Publicat în Super Blog

Să construiești premium, la fel de ușor ca visatul

     Până de curând trăiam cu impresia că o casă nu trebuie să coste mult. Mă gândeam că orice poate fi construit cu materiale ieftine și să țină mult și bine atâta timp cât este construit cum trebuie și atâta timp cât este utilizat respectând instrucțiunile. Până într-o zi când, venind de la muncă aproape mi-am rupt degetul mic de la mână din cauza trotuarului care s-a surpat sub greutatea mea. Era, normal, un trotuar turnat cu „meseriași” din sat, la care s-a folosit cimentul cel mai ieftin și nisip din cel mai prost, pentru că nu mi-am permis un pavaj de calitate. Ori n-am considerat necesar să investesc mai mult într-un trotuar.

     Și abia atunci mi-am dat seama. O construcție trebuie să beneficieze de materialele de cea mai bună calitate. Chiar cu riscul de a cheltui mai mult decât ai planificat, trebuie să investești în calitate premium atunci când îți construiești casa. Dacă atunci când m-am apucat de treabă la trotuar mă gândeam la aspectele astea, probabil aș fi investit într-un pavaj Arvore Star Stone, de exemplu. Știu, e ceva mai scump decât ar da oricine în mod normal pe așa ceva, dar calitatea lui spune totul. Unde mai pui că montajul este extrem de facil și se poate pune atât pe pat de nisip, pentru trafic ușor cât și pe șapă de beton pentru trafic auto mai intens. Și dacă aș fi investit într-un asemenea pavaj, cu siguranță nu mi s-ar fi întâmplat ce am pățit cu trotuarul meu după doar un an. Pentru că atunci când vorbim de premium, nu ne referim doar la aspect și la preț. Ne referim și la calitate ireproșabilă.

     Când o să-mi construiesc propria mea casă, cu siguranță nu voi face rabat la calitate. Spun „când” pentru că de mult timp visez să am o casă proiectată și construită după bunul meu plac. Undeva, la marginea Iașiului, nu foarte departe, dar totuși la o distanță care să mă ferească de zgomotul și aglomerația urbană. În multe nopți am visat căsuța mea în cele mai mici detalii. Câte camere va avea și cât de mari vor fi, ce acoperiș, cum va arăta curtea, cum va arăta gardul, ce materiale voi folosi. De multe ori, uitându-mă pe la emisiuni pe la TV sau citind articole pe internet, găsesc noi idei și noi materiale pentru construcții. Imediat în capul meu fac și modificările casei de vis. De exemplu, nu de multSistem-Complet-Alutytan-Viking-Pruszynski-Vindem-Ieftin-Casa-de-Comenzi văzusem cum cineva își montase un acoperiș cu tigla metalica Alutytan Ice Pur Viking Pruszynski. Povestea omul că tipul ăsta de țiglă conferă un strat ridicat de rezistență datorită elementelor din compoziție. Aluminiul, titanul și metalele prețioase magneziu, manganul și cromul, toate împreună fac din această țiglă una rezistentă nu doar la intemperii și trecerea vremii. Îți asigură și o rezistență ignifugă și nu numai. În timp, acoperișul nu-ți va pierde din culoare. În momentul ăla planul viitoarei mele case de vis s-a schimbat. Îmi vedeam căminul acoperit cu țiglă metalică Alutytan Ice Pur Viking Pruszynski și-mi plăcea enorm cum arăta în mintea mea.

     În altă zi văzusem într-o emisiune despre construcții cărămida porotherm integral și imediat am schimbat planul casei mele înlocuind cărămida clasică cu cea nouă despre care tocmai învățasem că are performanțe termice excepționale.

