Publicat în Super Blog

Douășcinci de minute…

„Mă trezesc dimineață beau o ceașcă de cafea

A adus-o cum îmi place dulce soția mea…”

-Ce faci, mă? Iar visezi că ai nevastă? De ce ești tu fraier și nu te bucuri de libertatea pe care încă o ai? Alții n-au fost așa norocoși ca tine!

-Ce? Nuu! Fredonam! Nu mai ții minte melodia „Eterna și fascinanta Românie” a băieților de la Ca$$a Loco? Așa începea. Cu versurile astea. Crede-mă, dacă încep să cânt la ora asta înseamnă că am avut o dimineață perfectă. Că mi-am respectat rutina cu sfințenie.

-I-aauzi! Rutina! Ce rutină ai tu, nebunule?

-Cum ce rutină? Rutina de douășcinci de minute. Perioada aia scursă de la momentul în care deschid ochiul stâng și până am pus cana de cafea pe masă goală. Rutina de douășcinci de minute.

-Păi și cam cum e rutina aia a ta? Ce faci atât de special?

-Așează-te și ascultă. Deci îmi sună alarma. Ca orice om sănătos la cap deschid ochiul stâng, întotdeauna stângul e primul și cu mâna dreaptă trec peste ecranul ceasului a să opresc zgomotul. Închid ochiul stâng înapoi și așa, pe nevăzute mă ridic în vârful ciolanelor la marginea patului. Abia atunci deschid ambii ochi. Sar în papucii de casă și mă târâi spre bucătărie. Direcția: espressorul de cafea. Dar, NU! Nu fac cafeaua încă! Mai am câțiva pași până acolo.

Pasul 1: Scot din dulap cutia cu cafea Etolia, boabe. Deschid capacul și îmi bag adând nasul în ea ca să-i simt aroma. Ăla-i momentul T1 de trezire. Minutul 5, moment începând cu care oamenii îmi pot adresa cuvinte simple ca: „Bună dimineața” sau: „Ce vrei să mănânci la micul dejun?” Dar nimic mai mult.!

Pasul 2: Deși espressorul meu are un rezervor generos pentru cafeaua boabe, prefer ca în fiecare dimineață să torn din cutia închisă ermetic exact cantitatea potrivită de cafea proaspăt prăjită cât pentru două cafele. Un espresso și-o lungă. Pun în espressor cana pregătită de cu o zi înainte și lăsată strategic mereu în același loc: între espressor și cuptorul cu microunde și apăs butonul pentru prima dată. 30 de secunde mai târziu iau cana în care am deja cafeaua lungă și mă îndrept agale spre locul meu la masa din living. Înainte de a mă așeza la masă sorb prima gură de cafea. Am ajuns la momentul T2 de trezire. Moment în care mi se pot adresa fraze mai complexe, dar doar cu caracter pozitiv. Ferească Sfântul să-mi zici ceva de rău atunci că ești mâncat!

Pasul 3: Mă așez în sfârșit la masă și-mi savurez în cea mai mare liniște cana de cafea. Un biscuite, o wafa, o ciocolată, orice de-ale gurii trebuie în mod obligatoriu să însoțească prima cană de cafea. Ăsta e un obicei căpătat când m-am lăsat de țigări. Au trecut deja zece minute de deșteptare și mai sunt doar cinsprezece până la trezire. Sorbitură după sorbitură degust cu poftă fiecare înghițitură de cafea. De fiecare dată când apropii cana de gură închid ochii și-mi concentrez toată energia corpului către cele două simțuri, cele mai importante din momentul ăla. Nasul care adulmecă minunăția de aromă de cafea boabe proaspăt măcinată și infuzată și limba care simte de fiecare dată explozia de gust dată de varietățile de cafea din sortiment. O delectare!

