Publicat în Super Blog

Capitolul XVIII – Gala Spring SuperBlog 2019 a deschis sezonul estival la Hotel Miorița din Neptun

     În perioada 1 martie- 18 aprilie s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a competiției de blogging creativ (sau advertorial?) SuperBlog. N-o să vă povestesc prea multe despre competiția în sine pentru că a trecut atât de repede pe lângă mine încât nici nu mi-am dat seama când era 1 martie și când am primit notificarea pentru deadline-ul ultimei probe. Pe scurt, însă, la ediția asta de Spring SuperBlog s-au aliniat la start 130 de bloggeri. 119 au participat la cel puțin una din cele 18 probe iar 50, cei mai curajoși, s-au bucurat la final de statutul de FINALIST (adică au participat la toate cele 18 probe ale competiției).

     Din punct de vedere financiar, ediția aceasta de primăvară a fost extrem de bănoasă. Premiile au fost dintre cele mai mari, unii sponsori oferind câștigătorilor până la 1500 de lei cash. Cu toate astea, eu n-am pus mâna pe niciun premiu și asta a fost puțin cam nașpa pentru mine, deoarece eu nu ascund deloc faptul că particip din toamna lui 2015 la competiție în mare parte pentru premii.

57935989_10218754612397154_7403933219214589952_n

     Că tot am ajuns să vă spun despre mine, eu m-am descurcat binișor și de data asta. Ca de fiecare dată ținta mea a fost să iau numai note de peste 90, ca de fiecare dată n-am reușit să ating aceaastă performanță. Locul ocupat la finalul competiției a fost 12, dar cum spuneau prietenii mei la Gală și înainte de ea, am luat locul 1 la băieți. Am zis și în discursul de acolo, o zic și acum, nu m-a încântat deloc acest loc 1 la băieți. Am vrut s-o spun atunci, în fața tuturor, dar mi-a ieșit altceva din gură. Acum profit și vă spun de ce nu mă încântă locul 1 la băieți. În această competiție nu există băieți și fete. Există doar bloggeri, cum ar zi ce Emil. Așa că, singurul loc 1 care m-ar fi încântat ar fi fost locul 1 la bloggeri.

3-5 mai, zile de Gală la Hotel Miorița în Neptun

 

     Ca de fiecare dată, la finalul competiției, organizatorii încearcă să-i împace pe cei supărați pe probe, pe sponsori, pe jurizări, tastaturi, căderi de internet exact în preajma deadline-ului sau pe orice karme nefavorabile punând la cale o întâlnire frumoasă în care spiritele să se calmeze și lumea să se simtă bine. Gala Super Blog, sau Spring Super Blog în cazul ediției de primăvară.

     De data asta întâlnirea a avut loc la malul mării, în Neptun, iar gazda noastră a fost Hotelul Miorița din Neptun, gazdă care a și participat la Spring-ul acesta cu o probă.hotel Miorita Neptun

Deși oamenii sunt în plin proces de modernizare a hotelului, au făcut eforturi susținute ca să ne poată asigura un weekend cât mai frumos și o petrecere perfectă. Hotelul are 360 de camere dispuse pe 3 corpuri. E imens! Cu toate astea, oamenii s-au mobilizat și au pus la punct unul din corpuri special pentru noi. Da, hotelul și-a deschis porțile în week-endul 3-5 mai numai pentru superbloggeri. Și dacă nu vă dați seama, pentru un hotelier este un efort supraomenesc să deschidă și să țină funcțional un spațiu atât de mare chiar și pentru 3 zile.

Oamenii ne-au primit cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Fără exagerări, în jurul meu n-am văzut decât oameni zâmbitori, bucuroși să ne vadă și dornici să ne fie de folos în orice moment.

     Deși noi am „deschis” sezonul estival pentru Hotelul Miorița, oamenii s-au asigurat că toate cele necesare ne vor fi la îndemână. Ba chiar ne-au asigurat toate mesele pe toată durata șederii (sincer, dacă n-ar fi făcut-o, ne-ar fi fost cam greu să găsim unde să mâncăm, având în vedere că era începtul lunii mai). Ne-am făcut noi un moft și-am luat un prânz la un restaurant tătărăsc în apropiere și pe bune că bine am făcut! Am mâncat acolo pentru prima dată în viața mea cus cus și, tot o premieră a fost cafeaua la nisip. Din păcate, foamea și-a spus cuvântul și până să-mi dau seama că n-am „împozat” bunătatea din farfurie, am devorat mâncarea, practic, am inhalat-o. S-au bătut turcii la gura mea, ce mai! Vă las, totuși cu o poză (noroc de Daniel) făcută după ce ne-am umplut burțile. Luați aminte, e doar o mică parte din gașca nebună care s-a adunat la Neptun pentru Gală.