     De multe ori mă trezeam din visare și mă gândeam că nici într-o mie de ani nu mi-aș permite o casă ca aceea pe care o visez eu în fiecare zi. Lucru total neadevărat. Poate pe vremea când materialele de construcții costau cât nu făceau n-aș fi avut nicio șansă. Azi, însă, există un ajutor nesperat pentru toți oamenii care vor să se apuce să construiască, dar se tem de costurile enorme ale materialelor „pretențioase”. Există un magazin online care facilitează accesul clienților la materialele de construcții fără ca aceștia să mai plătească taxele intermediarilor. Știm cu toții că o cărămidă care pleacă de la producător la prețul de 1 leu, ajunge în magazin să coste 7 lei. Producătorul îl vinde unui distribuitor, distribuitorul îl vinde unui depozit, iar din depozit se aprovizionează magazinul. Fiecare, la randul lui, mai adaugă ceva peste prețul produsului, pentru că așa e comerțul. Iei la un preț și vinzi mai scump. De data asta, însă, clientul poate evita toate aceste adaosuri ale fiecăruia. Magazinul Vindem-Ieftin este ca un portal care face legătura directă între producător sau distribuitor și client fără ca acesta de la final să resimtă costurile pe care le-ar resimți dacă ar achiziționa produsul pe calea clasică.

     Una din cele mai frumoase chestii legate de acest magazin este că tu, ca și client, poți comanda produse care vin de la distribuitori sau producători diferiți. Tu îți faci coșul de cumpărături iar Magazinul se ocupă de transportul întregii comenzi. Gândiți-vă câți bani salvați numai de aici. În loc să plătești patru-cinci livrări, plătești una singură. Nu mai vorbim despre timpul salvat pentru că este evident.

     Păi în condițiile astea ce ușor mi-ar fi mie să m-apuc să-mi construiesc căsuța mea de vis. Să intru pe net, să-mi aleg produsele de calitate premium (pentru că, nu-i așa?, atunci când poți cumpăra ieftin și calitativ, prost ai fi să nu profiți), cei de la Vindem Ieftin să-mi obțină prețurile cele mai bune de pe piață (apropo, în funcție de cantitatea de material necesară, ei îți pot obține un preț și mai bun. Cu cât comanzi mai mult, cu atât prețul scade) iar eu să aștept cuminte în fața porții livrarea produselor.

     Un alt aspect interesant al celor de la Vindem Ieftin este livrarea. Aceasta se face direct din stocul producătorului și nu dintr-un depozit oarecare unde marfa să zacă luni sau ani. Marfa vine ambalată perfect iar își asumă responsabilitatea în fața clientului pentru achiziție pentru ca acesta să nu simtă niciun stres, nicun risc. Iar la final, ca orice client mulțumit de achiziția făcută, poate înregistra un review, o recenzie video pe care să o încarce pe site-ul magazinului. Un gest mic din partea clientului, de mare ajutor pentru viitorii cumpărători și pentru magazin.

banner-producatori-si-sigla-cu-macarale

 

 

Articol pentru proba nr 7 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro

Reclame
Publicat în Super Blog

Un acoperiș de calitate vinde o casă la preț mai bun

     „Pic, pic, pic! Pic în sus, pic în jos, pic pe umăr, pic pe dos!

     Mai țineți minte jocul ăla din copilărie? Toată ziua fetele în jucau pe la scările blocurilor. Cam așa era și la amicul meu acasă, doar că „pic pic” nu se referea la un joc de copil ci la picăturile care-și făceau loc prin tavan în toată casa. A, nu v-am spus că omul avea de gând să și vândă casa. „Acum, cât e vară și nu plouă„, zicea. El practic voia să-i dea o spoială să nu se vadă petele de pe tavan și aia e! „Băi, nebunule! Cum vrei să vinzi tu dărăpănătura asta așa? Crezi că scapi cu un var curat pe pereți? Păi la prima ploaie te caută ăia cu pistoalele, nebunule! Sau, mai rău, te scriu pe toacă pentru că i-ai fraierit la bani! Pune mâna și repar-o întâi”, i-am zis. Bineînțeles că n-a fost suficientă o singură discuție și toată luna iunie am dus muncă de lămurire cu nebunul să retragă casa de la vânzare până o pune la punct.

