Publicat în Super Blog

Dezinfectați spitalul!

-Blea, de ce-ai fugit din spital ca apucatul?

-Din cauza dezinfectantului, Volodie. Din cauza dezinfectantului.

-Cum adică, Blea? Ești alergic la dezinfectant? Puteai să vorbești cu medicii, cu asistentele și nu mai foloseau dezinfectant de ăla în salonul tău. Nu trebuia să fugi.

-N-ai înțeles. Am fugit din spital din cauză că nu am văzut dezinfectant, Volodie. De când m-am internat, în afară de apa cu cloramină sau ce-o fi aia folosită la spălatul pe jos, n-am vazut nimic care să se încadreze chiar și tangențial la dezinfectant.

-Păi și ce-ai fi vrut să găsești, Blea?

-Volodie, ții minte că săptămâna trecută am ieșit din minimarketul ăla fără să cumpărăm nimic doar pentru că n-am găsit pe nicăieri un dispenser cu soluție pentru dezinfectat mâinile, ori măcar mănuși de unică folosință? Ții minte, că mi-ai făcut un scandal în creier de-mi venea să-mi fac acolo pe loc o incizie în cap și să te scot cu forța de-acolo. Dacă la ăia n-am vrut să stau pentru că n-aveau dezinfectant, cum crezi că pot sta într-un spital în care nu se iau măsurile cele mai drastice împotriva infecțiilor? Spune și tu!

sursă: medicale-shop.ro

-În salonul în care m-au cazat în afară de podea, nimic nu a fost spălat. N-am văzut să vină cineva să dezinfecteze suprafețele; mese, clanțe, chiuvetă, tăbliile patului… Uite, de exemplu, tăblia de la patul meu, de la ora șapte dimineața și până acum a fost atinsă de cel puțin șapte persoane. Șapte, Volodie! Dintre alea șapte, doar două purtau echipamente de protecție! Restul, nimic! Medici, asistente, mama băiatului de la patul de lângă noi, toți au atins tăblia aia. S-a gândit cineva s-o dezinfecteze? Normal că nu! Cum nu s-a gândit nimeni să dezinfecteze nici rama geamului, nici măsuța aia din colț, nici clanța de la ușă. Știi câte persoane au deschis și au închis ușa asta azi fără să poarte mănuși? Eu am pierdut șirul pe la doisprezece.

sursă: medicale-shop.ro

-Hai, Blea că exagerezi. Aveai la tine dezinfectant, te-ai dat cu el de fiecare dată când ai ieșit și ai intrat în salon. De ce-ți era frică? Aveai și șervețele dezinfectante. Chiar dacă ei nu au făcut tot ce trebuia ca să protejeze, tu ai făcut. Nu aveai de ce să te temi.

-Așa-i, Volodie. Am fost prevăzător dinainte de internare și mi-am luat de pe Medicale Shop tot ce-am crezut că o să-mi facă trebuință și eram pregătit pentru orice situație. Șervețele, dezinfectanți, măști, eram blindat. Dar era suficient un singur moment de neatenție din partea mea și toate măsurile de protecție pe care mi le luasem se duceau de râpă. Nu-i așa? Era de-ajuns să uit o dată să mă șterg pe mâini cu șervețele dezinfectante când mă întorceam de la consultație, de exemplu, după ce puneam mâna pe clanță sau pe balustradă. Nu? Dacă ei nu s-au asigurat că balustrada sau clanța sunt curate, pac!

-Ce pac?

-Pac, un virus! Pac, un balaur! Duc mâna la gură și-am terminat povestea. De asta am plecat din spital, Volodie. Eu am făcut tot ce ținea de mine să mă protejez și să-i protejez pe ceilalți, dar și spitalul trebuia să-și facă partea lui. Prevenția vine din ambele părți, nu doar dintr-o direcție. Nu?

-Păi, da Blea… dar ai fi putut să le atragi atenția și sunt convins că ar fi remediat. Nu-i mare lucru să pui un dispenser cu dezinfectant într-un salon, sau să cureți rapid măcar de 2-3 ori pe zi toate suprafețele pe care e posibil să le atingă oamenii.

sursă: medicale-shop.ro

-Oamenilor nu le place să li se spună ce și cum să facă, Volodie. Uită-te la mine. Accept eu la muncă să mă învețe cineva cum să-mi fac treaba? Nu! la fel și ei. Da, probabil ar fi remediat unele din probleme, dar ar fi făcut treaba cu ciudă. Și când faci treaba cu ciudă, riști să n-o faci bine. Și ce se întâmplă când nu faci treaba bine? Pac! Hai, lasă că n-o fi un capăt de țară. Oricum nu era o operație urgentă. Mai poate aștepta. Poate între timp găsim noi un spital care să pună preț pe siguranță și care să folosească așa cum trebuie consumabilele medicale pentru menținerea curățeniei și igienei. Până atunci, tu stai acolo în mintea mea cuminte că tu nu ești în pericol să te îmbolnăvești.

Articol dezinfectat înainte de a ajunge în online, fabricat pentru SuperBlog 2020 pentru

Medicale-shop.ro

Publicat în Super Blog

Volodia, Grinch-ul care mi-a furat Crăciu…

-NU!

-Hai mă, Volodio! Tot anul ți-am făcut pe plac! Ți-am suflat în coarne, te-am lăsat să cumperi tot ce-ai vrut. Te-am lăsat să-mi golești cardurile de credit de Black Friday, acum lasă și tu de la tine și hai să luăm un bradut artificial. Nu te chitroși!

-NU!

-Volodie! Aștept Crăciunul ăsta ca pe nu știu ce! Te rog frumos, nu-mi face situația mai grea decât este deja. Ne luăm un brad artificial cum am zis. Unul bogat și frumos. Și nu stau la discuție. Nu vreau să aud de brazi naturali. Hai măcar acum să arătăm că ținem și noi la pădurile noastre.

sursă: e-sarbatoare.ro

-NU!

-Nu, că-mi ridici tensiunea tu. Ți-a rămas un NU în gât sau ce ai? Mă, un brad de Craciun înveselește casa. Dar nu trebuie să fie neapărat unul natural. Au trecut vremurile când aduceam brazii de la pădure, îi ciopleam ca să încapă în suporți și-i împodobeam doar ca după două săptămâni să-i cărăm la gunoi urâți și morți. Acum brazii artificiali sunt soluția. În loc să distrugem pădurile care și așa sunt decimate de alte interese, putem să le protejăm. Știi câți ani îi ia unui brăduț până să ajungă la înălțimea la care să poată fi tăiat ca să ajungă într-o sufragerie? De la con până la un copăcel de 2 metri numai bun pentru Crăciun trec cel puțin doișpe ani. Doișpe ani de muncă grea pentru lucrătorii din pepiniere pentru două săptămâni de bucurie. Chiar nu mă interesează ce zici tu. Luăm un brad artificial!

