Publicat în Super Blog

Un Farmec, o placă de păr și-un prieten nou!

E dimineață. Foarte dimineață. Azi am întârziat puțin și n-am apucat să beau nici cafeaua! Deci, se anunță o zi grea. Cel puțin până la pauză când promit să-mi fac plinul! Până atunci îmi fac de treabă prin magazin. Zona de beauty e praf! Aseară s-a încheiat o promoție foarte tare și clienții au trecut printre rafturi ca Uraganul Katrina!

Așez tacticos cutiile unor aparate de ras când apare un băiat cam ciufulit, nu mai mare de 20-25 de ani, cu o privire foarte panicată. Se uită la raftul cu produse de înfrumusețare pentru doamne și pare că nu înțelege nimic.

„-Salut, pot să te ajut?”

„-Ăăăă, salut! Mă uit după o vânzătoare să întreb ceva. Nu cred ca mă poți ajuta tu.”

„-Colegele mele sunt în concediu sau libere. Dar și eu te pot ajuta. Tot aici lucrez.”

„-Da? Super! Sunt în belea, man! Într-o săptămână e ziua prietenei mele, știu că vrea să-și cumpere o placă de păr și vreau să-i fac o surpriză. Să i-o iau eu. Dar, la naiba! N-am habar ce să-i iau!”

Ok, aici e timpul să îmi pun la bătaie toate cunoștințele despre produsele beauty pe care le-am acumulat în 5 ani de experiență în magazin.

„-Ok, hai c-o scoatem la capăt. Te ajut eu, ca între bărbați.”

„-Mamă, ce tare! Mersi!”

Îmi încep magia. Pun întrebări peste întrebări, ascult atent, încep să-mi creez o idee despre nevoile tipului(pardon, ale tipei 🙂 ). Așa aflu că fata are un păr foarte lung, dar vopsit. Din ce-mi povestește el, îmi dau seama că fata vrea un anume model de placă de păr dar se teme să și-o cumpere din cauza părului vopsit și foarte degradat.

Buuuun, păr lung, vopsit și degradat. Se pare că prietena noului meu prieten are nevoie de ajutor. Muuuult ajutor! Îi arăt băiatului placa despre care vorbea fata lui și îi explic faptul că nu are de ce să-si facă griji pentru că are temperatură reglabilă, plăci ceramice care protejează firul de păr și în plus, ionizator pentru mai multă strălucire. Însă efectul e unul pe care nu-l așteptam. În loc să fie entuziasmat, omul meu e din ce în ce mai îngrijorat. Îl pierd. Și odată cu el pierd și vânzarea! Asta nu se poate! Eu nu știu să pierd clienți!

Brusc îmi amintesc de o chestie salvatoare! Iubita mea și-a cumpărat cu ceva timp în urmă când și-a schimbat placa de păr niște produse care să o ajute în aceeași problemă. O gamă magică de produse pentru îngrijirea părului, mândrie românească , produse care ajută toate femeile să își completeze farmecul personal printr-un păr sănătos, frumos, îngrijit. Îi povestesc în câteva cuvinte, cât mă pricep și eu, îi explic omului că daca prietena lui începe să folosească produsele astea nu o să mai aibă motive de îngrijorare pentru părul ei, ba, din contră, va fi și mai frumoasă, și mai încrezătoare, și mai recunoscătoare lui pentru cadoul complet! Dar ca să îi ofer informațiile corecte, îl iau deoparte la un laptop și caut pe site-ul Farmec informații complete despre produsele la care mă gândisem. Și, iată-le! Exact cum mă gândisem. Găsim acolo câteva tratamente pentru păr vopsit, șampoane, măști regenerante și un ser termoprotector de la Gerovital perfect pentru fetele care folosesc placa de păr. Îi explic în mare cum ajută produsul, că trebuie folosit imediat după baie și că după ce se usucă, prietena o să poată folosi placa cu toată încrederea, că are un efect de protecție a firului de păr prin crearea unei pelicule care împiedică apa din fir să se evapore la temperaturile înalte la care îl supune placa. În sfârșit clientul meu capătă o lumină pe figură, lumină care de obicei îmi dă semnalul că l-am convins să cumpere produsul.

Mă întreabă unde poate găsi serul și îi spun că e posibil să-l avem și noi la raftul de cosmetice. Dar imediat ochii îi pică pe un banner frumos colorat care-și face apariția pe site: o ofertă care de obicei le îndeamnă pe doamne să bage mâna în portofel mai adânc decat trebuie.

doctorul_personal_al_parului_tau-e1443693733107

Se gândește 5 secunde și apoi, ca o doamnă la cumpărături, decide că trebuie să mai cumpere ceva ca să primească și cadoul Gerovital Tratament Expert . M-a rugat să nu mă supăr că nu ia tot de la noi și produsele cosmetice dar că este sigur că prietena lui va aprecia un pachet de produse românești de calitate de la Gerovital. Nu era sigur că o să le folosească pe toate dar de ce nu? Văzând că este atât de entuziasmat i-am sugerat să facă comanda chiar de la calculatorul ăla, direct din magazin. Așa, nu risca să-l prindă prietena acasă navigând pe un site pe care în mod normal el n-ar fi intrat. I-a surâs ideea și în câteva secunde avea să primească și confirmarea efectuării comenzii. Tot ce mai era de făcut era să ia și placa pentru care comandase o geantă de produse cosmetice.

Merg cu el la casă, plătește, îi completez garanția și pleacă foarte fericit de cadoul pe care urma să i-l ofere iubitei.

O lună mai târziu, puțin înainte de închiderea magazinului, se apropie de mine doi tineri. Ea, o brunetă frumoasă, cu un păr perfect drept, strălucitor și exemplar îngrijit. El…el, același tip ciufulit, dar de data asta cu o privire mândră și foarte sigur pe sine. Nu mai avea nimic din panica de prima dată.

„-Salut, mă mai ții minte? Mi-ai recomandat acum o lună o placă de păr și niște produse pentru prietena mea. Am venit să-i arăt și ei cine-i expertul care m-a îndrumat când i-am ales cadoul perfect!

„-Bună, nu pot să cred că un băiat poate da asemenea sfaturi! A fost totul perfect! Produsele mi se potrivesc de minune și să nu mai zic de placă! Mă simt atât de bine încât am recomandat gama Gerovital tuturor prietenelor mele. Și totuși, e uimitor cum un băiat poate ști atâtea lucruri bune despre treburile noastre, ale femeilor! Prietena ta trebuie să fie cea mai norocoasă din lume!”

„-Multumesc„, răspund eu, total copleșit de emoții.

-Dar de fapt, norocosul sunt eu. De la ea știu toate astea! Ea m-a învățat fără să știe.

Băiatul vine lângă mine și scoțând telefonul din buzunar zice:

Dă-mi te rog, dacă vrei, numărul tau de telefon. Știi, și la anul o sa fie ziua ei și cred că știu la cine o să apelez. Dar până la anul, aș vrea să-ți fac cinste cu o bere pentru ajutorul dat! Ce zici?

Sigur! 07…..

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015

Anunțuri

4 gânduri despre „Un Farmec, o placă de păr și-un prieten nou!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s