Și după ce l-am convins, ia și explică-i nebunului de ce să facă un acoperiș serios, trainic în loc de-o cârpeală ieftină care să cedeze după doi ani. Ce să înțeleagă profanul că un acoperiș zdravăn este practic primul și poate cel mai important nivel de protecție al casei? De unde să știe el că o țiglă metalică Bilka, dacă este montată așa cum recomandă specialiștii poate avea o durată de viață de 50-60 de ani, timp în care casa este ferită de ploaie, gheață, zăpadă sau vânt? Nu merită, zicea nebunul. Cum să nu merite? Păi are un sistem de prindere care-ți asigură perfect etanșeitate și protecție la scurgerile de apă sub ea! Nu merită!, insista el până am înțeles de ce zicea el că nu merită. Se temea blegul de prețuri mari și se gândea că nu-și scoate de pe casă nici măcar investiția în acoperiș. A, păi zi așa, bătrâne! Tu nu știi nici să cauți prețul cel mai bun! Păi nu te-nvață prietenul tău tot? Te-nvăț cum să-ți repari șandramaua, te-nvăț și cum s-o faci cât mai ieftin!

     Înainte să-i dau nebunului mură-n gură soluția, îi arăt câteva recenzii video făcute de oameni simpli, ca noi, care au cumpărat materiale pentru acoperișuri prin intermediultigla-metalica-balcanic-254-600x338 unui site de specialitate. Sceptic din fire, îmi spune ce spun toți românii când văd recenzii: A, păi ăștia-s plătiți să spună de bine! Da, prietene! Sunt plătiți, dar nu așa cum crezi tu! Deschid site-ul și-i arăt profanului minunăția. Oamenii intră aici, primest ajutor specializat din partea consultanților puși la dispozițe și aleg întocmai materialele de care au nevoie. Materialele care, apropo, sunt de cea mai bună calitate, pentru că nu-s zăcute prin depozite sau rebuturi ale vreunui magazin sunt comandate în cantitatea și dimensiunile potrivite și le sunt livrate clienților direct din stocul producătorului. Fără intermediari, fără comisioane inutile. Și ajungem la plată. Clientul plătește mult mai puțin decât ar plăti dacă ar cumpăra de la un depozit sau de la un magazin de specialitate. Și dacă la livrare documentează printr-o filmare descărcarea mărfii și fac o recenzie video așa cum ai văzut mai devreme, oamenii sunt răsplătiți și cu o mică reducere la comandă.

Site-ul e perfect chiar și pentru clienții „praf” cum e prietenul meu. Îi cauți pe oameni, le spui ce-ți dorești și primești din partea lor gratuit consiliere pentru cumpărături. Tu le spui că ai nevoie de-un acoperiș și ei te sfătuiesc care ți se potrivește în funcție de buget de tipul casei sau de alte aspecte. Ei sunt cei care să-ți spună care-i diferența dintre tabla Lindab și țigla metalică Wetterbest. Ei sunt cei care te ajută să-ți comanzi și materialele pentru reparațiile interioare după ce-ți montezi noul acoperiș și tot ei sunt cei care-ți asigură transportul materialelor de la producător și până la tine-n bătătură, gratuit! Unde mai pui că te ajută și cu accesoriile necesare, ca să nu te trezești în mijlocul lucrării că nu ai pe ce pune mâna și să fii nevoit să improvizezi.