-NU!

-Simt că înnebunesc și nu alta. Volodie, un brad natural care să fie și frumos e mult mai scump. E foarte scump. În plus, e greu de cărat de la piață sau de unde-l cumperi până acasă. Îl iei de acolo tot frumos, stufos și arătos și până ajungi acasă deja e rufos, cu crengi rupte, agățate în cine știe ce colțuri. Unde mai pui că-mi zgârii și mașina. Un brad artificial vine împachetat, il transporți mult mai ușor. Și dacă ești băiat deștept si-l comanzi de pe site-uri ca e-sarbatoare, îl mai și primești acasă direct, fără să faci niciun efort. Să-ți mai spun de mizeria pe care-o facem când strângem un brad natural? Ace prin toate colțurile și pe casa scării și din fața blocului până la tomberon? Hansel si Gretel ar fi geloși pe dârele lăsate de brazii naturali când se descotorosesc oamenii de ei. Hai, n-are cum să nu te fi convins!

sursă: e-sarbatoare.ro

-NU!

-Fac cu nervii din cauza ta, Volodie! Hai că te iau pe altă parte. Un brăduț natural mai de Doamne-ajută te costă cam 200 de lei. PE AN! Îl iei, te bucuri de el câteva săptămâni și pe urmă-l arunci. La anul, mai dai cel puțin 200 pe unul nou și peste doi ani la fel și tot așa în fiecare an. Dacă fac un calcul la bani mărunți și adaug curentul pe care-l consumăm când facem curățenia de după, saci noi pentru aspirator și cel mai important, timpul pierdut, vezi că mai aruncăm ceva bani buni din buzunar pentru un moft. Bani care rămân ai noștri dacă am lua un brad artificial pentru că pe ăla, dacă ai grijă de el, îl ai și zece ani, poate. Chiar dacă n-or fi zece. Hai, cinci, șapte… Fă un calcul ce înseamna 7 brazi naturali… Ce putem cumpăra de banii ăia? O grămadă de chestii. Măcar intră de curiozitate pe e-sărbătoare și vezi ce brazi de Craciun frumoși au. Și hotărăște-te la unul. Fac eu cinste.

-NU!

-Bă, tu mai știi și alte cuvinte decât „NU”? Te repeți de parcă ai fi un o placă de vinil zgâriată. Nici nu te-ai uitat să vezi ce frumoși sunt. Nici nu se compară cu ăia pe care-i vezi prin toate magazinele. Uită-te și tu ce bogați și frumoși sunt! Ai de unde alege! Sunt ca în vis! Cu conuri, cu vâsc, albi de parcă-s ninși sau verzi de juri că-s vii pe crestele munților… Uită-te cât sunt de simetrici și de perfecți. Așa ceva n-am văzut niciodată la brazii de la supermarketuri. Iar la ăia naturali… nici nu mă gândesc. Unul care să arate așa perfect se vinde numai în euro. Hai, alege-l pe cel care-ți place cel mai tare și-ți promit că-l cumpăr. Chiar nu contează banii. Oricum ieșim mult mai ieftin decât cu unul natural. Ba chiar arunc la bătaie și-un odorizant pentru brad, să simțim mirosul de cetină, să avem impresia că-i viu brăduțul.

sursă: e-sarbatoare.ro

-NU!

-Gata, nu mai pot! Nu te mai suport! M-am săturat de tine și de negativitatea ta! Dacă nu erai prietenul meu imaginar te dădeam afară din casă imediat! Nu te înțeleg! Ce ai? De ce nu vrei? Ce ai împotriva brazilor artificiali? De ce nu vrei să ne cumpărăm unul? De ce?

-Pentru că suntem în 15 iulie, Blea! E vară! Niciun om normal la cap nu se pregătește pentru Crăciun de vara! Vara oamenii se pregătesc pentru mare, pentru bronz și distracție! Nu pentru brazi de Crăciun! Site-ul ăla despre care vorbești tu nici nu livrează până-n noiembrie! De aia nu vreau! Și mai spui de mine că-s nebun…

Articol pentru proba nr 19 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

e-sarbatoare.ro

Publicat în Super Blog

Patron, caut hală în care să mut fantomele capturate de Volodia

Când ești patron îți știi activitatea de zi cu zi, îți știi cheltuielile, angajații, obiectul muncii și tot ce ține de afacerea ta. Dar ce te faci când te trezești peste noapte proprietar de afacere despre care nu știai nimic? Ce faci când te vezi pus în situația când nu doar că trebuie să gestionezi o afacere despre care nu știai, dar că trebuie să o și extinzi pentru că merge atât de bine? Ce te faci?

Concret, îl mai știți pe „musiu” Volodia? Normal că-l știți. E cel mai celebru prieten imaginar al unui moldovean. Ei bine, al meu Volodia a intrat de câțiva ani în afaceri. N-o să vă vină să credeți, dar e vânător de fantome. Da, da! De fantome! Cât timp eu dorm neîntors noaptea, el cucăie prin casele oamenilor după sufletele rătăcite ale morților și le capturează, scăpând săracii oameni de groaza întâlnirilor de gradul zero.

Ce treabă are asta cu mine? Păi are. Pentru că afacerea zurliului meu e atât de profitabilă încât are nevoie să se mute într-un sediu. Până acum se folosea de apartamentul meu. Își primea clienții pe holul de la intrare și încasa peste prag. Dar de când i s-a dus vorba de mare vânător, salvator, groaza fantomelor, clienții fac coadă la ușa mea apelând la serviciile lui Volodia. Și uite-așa, când s-a trezit depășit de situație, bunul meu prieten Volodia a decis să-mi spună despre afacerea secretă pe care o conducea la mine-n casă de câțiva ani și să-mi ceară ajutorul ca să se mute într-o locație mai încăpătoare.

