Publicat în Super Blog

Miruna – o iubire neîmpărtășită

     N-am fost un băiat cuceritor în tinerețea mea. N-am avut foarte multe relații. Le pot număra pe degetele de la o mână și nu le folosesc pe toate. Însă, în fiecare dintre relațiile în care am fost implicat am încercat să ofer tot ce-a stat în puterea mea. Din păcate, toate relațiile mele (cu excepția uneia) s-au terminat când ea a decis că era timpul să o terminăm. Fără circ, fără emoții sau alte scene penibile, de pe-o zi pe alta relația de cuplu era gata iar eu mă trezeam din nou singur. Și aici există o poveste care nu se încadrează în tipare și o să încerc puțin să povestesc despre ea, fără să vă dezvălui cine este fata. O să-i spunem… Miruna.

     Pe Miruna am cunoscut-o prin intermediul unui prieten bun. Era studentă în Iași și era colegă de cameră cu iubita prietenului meu. De câte ori mergea în vizită la prietena lui, mă lua și pe mine. Cât timp ei își vedeau de discuțiile lor, eu o priveam discret pe Miruna și în fiecare zi mi se părea mai frumoasă, în fiecare zi îmi devenea mai dragă. Jocul seducției n-a durat foarte mult pentru că și ea prinsese drag de mine cumva. Așa că, în scur timp am început cu ea o relație. Era o relație inocentă. Plimbări prin parc, ore multe de conversații și schimburi de sute-mii de sms-uri când nu eram împreună. Să fi durat vreun semestru toată treaba asta frumoasă până când, într-o zi a decis să-mi spună ce o măcina. Acasă la ea o aștepta un iubit. Un iubit cu care era de câțiva ani buni și pe care îl iubea. Dar ajunsese să țină foarte mult și la mine, fapt ce o punea într-o situație neplăcută. Trebuia să aleagă între mine și băiatul de acasă, să-i spunem Robert. Din ce-mi povestea, Robert era un alt „eu”. Studia oarecum ce studiam și eu la vremea respectivă, avea pasiuni asemănătoare cu ale mele și, din ce-mi spunea ea, semăna puțin cu mine și fizic. Imediat mi-am dat seama că eu nu eram decât un înlocuitor de Robert atunci când el nu-i era aproape.

Timpul a trecut, relația noastră a continuat într-o oarecare măsură, doar pentru că era indecisă și eu, care deja mă îndrăgostisem iremediabil de ea, speram că va renunța la Robert și va rămâne cu mine. Ba, chiar, la un moment dat mă anunțase că se despărțise de el și că voia să fie doar cu mine. N-a durat decât până la prima vacanță pentru că la reîntoarcerea la facultate mi-a spus temătoare că s-a întâlnit cu Robert și a decis să mai acorde o șansă relației cu el. Acela a fost momentul primei noastre despărțiri. Spun prima pentru că de-a lungul timpului am mai avut câteva tentative de relație atunci când Robert dispărea din peisaj.

     Recent am primit o carte cadou. Deși nu mă dau în vânt după autorii români, aceastăCop_Jurnalul-Aurorei_2018k-455x700 carte m-a surprins și m-a fascinat. Autoarea, Sidonia Drăgușanu, tratează într-un mod interesant relațiile de cuplu în cărțile ei și cartea pe care o primisem eu nu făcea excepție de la regulă. Citind-o am descoperit o mulțime de asemănări între situațiile prezentate de ea în carte și situația prin care trecusem eu cu Miruna cu ani în urmă. În Jurnalul Aurorei Serafim, eroina se zbătea oarecum în aceeași dilemă. La fel ca și Miruna mea, Aurora nu știa dacă să-l aleagă pe doctorul Horia Mihail sau pe inginerul Runcan. Nu știu dacă zbuciumul exista într-adevăr în mintea ei sau autoarea a reușit să-mi transmită această dilemă mie, citindu-i rândurile, dar de câte ori simțeam acea indecizie în vorbele Aurorei mă gândeam la Miruna mea și la lungile conversații în care-mi spunea cu suferință că nu știe ce să facă. Doar că sentimentele care mă încercau la vremea respectivă erau mult mai intense decât cele pe care le regăseam în carte. Durerea care mă încerca atunci când citeam în ochii ei dorința de a rămâne cu Robert contrasta cu reacța demnă și calmă a pierzătorului inimii Aurorei atunci când află că ea se va căsători cu celălalt.

     De obicei iubirile nu se întâmplă ca în cărți. Dacă în carte ea rămâne cu prințul promis, în realitate povestea o va duce alături de omul nepotrivit. Când autorul decide că iubirea celor doi nu va avea succes, în realitate se va întâmpla ceva surprinzător și se vor iubi până la adânci bătrâneți. Nu există o regulă atunci când vorbim despre iubire. Nu o poți calcula după statistici sau formule matematice. Iubirea pur și simplu se întâmplă și niciodată nu poți s-o prevezi. Dacă în cartea mea prințul promis, iubirea Aurorei și cel predestinat încheie povestea într-un mod fericit, în realitatea mea prințul a pierdut-o pe Miruna și a fost nevoit să-și vadă mai departe de viață.

     Au trecut mulți ani de când Miruna l-a ales pe Robert, iar eu am trecut peste povestea asta. La scurt timp după am cunoscut o altă fată care mi-a încurcat mințile și mi le ține încurcate până azi. Dar cum uneori nici în cărți povestea de iubire nu trăiește veșnic, la fel nici povestea de iubire dintre Miruna și Robert n-a mai durat prea mult. Într-un final și-a dat seama că totuși el nu era prințul ei și s-au despărțit. Acum e fericită alături de alt prinț cu care s-a și căsătorit, sau urmează să se căsătorească. Și sper ca povestea asta să nu se mai termine trist pentru că așa cum era ea, Miruna a fost cândva iubirea mea.

 

Această poveste a fost scrisă pentru proba nr 10 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de Sidonia.ro

 

*Pentru a proteja personajele, numele lor au fost schimbate, iar povestea îmbină elemente adevărate cu unele fictive.

Reclame

2 gânduri despre „Miruna – o iubire neîmpărtășită

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.