Publicat în Super Blog

Meșterul Manole

     Trei ierni la rând maică-mea mi s-a tot plâns de frig în casă, deși centrala duduia aproape non-stop mai ceva ca o locomotivă cu aburi. Bineînțeles, la sfârșitul fiecărei ierni mi se plângea mai de hai când îi veneau facturile la gaz, alea cu recalculări de nu le plătea decât cu C.A.R-uri sau cu cardul ăla de cumpărături în doișpe rate fără dobândă. De fiecare dată am rugat-o, am sfătuit-o, ba chiar m-am pus și în genunchi la ea să chemăm pe cineva să vedem unde e problema și s-o rezolvăm. Răspunsurile au fost mereu împotrivă. Ba că e primul an de când s-a mutat și pereții erau încă reci, ba că n-a învățat să folosească termostatul de la centrală, ba că n-are bani, ba că vrea să meargă în concediu la Herculane în vară și nu vrea să intre în banii pe care-i avea puși deoparte.

     Într-un final am convins-o să aducem un auditor energetic ca să știm măcar unde e problema și de ce plătea atâta amar de bani în fiecare iarnă la gaze în ciuda faptului că seara la culcare, se făcea soră cu șuba. Rezultatul n-a fost deloc îmbucurător. Centrala, deși ar fi trebuit să fie nouă, era una de la mâna a șaptea și, în plus, era de putere mult mai mică. Izolația casei exista doar teoretic. Nu zic, a pus-o constructorul pe casă, dar a pus-o pe cea mai ieftină și cea mai puțin izolantă. Bine, nici modul de lucru n-a fost „mână de meșter”. Spații de câte 5-6 cm între plăcile izolante, umplute cu materiale pentru tencuială. Practic, toată căldura ieșea prin pereți atât de repede că nici n-apuca să se răcească. Geamurile, termopane adevărate! De bune ce erau le-a izolat maicămea cu cârpe și blană din fostele ei haine de „cocoană”. Am văzut-o pentru prima dată după aproape 25 de ani plângând atunci când a băgat foarfeca în mânecile paltonului ei preferat, ăla din nurcă, ca să facă pernuțe de pus la geamuri. De drag ce-i era că și-a distrus haina de blană, la gura ei era cusătura și acatistul. Săracul constructor cred că înghițea și aerul cu noduri la câte înjurături și-a luat pentru munca în bătaie de joc.

     În fine, am pus la bătaie planul. În primăvară ne-am apucat de treabă. Primul lucru de pe listă, centrala! I-am luat una ultramodernă, mai bună decât aia a mea de-acasă. Doar-doar nu s-o mai plânge nici de consum nici de zgomote. Că în fiecare seară mă suna și-mi punea să ascult pe speaker cum „torcea” ca un tigru siberian centrala ei.

Pe urmă, pentru termopane și izolația exterioară, s-a încăpățânat doamna dirigintă de șantier s-aducă ea un meseriaș din sat, unul, nea Manole. Auzise ea pe la biserică de pe la babe că-i meșter mare, zidar de renume în comună și că se pricepe bine și la pus geamuri. Când a văzut nea Manole termopanele scumpe pe care i le-am adus eu acasă, a făcut stânga-mprejur și ne-a lăsat baltă. „Alea-s mai scumpe decât bujgla-n care stau eu, bre! Nu mă bag eu la ele că dacă-ți stric vreo ceva, n-am bani să le plătesc nici dacă vând casă și vacă și nevastă!” Tot răul spre bine, zic! Firma care mi le-a vândut mi-a pus la dispoziție și montaj, la un preț foarte bun. Mai ieftin decât îmi ceruse meșterul.