59728004_10156750661069442_7630739769122619392_o

     Seara de vineri s-a încheiat cu o sesiune de socializare offline, după cum i-a spus Claudia (Claudia e mama răniților, tartorul superbloggerilor, bau-bau și mediatorul nostru, adică organizatoarea competiției SuperBlog -alături de Albert, normal – fără de care pot să jur că totul ar lua-o razna pe-acolo și fără de care sunt convins că Super Blog n-ar fi ajuns la majorat). Așadar, socializare offline, adică lumea s-a adunat în restaurantul hotelului și s-au depănat povești și amintiri (și pe la unele colțuri înjurături sau critici la adresa unora dintre sponsori).  N-am rezistat prea mult din cauză de oboseală după drum lung, dar cât a durat, a fost frumos și m-am simțit bine.

Nicio Gală fără să-nvățăm ceva nou!

 

     Ziua de sâmbătă a fost plină. Pe bune că plină! După un mic dejun copios la restaurant, ne-am grupat care cum am putut și-am luat calea Mangaliei unde Directia de cultură și sport Mangalia ne-a oferit un tur ghidat prin Muzeul de Arheologie, dar și prin oraș urmărind istoria vechii cetăți de mii de ani. Nu mă dau în vânt după istorie sau arheologie, dar turul acesta ne-a dat ocazia să vedem lucruri pe care niciun turist nu le vede când vine în concediu la mare. Cum am fi aflat altfel că există în Mangalia un hotel de 5 stele la subsolul căruia se poate vizita un sit arheologic sau că în curtea moscheei Esmahan Sultan se află unul din cele mai vechi cimitire din Mangalia? Cu siguranță dacă veneam aici în concediu n-as și ascultat chemarea muezinului (bine, impropriu zis ascultat din moment ce ne-am îndepărtat de moschee înainte de a începe chemarea și am ascultat-o de la cațiva zeci de metri distanță, cu un ochi la niște motănei murdărei. Dar am auzit-o, mi-a plăcut și mă bucur că mi s-a oferit această oportunitate.

 

 

     După mica, dar obositoarea vizită prin Mangalia ne-am întors la hotel în Neptun ca să ne pregătim pentru evenimentul care ne-a adunat, de fapt pe toți în acest loc într-un weekend călduț de mai: Gala! Înainte de asta, însă, am dat o tură pe plajă pentru că nu se poate să ajungi pe malul mării fără s-o vezi și s-o simți pe pielea ta. Bine, am simțit-o doar pe degetul mare de la picior pentru că era rece în draci, dar cel puțin ne-am plimbat puțin în picioarele goale pe plajă și-am simțit briza în nări.

 

 

Gala Spring Super Blog 2019 și petrecerea de după…

 

     A venit și momentul mult așteptat. O grămadă de superbloggeri în același loc, scoși în față ca la tablă în liceu. Adică Gala, momentul ăla când adunăm laurii muncii noastre din timpul competiției. Bine, laurii i-au adunat doar unii. Majoritatea ne-am adunat forțele să nu ne uităm urât la cei care plecau de la microfon cu mâinile pline de premii. Eu am plecat cu diploma și cu o pungă de produse cadou de la Farmec, produse care-au ajuns în punga duduii, pentru că aparent, îi sunt mai folositoare ei decât mie.

Discursul meu, ca și celelalte de la Galele precedente a fost sub-mediocru și m-am bucurat că am scăpat repede de privirile celorlalți, chiar dacă am făcut-o cu una din cele mai slabe glume din portofoliul meu.

     Ca o observație personală, Gala din această primăvară a fost sub semnul „criticii”. O bună parte din superbloggerii care au ieșit în față și-au spus câteva cuvinte despre experiența lor de-a lungul competiției sau despre orice au vrut ei să vorbească, au simțit nevoia să critice greșelile pe care le-au comis unii sponsori la jurizarea probelor propuse și să tragă un semnal de alarmă care sper din inimă să fie auzit. Cel mai important aspect care a tot fost discutat este problema transparenței. N-o să intru prea mult în detalii, dar tot o să spun că încă mai aștept ziua aia în care toți sponsorii participanți la SuperBlog vor cere să scriem despre mere și vor juriza exact merele noastre. Un mare thumbs up pentru un sponsor nou care s-a dovedit a fi absolut genial și care a ridicat ștacheta la nivelul zece milioane. E vorba de băieții de la Dodo Pizza pentru care am căpătat o simpatie enormă. Promit să-i vizitez când ajung pe la București și promit să halesc o pizza bună de la ei. Hats up pentru Vadim, membru al juriului pentru probele Dodo Pizza și-mi pare rău că nu l-am cunoscut la această Gală. (Pentru că n-a venit, nu pentru că l-am evitat :)) )