Pasul 4: După ce am terminat cafeaua din cană, în mod obligatoriu trebuie s-o întorc cu fundul în sus ca să storc și ultima picătură. Când m-am asigurat că am băut toată cafeaua, mă ridic și mă apropii din nou de espressor, pun cana înapoi sub robinet și apăs din nou butonul. De data aceasta, espresso. Deja au trecut douăzeci de minute de la deșteptare și mai am doar cinci până când trezirea e completă. În momentul ăsta sunt deja foarte aproape de a fi o persoană complet funcțională. Dar tot nu-ți recomand să încerci să mă deranjezi pentru că deja a curs un espresso proaspăt în cană și nu-mi doresc nimic mai mult decât să-l savurez în liniște. Încă un moment cu nasul în cutia cu cafea boabe în timp ce espressorul macină și eliberează din fiecare boabă strivită arome de nedescris.

Pasul 5: Acolo, pe loc, în fața espressorului închid ochii ca la rugăciune și dau dintr-o singură sorbitură pe gât espresso-ul proaspăt făcut. Rămân acolo în picioare, lângă aparat până când simt licoarea pătrunzând și distribuindu-se prin toate venele din corpul meu. Deschid ochii, ridic mâna stângă, citesc notificările direct de pe ceas și pot să-mi încep ziua. Bineînțeles, nu înainte de a spăla și a o așeza la locul ei, gata pentru cafelele de mâine. Acum au trecut cele douășcinci de minute și ziua mea poate începe. Și dacă în cele douășcinci am respectat cu sfințenie întreg ritualul, pe drumul spre muncă fredonez melodii pe care mi le amintesc de pe vremea când eram copil. Ei vezi? Ce ai învățat din povestea asta?

-Nu știu. Ce ar fi trebuit să învăț?

-Notează! Lecția numărul 1! Cadoul pentru ziua lui Costică trebuie să vină de la un magazin de cafea. Lecția numărul 2! Dacă ajunge la muncă fredonând, Costică este binedispus. Dacă ajunge la muncă și e tăcut, FUUUGI!

Articol pentru proba nr 7 din Superblog 2021, probă sponsorizată de

Publicat în Super Blog

Vis de-o viață, aromă de cafea

     De mic copil am iubit aroma cafelei. Țin minte cum de fiecare dată când ai mei aduceau un pachet de cafea acasă, abia așteptam să fie timpul să-l desfacă și-i rugam să mă lase pe mine s-o fac doar ca să-mi bag nasul în plicul proaspăt devidat și să-i simt aroma năucitoare.

Mai târziu, vremurile fiind mai dure, cafeaua la plic, vidată, s-a transformat în cafea boabe, cumpărată la vrac. De fiecare dată când era vremea să macine o porție nouă de cafea, eram prezent la dreapta lor amușinând pe lângă râșnița electrică mai ceva ca un ogar pe lângă pradă. De câteva ori i-am și rugat, chiar implorat să mă lase pe mine să râșnesc, dar eram prea mic și lucrul cu un dispozitiv electric cu lame și tăișuiri era prea periculos pentru mine. Așa că, mă mulțumeam doar să fiu primul care bagă nasul în gura râșniței imediat după ce se lua capacul.

IMG_20171122_152701.jpg

     Când se trezeau dimineață și se pregăteau să plece la serviciu, mă trezeam pe furiș și mă ascundeam în hol după ușa bucătăriei doar ca să simt mirosul cafelei proaspăt fierte pe aragaz. Iubeam să-mi văd părinții în jurul mesei sorbind cu poftă din ceștile cu licoarea neagră, aburindă. Mi se părea o activitate „de om mare” și nu o dată mi-am promis că atunci când voi fi și eu mare voi bea și eu cafeaua în bucătărie, exact ca părinții mei.

     Timpul a trecut, eu m-am ridicat binișor, eram de-acum în primul an de liceu. Încă nu eram destul de „om mare” ca să-mi pot permite luxul de a savura o cafea aromată. Însă, ca pe vremurile când adulmecam cafeaua părinților dimineața, și acum făceam la fel. Doar că acum îi pregăteam eu cafeaua mamei mele și stăteam cu ea la masă cât o bea. Plecam împreună de acasă, ea la serviciu și eu la școală. Și nu era moment mai frumos în nicio zi decât acele minute în care urmăream cafeaua fierbând în vechiul ibric și apoi când mă chinuiam să captez fiecare particulă din aburul cu miros de cafea din cana mamei.

