Publicat în Altele, Ne vedem la cinema!, Serile filmului Romanesc

Programul SFR 9. 5 zile încărcate!

 

     Noutățile de la #SerileFilmuluiRomânesc nu întârzie să apară! Și cum au apărut, eu le-am preluat ca să vi le aduc vouă. Organizatorii au publicat programul întregului festival împreună cu secțiunile și invitații. Cei interesați, pot verifica aici program-completprogramul pentru a-și alege filmele pe care doresc să le vadă. După cum vă spuneam într-un articol zilele trecute, anul acesta întreg festivalul va fi împărțit în șapte secțiuni distincte după cum urmează:

  • Secțiunea Retrospectiva Victor Rebengiuc
  • Secțiunea Premieră
  • Secțiunea Documentar
  • Secțiunea Elisabeta Bostan
  • Secțiunea Documentar AGERPRES
  • Secțiunea Scurtmetraj
  • Secțiunea Cele mai bune filme românești ale anului 2017/2018

Alte activități din cadrul festivalului

     În plus, organizatorii ne-au pregătit și o serie de alte evenimente la care putem participa de-a lungul celor cinci zile. De exemplu, în prima zi vom putea fi martori la lansarea de carte Proud to be Romanian, la Cărturești-Palas, în jurul orei 17:00. Joi, în ziua II de festival Vernisajul expoziției de fotografie AGERPRES: România- Evoluție -100 ani ne va bucura privirile în foaierul Ateneului din Iași, vineri și sâmbătă, 8-9 iunie, vom petrece după miezul nopții pe ritmurile celor de la Fără Zahăr  (8 iunie) și Shukar Nation (9 iunie) la Tiki Village, iar duminică la ora 14:00 avem programat la Cinema Ateneu concertul Loredanei Oltean De drag și de inimă ră!

Locațiile SFR:

     Organizatorii vă așteaptă în 5 locații împânzite în tot orașul. Cel mai bine ar fi să încercați din timp să le reperați ca să vă puteți face o idee despre distanțele pe care le aveți de parcurs între două filme.

Cinema Ateneu Iași, în Tătărași, Strada Ion Creangă nr 14;

Casa de Cultură a Studenților, în Piața Eminescu (la poalele Copoului);

Amfiteatrul Palas, în incinta Palas Mall;

Piața Unirii (aici va avea loc deschiderea oficială SFR 9);

Tiki Village, pe Șoseaua Ciric, lângă iazul Veneția.

Pentru o mai bună organizare, puteți consulta traseele de transport în comun puse la dispoziție de SCTP Iași pe site-ul lor, aici.

 

     Invitații SFR:

     Printre invitații acestei ediții îi vom întâlni, în afară de Victor Rebengiuc și Irina-Margareta Nistor, pe Alec Secăreanu, Stere Gulea, Alexandru Giboi, Andrei Crețulescu, Ana Ularu, Radu Iacoban, Mihai Șora, Luiza Palanciuc Șora, Cătălin Saizescu, Georgiana Saizescu, Magda Catone, Paula Chirilă, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Cristiana Iacob, Radu Nicolae, Laurențiu Ginghină, Iosif Demian, Erika Demian, Simona Bondoc, Dan Hurduc, Emanuel Pârvu, Valeriu Andriuță, Ciprian Mega, Laura Mega, Ana Maria Moldovan, Daniel Sandu, Vlad Ivanov, Cristian Bota, Ali Amir, Ștefan Iancu, Ștefan Mihai, Ana Dumitrescu, Liviu Canțer, Jonathan Boissay, Liviu Tofan, Nicolae Pepene, MIhai Dragomir, Iura Luncașu, Dorian Popa și Gheorghe Visu.

Pe fiecare dintre cei menționați mai sus îi vom vedea cel puțin la unul din evenimente și le vom putea adresa întrebări, îi vom putea asculta povestind despre munca lor.

Lista mea de filme pentru SFR 9

     Deoarece foarte multe dintre filme vor rula concomitent în locații diferite, este foarte greu să te decizi ce să vezi. Să nu mai vorbim de naveta destul de dificilă pe care o veți avea de făcut de la o locație la alta. De aceea este bine să studiați din timp programul, să vă documentați cât de cât și să alegeți din timp proiecțiile pe care veți vrea să le vedeți, având în calcul și durata drumului pe care-l aveți de făcut dintr-un loc în altul.