 

Petrecerea a început cu cina, în timpul căreia gazdele ne-au bucurat privirile cu un număr impresionant de dansuri populare și țigănești, dar și cu o prezentare de modă din care n-am reușit să văd nimic din cauză de ieșit șa țigară. Am reușit, totuși, să captez puuuțin din prezentarea de modă:

mde

 

     După toată distracția cu dansurile și prezentarea de modă și după ce am reușit în sfârșit să mâncăm, a început petrecerea. Timid la început, dar DJ-ul care s-a ocupat în seara aceea de petrecerea noastră a știut cum să ridice oamenii la dans și să le stârnească pofta de zbânțuială. Ca la fiecare Gală eu m-am ținut departe de ringul de dans și am preferat să povestesc câte una sau alta liniștit la masă cu prietenii. Cu prietenii și cu Emil pentru că nu prea voia să ne dea pace! Glumesc, chiar și el a fost o prezență plăcută la Gala asta, dar să nu-i spuneți, că și-o ia în cap. A urmat tortul după care ușor-ușor ne-am retras la odihnă în cameră pentru că a doua zi urma să refacem drumul spre casă.

Pentru duminică dimineață ni s-a pregătit o altă surpriză amuzantă, la care din pacat noi n-am reușit să participăm. Cei care au avut timp, însă, s-au distrat la Parc Aventura Paradis Land din Neptun și din ce-am înțeles, chiar a fost mișto. Noi, însă, ne distram cu trenul ciu-ciu spre București.

 

     Cam asta a fost Gala  și petrecerea de majorat a SuperBlog-ului. Sunt convins că am sărit peste multe care ar fi meritat menționate, dar dacă aș sta să vă povestesc tot ce s-a întâmplat în acele 3 zile super faine m-ar prinde 1 septembrie și aș putea folosi articolul ăsta pe post de articol de înscriere la SuperBlog-ul de toamnă. Și nu cred că vreți asta…

Reclame
Publicat în Super Blog

Un blog neobișnuit și-un banc misogin m-au pus pe gânduri

Îmi place să iau prânzul la restaurante și pizzerii. E, într-un fel, momentul meu special din zi. Recent am descoperit o pizzerie mai neobișnuită. Cum neobișnuită? Păi, oamenii se ridicau de la masă și intrau în bucătărie ca să vadă cum le era preparată pizza. Alții, mai leneși, urmăreau activitatea pizzerului de pe telefonul mobi.. Ei bine, ieri cum stăteam eu așa relaxat și mâncam în pizzeria neobișnuită am auzit un banc. Unul ce ar putea fi catalogat cu ușurință puțin (sau mai mult) misogin, care suna cam așa: Dar știți ce, mai bine vă spun la final bancul. Așa vă țin curiozitatea la cote înalte și vă fac să treceți prin toată povestea. Nu trișați că nu-i frumos!

Pizzeria asta neobișunită e altceva decât locurile pe care le frecventez eu. Este un loc foarte familiar în care te simți bine indiferent de starea pe care o ai. Oamenii care lucrează acolo îți lasă impresia că vin la muncă de plăcere (ceea ce e foarte ciudat pentru noi, românii), zâmbesc mereu și au profesionalismul în vene mai ceva decât am eu

Screenshot_2019-04-16 🍕 Pizzeria din Virtutii, 1E Comanda Dodo Pizza Bucuresti Livrare gratuita in 45 minute sau pizza gra[...]
cafeaua la prima oră a dimineții. Au atâta încredere în ceea ce fac și un respect pentru clienți atât de mare încât îți permit să intri în bucătărie să vezi cum îți prepară pizza. Într-o duminică am trecut pe la ei, doar așa, de dor și când am intrat în pizzerie m-am speriat. Puzderie de copii peste tot pe unde vedeai cu ochii. Cică duminica e ziua dedicată lor și la ora prânzului ăștia mici se distrează cu animatori și alte nebunii. Am luat decizia: duminica îi las pe copii să meargă la Dodo, eu mă mulțumesc cu celelalte zile din timpul săptămânii. Mai puțin sâmbăta… și miercuri. Miercuri am prânzurile cu colegii.