     Toate astea până într-o zi când, mama s-a trezit mai devreme decât de obicei. A început să facă singură cafeaua și mirosul îmbietor care s-a împrăștiat prin toată casa mi-a invadat simțurile și m-a trezit. Năuc și curios mă îndrept spre bucătărie, orbecăind prin întuneric. Deschid încet ușa și dinăuntru mă izbește mirosul pe care-l cunosc și-l iubesc de ani de zile. La masă, maică-mea sorbea liniștită din cana ei de cafea citind în același timp dintr-o carte. De partea cealaltă a mesei, în fața scaunului pe care obișnuiam eu să stau în fiecare dimineață, stătea o altă cană aburindă, plină cu cafea. „Ai musafiri la cafea? A venit vecina pe la tine?„, o întreb. „Nu, ți-am făcut și ție o cafea. Să nu crezi că n-am observat cum te uiți la mine în fiecare dimineață. Să nu crezi că nu știu cum te ascundeai dimineața după ușa aia și adulmecai mirosul cafelei, când erai doar un pici de-o șchioapă. Cred că ești destul de mare încât să-ți dau voie să servești o cafea cu mine dimineața. Hai, încearc-o! Vezi dacă-ți place și gustul la fel de mult cum îți place mirosul.

Am apucat cu lăcomie cana cu licoarea fierbinte și miros îmbietor și-am luat prima înghițitură. Gustul amar mi-a inundat papilele gustative și mi-a trezit toate simțurile la viață. Deși nu părea un gust prea plăcut, i-am mai dat o șansă. Am plimbat lichidul prin gură, l-am lăsat să fie gustat și re-gustat de fiecare papilă gustativă și brusc totul s-a schimbat. Am închis ochii și m-am cufundat în visare. I-am deschis și m-am găsit în mijlocul unei plantații de cafea, printre oameni care-o culegeau cu sârg. Bobițele roșiatice erau alese cu grijă pentru ca, apoi să fie duse spre prăjire. Gustul intens și amărui încă-mi umplea bolta palatină, deși cafeaua era înghițită de mult. Plăcerea era una pe care n-o mai experimentasem niciodată până în acel moment. Era ceva nou, era ceva extraordinar.

      Am închis din nou ochii și când i-am redeschis m-am trezit în bucătăria mea, cu părinții mei în stânga și în dreapta mea, servind împreună cu mine cafeaua. Mi-am întors privirea spre ușă unde, m-am zărit pe mine, țânc de câțiva ani ascuns destul de prost. Așa mă vedeau ai mei în fiecare dimineață pe-atunci… Am revenit la realitate când i-am auzit glasul mamei care mă întreba: „Ai uitat să pui zahăr? E prea amară, nu? Pune o linguriță. E normal să ți se pară prea amară. E prima dată.” Am privit-o blând în timp ce duceam deja pentru a doua oară cana spre gură. „Nu, e perfectă așa! E delicioasă!” Atâția ani i-am simțit aroma de câte ori am avut ocazia, dar gustul depășește orice așteptare! Gustul e absolut minunat! E… Dumnezeiesc! N-avea nevoie de zahăr, de lapte sau de orice altceva. Era un gust…desăvârșit!

Efectul cafelei s-a simțit câteva ore mai târziu, la școală când debordam de energie. Când toți colegii mei zăceau în bănci încă adormiți, eu zumzăiam de ici-colo și mă agitam pe lângă toată lumea. Ce-ai pățit de ești atât de energic azi?, m-a întrebat colegul de bancă. N-am ezitat nici măcar o secundă și-am răspuns. „Am băut azi o cafea cu maică-mea, pentru prima dată-n viața mea.” [„Am devenit om mare”- am continuat în mintea mea].

cafea
O cafea excelentă pentru o zi perfectă la birou.