Ei și acum a picat pe mine ca o bombă măreața sarcină să-i caut marelui șef spațiu nu doar pentru birouri ci și o hală industrială pentru că, aparent, minunatul stoca toate fantomele capturate în subsolul blocului, în boxa în care eu îmi țin gogonelele și vinuțul. Observasem eu niște recipiente ciudate care-și făceau apariția în număr din ce în ce mai mare pe peretele vestic al boxei, dar cum îl știam cam ciudat pe amicul meu, mi-am imaginat că-i doar una din colecțiile lui ciudate și nu m-a interesat mai departe.

sursă: frisomat.ro

Se adunaseră atât de multe încât întreg peretele era ocupat și, zicea el, fantomele pot fi puse la păstrare numai pe un perete vestic, altfel pot scăpa. Uite-așa m-am trezit eu căutând și făcând proiecte de hale pentru depozitat fantome. Spune-i tu, Costică, producătorului că vrei o hală metalică în care să-ți faci birouri, un mic show room (să le arăți potențialilor clienți ce fantome ai capturat, ce palmares ai, cum ar veni), dar și un spațiu imens de depozitare cu un perete imens orientat spre vest neapărat. Cum ar suna discuția? „Știți, aș dori să-mi proiectați o hală metalică pentru depozitare. Ce depozitez în ea? Păi, cum să vă zic… niște recipiente în care am capturat fantome. La vreo cinsprezece mii, așa. Nu, vă rog eu, nu plecați! Chiar nu fac mișto! Pentru asta am nevoie!

sursă: frisomat.ro

Ei, și-am tot căutat peste tot și am găsit și pe cineva la care aș putea apela. Am găsit pe cineva care-mi oferă soluții complete. Adică ei îmi proiectează hala, ei o produc, ei mi-o aduc și tot ei mi-o montează. Iar asta pentru mine e matematică bună. Cât mai puține persoane speriate cu profilul afacerii mele, cât mai puține explicații de dat. Și, în plus, totul se rezolvă și foarte repede. Folosind elemente constructive ușoare, dar în același timp rezistente, se va reduce considerabil timpul pentru fabricare și montare. Asta înseamnă că o să-l mut cât mai repede pe Volodia din apartamentul și din boxa mea. Așadar, decizia a fost ușor de luat. Îl voi muta pe Volodia într-o hală industrială de depozitare de la Frisomat și o să-l las să-și vadă mai departe de afacerea lui pentru că, sincer vă spun, mă îngrozește să știu cu ce se ocupă și ce năzdrăvănii face pe la spatele meu.

sursă: frisomat.ro

Așadar, după ce-i construiesc noul depozit de fantome, vă invit să apelați cu încredere la al meu Volodia dacă aveți vreo fantomă în casă de care vreți să scăpați. Nu doar că v-o capturează în timp record, dar o și depozitează în siguranță ca să nu vă mai deranjeze niciodată. Și ca să vă simțiți bine, spre deosebire de alți vânători de fantome, Volodia nu le ucide. Volodia le transformă în duhuri, dându-le șansa să-și trăiască eternitatea în interiorul recipientelor în care au fost capturate. Nu vă faceți griji. Lor nu o să li se pară niciodată că n-au spațiu, că sunt îngrămădite. În interior au un întreg Univers în care să zburde.

P.S: Din motive lesne de înțeles locația depozitului lui Volodia va rămâne un secret extrem de bine păzit. Nu vrem să ne trezim că ne sar gardul invadatori dornici să pună mâna pe-un duh care promite să îndeplinească trei dorințe…

Articol pentru proba nr 18 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

Frisomat

Publicat în Super Blog

M-a făcut Volodia și food blogger după o comandă la Băcănia Tei

Îl bat de-l sting pe Volodia! Nu, că de data asta a făcut-o groasă rău! Să vă spun ce dubioșenie a comis nătângul de prietenul meu imaginar: Zilele trecute m-am jucat cu telefonul mobil și m-am filmat în timp ce puneam de-o „gustare” la prânz. Mi se făcu puțin fomiță și am zis să arunc la fiert într-o tigaie niște spaghete și să le împrietenesc cu niscaiva chiftele din carne de pui pe care le aveam în frigider. Și ca prietenia lor să fie pe viață, am legat-o cu un sos de roșii cu ceapă, morcov și kapia sub înalt patronaj de busuioc.

Și cum ziceam, m-am apucat eu să mă filmez acolo, crezându-mă mare vlogger de-ăla de fomiști. Găsisem pe internet o firmă care vinde chestii de la producători micuți, fermieri români care-și doresc să ofere clienților calitate excepțională. O băcănie care le aduce clienților la ușă carne de la țară, dar și fructe proaspete din grădinile țăranilor; sosuri făcute din ingrediente naturale, dar și băuturi, alcoolice și nealcoolice. Am stat, m-am gândit, m-am sucit și pentru că Băcănia Tei livrează momentan produse proaspete numai în București și Ilfov (și pentru că sunt mort după orice înseamnă paste), am decis să dau și eu o șansă unei porții de spaghete făcute în cel mai natural mod cu putință după o rețetă italiană (de la mama lor cum ar veni).

Nu mă întrerupeți, imediat vă spun ce-a făcut zevzecul de Volodia. Acum vorbesc despre mâncare. Luați un șervețel și așteptați să termin. (Cum adică ce să faceți cu șervețelul? Să vă ștergeți „poftele” de la gură când vă povestesc despre pastele mele). Așa… am comandat o caserolă de spaghete. Lângă ele am pus pe comandă, pentru împăcare cu toată lumea și două borcane magice. Unul conținea un sos de roșii cu ceapă, morcovi, ardei kapia și busuioc iar celălalt, hribi. Nu-s un mare fan al ciupercilor, de niciun fel, dar denumirea celor pe care tocmai le comandasem, mi-a stârnit interesul. Cum să nu încerci niște hribi irezistibili în smântânică? Cum?

Mai comandasem eu și o nebunie de sirop de soc natural. Dar cum uneori sunt mai zevzec decât al meu Volodia, imediat ce-am scos sticla din pachet am făcut-o să-i aplice un sărut senzual colțului mesei și uite-așa am pierdut aproape toată licoarea.

Bun, ziceam că am comandat și am primit o cutie plină cu bunătăți de la Băcănia Tei. Ce nu v-am spus este cât de încântat am fost să citesc pe etichetele sosurilor că sunt făcute aici, la doi pași de mine, lângă Iași. Va zic acum: FOARTE ÎNCÂNTAT! Mai ales că am remarcat proveniența lor după ce am decretat că îmi plac la nebunie!

Așa… acum înapoi la poveste. M-am trezit zilele trecute că îmi era cam fomiță, așa că m-am gândit că era momentul prielnic să testez bunătățile pe care mi le comandasem. Am aruncat spaghete în apă la fiert iar într-o tigaie am pus la fiert sosul de roșii cu busuioc și-am aruncat înăuntru doar cât să se încălzească și să se murdărească de sos câteva chiftele de pui pe care le aveam pentru alte planuri. Dar planurile se pot schimba. 🙂

După ce au fiert exact atâta cât am vrut eu să fiarbă, am zvârlit în grabă spaghetele peste sosul care între timp devenise sos de roșii și busuioc cu chiftele de pui și după două-trei minute de tango fierbinte în tigaie am scos la relaxare într-o farfurie minunăție de porție de spaghete cu chiftele, Lady and the tramp style.