     L-am chemat înapoi la treabă pe nea Manole după ce-au fost geamurile pe poziție. N-avea altceva de făcut decât să izoleze casa. Numai că, exact ca-n legenda aia pe care-am învățat-o toți la școală, ce punea pe perete ziua, a doua zi cădea. Sau, în cel mai fericit caz, rezista vreo săptămână. Ori uita să pună diblurile și n-avea de ce să prindă polistirenul, ori monta placa de polistiren direct peste prizele exterioare și după 2-3 zile își amintea că pe-acolo pe undeva era o priză… (și-apoi, dă jos, una-două-trei plăci până ajungea la priză). Unde mai pui că una-două dispărea ca măgaru-n ceață și nu mai apărea cu orele. „Doamna Gabi, mă duc până la vecinul să iau schela că m-a rugat să i-o împrumut vreo două ore. Vin imediat!” Și dus era!

     Dacă era după mine i-aș fi împachetat sculele în 3 secunde și l-aș fi trimis la plimbare, dar omul primise banii pentru toată lucrarea în avans, că-i om de încredere și nu face probleme. Așa că, am făcut ce-am făcut și m-am transformat în Ana lui Manole. Mai știți cum a venit Ana să-i aducă de-ale gurii și ăsta după ce-a fost lovit de revelație (sau de praful de var) a zidit-o-n mănăstire și nu i s-a mai dărâmat șandramaua noaptea? Ei, cam așa am venit și eu pe capul lui nea Manole, dar nu ca să-i aduc merinde ci ca să-i aduc supravegherea mea constantă. Și normal, nu m-a zidit în izolația casei ci m-am zidit eu singur la spatele lui și-l împingeam de la spate: „Fă acolo, du-te dincolo, Pune plăcile așa, nu pune plăci de izolație acolo că acolo-i geamul de la subsol! Vezi că acolo ai uitat să pui dibluri, vezi că dincolo plăcile nu-s drepte, vezi că aici nu stau bine„. Cine trecea pe stradă și-și arunca privirea peste gard vedea o scenă autentică de: „Unul cu sapa, unul cu mapa!

     Uite-așa, cu puțin ajutor moral din partea mea, nea Manole își strângea jucăriile pe la un sfârșit de iunie și-și vedea de viața lui de meșter renumit. Treburile au revenit la normal și-n curtea mamei mele, eu m-am întors la casa mea unde nu aveam de

certificat-ieftin

supravegheat niciun meseriaș. Cum a dat frigul am chemat din nou experții acasă că doar trebuia să verific dacă nea Manole și-a făcut treaba bine. Știind că oamenii au în portofoliu și servicii de termoviziune clădiri, i-am rugat să execute o termografie a casei. Era momentul adevărului. Ori laie ori bălaie.

Mare-a fost surpriza când experții mi-au spus că izolarea casei a fost făcută corect și că nu mai există pierderi de căldură pe nicăieri. După finalizarea inspecției, casa mamei primise un certificat energetic ce o încadra la Clasa A de performanță energetică. În sfârșit femeia putea petrece o iarnă fără griji în căsuța ei. Și vestea bună… îm primăvară n-a mai plătit echivalentul unui concediu în Bali pe utilități. Bașca, și-a permis doamna să-și petreacă sărbătorile prin nordul Moldovei.  Cât despre nea Manole… a primit și-un „bonus de performanță” pentru lucrarea bine făcută. Toate babele din sat nu-l mai lăudau la slujbă duminica și nu-l mai recomandau ca fiind cel mai meșter mare din comună. Nu, nu! Toate babele povesteau râzând pe sub mustăți cum nea Manole a petrecut două săptămâni în iad la maică-mea-n curte, transpirând ca un sportiv și fără să aibă voie să se-atingă sau să se apropie măcar de sticla cu vin. I s-a dus vorba-n tot satul că cic-ar face treabă bună dacă-l ții departe de băutură și de-atunci, toate ofertele de „ciubucăreală” erau însoțite de: „Dacă nu bei și termini treaba repede, îți dau ceva în plus!

 

Articol scris pentru proba nr 7 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de Enermed Impex, Certificat-rapid.

Reclame

Un gând despre „Meșterul Manole

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.