     Cinsprezece ani au trecut de-atunci, de la prima cafea. Acum sunt om mare în adevăratul sens al cuvântului. Sunt însurat, am copiii mei, care la rândul lor se bat pe pachetul de cafea atunci când este desfăcut, am locul meu de muncă unde muncesc cu drag. Dar de câte ori am ocazia, îmi fac timp să mă așez liniștit și să savurez o cafea la birou. Lucrurile au mai evoluat, tendințele s-au schimbat; acum nu mai pregătim cafeaua pe aragaz, la ibric. Acum avem espressoare automate cu monodoze de cafea. Doar o apăsare de buton stă între mine și-o cafea perfectă. Cu toate astea, n-o să uit niciodată bătrânul ibric și prima mea întâlnire cu cafeaua.

Pentru SuperBlog 2017

Publicat în Super Blog

Cana face cafeneaua bună

 Acum câțiva ani băteam pe la porțile instituțiilor statului înarmat cu un proiect care promitea cea mai tare cafenea-bibliotecă din România cerând finanțări din fonduri europene. Muncisem mai bine de doi ani să pun la punct în cele mai fine detalii o idee trăsnită din facultate și să o transform într-o afacere care să-mi aducă mulți bani dar și foarte mulți prieteni.

Ideea era simplă. Voiam o cafenea unde oamenii să se simtă ca la ei acasă, unde să poată savura o cafea așa cum o beau dimineața înainte de a pleca la muncă și unde să poată pierde ore întregi lecturând. Pentru asta aveam nevoie de două mari elemente. Cafeaua în cât mai multe sortimente și variante de preparare, pentru ca oamenii să poată alege exact ceea ce beau și acasă și cărți. Multe cărți. Dacă pentru partea a doua rezolvasem relativ ușor cu câteva zeci de tablete pe care să pun peste două mii de titluri din care oamenii să aleagă, la partea cu cafeaua lucrurile stăteau mai grav decât mă așteptam. Unii o beau la ibric, așa că am cumpărat ibrice, unii folosesc cafetiere, deci cafetiere s-au cumpărat. Espressoare cu capsule, espressoare cu cafea boabe chiar și espressor pentru cafea turcească. Trebuia să acopăr toate obiceiurile oamenilor, ca să-i fac să se simtă ca acasă. A urmat apoi alegerea sortimentelor de cafea. O gamă cât mai variată din produsele de cea mai bună calitate. Aveam de gând să nu fac niciun fel de compromis în ceea ce privea perfecțiunea cafelei pe care voiam să o vând și tocmai de asta am ales cei mai buni furnizori de cafea și cele mai bune arome.

Mobilierul a fost ales special ca să inducă exact acea stare de bine, de confort, de liniște pe care fiecare o are în căminul lui.

Dar iată-mă într-o zi, cu trei săptămâni înainte de deschiderea oficială, alergând de colo-colo și agitându-mă din cauza întârzierilor. Mobila comandată nu venise, internetul era în așteptare, tabletele au venit cu o săptămână mai târziu… toate lucrurile astea îmi creau o stare de nervozitate pentru că pe zi ce trecea, eram tot mai presat de timp.

Printre miile de chestii de rezolvat, mi-am făcut în ziua aia timp să mă văd cu Cristina, tipa care mă ajuta cu instalarea pe tablete a programelor necesare și cu cărțile electronice. M-a chemat până la ea la birou să-mi arate lista cu primele 500 de cărți care vor fi disponibile la deschidere. Ne-am așezat la o cafea și am început să discutăm. Bine, mai mult vorbea ea pentru că pe mine mă apucase iar una din stările alea de meditare profundă.

Uite, pentru început am ales aceste titluri. Pe parcurs, după ce începi să faci bani cu cafeneaua o să mai achiziționăm și altele. Mă asculti? Hey! Unde ți-e gândul?

Ce? Poftim? Ah, mă scuzi…eram cu gândul departe…

-Văd, la ce te mai gândeai acum?

-Păi, mă gândeam că mie îmi lipseste ceva din cafenea…

-Aoleu! Nici n-ai deschis și-au și început să te fure? Nu se poate!