Eh, cum ziceam… tot timpul ăsta eu am filmat joaca asta de-a vloggerul de haleală. Și a fost doar o joacă, pe bune! N-aveam de gând să ajungă public toată nebunia mea. Și acum ajungem la prostia lui Volodia. Mă trezesc a doua zi după ce-am gătit spaghetele cu chifteluțe de pui că șugubățul meu s-a apucat să ia filmarea și s-o pună pe net. Că cică să mă facă vedetă, să mă propulseze în lumea food bloggerilor și alte de-astea. Auzi la el. Eu, food blogger/vlogger sau ce-o mai fi. În loc să mă bucur și eu ca omul de mâncarea mea, să le spun altora cum s-o facă… Uite de asta zic că-l bat pe nătărău. Dar dacă tot a făcut-o, acum hai să vă arăt și vouă boacăna zevzecului. Să-mi spuneți voi ce merită după o asemenea ispravă…

A, să nu uit. În caz că vă întrebați ce-am gătit cu borcanul de hribi în smântânică, răspunsul este: nimic. Am scos o felie de pâine și-am dat-o pe stilul românesc. Bunătăți pe pâine.

Articol asezonat cu grijă pentru proba nr 17 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

Băcănia Tei

Publicat în Super Blog

Amintiri parfumate

-Bă, fătălăule! Ce cauți la raftul cu cosmetice de damă? Te-ai dilit? Gelul de duș e în partea cealaltă! Ăla e singurul cosmetic pe care și-l cumpără un bărbat! Hai, treci de-aici până nu ne vede vreun cunoscut și ne facem de râs amândoi!

-Stai puțin, Volodio. Nu mă grăbi. Am trecut ieri pe-aici și am simțit un miros familiar. Cred că desfăcuse cineva o sticlă de pe-aici din raft și mirosul mi-a trezit imediat niște amintiri…

-Eu n-am mirosit nimic. Hai să mergem.

-Mă, da grăbit mai ești! Mai stăm puțin că vreau să găsesc produsul de la care-a venit mirosul ăla foarte fain. Sigur dacă-l miroși și tu o să-ți amintești ce mi-am amintit și eu.

-Nu cred. Eu nu simt nimic. Nu-mi miroase nimic. Se uită lumea la noi. Plecăm!

-Ciufut mai ești! Lasă-i să se uite. Nu-i bai. Oricum, suntem la doi pași de raftul cu cosmetice bărbați. Uite-le acolo. Dacă ți-e atât de rușine, putem spune că ne-am oprit să ne uităm la alea. Ia, fii atent! Despre asta vorbeam. Miroase puțin crema asta de mâini. Nu-ți amintește nimic? Hai că sigur îți amintești.

-Tu chiar nu înțelegi că mie nu-mi miroase nimic? Ce trebuie să fac să recepționezi mesajul?

-Ooo, că urâcios mai ești! Hai că trebuie să-ți amintești. Eram copii. Am fost invitați la petrecerea aia a doctorului. Mai ții minte? Acolo era o colegă de-a lui. Nu avea mai mult de treizeci de ani și nici nu era cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o până atunci, dar îți aduci aminte ce ne-a atras atenția asupra ei?

-NU! Vreau să plecăm! Nu e bine să stăm aici în magazin!

-Da, imediat. Avea un miros special. Nu-ți amintești? A venit atunci lângă noi, ne-a apucat de umăr și ne-a rugat să-i punem o melodie. Atunci am simțit pentru prima dată mirosul de vanilie neagră emanat de mâinile ei. Tocmai le dăduse cu o cremă hidratantă de la Bottega Verde. Țin minte pentru că o ținea în buzunarul de la spate al jeanșilor ( care o făceau să arate extrem de sexy) și din când în când scotea tubul și mai punea o bobiță de cremă în podul palmei după care își freca mâinile energic.

sursă: bottegaverde.ro

-Da, da. Știu. E gagica aia de care te-ai îndrăgostit ca prostul deși n-aveai nici o șansă la ea. Erai doar un copil bubos căruia abia-i dădeau frânele sub nas. Gata, mi-am amintit. Acum putem să plecăm?

-Nu încă. Da, ți-ai adus aminte ceva. Dar nu-ți amintești ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea? Exact mirosul ăla de vanilie neagră care ne-a umplut nările atunci când ne-a apucat de obrazul stâng în semn de mulțumire pentru piesa ei preferată. Atunci am picat în mrejele ei deși ea nici nu știa ce ne făcuse. Din momentul ăla am urmărit-o cu privirea prin încăpere non-stop și am căutat orice scuză să fim în apropierea ei măcar pentru o secundă, timp în care ne umpleam nările și plămânii de mirosul ei minunat. Alea au fost singurele momente în care pur și simplu refuzam să dau înapoi prețiosul aer pe care tocmai îl înspirasem. Voiam să-l țin în mine pentru totdeauna. Exact mirosul ăsta, din sticla asta pe care-o țin acum în mână…

-Da, da, da. Ciudat ai fost în copilărie, ciudat ești și acum. Bine că nu-ți amintești când îți dădeam brânci să-și vezi de lungul nasului și să realizezi că femeia era cu cel puțin cinșpe ani mai mare decât tine. Și, apropo… în seara aia venise cu soțul ei la petrecerea doctorului. Dar ție-ți curgeau prea tare balele după parfumul ei ca să vezi realitatea. Și nu-mi mai flutura pe sub nas sticluța aia, mă! Ți-am zis că nu-i simt mirosul!