Nu mi-a luat mult timp până să decretez că a devenit pizzeria mea preferată. Încet-încet i-am descoperit pe oameni și cu fiecare zi trecută mă îndrăgosteam mai tare de ei. (Nu în sensul ăla, bă!) De curând am aflat că cei de la Dodo au și un blog. Cum altfel decât un blog neobișnuit, la fel ca pizzeria și cum și eu sunt blogger, am intrat imediat să văd cum se descurcă „concurența”. Nu e rău, dar nici cei mai cei nu sunt. Blogul Dodo Pizza pe care și l-au deschis are potențial și cred că în curând va crește măricel. Dacă se ocupă de el cu aceeași pasiune pe care au investit-o în afacere, sunt pe drumul cel bun. Dacă nu, nu.

Dar să revenim la bancul pe care l-am auzit în după-amiaza aia…

Gura bate…

Exact! Există o vorbă din bătrâni care ilustrează perfect adevărul despre o gură „slobodă„. Gura bate curul (scuzați franceza). Știu că unii mă vor înjura pentru bancul ce urmează să vi-l spun, dar l-am preluat și îl voi menționa doar pentru învățămintele „conexe” pe care le-am putea trage din el. Nu sunt de acord nici cu violența, dar nici cu

cearta pinterest
obediența niciuneia dintre părți într-o relație. Egalitatea și respectul ar trebui să fie la ordinea zilei. Însă, există o grămadă de situații în viața de zi cu zi când ar cam trebui să gândim înainte de a deschide gura. Eu știu cel mai bine, mă regăsesc perfect în situația dată. Nu odată am avut de tras de pe urma gurii mele rele. Mi-am luat-o de atâtea ori pentru că n-am știut când să mă opresc din vorbit, că aș putea scrie un manual în cinci volume despre asta. Și pe urmă ar trebui să-l studiez ca să învăț și eu ce am de făcut. Și pe plan profesional, dar și personal pentru că nici cu prietena mea nu știu când să-mi țin gura sau când trebuie s-o las mai moale.

M-am născut încăpățânat. Berbec, deh! Atunci când cred sau știu că am dreptate, merg cu dreptatea mea până-n pânzele albe. Chiar dacă sunt conștient că îmi poate face rău, nu renunț la dreptatea mea nici în ruptul capului. De multe ori greșesc și-mi dau seama pe parcurs. Dar ce credeți? Sunt eu în stare să pun frână și să trec în modul „R”? (R de la reverse, nu de la rachetă). Normal că nu! Mă afund în prostie până la capăt! Bine, mai am și momentele mele inspirate când mă opresc la timp, dar la timp pentru mine e întotdeauna prea târziu pentru ea. Și uite-așa, cum-ne-cum, mă trezesc în corzi numărat de arbitru. Indiferent că am dreptate sau nu.

Nici la muncă n-o duc prea bine din

no brakes
punctul ăsta de vedere. Să nu credeți că-s cuminte. În fiecare an la evaluarea profesională îmi spune șeful că ar trebui să mă mai temperez și să îmi mai controlez reacțiile. Acum, să nu credeți că-s vreun nebun scăpat de la „glumeți” și că n-am ce căuta printre oamenii civilizați, dar pur și simplu nu suport când oamenii te tratează altfel decât uman. Și am o serie de întâmplări trăite în ultimii opt ani pe care dacă le-ați citi v-ați da seama că aici nu descriu decât extrem de vag cât de prost stau la capitolul ăsta. Ați văzut vreodată miniseria australiană Rostered on? Dacă da, vă puteți imagina cam pe unde mă situez.

Să nu credeți, sunt perfect conștient că nu e ok ceea ce fac și că în special în retail (unde lucrez eu) n-ar trebui să facă nimeni așa ceva. Însă nu pot să mă abțin când văd un client călcând în picioare demnitatea vânzătorului doar pentru că e „cetățean european care are drepturi”. Sunt regulamentul ambulant al colectivului, cunosc legile după care funcționăm și toate directivele ca pe Tatăl Nostru, dar când vine vorba să le pun în aplicare se aprinde un beculeț roșu acolo la creieraș care-mi spune că ceva nu este în regulă și că este de datoria mea să intervin. Și-s prost, că intervin! Mă iau după capul meu! Uneori am câștig de cauză și satisfacția că mi-am făcut treaba exemplar și regulamentar, dar alteori mă aleg cu o beșteleală ca-n filmele cu tâmpiți.