     Alegerile mele pentru ediția aceasta sunt, pentru moment, cam așa:

  • Miercuri: Tărâmul Binecuvântat (r. Francis Lee) -Cinema Ateneu Iași, 18:00; Moromeții (Deschiderea oficială SFR 9) – Piața Unirii, 20:30.
  • Joi: Marea Unire – România, la 100 de ani – Cinema Ateneu Iași, 18:20; Charleston (r. Andrei Crețulescu) – Amfiteatrul Palas, 21:30.
  • Vineri: Medalia de Onoare (r. Călin Peter Netzer) – Cinema Ateneu Iași, 19:30; Scurtcircuit (r. Cătălin Saizescu) – Amfiteatrul Palas, 21:30 SAU #Selfie69 (r.  Cristina Iacob) – Tiki Village, 21:45.
  • Sâmbătă: Strada Speranței – Cinema Ateneu Iași, 13:00; Faleze de nisip (r. Dan Pița) – Casa de Cultură a Studenților, 16:00; Aniversarea (r. Dan Chișu) – Cinema Ateneu Iași, 20:30 SAU România Neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys) – Amfiteatrul Palas, 21:30.
  • Duminică: Licu, o poveste românească (r. Ana Dumitrescu), 14:30 și Brașov 1987. Doi ani prea devreme (r. Liviu Tofan), 17:00 – ambele la Cinema Ateneu Iași; Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei) – Casa de Cultură a Studenților, 19:00.

     De notat faptul că, în zilele ce urmează programul va fi completat cu datele referitoare la Secțiunea Scurtmetraj românesc. Detaliile cu privire la filme, descrieri, noutăți, dar și rezervările vor fi disponibile pe site-ul festivalului, http://www.festivalsfr.ro.

     Cam asta este tot pentru moment. N-a rămas decât să vă urez spor la ales filmele favorite și vizionare plăcută! Sper să ne vedem acolo, #lafilmcutotorașul și, de ce nu, la o bere între filme!

 

 

Reclame
Publicat în Altele, Ne vedem la cinema!, Serile filmului Romanesc

SFR, festivalul premierelor!

     Anul acesta Festivalul Serile Filmului Românesc va cuprinde șapte secțiuni distincte. Multe dintre ele sunt, deja, cunoscute perpetuându-se de altfel, de la un an la altul. Secțiunea Retrospectiva este anul acesta despre invitatul principal, celui căruia îi este și dedicată această ediție SFR, Victor Rebengiuc. Secțiunea Documentar și secțiunea Elisabeta Bostan sunt, de asemenea cunoscute deja, de la edițiile anterioare. Vom avea și o secțiune dedicată documentarelor AGERPRES, o secțiune Scurtmetraj, noutate anul acesta, o secțiune dedicată celor mai bune filme românești ale anului 2017/2018 și o altă secțiune „caldă”, Secțiunea Premieră!

post-premiera

Secțiunea Premieră va aduce la Iași patru filme importante ale anului 2018, patru premiere în cinematografia românească după cum urmează:

Charleston (2018)

Regia: Andrei Crețulescu

Cu: Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Gabriela Popescu, Dorian Boguta.

Premiera în România: 08.06.2018 *conform Cinemagia

     „Filmul Charleston, spune povestea unui triunghi amoros absurd, format din doi barbați și femeia pe care au pierdut-o amandoi pentru totdeauna. Alexandru, dupa pierderea soției sale,  Ioana, chiar in ziua aniversării sale a 42 de ani, are parte de o vizită surpriză. La ușa acestuia apare tânărul Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni.” Victor Rebengiuc este distribuit în acest film iar Irina-Margareta Nistor spune despre rolul lui că: „Surpriza absolută a acestei ediții este prezența din avanpremiera Charleston, în oglindă cu scena Cinei cea de Taină din Pădurea spânzuraților: un dialog perfect al surzilor, al non-comunicării, care-l transformă pe Victor Rebengiuc într-un maestru al umorului de cea mai funp calitate!”

Vă las cu trailerul acestui film și trecem mai departe la următorul:

 

Brașov 1987 – doi ani prea devreme (2017)

 

Regia: Liviu Tofan

Lansare: 06.08.2017

Nominalizat la Gopo pentru cel mai bun film documentar.