-O fi fost așa cum zici tu, dar eu tot mi-o amintesc cu drag. Știu că nici măcar nu-mi mai amintesc cum arăta sau cum o cheamă, dar n-am cum să uit vreodată mirosul vaniliei negre. La un moment dat a pus puțin cam multă cremă pe mâini și ne-a rugat să-i dăm un șervețel să se șteargă. Ca un gentleman i-am dat batista pe care mama ne-o călcase și ne-o băgase cu tact în buzunarul de la piept al sacoului. A fost primul nostru gest de mare etichetă. I-am întins zâmbind batista spunându-i să o păstreze. În sinea noastră speram din toată inima să ne-o înapoieze, ceea ce a și făcut. Nu pot să uit bucuria pe care-am avut-o când țineam în mâna mea batista în care se impregnase tot mirosul ei. Am păstrat batista aia nespălată și am dormit cu ea sub pernă luni la rând. Ții minte cum în fiecare noapte, înainte de culcare miroseam preț de câteva minute bucata ai de cârpă și visam la ea? Oh, Volodie… știu că a fost o iubire neîmpărtășită, dar a fost prima noastră iubire care a atins cotele alea. A fost ceva frumos. Cum să nu-ți amintești cu drag mirosul ăsta inconfundabil? Cum?

sursă: bottegaverde.ro

-Prietene, te-a luat flama rău de tot! Îmi amintesc povestea aia, îmi amintesc cum îi miroseau mâinile, îmi amintesc cum aproape te-ai făcut de râs când după ce ți-a dat înapoi batista ai fost la un pas s-o duci la nas în secunda doi și s-o miroși. Noroc că te-am oprit eu. Dar pentru ultima dată, nu-mi mai băga sub nas sticluta aia pentru că nu-i simt mirosul! Ce ți-e așa de greu de înțeles? Tocmai mi-a venit rezultatul testului COVID și-s pozitiv! Mi-am pierdut mirosul și gustul! Îmi pare rău pentru amintirea ta parfumată, dar de data asta eu nu pot să particip la ea!

Text scris de mine și de prietenul meu imaginar, Volodia, pentru proba nr 14 din SuperBlog, probă sponsorizată de

Bottega Verde

Publicat în Super Blog

Cinci motive + unul real. De ce să alegi huse și folii de calitate pentru telefonul mobil?

-Blea, ce cauți? De când cumperi tu husă și folie pentru telefon? Tu nu ai purtat niciodată așa ceva, nici când ți-ai luat cele mai scumpe telefoane….

-Mă, Volodie… nici acum nu port. Știi că mie-mi place să simt telefonul în mână, să-i văd culoarea originală, să pipăi textura carcasei în care a ieșit de pe poarta fabricii. Mă uit, totuși, după niște accesorii pentru fata asta a mea. Ies cu ea de doar trei săptămâni și în astea trei săptămâni am văzut-o scăpându-și telefonul pe jos de cel puțin zece ori. Zici că are magneți în mâini și-n telefon, dar pe polii care se resping.

-Aaaa, așa deci… Mă, Blea… de ce stai tu cu fata asta? Păi dacă-i așa largă la mână de scapă orice cu atâta ușurință… nu ți-e frică să nu te scape și pe tine într-o zi?

Nu fi fraier, mă! Eu am un lipici special. Nu mă scapă nici dac-ar vrea! He he!

Îi arăt că o iubesc cumpărându-i huse pentru telefon de cea mai bună calitate.

-Bă, Blea… da tu o iubești pe fata asta rău de tot! Altfel nu-mi imaginez de ce-ai cheltui o asemenea avere pe huse și folii și protecții pentru telefoane…

-Volodio, nu i-am zis nici ei că o iubesc, încă, deci hai să nu mergem atât de departe. Hai să spunem doar că mi-e milă de săracul telefon când îl văd luându-și zborul în jos spre podea. Mă, când ai un telefon, trebuie să investești în el dacă vrei să-l păstrezi mult și bine. Bineînțeles că poți să-i cumperi și accesorii mai ieftine, așa, dar cu cât sunt mai ieftine cu atâta sunt mai proaste.

sursă: brandgsm.ro

-Mă, tu o iubești! Nimeni nu face un asemenea gest fără să iubească! Nu te mai da pe după vișin că se vede de la o poștă că ți s-au aprins călcâiele după fătuca asta!

-Bine, mă! E-adevărat! Sunt cam fiert pe ea și nu știu cum să-i spun. Și acum că am văzut cum se poartă cu telefonul ei și când am văzut că nu se gândește deloc la urmări, m-am gândit să-i arăt că o iubesc cumpărându-i huse pentru telefon de cea mai bună calitate. M-ai prins! Dar la fel de adevărat e și că mă doare inima pentru sărmanul telefon care suferă în tăcere sub o folie de cinșpe lei și-o husă de tot atâta.

O husă de brand face cât zece de duzină

-Păi n-ar fi mai simplu să-i iei huse mai multe, dar mai ieftine? Așa le poate schimba după cum îi place ei în orice zi.

-Ei, nu! E-adevărat că având mai multe huse are posibilitatea să le ruleze și să le poarte pe rând, să etaleze în fiecare zi alt model și tot ce-ai zis tu. Dar ce te faci dacă într-una din zilele alea scapă telefonul și cu toată husa ei frumoasă îl face bucăți sau dacă husele, ieftine fiind nu se așază perfect pe telefon și o deranjează la mufa de încărcare ori la căști ori pur și simplu cad de pe telefon? Hai să-ți dau câteva motive pentru care eu mi-aș cumpăra accesorii pentru telefon numai dintre cele de calitate:

Ții minte când mi-am comandat din China husele alea pentru telefon? Frumoase de-ți luau ochii, dar când le puneam pe telefon, numai probleme? Butoanele nu se potriveau, găurile pentru căști și încărcător a trebuit să le lărgesc eu pentru că au fost făcute prost și telefonul juca în husă gata-gata să sară la cea mai neatentă mișcare. Asta pățești când te zgârcești și cumperi ieftin. Ori husele de brand este că vin ca turnate? Este! Pentru că sunt făcute cu simț de răspundere, uneori în colaborări chiar cu producătorii de telefoane pentru compatibilitatea cea mai bună.

sursă: brandgsm.ro

Oricât de frumoase ar fi unele huse ieftine, modul de fabricare lasă de dorit. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în scurt timp vopseaua o să se șteargă, se va deforma, o folie ieftină se va zgâria mult mai ușor sau se va desprinde mai repede din cauza adezivului de proastă calitate. O husă cumpărată de pe BrandGSM, de exemplu, că tot sunt pe site-ul lor și comand, se va potrivi perfect telefonului pentru care a fost făcută și, cel mai important, îți va păstra calitățile pentru mult mai mult timp.

