Eșarfa care m-a făcut să iubesc din nou

     Vi s-a întâmplat vreodată să vi se rupă filmul într-o secundă? În acea secundă să vi se șteargă complet toate amintirile neplăcute din memorie, să uitați complet de toate dezamăgirile, oricât ar fi ele de recente? Mie da! Și nici măcar n-a fost nevoie de un efort prea mare. A fost suficientă o eșarfă albastră și-un vânticel călduț.

     Să vă spun.  Deși o cunoșteam destul de bine de o perioadă, eram amici, ne întâlneam destul de des la muncă și petreceam ore întregi împreună, în ziua aia am văzut-o la coadă la o covrigărie. Eu eram în ziua mea liberă, ea își cumpăra veșnicii covrigi cu susan pe care o vedeam că-i ronțăia zilnic la pauza de masă. Am trecut pe lângă ea fără să o văd, dar am recunoscut mirosul de vanilie pe care-l emană zilnic datorită cremei de mâini pe care o folosește aproape în exces. M-am oprit, am întors privirea spre coada la care se așezase și atunci s-a întâmplat minunea. Nu mă observase încă. Privea cu încruntătura ei simpatică spre omul din fața vânzătoarei care nu-și găsea banii. Puteam să jur că știam ce-i spunea în gând în momentul ăla. Am privit-o câteva secunde și am remarcat eșarfa de un albastru spectaculos care-i atârna rebel la gât. Capătul mai lung se legăna leneș într-o adiere ușoară de vânt. Felul în care se ondula bucata aia de material și-i atingea delicat fața m-a făcut să remarc la ea trăsături pe care până în momentul ăla nu le observasem deloc, deși petreceam cu ea aproape zilnic multe ore la muncă.

     Ochii ei cei căprui contrastau perfect cu albastrul eșarfei. Îi vedeam, acum pentru prima dată, mari și sclipitori. Părul blond se  revărsa jucăuș peste umeri și se împletea în bătaia vântului cu eșarfa. Era cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem până atunci, în ciuda faptului că o mai văzusem de sute de ori până în momentul ăla.

     Nu știu dacă au fost secunde, minute sau ore  în care o priveam vrăjit, dar la un moment dat s-a întors spre mine, m-a privit în ochi zâmbind și a exclamat un „Hey!” Cel mai fermecător „Hey!” pe care l-a putut spune vreodată. Cuprins încă de vraja ei, o priveam fără să realizez că și ea mă privește și n-am reușit să spun decât un simplu „Ești frumoasă!„. Mi-a zâmbit calm și mi-a răspuns „Mulțumesc! Mă simt frumoasă” după care s-a întors cu privirea înapoi spre coada din fața ei. Mai erau doar 3 persoane până să-i vină ei rândul. Am rămas stană de piatră lângă ea, privind-o fermecat, privind eșarfa, acel simplu accesoriu care m-a făcut să o văd cu alți ochi. Cum era posibil ca o simplă bucată colorată de vâscoză să ofere unei persoane o frumusețe atât de răpitoare?

„Ți-a luat cam mult timp să-mi spui că sunt frumoasă. Ești greu de impresionat” mi-a spus, moment în care m-am trezit brusc din visarea mea și o priveam nelămurit. Ce s-a întâmplat? Tocmai mi-a spus că de multă vreme își dorea să-i fac un compliment? Apoi a continuat să-mi vorbească, privind, totuși înainte pentru a nu pierde rândul „Ce a fost? rujul cel nou? sau poate clama mea pentru păr în formă de fundiță? O iubesc! O port numai când vreau să fiu răpitoare.” M-am uitat încă o dată în ochii ei minunați pe care parcă îi vedeam acum pentru prima dată și i-am răspuns cu voce tremurândă: „Eșarfa„. Și așa era. S-a întors spre mine cu totul abandonând complet rândul,  moment în care i-am văzut și clama despre care vorbise cu câteva secunde mai devreme. Era, într-adevăr o clamă frumoasă. Dar modul în care și-o prinsese în păr, felul cum era aranjată o făcea să arate minunat. Puținele raze de soare care răzbăteau printre nori se reflectau în metalul fundiței care părea împletită. „Atâția bani am dat pe tot felul de accesorii pentru păr în ultimul an și le purtam cu atâta mândrie la muncă în speranța că o să-ți smulg un compliment și pe tine te-a dat pe spate o eșarfă? Păi dacă știam de la început o purtam în fiecare zi la muncă!” Dar ea nu știa că eșarfa singură nu făcea totul. În acea zi magia a fost completată de boarea de vânt din cauza căruia eșarfa flutura zglobiu și-i acoperea timid fața pentru câteva secunde doar ca să se mute pe umăr la următoarea pală.

     „Nu pot să cred că doar pentru mine ți-ai cumpărat toate accesoriile alea și că le purtai ca să-mi atragi mie atenția. Atâta timp? De ce n-ai zis nimic? ” Întrebarea îmi stătea pe limbă, dar nu aveam puterea să deschid gura și s-o las să fie auzită. Nu aveam curajul. Salvarea a venit tot de la ea care, arătându-mi cel mai frumos zâmbet pe care-l văzusem vreodată la ea mi-a spus ceva ce ne-a schimbat amândurora viețile din acel moment.

      „La început le cumpăram pentru că voiam să-ți atrag atenția, voiam să te fac să te uiți la mine. Știi, eu te plac de ceva timp. Cam din iarna trecută, când am băut prima dată cafea împreună afară, la muncă. Dar erai cu cineva și nu puteam să-ți spun nimic. Pe urmă, ne-ai spus că ai rămas singur și am simțit că e timpul să iau taurul de coarne și să-ți spun. Dar n-am avut curaj. Așa că am început să mă accesorizez cu chestii drăgălașe. De fiecare dată când veneam la muncă te urmăream cu atenție și dacă mi se părea chiar și puțin că ți-a atras atenția accesoriul, îl păstram. Dacă vedeam că nici nu-l priveai, pleca automat la sor-mea. Pe urmă am observat că mă simțeam din ce în ce mai bine purtând lucrurile alea. Mă simțeam specială și pe zi ce trecea vedeam că și tu parcă mă studiai din ce în ce mai mult. Iar asta mi-a dat încredere. Dar n-am prins niciodată curajul să ți-o spun. Cumva, mă rugam să nu vii într-o zi la muncă și să spui că ți-ai găsit o nouă prietenă. Dar uite că nu a fost cazul și azi s-a întâmplat ceea ce visez de câteva luni bune. Și sunt fericită!„

     Ei bine, pe cât eram de uimit de cele dezvăluite, pe atâta eram de fericit pentru că aflasem o asemenea veste. Fata pe care-o plăceam avea o pasiune pentru mine și în ultimele luni s-a gătit, s-a aranjat, s-a accesorizat cu cele mai cool chestii doar ca să mă facă s-o admir. Și eu ca un nătărău ce sunt, n-am citit semnalele. E drept, am considerat-o frumoasă de când am cunoscut-o, dar n-am crezut niciodată că o eșarfă albastră ar putea să-mi ridice vălul de pe ochi ca s-o văd așa cum este ea, de fapt. Incredibil de frumoasă!

 

Articol pentru proba nr. 22 din SuperBlog, probă sponsorizată de

Meli Melo