     L-am bătut la cap pe nebun până am căpiat cu acoperișul ăla. Ca la final să-mi dea lovitura de grație: „Totuși de ce am nevoie să-l repar atât de bine? Doar vând casa. Nu-i ca și cum aș face pentru mine!” Prietene, glumești? Un acoperiș nou se vede de la un kilometru când te uiți la casă! Prima dată când o să-ți vină cumpărătorul să vadă casa, acoperișul o să-l vadă! Și un acoperiș de calitate se recunoaște din prima! Nu numai că-ți cresc șansele să vinzi, dar ai toate șansele să obții chiar și un preț mai bun decât ți-ai fi dorit tu să ceri! Bine, n-am vrut să-i spun blegului că mă tentează grav să-i cumpăr eu casa și să mă mut în ea! Practic, pentru asta m-am tot obosit cu el toată vara să-l conving să schimbe acoperișul. Dac-o fi să mă mut în ea, să  știu măcar că am un acoperiș bine făcut cu care n-o să am de treabă în următorii cincizeci de ani! Cât despre bani, nu-mi fac probleme. Am eu grijă să-i amintesc cine l-a ajutat toată vara să-și comande și să-și monteze acoperiș nou. Doar nu crede că ajutorul meu vine gratuit ca ăla de la diviziadeacoperișuri.

 

Articol pentru Super Blog 2018, proba nr 22 sponsorizată de Vindem-Ieftin.ro

Publicat în Super Blog

De ce să-ți bați capul când poți renova ieftin și repede?

     Pe nea Fănică l-am cunoscut pe când eram copil prin Vlădut, cel mai bun prieten al meu. La el mergeam de câte ori ne jucam de-a v-ați ascunselea cu băieții din mahala. Avea o casă mare, boierească, veche, cu borduri din piatră naturală, extrem de frumoasă. Nu-i făcuse nea Fănică nicio modificare de când se mutase în ea cu patruzeci de ani în urmă în afară de o gresie pe jos, faianță și o țiglă metalică pe acoperiș, așa că locuri pentru ascuns erau cu nemiluita, până și în zidul exterior. Era acolo o crăpătură prin care un plod de 7-8 ani putea trece neobservat și ajungea taman în magazia cu bunătăți.

     Ei, dar vremea a trecut, noi am crescut, eu m-am mutat în București, dar din când în când mai trec pe-acasă, pe la părinți. Și de câte ori vin acasă, dau o fugă și pe la nea Fănică. Ultima oară când am fost la nea Fănică se tânguia că trebuie să repare șandramaua. Casa își ducea cu greu ultimele zile de viață și nea Fănică era hotărât s-o pună pe picioare. Chemase un expert să evalueze pagubele, să-i spună dacă mai merită  recondiționată, sau dacă e cazul s-o pună la pământ și să facă alta. Costurile cu consolidarea și reconstrucția erau mari, dar alea cu demolarea și construirea nouă erau astronomice și nea Fănică era pierdut în gânduri și pliante de la magazinele cu materiale de construcții.

     -Ce faci, nea Fănică? Iar studiezi presa locală?

     -Da’ de unde? Mă uit prin revistele astea să văd de unde să cumpăr mai ieftin. Se dărâmă șandramaua pe mine vreau s-o consolidez și s-o recondiționez. Nu mă trage inima s-o pun jos și să construiesc alta. E prea scump și în plus, e plină de amintiri. Iote, ții minte cum intrați când erați mici prin crăpătura aia și-mi furați toate bunătățile din cămară? Acum s-a mărit crăpătura. Stă să cadă zidul cu totul.

     -Nea Fănică, de ce-ți bați capul? Ia, dă mata revistele alea încoace. Nu te mai holba printre ele că nu o să găsești în astea toate materialele de care ai nevoie și nici n-o să le prinzi la prețuri bune. Ia zi, ai făcut un necesar de materiale?

     -Iete-l aici. Două foi de caiet studențesc. Și încă simt că mai trebuie câte ceva.