Accesoriile ieftine rezolvă, de obicei, doar aspectul estetic, ignorând aproape complet aspectul siguranței. Sunt frumoase, dar sunt degeaba. Dacă scapi pe jos un telefon care era pus într-o husă Lemontti, de exemplu, ai toate șansele să-l ridici de jos intact. Scapă-l după ce l-ai pus într-o husă de-aia ieftinăciune. Primul drum făcut e la bancă să-ți iei credit pentru un alt telefon. Pune-ți pe ecran o folie de calitate, o Devia sau Eiger și bagă telefonul în buzunar împreună cu cheile sau cu restul de la cafea. Ce-o să se întâmple? Nimic! Folia rezistă! Scapă telefonul pe jos. O să ți se crape folia, dar ecranul va rămâne neatins. Fă experimentele astea cu o folie de-aia de cinșpe lei. Vrei să-ți spun ce se întâmplă? Nu-i nevoie. Te uiți la telefonul domnișoarei și-ți dai seama singur.

sursă: brandgsm.ro

Mai vrei? Îți mai dau un motiv pentru care prefer accesoriile mai scumpe, mai calitative. În mod normal, atunci când se investesc mai mulți bani într-un produs, acela va ieși mult mai frumos, mai original decât cele fabricate pe principiul mult și ieftin. Produsele astea ieftine or fi ele ochioase, frumușele, dar dacă dai doar puțin mai mulți bani te poți bucura de un produs mult mai interesant. O husă unicat lucrată manual sau poate una care poartă semnătura unui designer cunoscut, ori poate un model în producție limitată. Cum te simți când zeci de telefoane au aceeași husă ca a ta? Dar cum te simți când dintre zeci de telefoane, al tău se distinge printr-o husă excepțională?

Nu în ultimul rând prefer magazinele în care găsesc produse de calitate, fie ele online sau offline din cauza garanției pe care o oferă. S-a întâmplat vreodată să-ți iei o husă de câțiva lei dintr-un magazin din care nici bon n-ai primit și când ajungi acasă, ori nici măcar acasă ci la ușa magazinului să constați că are un mic defect de fabricație? Eu n-am pățit-o offline, dar mi-am luat-o grav când mi-am cumpărat din China zece huse pentru un telefon. Din alea zece, nouă aveau defecte de fabricație care făceau husele inutilizabile. Am putut să le returnez? Normal că nu! Am rămas cu ele pe cap. Dacă, însă, le-aș fi luat de la BrandGSM, de exemplu, aș fi avut la dispoziție un timp destul de generos pentru retur dacă observam un defect. Bine, nu că aș fi găsit, dar dacă aș fi găsit, puteam să returnez fără niciun fel de problemă.

Uite, vezi? Doar stând așa la o poveste ți-am servit vreo cinci motive să-ți cumperi accesorii de calitate pentru telefonul mobil. Și sunt convins că dacă aș sta să mai rumeg puțin problema aș putea să-ți mai găsesc încă cel puțin pe-atâtea, amice.

-Blea, una și cu una fac două și nu mai multe. Eu te înțeleg și știu că ai dreptate. Dar știi ce cred eu? Eu cred că niciunul din motivele astea pe care mi le-ai zis acum n-are nicio legătură cu ce faci tu aici. Motivul adevărat pentru care tu vrei să-i cumperi duduii huse și folii și ciucurei e că vrei s-o impresionezi și nu știi cum. Bă, Blea. Scoate fata la un film și pe urmă du-o la o savarină. Lasă accesoriile de telefoane pentru altă dată. Ascultă-mă pe mine…

Articol pentru proba nr 13 din SuperBlog, probă sponsorizată de

BrandGSM.ro

Publicat în Super Blog

Melinis, desertul pe care nu-l împart cu nimeni. Nici măcar cu Volodia

Mă trezesc la 3 dimineața și mă duc la bucătărie. Ușor, pe vârfuri, să nu-l trezesc pe Volodia. Cum cine e Volodia? E prietenul meu imaginar care-mi stă alături de o veșnicie (împreună cu ceilalți prieteni ai lui) și care-mi face viața un calvar când are chef.

Vă întrebați, probabil, de ce pe vârfuri să nu-l trezesc când el e în conștiința mea și, teoretic, știe tot ce știu eu. Cumva, așa e. Dar am observat că între două și cinci dimineața amicul meu doarme buștean și nu-și face simțită prezența decât în cazuri excepționale. Și mă mișc extrem de ușor prin casă pentru că tocmai am pus mâna pe cel mai bun desert pe care l-am gustat în viața mea. E genul de delicatesă pe care nu vrei să-l împarți cu nimeni, niciodată. Nici măcar cu cea mai apropiată persoană din viața ta. În cazul meu, nici măcar cu prietenul meu imaginar. Așa că, da! De data asta, pe furiș.

-Da ce faci Blea? Mănânci la ora asta? Nu-ți ajunge că folosești toate cele 3 cifre de pe ecran cânt te urci pe cântar? Vrei să ajungi să-ți afișeze litere în loc de numere? Ce mănânci acolo?

-Pâine cu unt, Volodio. Pâine cu unt. Nimic altceva. Du-te și te culcă. Stai liniștit, nu mă îngraș. Am sărit peste prânz și peste cină ieri și mi-e foame rău.

-Tu nu poți să sari peste crăpătura dintre gresii și vrei să te cred că ai sărit peste două mese? Și de când untul e galben la culoare? Ce mănânci acolo, Blea? Miere?

-Nu e miere, Volodio. Știi că eu mierea o mănânc doar când sunt răcit sau doar în ceai cât să-l îndulcesc puțin. Asta e altceva. Hai să-ți dau să guști. Închide ochii și deschide gura.

-Ce-i asta, Blea? Simt gust de miere, dar simt și bucăți de fructe crude. Ce-i ăsta? Vreun fel de medicament din bătrâni, sau ce? Ai trecut pe la bunica Olga și ți-a dat în sfârșit rețeta ei ultrasecretă cu care tratează orice?

sursă: melinis.ro

-Nu. Ce tocmai ai gustat e o noutate în materie de deserturi. Se numește Melinis și este, într-adevăr pe bază de miere de albine și bucăți de fructe. Uneori, chiar și suc obținut din fructe crude. Și petale de trandafir. Ăsta este Melinis de pere, dar se face din mult mai multe fructe.

-Adică au luat mierea de albine, au aruncat în ea niște fructe tăiate mărunt și petale de trandafir și-au făcut desert din asta? Păi de ce-ai cumpăra așa ceva și n-ai face direct acasă?

-Ehee, Volodio! Dacă ar fi așa de ușor cum crezi tu… Melinisul are o metodă unică de preparare și nu este nici pe departe așa cum crezi tu. Este o întreagă tehnologie prin care mierea, petalele de trandafir și fructele se îmbină într-un tango al aromelor la temperaturi de sub 35 de grade pentru a obține, zic eu, cel mai bun desert pe care l-am gustat de când am plecat de la mama de acasă. Să ne înțelegem, nimic nu egalează deserturile pe care mi le făcea mama.

