YO DAu ulei proaspăt și pur

     Ora 10.  Bucătarul șef și administratorul țineau brief-ul zilei. Urma deschiderea la  12 și angajații trebuiau să fie informați: meniu, invitați, rezervări, ce avem, ce n-avem, ce recomandăm, chestii de-astea, de restaurant. Cum ce restaurant? Cel mai tare restaurant,  Le poulet magnifique. Sau cum ne place nouă să-i spunem: Păsăroiu’. De când am primit o mică steluță Michelin, afacerea pur și simplu a explodat. Clienții vin buluc peste noi, rezervările se fac pe cel puțin 3-4 săptămâni și, bineînțeles, pretențiile au atins cote extraordinare.

     În fine, nu stau să vă plictisesc cu detalii. Ideea este că la un moment dat, administratorul mi-a strigat numele atât de tare încât am tresărit și mi-am revenit din starea de visare.  „Băiete, azi avem o rezervare V.I.P! Cosmin de la trupa Călătorii vine să mănânce. Știu că este o masă de doi, deci presupun că o să vină cu noua lui iubită sau cu impresarul lui. Sunt singurele persoane cu care se afișează, deci șansele sunt de 50/50. Mare atenție! Tu o să te ocupi de masa lui! Orice-ar cere, faci tot posibilul să primească! E posibil să fie o cină romantică, e posibil să fie întâlnire de afaceri. Așa că, să fii pregătit pentru orice! Am bază în tine! Nu ne faci de râs, că ai zburat!„

     Cosmin de la Călătorii? L-am prins pe Dumnezeu de un picior! În sfârșit am șansa să-l văd de-aproape! Cine știe? Poate-o să ajung să-i strâng și mâna sau să-l rog să-mi dea un autograf pe tricou. Dacă aș avea autograful lui pe el, nu l-aș mai purta toată ziua peste tot! L-aș înrăma! Offf, dacă știam că vine la noi în restaurant, îmi luam la mine și colecția de CD-uri și-l rugam să mi-o semneze. Păcat…

   Bun, ziua a decurs absolut normal, banal aș putea spune. Comenzi de toate felurile, clienți mulțumiti, mâncăruri de toate felurile ieșeau pe ușa bucătăriei, dar eu nu puteam să mă gândesc decât la musafirul nostru V.I.P care urma să ajungă la 8, după cum spunea rezervarea. Încă nu știam cu cine o să vină sau ce o să vrea să mănânce; un singur lucru știam: nu-i place să mănânce niciun produs care-a suferit o ambalare, o conservare sau un tratament de creștere forțată. Pentru el leguma trebuia să fie de la țăran, laptele proaspăt muls, oul direct de sub găină, cartoful trebuia să fie din grădină, cu tot cu pământ pe el, dacă se putea și tot așa.

     A venit și ora 8. Emoțiile mele erau la un nivel atât de ridicat că nici la nuntă nu cred c-am fost atât de agitat. Cosmin a intrat pe ușa restaurantului însoțit de un tip bine, pe la 40 de ani, puțin cărunt. Era impresarul lui. Clar! Urma să gătesc o cină de afaceri. Fără înflorituri, fără exagerări. Era de bine. Cinele de afaceri, de obicei sunt cel mai ușor de gătit. Însă, nimic nu este ușor când e vorba de Cosmin. M-am trezit scos din bucătărie pe sus de către ospătar și îndrumat spre cântăreț. „Bună! Nu vreau să mănânc prea mult. Am venit aici doar ca să discut. Deci o să vreau ceva destul de repede de făcut și destul de gustos. Și te mai rog ceva: Vreau să-mi gătești natural. Nu vreau ulei sau unt din comerț, nu vreau legume congelate, nu vreau sosuri sau alte porcării cumpărate de la supermarket ambalate și fără aditivi și conservanți. Se poate? Te rog!” După ce am luat și comanda impresarului m-am îndreptat spre bucătărie simțind o amețeală care-mi tăia picioarele, pur și simplu.

      Să gătesc natural… ce să-i gătesc omului simplu, rapid, gustos și natural? În momentul ăla m-a izbit inspirația. Mi-am amintit de un interviu pe care l-a dat acum câteva luni la radio în care spunea că mâncarea lui preferată sunt cartofii prăjiți cu brânză rasă deasupra. Așa că am decis să risc totul și să-i fac o porție generoasă de cartofi prăjiți peste care să rad o grămadă de brânză. Și, ca să nu fie doar cartofii, am plusat cu un piept de pui pe  grătar. Era singurul animal de care am putut face rost în așa scurt timp. ca să mă asigur că musafirul nostru important avea pe masă carne care nu provenea din comerț. Îmi și imaginam cum îi arătam lui Cosmin penele jumulite de pe săraca găinușă. Dar, ce să-i faci? Un client atât de celebru și atât de pretențios trebuie tratat cu atenție.

La câteva minute după ce mâncarea a fost dusă la masă, m-am trezit cu clientul în bucătărie la spatele meu. „Ți-am cerut mâncare naturală. Tu ce-ai înțeles prin asta? Să-mi faci o porție de cartofi prăjiți într-un ulei de la magazin în care-ai mai prăjit nu știu câte porții și condimentați cu cine știe ce arome sintetice?” Tremuratul m-a găsit instant. Cu greu m-am adunat și-am scăpat timid printre dinți un: „era ulei natural, proaspăt obținut de la presă…” Cosmin s-a oprit din vorbit, m-a privit mirat și m-a întrebat ce-am zis. M-am uitat în ochii lui, m-am apropiat, l-am luat de braț, l-am condus spre bancul de lucru din fundul bucătăriei și i-am arătat: „Noi aici folosim și ulei proaspăt presat. Aici este cea mai eficientă presă de ulei la rece. Cu ajutorul ei am obținut uleiul în care-am prăjit cartofii. Și, îmi pare rău, în afară de sare, altceva n-am folosit la ei pentru că știam foarte bine că îți plac doar cu brânză rasă deasupra. „

     M-am trezit în supermarket, în fața raftului cu uleiuri. Soția mea trăgea de mine cu insistență: „Hai, iubire! Hai că e târziu și pierdem rezervarea aia la restaurant la Puiul Fermecat.” Puiul Fermecat zici? Nu era Le poulet magnifique? Ce-a fost asta? Am visat cu ochii deschiși? Citeam eticheta de pe ulei. Ăsta nu e natural! Aș vrea să am Presa de ulei YODA HOME PRO! Dar, unde-am auzit eu de ea și… de ce-am visat-o în mijlocul magazinului? Aaa! De la reclama aia de ieri! Acolo am văzut că erau reduceri la presa de ulei Yoda.

                      Articol pentru Super Blog 2017