     -Bun! Știu eu pe cineva care te poate ajuta să găsești toate materialele la prețuri foarte bune și, cel mai important, toate din același loc. Intrăm noi pe un site de pe care poți să-ți iei toate materialele de construcții. Introducem tot necesarul ăsta pe care-l ai matale aici, ei o să-ți dea cel mai bun preț și le primești pe toate direct acasă. Nu trebuie să umbli după ele. Faci comanda, plătești și le aștepți liniștit. În câteva zile te apuci de treabă.

banner-producatori-si-sigla-cu-macarale

     -Ei, da cum să fie chiar așa, n-o fi pâcâleală? Tu crezi tot ce vezi în calculatorul ăla? Dac-or fi materiale proaste? Poate sunt  vechi, stricate…

     -Nea Fănică, ce vorbe-s astea? Materialele sunt noi. Băieții ăștia ți le comandă direct de la producători. Nu sunt de alea de-au rămas ascunse prin depozite cu anii. Sunt de cea mai bună calitate. De fapt, tu-ți alegi ce să-ți aducă. Vrei tencuială decorativă Weber, de aia ai. Vrei izolație de nu știu care, pe aia ți-o aduc. Orice ceri, aia primești. Și cel mai important, la prețuri  mai bune decât în magazine.

     -Păi cum să-mi dea mie mai ieftin decât magazinul. Doar nu-s neam cu ei ca să-mi facă mie favoruri.

     -Nu ești neam cu ei, dar cu asta se ocupă la vindem-ieftin. Negociază prețul pentruScreenshot_2018-10-14 Recenzii Video - Materiale de Constructii - Comanda online mai ieftin client, în funcție de cât comandă. Plus, să nu-ți fie teamă că-i păcăleală. Uite, au aici o secțiune de recenzii video. Adică, lumea filmează când vine camionul cu marfă și pun pe net, ca să afle și alții cât de ușor și cât de bine e să comanzi materiale de la ei. Apropo, dacă o să faci și matale un filmuleț de-ăsta și-l trimiți, o să primești o reducere la comandă de 100 de lei. Adică, o să-ți dea ei 100 de lei pentru că le-ai trimis videoclipul. Pe ei îi ajută că pot arăta și altor clienți că treaba e serioasă, pe matale te ajută că mai scazi din cheltuieli puțin. Faci treaba repede, bine și nici nu te mai încurci cu meșteri specialiști care se cred ingineri doar pentru c-au ridicat două șoproane și care-ți recomandă ei de unde să iei cimentul sau țevile sau mai știu eu ce, că știu ei pe cineva. Totul e cu factură și corect.

     -Și dacă marfa nu-i bună?

-Dacă se întâmplă si nu fie ceva în regulă, să fie ceva defect, se poate returna.

-Apăi dară, treaba-i bună! Ia, arată-mi. Cum intru pe internetul ăla să comand?

 

Articol pentru Super Blog 2018

Publicat în Super Blog

Meseriași vs profesioniști. De unde să-ți iei sfaturile și materialele de construcții

     -Și cu cimentul și cu balastrul și cărămizile și fierul beton și lemnul și aia și cealaltă…pfff. Și ăsta-mi cere o avere. Al treilea meseriaș care-mi cere o cârcă de bani pentru un petec de casă de ridicat! Frate, zici că te miros ăștia! Te scanează din cap până-n picioare și ghicesc aproape exact bugetul pe care-l ai alocat pentru construcție. Și, ai fost atent? Fiecare în parte are el un amic, o cunoștință la o firmă de materiale, la un depozit, la un producător de unde poate lua „mai ieftin”, că altfel te-ar fi ajuns și mai scump. Ăsta-i un fel de semnal de-ăla cu ochiul gen: „Boss, îți fac un serviciu și-ți dau preț mai bun, lasă și tu de-o ciorbă de burtă și-un șpriț…” Asta e… Cred că trebuie să mă resemnez că o să mă coste o avere să-mi fac casă și gata. Oriunde mă duc primesc numai estimări de-alea astro-fucking-nomice din care materialele ajung să coste cât o mașină nouă… din reprezentanță! O să stau și eu cu meseriașii în șantier și-o să-i mai ajut la treabă. Mai o lopată, mai o cărămidă de dat la mână, mai întind un glet pe pereți… n-am ce face. Poate de-aici mai reușesc să trag puțin la bani, cu zilierii. Dacă stau printre ei poate-o să muncească mai conștiincios și n-o să tragă de timp . Și-așa… în loc s-o termine în 3 luni, poate-o termină cu o săptămână-două mai devreme. Plătesc mai puțin mâna de lucru.