Însă ceea ce-l face desertul ideal este faptul că în procesul de fabricare sunt folosite doar ingrediente natulare. Cum să nu-l iubești? Trebuie să recunosc, ăsta este aspectul la care melinisul este la egalitate cu deserturile mamei. Nici ea nu folosește niciodată adaosuri sau alte porcării chimice. Hey! Ce faci? Scoate lingurița din borcanul meu! Ți-am dat doar să guști! Nu am de gând să-mi împart melinisul cu tine! Ăsta e doar al meu!

sursă: melinis.ro

Hai, nu pune bot la mine. Știi că nu te-aș lăsa așa pe uscat. Am cumpărat un borcan și pentru tine. Ăsta este doar al tău. Ție ți-am luat melinis de cătină pentru că știu că ești mare fan și că tu consumi cătina în orice fel de combinație îți vine în minte. Du-te la dulapul cu cereale și în spatele pungilor găsești borcanul tău. Dar fii atent! Ai grijă cum ți-l mînânci pentru că dintr-ale meu nu pupi!

Bine, fie! O singură linguriță îți mai dau și asta doar pentru că vreau să gust și eu din borcanul tău. Și pe urmă fiecare cu treaba lui!

Articol pentru proba nr 11 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

Melinis.ro

Publicat în Super Blog

Cu Volodia despre cărți pentru copii

-Băi, Costică! Tu i-ai dat plodului ăsta minunăția asta de carte s-o citească?

-Normal că eu! Doar nu a luat-o singur din bibliotecă!

-Băi, nebunule! Ce-a fost în capul tău? Vrei să-i strici copilăria? Te răzbuni pe el, îl pedepsești sau care-i faza de i-ai dat să citească așa ceva? Bă, tu nu vezi că în cartea asta nu găsești nimic interesant? Mă plictisește pe mine, dapăi pe un biet copil. Dacă vrei să-i stârnești interesul, da-i ceva mai ușor, mai interactic, mai cu poze… Dă-i cărți pentru copii, nu nebuniile pe care le consideri tu pentru vârsta lui.

-Eu chiar nu văd unde-i problema, Volodie. Eu m-am apucat de citit când eram mai tânăr decât el. Iar prima carte pe care-am citit-o eu n-avea nici măcar poză pe copertă. Era o cărticică pe care-o găsisem prin casă. Surorile mele o foloseau sub unul din picioarele mesei, să nu se mai miște. Îmi aduc și acum aminte titlul: Mateiaș, gâscarul. Și m-a captivat! M-am îndrăgostit de carte și de citit din primele rânduri.

-Da, mă! Te-a captivat pe tine pentru că tu ești un ciudat de mic și pentru că îți zicea mă-ta că ești prea mic să te apuci să înveți să citești. Ai vrut să-i arăți că se înșală și că era timpul să înveți. Poate pe alții poți să-i vrăjești, dar nu uita că eu trăiesc în mintea ta de când ai început să scrii ” TOYOTA” pe pereții dormitorului și știu la fel de bine ca și tine că de câte ori deschideai cartea aia blestemată te rugai să termini cât mai repede alea cinci pagini pe care promisesei să le citești zilnic atunci când le-ai spus alor tăi că ai început să citești. Pe mine nu poți să mă prostești, amice! Eu știu!

Dacă vrei să-i stârnești copilului plăcerea pentru citit trebuie să-l atragi spre carte cu lucruri cât mai frumoase. Exact cum ciorile sunt atrase de chestii lucitoare, la fel și copiii sunt atrași de imaginile viu colorate și de poveștile inedite, de eroi, de minunății și grozăvii. Copiii tânjesc după povești pentru copii, povești în care eroii înving întotdeauna și în care prințesa este întotdeauna salvată.

Vrei să-l convingi să-i placă cititul? Foarte bine! Înainte să-i pui o carte în mână află ce-l pasionează, află ce-i stârnește curiozitatea. Ce Dumnezeu, e ca la tine la muncă, în vânzări. Afli care sunt interesele clientului, afli ce-și dorește și pe urmă-i oferi soluția perfectă. Hai, că ești expert în asta. Aplică metoda și în cazul copilului tău. Ce ai de pierdut?

sursă: elefantulmeu.ro

Ți-l aduci aminte pe Neluțu, vecinul de la trei? Ăla care-și petrecea toate vacanțele de vară la țară? Mai ții minte cum povestea el că din cauză că erau săraci taică-su inventa povești, le bătea la mașină, făcea niște ilustrații frumos colorate, lega paginile și-i dădea să le citească? Îți aduci aminte despre ce erau poveștile? Toate, fără excepții erau despre un copil foarte deștept și foarte frumos pe nume Ionel. Ionel trecea printr-o grămadă de aventuri în fiecare poveste pe care-o citea Neluțu și întotdeauna ieșea victorios. Știi ce e azi Neluțu? E scriitor cu vreo paișpe cărți publicate și unul dintre cei mai mari devoratori de carte pe care-i cunoști. De ce? Pentru că eroul ăla în care el se recunoștea l-a făcut să iubească fiecare centrimetru din fiecare carte care i-a trecut prin mână. Așa atragi copilul spre citit, nu punându-i în mână cărți pe care nici tu nu le înțelegi pe deplin.

Și știi care-i vestea cea bună? Tu nu ești ca părinții lui Neluțu și vremurile nu mai sunt cele de atunci. Dacă vrei să-i dăruiești copilului o carte frumoasă care să-i stârnească interesul nu trebuie s-o inventezi tu. O poți comanda. Editura Elefantul Meu, de exemplu, are genul ăsta de cărți pentru copii. Povești personalizate în care copilul tău poate fi eroul care salvează prințesa. Cărți în care el și cu cel mai bun prieten al său pornesc în aventuri de neuitat peste nouă mări, nouă țări și nouă cartiere. Și cel mai important, cărțile sunt atât de frumos colorate, atât de frumos ilustrate încât îți va fi greu ție să nu o deschizi și s-o citești. Acum, când poți obține atât de ușor cele dorite, acum când e atât de facil să-l atragi spre tainele cărților, tu vrei să-l convingi punându-i în brate un volum de 150 de pagini cu scris din scoarță-n scoarță?

sursă elefantulmeu.ro

Articol pentru proba nr 10 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

Editura Elefantul Meu

Publicat în Super Blog

Pavilionul sub care băieții nu plâng niciodată

Totul a început într-o zi de vară când am găsit în contul meu de Spotify un playlist nou. Mi s-a părut puțin bizar, mai ales că melodiile alese erau din cele mai siropoase, de-alea de… inimă albastră cum ar veni. N-am băgat prea mult în seamă. Am ieșit din casă și m-am îndreptat spre grădiniță să culeg câteva roșii și câțiva castraveti pentru o salată când în dosul casei, întins pe gazon, l-am văzut pe dragul de Volodia, îmbălsămat cu votcă și cu căștile pe urechi. M-am apropiat de el, i-am luat căștile de pe cap, moment în care am deslușit misterul playlistului plângăcios.