Succesul unora, sursă de inspirație pentru mine

Vă spuneam undeva mai sus, că cei de la Dodo Pizza s-au apucat de blogging și că am început să-i citesc. Tot trecând așa, de la un articol la altul mă gândeam cât de diferit sunt eu față de conceptul pe care l-au îmbrățișat ei și câte am de învățat de la niște oameni ca ei. Mi-ar prinde bine un training în bucătăria lor, printre oamenii ăștia care fac totul în interesul clienților (și mi-ar prinde și mai bine dacă mi-ar da voie să bag în mine câteva pizze în timp ce învăț să-mi controlez „berbecismele”). Sunt convins că au și ei frustrările lor, supărările lor și momentele în care simt că nu mai pot. E o echipă de oameni, la urma urmei! Dar se pricep atât de bine să nu le arate clienților părțile astea ale lor încât ajungi să crezi că oamenii ăștia sunt veșnic veseli. Zi și noapte. Și unii dintre ei chiar sunt, după cum citeam într-un interviu de la ei de pe blog.

Cred că e timpul să vă spun și gluma pe care v-o tot promit de la începutul poveștii, dar vreau să vă mai țin câteva momente în priză pentru că vreau să fiți martorii unei promisiuni. O promisiune pe care mi-o fac mie, dar și clienților mei, colegilor, șefilor, persoanelor importante din viața mea, iubitei mele și viitorilor mei copii (da, la plural), când or veni.

803bb94763df74b87102d3c6bb0cb841

M-am lăsat inspirat de toate poveștile frumoase găsite pe blogul neobișnuit. M-am uitat la oamenii ăștia și am înțeles că se poate. Se poate să te abții atunci când îți vine să-i înjuri, se poate să te gândești de două ori înainte de a da o replică, se poate să zâmbești pentru că nu e vina clientului atunci când tu ai probleme acasă, se poate să îți ții gura atunci când pe iubită o apucă pandaliile și țipă la tine chiar dacă ea a greșit. Și dacă tot se poate, am zis că trebuie să încerc. Trebuie să-mi impun să încerc să fiu mai bun, să nu mă mai enervez la orice pas, să tac atunci când mintea vrea să spună o răutate, să-mi potolesc setea de dreptate atunci când mă ocărăște pentru ceva ce-am făcut acum cinci ani și pentru care mi-am cerut scuze de zeci de ori, deja. De asta promisiunea mea față de mine, pariul meu cu mine este că voi începe să tac mai mult. Voi începe să fiu mai cuminte, mai cumpătat și mai relaxat.

Bun, v-am ținut destul de mult pe-aici. În eventualitatea că ați ajuns până aici cu cititul (și nu ați trișat să citiți direct finalul), vă las cu bancul mult promis. Ăsta este bancul auzit într-o pizzerie neobișnuită, care m-a făcut să-mi fac promisiunea aceasta prin care sper că-mi voi face viața un pic mai frumoasă:

„Femeia intră pe ușa medicului toată vânătă la față:

-Domnule doctor, nu știu ce să mă mai fac! De câte ori vine seara beat mă bate! Uitați-vă la mine cum arăt!

-Doamnă, problema e cunoscută și am și soluția. Uitați, luați ceaiul ăsta și de câte ori vine acasă băut, faceți gargară timp de o oră cu ceai. O să vedeți că n-o să mai aveți probleme

După câteva săptămâni femeia se întoarce la medic, extrem de veselă și „neatinsă”

-Domnule doctor, e incredibil! Ceaiul dumneavoastră chiar funcționează! Cum e posibil așa ceva?

-Păi, doamnă dragă… dacă aveți gura ocupată cu altceva…”

Articol pentru ultima probă din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Dodo Pizza – pizzeria neobișnuită

*surse foto: pizzerianeobisnuita.ro; pinterest

Publicat în Super Blog

Cât de ușor îți poți plănui concediul când ai vouchere de vacanță

     Când am ales tichetele de vacanță în detrimentul banilor pe post de primă de vacanță, a fost cea mai bună alegere de anul ăsta. Mă gândeam la început că e puțin stupid să le accept, chiar dacă aveau valoarea mai mare decât dacă primeam banii cash. Nu știu de unde mi-a venit ideea că nu sunt multe unități turistice la care să le pot folosi, mă simțeam cumva constrâns să aleg dintr-un număr extrem de restrâns de variante. Am zis să risc, totuși, să văd cum o să fie. Bani de concediu oricum aveam destui și mă gândisem că dacă n-o să folosesc voucherul în concediu, o să îmi prindă bine în vreo escapadă pe undeva în restul anului.