Nuuu! Nu m-a furat nimeni. Nu la asta mă refeream! Mă gândeam că lipsește ceva din cafeneaua mea, un detaliu care să dea impresia totală de „acasă„. Ceva care să ne diferențieze pe noi de ceilalți. Ceva unic…

Îmi întorc privirea spre ea și o văd cum își îmbrățișează cana cu floricele și soarbe mulțumită din cafea. Și atunci am avut ideea!

Scuză-mă, de unde ai cana aia?

Care? Asta? Eheee! E o cană foarte dragă mie. Am primit-o cadou de la soțul meu când am împlinit primul an de căsnicie. Ador să-mi beau cafeaua în ea! Mă duce cu gândul la acasă, la el, la căldura lui.

Scuză-mă, știu că nu se cade, dar ai putea să-l întrebi de unde a cumpărat-o? Mi-a venit o idee excelentă! Știu exact ce-mi trebuie în cafenea!

Sigur, stai puțin să-l sun… „Alo, iubire, ajută-mă să ajut un client. De unde ai cumpărat cana de cafea pe care mi-ai dăruit-o la un an de căsătorie?…..Aha….Mulțumesc, dragule! Vorbim acasă, te sărut!”

Mi-a spus că a comandat-o de pe un site, magazinul de căni.

Ok, mersi mult, Cristina! Acum, scuză-mă, te rog! Trebuie să plec! Trebuie să găsesc site-ul ăsta și să văd dacă găsesc ceva pentru cafeneaua mea! Voi aduce căni cu care să servesc clienții în loc de plictisitoarele ceșcuțe branduite.

Am ajuns într-un suflet la cafenea și am deschis calculatorul tastând în grabă adresa dată de Cristina. Deschid pagina și un număr impresionant de modele de căni mi-a încălzit privirea! Căni de cafea, căni de ceai, căni pentru copii, chiar și căni personalizate. Ideile au început să-mi alerge prin cap mai repede decât lumina soarelui spre Pământ. Am căutat repede număr de telefon și am i-am sunat pe acei oameni spunându-le cât de mult îmi plac produsele și că îmi doresc foarte mult să comand o cantitate foarte mare de căni de la ei.

Discuția a durat vreo jumătate de oră, timp în care eu treceam cu mare atenție prin paginile site-ului și alegeam: Două-trei modele de căni amuzante, două-trei de căni romantice și tot așa. Aveam de gând să comand aproape toate modelele disponibile pe site și în plus, un set de cel puțin șaizeci de căni pe care să le personalizez cu imaginea și numele cafenelei: „Cafeaua de acasă„.

cana-inimioare-si-culori-YiuAr cana-oita-e-pe-camp-fOsNb

Eram fericit! Clienții mei, viitorii mei prieteni aveau să primească de la cafeneaua mea cel mai bun tratament! Își puteau alege nu doar cafeaua preferată dar comandasem atât de multe căni în atât de multe modele încât mi-a venit ideea să includ în meniu și modelele cănilor pentru ca ei să poată alege cana preferată în care să-si savureze cafeaua în timp ce lecturează. Speram să le creez atât de mult confort încât de la intrare să comande zâmbind „o cafea la ibric în canea mea cu tobe”.

A venit și ziua marii deschideri. După cum promisesem, primilor o sută de vizitatori le-am oferit nu doar o cafea după placul lor din partea casei, dar comandasem și o sută de căni pictate manual pe care le-au primit cadou la plecarea acasă cu mulțumiri și cu invitația de a reveni curând.

Și așa au făcut. Au revenit. Și mai revin și azi. Visul meu de a avea o cafenea plină cu prieteni a devenit realitate și mândria mea cea mai mare este aceea de a trece printre ei, zâmbind să-i salut cu căldură și apoi să-i las să-și savureze cu plăcere cafelele „ca acasă„. Și cred cu tărie că nimic din toate astea n-ar fi fost așa dacă în ziua aia nu aș fi văzut acea cană de cafea la Cristina și nu aș fi auzit de magazinul de căni

logo3

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2015