„Mă trezesc dimineață beau o ceașcă de cafea
A adus-o cum îmi place dulce soția mea…”
-Ce faci, mă? Iar visezi că ai nevastă? De ce ești tu fraier și nu te bucuri de libertatea pe care încă o ai? Alții n-au fost așa norocoși ca tine!
-Ce? Nuu! Fredonam! Nu mai ții minte melodia „Eterna și fascinanta Românie” a băieților de la Ca$$a Loco? Așa începea. Cu versurile astea. Crede-mă, dacă încep să cânt la ora asta înseamnă că am avut o dimineață perfectă. Că mi-am respectat rutina cu sfințenie.
-I-aauzi! Rutina! Ce rutină ai tu, nebunule?
-Cum ce rutină? Rutina de douășcinci de minute. Perioada aia scursă de la momentul în care deschid ochiul stâng și până am pus cana de cafea pe masă goală. Rutina de douășcinci de minute.
-Păi și cam cum e rutina aia a ta? Ce faci atât de special?
-Așează-te și ascultă. Deci îmi sună alarma. Ca orice om sănătos la cap deschid ochiul stâng, întotdeauna stângul e primul și cu mâna dreaptă trec peste ecranul ceasului a să opresc zgomotul. Închid ochiul stâng înapoi și așa, pe nevăzute mă ridic în vârful ciolanelor la marginea patului. Abia atunci deschid ambii ochi. Sar în papucii de casă și mă târâi spre bucătărie. Direcția: espressorul de cafea. Dar, NU! Nu fac cafeaua încă! Mai am câțiva pași până acolo.
Pasul 1: Scot din dulap cutia cu cafea Etolia, boabe. Deschid capacul și îmi bag adând nasul în ea ca să-i simt aroma. Ăla-i momentul T1 de trezire. Minutul 5, moment începând cu care oamenii îmi pot adresa cuvinte simple ca: „Bună dimineața” sau: „Ce vrei să mănânci la micul dejun?” Dar nimic mai mult.!
Pasul 2: Deși espressorul meu are un rezervor generos pentru cafeaua boabe, prefer ca în fiecare dimineață să torn din cutia închisă ermetic exact cantitatea potrivită de cafea proaspăt prăjită cât pentru două cafele. Un espresso și-o lungă. Pun în espressor cana pregătită de cu o zi înainte și lăsată strategic mereu în același loc: între espressor și cuptorul cu microunde și apăs butonul pentru prima dată. 30 de secunde mai târziu iau cana în care am deja cafeaua lungă și mă îndrept agale spre locul meu la masa din living. Înainte de a mă așeza la masă sorb prima gură de cafea. Am ajuns la momentul T2 de trezire. Moment în care mi se pot adresa fraze mai complexe, dar doar cu caracter pozitiv. Ferească Sfântul să-mi zici ceva de rău atunci că ești mâncat!
Pasul 3: Mă așez în sfârșit la masă și-mi savurez în cea mai mare liniște cana de cafea. Un biscuite, o wafa, o ciocolată, orice de-ale gurii trebuie în mod obligatoriu să însoțească prima cană de cafea. Ăsta e un obicei căpătat când m-am lăsat de țigări. Au trecut deja zece minute de deșteptare și mai sunt doar cinsprezece până la trezire. Sorbitură după sorbitură degust cu poftă fiecare înghițitură de cafea. De fiecare dată când apropii cana de gură închid ochii și-mi concentrez toată energia corpului către cele două simțuri, cele mai importante din momentul ăla. Nasul care adulmecă minunăția de aromă de cafea boabe proaspăt măcinată și infuzată și limba care simte de fiecare dată explozia de gust dată de varietățile de cafea din sortiment. O delectare!
Pasul 4: După ce am terminat cafeaua din cană, în mod obligatoriu trebuie s-o întorc cu fundul în sus ca să storc și ultima picătură. Când m-am asigurat că am băut toată cafeaua, mă ridic și mă apropii din nou de espressor, pun cana înapoi sub robinet și apăs din nou butonul. De data aceasta, espresso. Deja au trecut douăzeci de minute de la deșteptare și mai am doar cinci până când trezirea e completă. În momentul ăsta sunt deja foarte aproape de a fi o persoană complet funcțională. Dar tot nu-ți recomand să încerci să mă deranjezi pentru că deja a curs un espresso proaspăt în cană și nu-mi doresc nimic mai mult decât să-l savurez în liniște. Încă un moment cu nasul în cutia cu cafea boabe în timp ce espressorul macină și eliberează din fiecare boabă strivită arome de nedescris.
Pasul 5: Acolo, pe loc, în fața espressorului închid ochii ca la rugăciune și dau dintr-o singură sorbitură pe gât espresso-ul proaspăt făcut. Rămân acolo în picioare, lângă aparat până când simt licoarea pătrunzând și distribuindu-se prin toate venele din corpul meu. Deschid ochii, ridic mâna stângă, citesc notificările direct de pe ceas și pot să-mi încep ziua. Bineînțeles, nu înainte de a spăla și a o așeza la locul ei, gata pentru cafelele de mâine. Acum au trecut cele douășcinci de minute și ziua mea poate începe. Și dacă în cele douășcinci am respectat cu sfințenie întreg ritualul, pe drumul spre muncă fredonez melodii pe care mi le amintesc de pe vremea când eram copil. Ei vezi? Ce ai învățat din povestea asta?
-Nu știu. Ce ar fi trebuit să învăț?
-Notează! Lecția numărul 1! Cadoul pentru ziua lui Costică trebuie să vină de la un magazin de cafea. Lecția numărul 2! Dacă ajunge la muncă fredonând, Costică este binedispus. Dacă ajunge la muncă și e tăcut, FUUUGI!
Articol pentru proba nr 7 din Superblog 2021, probă sponsorizată de
Una-alta cu Costică 
Un gând despre „Douășcinci de minute…”