aveți copii, poți să fii sigur că o să i se rezolve problema de la sine. Altceva ai mai observat?

     – Iubește la nebunie serialul ăla, Game of Thrones. Se uită la el încontinuu. Se termină și-l pune de la capăt. Din cauza ei l-am văzut de atâtea ori că l-am învățat și eu pe de rost. Cum începe genericul se înmoaie ca un burete și lăcrimează pentru fiecare actor. A, și are o pasiune imensă pentru actorul care-l joacă pe Jamie ăla.

     – Asta e, bro! Știu cum poți s-o faci să se transforme într-o romantică. Fii atent! Multe scene din Game of Thrones au fost filmate în Croația. De exemplu, la Dubrovnic s-au filmat toate scenele care se întâmplă la King’s Landing. Și se potrivește perfect! Pe-acolo a trecut Nikolaj Coster-Waldau de foarte multe ori la câte scene a avut de filmat!

     -Cine-i Nikolaj Cos… ăla?

     – Actorul care l-a jucat pe Jamie, bolândule! Ia gândește-te! O duci într-un city break în Croația, la Dubrovnic, să vadă locurile în care s-a filmat serialul ei favorit, pe unde a trecut și unde a filmat actorul ei favorit și BAM! Ai înmuiat-o instant! Și nu e doar de

640px-Peristyle_of_Diocletian's_Palace,_Split_(11908116224)
sursă: wikipedia

Game of Thrones, să știi! Localitatea e pe malul Adriaticii, e un loc superb, plin de erotism și încărcătură emițională. Ar fi soluția perfectă ca să o faci să se „romantizeze”. Garantat!

Orașul e un muzeu gigantic, cu arhitectură spectaculoasă, cu celebrele ziduri, cu marea de-un albastru regal, cu gradinile viu colorate. O poți duce la Split, unde să vadă Palatul lui Dioclețian. Acolo s-au filmat scenele cu dragonii lui Daenerys. Puteți vizita Žrnovnica, unde s-a turnat marea lupta din sezonul patru. Pe urmă o poți duce la Moara Antoničin. Acolo s-a filmat scena cu Missandei și Grey worm, când el o vede goală, îmbăindu-se. Aia a fost o scenă încărcată erotic. Cu siguranță n-o să reziste!

 Să nu te sperii, nu-i deloc greu să ajungi acolo. Pe lângă ofertele de cazare găsești și bilete de avion Christian Tour. Practic, la ei îți poți organiza întreaga vacanță, indiferent loc, durată sau perioadă. E extrem de simplu. Și, dacă totuși n-o să-i placă la Dubrovnik, nu dispera. Pe Christian Tour e plin de oferte city break. O poți duce la Viena, la Amsterdam, la Paris, la Veneția, în Grecia, la Atena. Sunt atât de multe opțiuni și toate-s excesiv de romatice! Cu siguranță o s-o faci să devină mai romantică.

 

*sursă: Christian Tour

– Oau! Ce mișto! Cred că-i o idee bună. O să încerc! Și dacă tot n-o s-o conving să scoată la lumină latura romantică, n-o să fie o problemă. Eu o iubesc așa cum este. Are farmecul ei aparte, are „ceva-ul” ei. Dar de unde știi tu atâtea despre Croația și Game of Thrones și locuri prin care s-a filmat serialul ăsta?

 

– Valar Morghulis, prietene! Valar Morghulis!

 

Articol pentru proba a doua din SuperBLog 2018, probă sponsorizată de Christian Tour.