Publicat în Super Blog

Întotdeauna prietenul cel bun și-atât

Să facem cunoștință: Eu sunt Costică din familia Friendzonescu. Sunt prietenul ăla care este considerat drept un băiat bun și un prieten de nădejde de cam toate fetele pe care le-a plăcut, dar care nu l-au plăcut înapoi. Pentru unele dintre ele chiar este văzut drept BFF, best friend forever.

Citește în continuare „Întotdeauna prietenul cel bun și-atât”

Publicat în Super Blog

Oaza de relaxare lângă casă? Sigur! Cu Biano!

Și dacă tot am fugit înapoi în casă la căldură să aștept venirea primăverii, zic să trec la treabă și să-mi pregătesc lista de cumpărături. Nu de alta, dar mâine-poimâine vine pe bune coana primăvară și mă ia pe nepregătite ca pe alții. Doar nu credeți că mai are putere iarna să stea la noi mai mult 🙂

Citește în continuare „Oaza de relaxare lângă casă? Sigur! Cu Biano!”

Publicat în Super Blog

Spring SuperBlog2022? Yes, please!

După ce-am intors-o pe toate părțile, am ajuns cu ea (cu problema) în punctul inițial și tot n-am reușit să decid dacă să partiKip la ediția Spring SuperBlog 2022. Așa că am făcut lucrul pe care-l urăsc cel mai tare, adică am lăsat pe alții să decidă pentru mine. Cum? Mi-am întrebat urmăritorii de pe Tiktok dacă ar trebui să particip din nou la SuperBlog și ei au decis în locul meu.

Citește în continuare „Spring SuperBlog2022? Yes, please!”

Publicat în Super Blog

Me vs Me: Ready to rumble @ Superblog – runda 23

După aproape două săptămâni în care am păstrat în draft doar titlul acestui articol deoarece nu am fost în stare să leg câteva cuvinte, iată că încerc să fiu cât mai coerent și să vă spun despre ce este vorba.

Din 2015 am tot participat la competiția SuperBlog, edițiile de toamnă, dar și cele din primăvară. Și de atunci nu am ratat decât foarte puține competiții. Majoritatea le-am terminat în picioare, finalist (adică am scris la toate probele propuse de către sponsori), unele le-am terminat cu premii și clasări foarte bune și, în ultima perioadă, am „reușit performanța” de a renunța la luptă în timpul competiției. Asta s-a întâmplat deoarece am realizat că pregătirea mea în blogging este departe de cea a competiției mele. Nu am făcut nimic să aduc ceva în plus stilului de scris, să-mi îmbogățesc cunoștințele și să fiu mai bun. Am rămas același Costică de la ediția SuperBlog din 2015: amuzant, imprevizibil, dar complet atehnic atunci când vine vorba despre scris pe blog. :). Dar de fiecare dată am participat cu drag la fiecare ediție în parte.

Una-AltaCuCostica @ Gala SuperBlog 2015 *sursă: superblog

După ediția din primăvară unde m-am retras din competiție după doar 6 probe, am decis să renunț la Superblog. Era deja a doua ediție din care plecam fără să termin nici măcar jumătate din probe și am considerat că era un semn clar că nu prea mai aveam loc la masa bloggerilor participanți. Însă, la 1 septembrie, Claudia si Albert au scos din joben un slogan pentru ediția de toamnă SuperBlog care mi-a scurtcircuitat toate legăturile din tărtăcuță și am uitat complet ce-am decis în primăvară. „Competiția cu TINE începe!” Un concurs în care singurii competitori să fim doar eu și cu mine? De ce nu? Bine, e de la sine înțeles că pe lângă mine vor participa și alți peste 100 de prieteni (și dușmaaaaani) bloggeri, dar să plec de la ideea că singura competiție adevărată ar fi cea cu mine… nu sună rău.

Dar care să fie miza în competiția EU vs EU? Aș putea să-mi propun să finalizez competiția pe un loc mai sus decât cea mai bună clasare. Sau aș putea să-mi impun să am un punctaj mai mare decât am avut la celelalte ediții. Ori aș putea, pur și simplu, să mă provoc să nu mai iau nicio notă sub 90 în această ediție. Însă, toate astea par a fi bătălii pentru la altă categorie de greutate. Așa că eu mi-am propus să scriu cel puțin cu un articol mai mult la această ediție față de ediția precedentă. Ăsta este scopul meu și orice realizare peste va fi un bonus. Nu contează că voi termina pe locul 50, 100 sau în primii zece. Atâta timp cât la finalul competiției voi avea scris cel puțin un articol mai mult decât la ultima participare, mă voi considera învingător.

Anul ăsta participarea mea va fi susținută și pe Tiktok. Cu alte cuvinte, pentru fiecare articol înscris în competiție voi posta și pe rețeaua de socializare mai sus menționată un clip despre articolul respectiv și despre proba la care participă. Aceasta va fi noutatea mea la SuperBlog 2021.

Acestea fiind spuse, ambalăm motoarele, dăm drumul la câini, desfacem pachetul de nuga (mamă ce poftă de nuga-mi facui singur) și anunțăm să se-audă-n patru zări că la SuperBlog 2021 competiția Costică vs Costică a început! So help me God!