     Zis și făcut, cum a dat primăvara m-am apucat să caut destinații de vacanță pentru concediul din vară.  Anul ăsta, conform înțelegerii cu „șefa” am ales „muntea„, cum îi place ei să-i zică. N-a zis unde la munte, deci aveam, oarecum libertatea de a alege. Îmi doresc de foarte mult timp s-o conving să vizităm Maramureșul istoric și acum s-a ivit oportunitatea. Anul trecut am fost singur într-o vizită scurtă prin Maramureș și m-am îndrăgostit de toată zona. Peisaje, oameni, locuri, totul pare smuls dintr-un basm acolo.

     Pentru că este o misiune imposibilă să găsești de capul tău o unitate de cazare care acceptă tichetele de vacanță, m-am orientat spre, posibil, singurul site care te scapă de corvoada acestor căutări. Contrar așteptărilor mele, este destul de ușor să găsești cazare și să folosești voucherele. Cei de la Travelmint muncesc de zor pentru noi și au adunat laolaltă mii de unități turistice unde-ți poți cheltui cu ușurință tichetele. Ei au găsit și au postat pe site-ul lor unități de cazare din toată țara și de toate categoriile, de la hoteluri scumpe la pensiuni, case de vacanță sau campinguri. Printr-un sistem de rezervări online extrem de facil, te pun în legătură cu hotelierii pentru a-ți asigura vacanța perfectă.

     Procesul de căutare și rezervare sunt, contrar așteptărilor extrem de simple. Ca pe orice site de booking găsești unitățile de cazare după orice categorii vrei tu. Județ, oraș, tip de cazare – hotel, pensiune, casă de oapeți etc. Fiecare opțiune care-ți este afișată este însoțită de toate informațiile necesare. Adresă, facilități, fotografii, chiar și review-uri din partea altor clienți care au fost găzduiți în trecut acolo și un preț estimativ. Estimativ pentru că de obicei, după cum știm, prețurile cazărilor diferă de la un sezon la altul ori de la un număr de turiști la altul.

Screenshot_2019-04-11 Pensiunea Alpina Deluxe Moisei

     După ce am trecut cu multă atenție prin toată oferta de cazări, m-am oprit la o pensiune foarte mișto din Moisei, undeva la 70 de km de Sighetu Marmației. Numai bine le fac o vizită și rudelor în week-end dacă sunt acolo. Au și ei o căbănuță foarte frumoasă prin zonă și m-ar bate dacă ar auzi că am ajuns la Moisei și nu am tras și pe la ei.

     Pentru cei curioși să afle cât de ușor este să-ți consumi voucherele de  vacanță prin Travelmint, vă spun doar atât: nici n-apuci să te dezmeticești că ai și scăpat de tichete! Alegi cazarea, soliciți oferta iar după ce hotelierul ți-a răspuns și ți-a confirmat nu ai altceva de făcut decât să trimiți celor de la Travelmint tichetele care acoperă contravaloarea vacanței. Eu, de exemplu, am ales un pachet de 5 nopți de cazare plus cină (micul dejun este inclus în preț, iar prânzul vrem vreau să-l luăm pe la restaurante, ca să experimentăm cât mai mult bucătăria maramureșeană. Foarte important de știut, când faci rezervarea, anunță-l pe hotelier că faci plata cu tichete de vacanță prin Travelmint și dacă știi că vei folosi și alte servicii pe care acesta le are contra-cost (cum ar fi mesele suplimentare) poți să le incluzi și pe acestea. Când vei trimite voucherele către Travelmint, calculează ca să acoperi cazarea+serviciile alese. Să nu-ți faci griji. Dacă ai nevoie de ceva suplimentar după ce ajungi la gazdă, poți oricând să achiți cu cash. Dacă se întâmplă ca valoarea tichetelor trimise să depășească valoarea negociată cu hotelierul, nu-i problemă. Poți oricând cere să beneficiezi de servicii suplimentare pentru a acoperi întreaga sumă. Și pentru cei cu mâna mai largă, dacă depășesc valoarea tichetelor, pot achita cash direct la gazdă. Adică aveți parte de o flexibilitate totală.