     -Bă, da mare băbălău te-ai făcut! Să nu te mai recunosc! Când te-ai schimbat în halul ăsta? Te știam mai bătăios, mai descurcăreț! Unde-i nebunul ăla care se târguia la piață pentru ultima barabulă? Care trecea pe la toate tarabele de cel puțin două ori și negocia până-i lăsa țăranul roșiile aproape gratis? Bă băiatule, te-ai înmuiat! Și te-ai și prostit! Nu erai tu ăla tehnic și priceput în toate? Ăla care descoperea răspunsul la orice întrebare pe internet?

     -Da, bă! Că o să-mi spună internetul câți bani îmi ia nea’ Traian, meșterul din fundu’ Pașcaniului ca să-mi construiască o casă…

     -Bă, asta nu și-o spune! Da uite ce știu sigur că-ți spune! Cum poți face să cumperi într-adevăr materialele la cele mai bune prețuri din piață. Și fără să-ți spună meșterul că știe el pe cineva la nu știu ce depozit sau că este el mare „colaborator” la  nu știu ce firmă de materiale de construcții și-ți poate obține un preț bun. Și cu banii pe care-i economisești, poți să-ți faci și arcada aia la care-ai renunțat sau poate-ți pui o tâmplărie PVC ca alea despre care-mi vorbeai zilele trecute. Ori ai putea să-ți plesnești și-un gazon în curte după ce-ți faci casa. Sau, bineînțeles, poți să mă scoți pe mine la câteva băute bune că tot zici că-mi ești prieten.

     -Ce prostii vorbești tu acolo, mă? Ce ferestre? N-ai văzut cât costau alea? Nu mi le permit în veci. Toate-s scumpe. Oricat de mult aș căuta nu reușesc s-o scot la capăt cu nimic. Vine ăla și-mi spune că poate să-mi lase la preț dacă pun cărămizi de nu știu care în loc de celelalte. Altul vine și-mi zice că aș putea să economisesc dacă iau de la el nu știu ce materiale pentru izolație că le are el ieftine și bune, aduse din Germania unde-a lucrat ca expert în amenajări exterioare. Al treilea îmi zice că ăstlalt le are din Germania da-s de proastă calitate și mai sunt și vechi. Nici nu mai știu cum să mă împart…

     -Bă, da tu chiar că ești bolând! Nu m-asculți deloc! Ia, cască ochii aici! Știi ce-i ăsta? Un site prin intermediul căruia poți să-ți cumperi toate materialele necesare construcției, de calitate și la prețuri foarte bune. Cumperi și ieftin, cumperi și bun!

     -Da, Bobiță! Și bun și ieftin! Și zânul ăla cu credite vine și-mi dă cu var și cu glet din partea casei și bonus îmi dă și cu aspiratorul prin casă după ce-a terminat treaba. Credeam c-ai depășit vârsta la care credeai în basme și povești cu trei dorințe împlinite.

     -Bă, eu am impresia că pe tine nu te-a bătut mă-ta când erai copil că prea nu-ți place să asculți ce-ți zic alții. Bagă nasu-n ecran acolo și vezi cu ochii tăi! Hai să-ți explic așa, băbește, ca pe intelectul tău: Oamenii ăștia sunt un fel de intermediari între tine și producător. Concret, tu le transmiți un necesar de materiale. Consultanții lor discută cu tine în primă fază și-ți recomandă materialele de care ai nevoie și, eventual îți mai dau și alte sfaturi. Cu necesarul tău gata făcut, îți fac o ofertă de preț. Dacă găsești la altcineva mai ieftin decât la ei, n-ai decât, du-te și ia de la alții, dar garantat ei o să-ți dea cele mai bune prețuri pentru că ei negociază cu producătorul la cantități enorme, nu la 2-3 chirpici, cum ai face-o tu.