     „Filmul-documentar Brașov 1987 – doi ani prea devreme vine în întampinarea celor 30 de ani de la revolta brașovenilor. Documentarul redă viu impactul manifestațiilor din 15 noiembrie 1987, care au constituit primul protest politic de masă din istoria românilor aflați sub comunism. Este un film al cărui scop este să rămână ca dovadă, afirmă regizorul, și să vorbească tinerei generații care știe prea puține despre pătimirile ce au marcat destinul unei societăți.”

     La protestul din noiembrie 1987, la Brașov, pentru prima dată în istoria comunistă a României, mii de oameni s-au unit într-un protest de amploare pentru a cere căderea comunismului și, implicit, a lui Nicolae Ceaușescu. În ciuda importanței evenimentului, acesta a rămas aproape necunoscut până în ziua de astăzi, acest documentar având ca scop tocmai scoaterea lui la lumină.

Documentarul a fost difuzat în premieră pe TVR1 pe 15 noiembrie 2017, la fix 30 de ani de la evenimentele amintite.

 

Licu, o poveste românească (2017)

Regia: Ana Dumitrescu

Cu: Liviu Canțer

Premiera în România: 24.08.2018

Premii: Marele premiu (Porumbelul de aur) la Festivalul Dok Leipzig 2017

      „Licu, o poveste românească prezintă România ultimului secol, văzută prin ochii unui om pierdut în istorie care, timp de 92 de ani, a suferit, a râs, a plâns și a iubit.

     Filmul este o metaforă despre propria condiție, despre efemeritate și trecerea timpului, este o lecție de viață, dar și un veac de supraviețuire, secvențele ilustrând parcă fotografii dintr-un album.”

 

 

Marea Unire – România, la 100 de ani (2018)

Documentar AGERPRES

Proiectat pentru prima oară pe 22.02.2018 având ca invitată specială pe Alteța Sa Regală Principesa Margareta, custodele Coroanei

   ” Marea Unire – România, la 100 de ani nu este o lecţie seacă de istorie, ci un documentar bazat pe oameni şi mărturiile acestora. Fricile, bucuriile şi speranţele lor însoţesc spectatorul pe parcursul celor 80 de minute. Totul se transformă într-o călătorie provocatoare pentru cei care vor să simtă emoţia istoriei vii. Documentarul prezintă atât momentul Marii Uniri, pus în contextul internaţional, dar și „evaluarea” fiecărui protagonist care are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în 1918. România, la 100 de ani înseamnă şi suferinţa celor care au fost despărţiţi de familiile lor şi deportaţi. Finalul, deschis, invită la meditaţie, prin dorinţele exprimate de românii din Basarabia şi Bucovina de Nord despre ce mai pot aştepta din partea României.”

 

Directorul Festivalului Serile Filmului Românesc, Andrei Giurgia, despre cele patru premiere din cadrul SFR 2018:

„Ne-am dorit ca în acest an să punem accent pe specialul din peisajul cinematografic românesc actual. Am descoperit valoarea documentarelor prin partenerii noștri de la AGERPRES și vom continua să promovăm acest lucru pe marele ecran. Apoi, filmul Licu-o poveste românească, care a venit spre noi ca un semn că frumusețea unui film poate sta și în povestea vârstei, în iubirile ei, ne-a făcut să mergem cu invitația chiar spre personajul principal și da, îl vom avea pe domnul vârstelor – Licu – la SFR, alături de regizoare. Brașov – doi ani prea devreme este un punct tare, pentru că spune poveștile despre care se știe prea puțin, pentru că implică o sinceritate a documentarului despre Revoluție așa cum ne-ar plăcea să vedem. La fel se întâmplă și cu documentarul AGERPRES, România la 100 de ani, care întregește programul în acest an al Centenarului, ceea ce avem de întregit noi, ca tineri și ca români. Aflarea poveștilor adevărate prin film – cred că poate fi un punct comun al premierelor din acest an, printre care Charleston se remarcă prin povestea-intrigă, în care Victor Rebengiuc are un rol special”

 

Astea sunt, pentru moment, noutățile despre SFR! Nu uitați că, în perioada 6-10 iunie ne  vom vedea #lafilmcutotorașul!