     Drumul de la București spre Maramureș, la Moisei, durează cel puțin 8 ore. Sau 15 ore în cazul în care prinzi ambuteiaj pe Valea Prahovei. Iar ăla îndărăt asemenea. Doar că ăla-i mult mai trist decât primul. La dus măcar trăim cu gândul că la sfârșitul acelor multe ore de condus ne așteaptă 5 zile de relaxare, de aer curat și de locuri impresionante de vizitat. La întors ne însoțește doar tristețea că s-a terminat frumosul și că în scurt timp vom fi din nou la muncă. De aceea am gândit un plan ca să fac întoarcerea acasă mai dulce, mai puțin tristă. Anii trecuți am fost împreună prin Brașov și am vizitat câteva locuri mișto. Însă, niciodată n-am avut timp să o facem pe îndelete.Screenshot_2019-04-11 La Maisonnette Brașov Tot timpul eram pe fugă. Vreau, ca la finalul vacanței în Maramureș să îi ofer o nouă minivacanță. De data asta, în Brașov. Tot mi-au mai rămas niscaiva tichete de vacanță, le voi cheltui aici. Tot Travelmint mi-au fost ajutoarele de încredere (vă puteți gândi la Travelmint ca la ajutoarele lui Moș Crăciun, pe bune! Ei fac totul să fie posibil). Am vrut să poposim pentru 2 zile undeva în centrul Brașovului, iar unde poate fi mai central decât în Piața Sfatului din Brașov? La Maisonette este un hotel cochet pe care l-am ales pentru cele 2 zile de odihnă. De aici vom putea să ne plimbăm în orice direcție, iar principalele puncte de atracție se află la doi pași de intrarea în hotel.

     Tot concediul nostru este programat în cele mai mici detalii. Știu unde vom merge, știu cât vom sta, cât vom cheltui și ce vom vedea. Singurul aspect pe care nu l-am luat încă în calcul este cum naiba o să-i spun ei că o să o duc tocmai în celălalt capăt de țară, aproape unde se-agață harta-n cui. De fapt, o s-o duc și unde se-agață harta-n cui, la Sighet. Acolo există un monument care înfățișează exact cuiul în care se presupune că ar sta agățat țărișoara noastră. Ei, dar până atunci mai este. Oi găsi eu și o modalitate s-o conving. Cu siguranță n-o să spună nimic dacă-i spun că odată plătite, tichetele nu mai pot fi returnate. Știu eu cum e ea. „Plătim tot, mâncăm tot!” Odată dați banii n-o trage inima să renunțe la ei.

Articol pentru proba nr 16 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Travelmint

 

Publicat în Super Blog

Jocul de-a jocul de societate.

     De când m-a părăsit iubita, toată gașca este prezentă la mine în fiecare week-end. Nu pentru că ar vrea să-mi fie alături, să mă consoleze sau să se asigure că trec cu bine peste despărțire. Motivul e altul: au în sfârșit un bârlog de burlac în care se pot aduna în liniște și unde pot face toate năzdrăvăniile la care se pot gândi. Abia așteptau ca unul din noi să rămână solo ca să ne mutăm cartierul general la el. S-a întâmplat să fiu eu. Ba, am și făcut un pariu printre noi pe tema asta. Lucian a câștigat lăzile de bere mizând pe faptul că gagică-mea o să mă lase prima.  Cum ziceam, se adună toți la mine week-end de week-end și facem câte-o distracție de se miră lumea. Faptul că pe mine a picat măgăreața să rămân burlac a fost ca un bonus pentru prietenii mei. Sunt singurul care stă la casă, într-o zonă puțin izolată. Asta înseamnă distracție non-stop fără frica de vecini, cum pățesc băieții pe la bloc. La mine cel mult se pot supăra iepurii din fundul curții ori mistreții din pădurea din spate. Vecinii… n-am vecini. Adica am, dar stau așa departe de mine că nu aud nimic din ce se întâmplă la mine acasă. Și mai sunt și tinerei, așa ca noi. În cel mai rău caz vin și-mi bat în poartă și mă roagă să-i las să se alăture distracției.

     După ce a plecat ca uraganul, din urma fostei mi-au rămas mare parte din lucruri. Doar eu le cumpărasem, doh! Ea a găsit casa „la gata„, cum ar veni. Însă cel mai mult m-am bucurat că n-a plecat cu televizorul, deși se cam moțăia ea la mine că l-ar vrea. [S-o crezi tu că te uiți la ultimul sezon din Game of Thrones pe 165 de centimetri! Vrei televizor? Ia burdihănosul ăla de 60 de cm din bucătărie! Ăsta nou rămâne acasă cu mine că Mandea l-a plătit! Ete factura!]