-Ce faci, Volodie? Ți s-au înecat corăbiile? Ce-i cu tine? Tu, care ești stâlpul conștiinței mele, tu care mă îmbărbătezi la fiecare pas, tu cel care mă trage înapoi când alunec spre neputință, tocmai tu ai căzut în cazanul cu melancolie? Așa ai ajuns, mă? Stai tolănit pe iarbă, bei, asculți muzică și bocești după o gagicuță? Mă, tu în loc să te bucuri, să sărbătorești că ai scăpat de ea, îți omori ficatul cu votcă? Prost mai ești, mă! Păi nu ți-am zis eu de când ai cunoscut-o acum mulți ani că nu-i de tine, că miroase a vești rele, că trebuie s-o lași cât mai repede? Ți-am zis! Bucură-te, prostane, că te-a lăsat în pace!

Ia, dă-te mai încolo să stau și eu și dă-mi și mie sticla aia să iau o dușcă. N-am mai băut o tărie de ani de zile.

Și uite-așa, stând întins pe iarba moale lângă prietenul meu Volodia și privind spre stele, mi-a venit o idee: Bă, ce bine-ar sta pe iarba asta un pavilion frumos, sub care să stăm în nopțile de vară, să ne relaxăm! Uite, fix aici unde stăm noi. Ce zici, Volodio? Cum se cheamă site-ul ăla de unde mi-ai zis tu să-mi cumpăr mobila de bucătărie? FAVI.ro? Ce zici dacă pentru o seară uiți de gagica aia și mă ajuți să aleg un pavilion frumos și încăpător?

sursă: favi.ro – vidaxl.ro

Scot telefonul din buzunar și încep să tastez după mobilier de grădină. După primele trei modele, Volodia prinde curaj, își șterge mucii și începe să arunce priviri timide spre ecranul telefonului meu arătându-mi ici-colo câte ceva ce-i place.

-Auzi, Blea… da’ dacă tot iei pavilion, nu vrei să iei și o canapea ceva? Și o măsuță? Stau de câteva ore aici pe iarbă jos și-am cam amorțit. Dacă tot e să stăm vara aici, măcar să nu ne doară șalele. Ce zici?

-Volodio, eu îți iau. Punem aici frumos și-o canapea de grădină cu perne moi și o măsuță pe care să bem cafeaua dimineață sau o bere seara, dar tu trebuie să promiți că n-o să vii aici niciodată ca să mai bocești după femei. Mai ales după asta. Promiți că uiți de ea, că-ți vezi de drum și că o să fii fericit și batem palma. Ba, mai mult, mă gândesc să punem pe-o laterală a pavilionului un perete alb, să montăm pe schelet, în vârf proiectorul ăla smecher din casă și sistemul de boxe pe care-l ținem de-un an în cutie iar seara să ne uităm la filme sau la meciuri aici, în grădină. Ce zici? Facem târgul?

sursă: favi.ro – zondo.ro

-Blea, încerc! Mi-e greu că am iubit-o, cred… dar încerc. Ca să treacă mai repede, pot să aduc și eu fete în pavilion? Să grăbesc vindecarea, zic. Mi-ar fi de ajutor…

– Volodio, nu te întinde! Și nu te prosti! Păi ce fete să aduci tu, mă? Păi tu n-ai fost niciodată de ăsta și nici de-acum încolo n-o să fii. Tu ești băiat cuminte, mă prostovane! Chiar, de ce nu-ți faci curaj să vorbești cu fata aia despre care-mi povesteai că-ți cam place? Ce-aștepți? Să vină ea la tine?

-Nu știu ce-aștept, Blea. Nu știu. Mi-e dragă și e fată bună. Da mi-e frică. Dacă-mi face ca cealaltă? Dacă mă lasă și ea?

-Băăă, că prostovan mai ești. Păi cealaltă era piază rea, mă! De aia te-a lăsat. Nu de alta. Fii atent! Te las aici cu telefonul pe Favi.ro. Îți dau voie să cumperi pentru grădină trei accesorii. Trei, nu mai multe! Le alegi pe alea care crezi tu că o să te facă să te simți relaxat. Imaginează-ți ce te-ar putea ajuta, la ce vrei să te uiți în serile de vară când stăm aici cu o bere rece în față sau toamna târziu când o să bem ceva fierbinte. Orice vrei tu. Pitici de grădină, luminatoare, grătare, o vatră pentru foc, orice! Le comanzi împreună cu canapeaua, fotoliul, măsuța și pavilionul pe care deja le-am ales. Surprinde-mă. Și nu sta mult că începe serialul. Te-aștept în casă, Tărtăcuță!

Și uite-așa, din bocetele prietenului meu imaginar a luat naștere colțul meu de liniște de lângă casă, locul în care mă eliberez de stresul și oboseala de peste zi, locul în care fie că desfac o bere și urmăresc un meci, fie că mă uit la un episod din serialul meu preferat pe Netflix sau că pur și simplu ascult niște muzică, rămâne mereu pavilionul sub care băieții nu plâng niciodată.

Articol pentru Proba nr 5 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

Favi.ro

*surse foto: Favi.ro

Publicat în Super Blog

Unde nu se pricepe Volodia, Vindem-ieftin.ro salvează situația

Cum Blea? N-ai tu încredere în mine? Păi dacă-ți spun că eu și cu gașca mea te putem ajuta să-ți construiești o casă într-o vară, înseamnă că putem! Cât ai zice cazaciok te muți în casă nouă.

Uite-așa mi-am început eu ziua în care m-am decis să renunț la aglomerația și zgomotul din oraș și să mă mut la țară. Certându-mă cu prietenul meu imaginar, Volodia, care-mi promitea că el și ceilalți șase rezidenți ai tărtăcuței mele mă vor ajuta să-mi construiesc în doi timpi și trei mișcări o casă ca-n povești.

Blea, ascultă la mine! Adunăm toată formația și în trei luni coliba-i ridicată. Și o să fie cea mai frumoasă din mahala. Când o să treacă vecinii pe lângă casa ta o să fluiere a pagubă și-o să spună că-i luată de pe revistă. Din portiță și până-n acoperiș casa ta o să fie o minunăție!

Citește în continuare „Unde nu se pricepe Volodia, Vindem-ieftin.ro salvează situația”