     -Și de unde știu eu mă, că ăștia nu-mi dau așa ieftin pentru că au materiale slabe sau cine știe de când le țin pe stoc?

     -Mă, găgăuță! Ei n-au stocuri deloc! Ei iau marfa direct de la producător, exact cât ai tu nevoie. De asta-i așa de ieftin. Ia, pune-ți trei-opt-șasele ăla la procesat puțin.

SCHITA-FINAL-1

Producătorul are un preț care diferă de cantitatea comandată. Cu cât comandă mai mult, cu atât ia mai ieftin un client. Clientul ăla să presupunem că este un distribuitor. Ăla când vinde materialele alea la un magazin trebuie să adauge în preț pe lângă profitul lui și un cost de transport de la producător la el și un cost de depozitare și un cost cu angajații și alte bălării de-ale lui. Apoi, și magazinul ăla, la fel tre’ să facă. Transport, depozitare, angajați, curent, draci-laci și o țâră de profit. Și uite-așa ajungi tu să plătești de-ți sar capacele! Cu tot cu meșterul tău care știe el pe cineva sau are el un prieten care are niște obligații la el. Curat și de la producător, direct la tine-acasă. Ia gândește-te… dacă ai econimisi vreo 20% numai pe materiale, nu ți-ar conveni? Și treaba la ei e GARANTATĂ!

 Ia, uită-te și singur! Ai materiale de toate tipurile și observi că sunt numai chestii de calitate. Te interesează materiale pentru termoizolații, găsești la ei! Vrei să-ți cumperi tot ce-ți trebuie ca să te ocupi de instalații sanitare, au băieții ce să-ți ofere! Cauți materiale pentru structură și fundații? Ei sunt oamenii tăi! Orice-ți poftește chitra aia de inimă găsești la ei! Și ceva în plus!

     -Ce găsesc în plus?

-Prețuri bune, încetule! Prețuri bune!

-Aaaaa! Bă, da’ tu de unde știi despre firma asta? Că tu nu ai treabă cu construcțiile și alte treburi de-astea…

     -Bătrânul meu era să și-o ia frumos de la un meșter de meșter anul trecut prin vară. A dat casa bătrânească jos și-a tocmiti pe unul să-i ridice alta în loc. Îi cerea unul puțin de tot pe mâna de lucru, dar când a venit vorba să-i calculeze materialele ziceai că vrea să-și ridice Casa Poporului, așa de mult i-a cerut. Și s-a pus bătrânul să calculeze și să caute peste tot. Știi că i-am luat tabletă de vreo doi ani. Cum stă toată ziua călare pe ea, a găsit nu știu pe unde site-ul ăsta. A sunat, a vorbit cu un consultant și când i-a prezentat ăla oferta de preț era cu vreo 60% mai ieftin decât îi spusese meseriașul. Și cu vreo 30-40% mai puține materiale de băgat.

     -I-auzi, bă! S-a descurcat moșul cu tableta să comande materialele de pe site?

     -Eu când ți-am zis că ești încet! Normal că s-a descurcat, mă! E-atât de simplu! Uită-te și tu! La orice pas dai de consultanți. Nu știi ceva, nu ești sigur de ceva, vrei ceva explicații sau informații, pac! Consultantul stă gata să-ți răspundă!

Eu zic să pui mâna să-i suni, să discuți cu ei și să asculți ce au de zis! Nu are ce rău să-ți facă. Decât s-asculți după toți meseriașii ăștia de duzină, experți de Italia, Germania sau Spania, mai bine discută cu niște oameni care cunosc treburile astea cu materiale și fac lucrul ăsta într-un mod profesionist!

Logo-VindemIeftin

 

Articol pentru proba nr 5 din Spring Super Blog 2018, probă sponsorizată de:

              Vindem-ieftin.ro