Publicat în Super Blog

Chiloții de urgență

     Ziua în care m-a lăsat singur în camera de hotel, în concediu fiind, ca să meargă la Mall pentru sesiunea extraordinară de shopping, a fost ziua în care toți Zeii s-au întors împotriva mea. Bine, ca să fiu sincer cu voi, nu m-a lăsat ea singur în cameră, ci ne-am certat pentru că eu nu am vrut să merg cu ea și a plecat trântind ușa (bineînțeles, imediat după ce mi-a „confiscat” cardul de credit ca pedeapsă pentru că am făcut-o grasă. Vă jur! Nu am spus așa ceva!) De ce femeile interpretează de fiecare dată? Adică, dacă i-am răspuns cu ” Ești mai slabă decât erai când te-am cunoscut, iubire!” înseamnă că am făcut-o grasă? I-am zis ca e mai slabă! C’mon! Am fost extrem de atent să nu formulez răspunsul greșit!

     În fine, am trecut oarecum peste momentul magic în care, în replică la răspunsul meu, mi-a făcut niște „complimente” mai puțin îmbucurătoare cu privire la burta și începutul meu de calviție. Decisesem să mă relaxez în lipsa ei, așa că îmi pregătisem o baie fierbinte. Știu că avea să mă coste încă o dată treaba asta pentru că i-am umblat printre șampoane, spume și alte chestii de baie, dar meritam măcar câteva momente de zen. Așa că mi-am umplut cada cu orice mi-a fost la îndemână și apoi m-am scufundat în multitudinea de mirosuri pe care, oricum, nu le puteam distinge.

N-a durat decât 2 minute relaxarea mea că imediat am și auzit din cameră tonul de apel al telefonului. Tonul ăla pe care i-l atribuisem doar ei. Știam că mă sună ca să ne împăcăm, așa că m-am grăbit să răspund. Nu aveam de gând să prelugesc supărarea. Însă, unul din Zeii ăia de care vorbeam mai devreme, pesemne nu mă iertase pe deplin după cearta de mai devreme așa că, în graba de a ieși din cadă și din baie,  m-am trezit alunecând pe gresie mai ceva ca un patinator pe gheață și apoi, tot ce-mi amintesc e lumina becului de deasupra oglinzii și apoi negru.

M-am trezit o oră mai târziu într-o baltă de sânge și cu o durere de spate care mă ținea ghemuit pe gresia umedă. M-am ridicat cu greu în capul oaselor când, mi-am dat seama că sângele venea din palma mea stângă. În cădere am dat cu mâna peste lumânarea parfumată a ei (Oh, Doamne! I-am stricat lumânarea! Sunt un om mort!) și prin urmare, vasul din sticlă s-a spart, unul din cioburi intrându-mi în palmă. M-aș ridica să mă reped până la trusa de prim ajutor de care nu mă despart, dar de unde atâta putere? Spatele încă mă durea îngrozitor, până aproape de leșin. Hemoragia trebuie oprită cu orice preț. Trebuie să folosesc ce am la îndemână, dar…în baie fiind și puțin tălâmb fiind, hainele mi-s în cameră pe pat, lângă prosopul pe care-l scosesem din bagaj și pe care, așa-i că da, l-am lăsat lângă haine, tot pe pat! Că, de ce-aș fi puțin atent să-mi iau tot ce-mi trebuie cu mine-n baie? Acum îi dau dreptate duduii când mă cearta că-s împrăștiat. Ar trebui să încerc să fiu mai ordonat, mai organizat. (Să nu-i spuneți că i-am dat dreptate! O să prindă aripi!) Bun, ce e de făcut? Buretele de baie îmi mai potolește cât de cât șuvoiul roșiatic, cât să pot ieși târâș pe coate din baie fără să pătez de sânge mocheta din hol. Primul lucru pe care-mi pică ochii… geanta ei! Sigur trebuie să aibă ceva util pe-acolo. Un pansament, un plasture, orice!

Deși știu că o să regret mai târziu, îi iau bagajul la control în speranța că o să găsesc ceva. Blugi, tricouri, pijama de schimb, pulovăr, mai mulți blugi, mai multe tricouri, o tonă de cosmetice, nimic! Nimic cu care să-mi pot lega rana de la mână. Mă uit mai spre fundul genții și văd! Ooookey! Asta-i ciudat! Nimeni n-a făcut așa ceva până acum, dar  dacă vreau să-mi opresc sângerarea urgent, trebuia să-mi iau inima-n dinți! Plonjez închiloti dama rosii bocceluța cu chiloții duduii și-aleg o pereche roșie. Dacă tot e să-i umplu de sânge, măcar să fie asortați. Știu că treaba asta o să mă coste cel puțin o cină și plata unei duzini de chiloți noi, dar mai bine așa decât să-i stric vreo pereche de blugi sau vreun tricou. Pentru alea prețul e exponențial mai mare, deci căutăm să facem daune minime! Îmi leg cu grijă bucățica de material în jurul palmei și strâng bine de tot.

 

E ok, s-a oprit sângerarea. Cel puțin pentru moment sunt în siguranță. Mă rog la toți Zeii (inclusiv la ăla nașpa care mi-a pus piedică în baie) să nu intre duduia pe ușă în momentul ăsta și să vadă că i-am folosit chiloții pe post de bandaj că ăla mi-s! Vă spun pe cuvânt, până să-și dea seama c-am avut un accident și-s rănit în aripă, mă „execută” pentru umblat în bagaj și pentru „panty raid”.

     Câteva zeci de minute mai târziu mă găsesc pe fotoliul din cameră cu aripa bandajată (de data asta cu un pansament adevărat) și căutând în vastul internet, ați ghicit: chiloti! Conștient de daunele pe care va trebui să le plătesc, m-am gândit că o mică cercetare nu ar strica. Din căutare în căutare dau peste provocarea celor de la Answear cu testarea modei în orice situație. Hă! Ce-ați zice de situația mea? Pariu că dacă m-ar fi văzut pe mine cu chiloții duduii legați de palma sângerând m-ar fi declarat câștigătorul Fiatului 500. #WeAreTheAnswear zici că e o campanie inspirată din accidentul meu. Acum, pe bune! Cine s-ar fi gândit că hainele pot fi folosite și în alte scopuri decât alea pentru care-au fost create?

Articol pentru Super Blog 2017

Un gând despre „Chiloții de urgență

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.