     Într-unul din week-enduri, după o băută cruntă cu băieții, unul din ei s-a apucat să cotrobăie prin dulapul pe care i-l împrumutasem pentru utilizare fostei, pe perioadă determinată (adică până la fericitul incident cu despărțirea). A găsit acolo o pereche de budigăi uitată, o mănușă (pentru care mă înjurase strașnic și mă acuzase că i-am ascuns-o eu, în ziua în care și-a făcut bagajul), o pungă în care avea sticlele goale de parfum și o cutie. M-a întrebat din cealaltă cameră ce-i în cutia maro, i-am răspuns zbierând că doar Dracu’ și fosta gagică știu ce-i în ea și l-am invitat s-o desfacă să vadă, dacă nu-i dădea pace curiozitatea. Bineînțeles că până a primit binecuvântarea mea el era deja cu deștele în interiorul cutiei minunându-se de ce găsi acolo. O grămadă de jocuri de societate de care eu nici măcar nu aveam habar. [Nu le văzusem în viața mea. Pesemne, în lipsa mea, duduia își aduna prietenele la noi acasă și încingeau câte-un joc d-ăsta. Și mie mi se plângea că se plictisește toată ziua acasă, scorpia! Mi s-au învârtit puțin rotițele, amintindu-mi că într-o zi se plimba agitată dintr-un colț în altul al casei și-mi spunea că abia așteaptă curierul, că trebuie să-i aducă un colet de la oxygame – cutia.ro, dar banuind că iar dă banii pe smacuri și alte prostii de-ale ei, n-am intrat în detalii. Oricum, dacă îndrăzneam s-o întreb se stârnea scandalul pentru că în mintea ei, eu trebuia să știu din oficiu la ce se referă și trebuia să cunosc la perfecție toate subiectele pe care le deschidea. Așa că am lăsat-o cu ale ei și eu mi-am văzut de ale mele.]

     Ce-i Ligretto, boss? – aud din cealaltă cameră. Ridic din umeri arătându-le colegilor care-au rămas cu mine în cameră că n-am habar de cuvântul pe care-l auzisem. Strig înspre cealaltă cameră și-i spun omului că nu știu și-mi văd de treabă mai departe. După câteva secunde ăsta vine înapoi la noi în cameră cărând în brațe cutia cu pricina și-mi spune că a găsit o grămadă de jocuri de societate care par interesante. Imediat unul din băieți sare ca ars și zbiară în gura mare: Ar trebui să jucăm și noi niște jocuri de-astea de societate! Ce, noi nu suntem niște domni? [Bine, nu chiar așa a sunat declarația, dar mai citesc și copii rândurile astea și nu vreau să le dau idei de înjurături]. Ok, ideea e bună. Cine știe cum se joacă jocurile astea? Ligretto, Qwirkle, Port Royal și încă două-trei cutii cu jocuri pe care nu le văzusem niciodată în casa mea. Printre ele, în cutie zăcea și-un cub rubik, gata rezolvat. Probabil domnița l-a cumpărat, dar nu s-a obosit niciodată să se joace cu el, că altfel nu-mi imaginez cum ar fi putut să-l lase acolo așa.

     Nu știm, dar învățăm. Uite, au și instrucțiuni, sunt ca noi – zice unul din băieți și smulge din cutie jocul Qwirkle. Fiți atenți. Declar ședința deschisă! Ochi și urechi la mine ca să învățăm Qwirkle! ÎnQwirkle_002 primul rând, jocul este pentru doi, maxim patru jucători. Moment în care din fotoliu unul din băieți strigă aproape fericit: Perfect! Jucați voi, că eu n-am chef! Eu o să mă uit la televizor [alta a fost replica și implica anumite site-uri pentru care necesită vârsta minimă de 18 ani, dar pentru bunul mers al poveștii, mergem pe televizor] până vă plictisiți voi de jocuri de dame de societate. Prietenul care se oferise să ne citească și să ne explice regulile de joc se uită la el puțin nervos și-i replică din capul mesei:Cubul_Rubik_002 Amigo, decât să te uiți la televizor, mai degrabă faci matale un cub rubik. Ete-l! Tot ai de gând să-ți antrenezi încheietura mâinii, fă-o cu ajutorul matematicii! Spor! [Pentru cei care n-au înțeles gluma, cubul rubik este un cub, în general compus din nouă pătrățele pe fiecare față, care se pot mișca în orice direcție. Fiecare față a cubului este pictată în altă culoare, iar scopul principal este acela de a aranja pătrățelele cubului în așa fel încât pe fiecare față toate să aibă aceeași culoare. Pentru aranjarea pătrățelelor este nevoie de mișcări repetate din încheietura mâinii (pe lângă niscaiva inteligență)]. Carevasăzică, Qwirkle este un joc pentru 2-4 jucători, revine profesorul de jocuri de societate! Avem 108 piese de diferite forme și culori, pe care trebuie să le aranjăm astfel încât pe o linie de șase piese să avem fie aceeași culoare, fie aceeași formă. Tragem piese până nu mai rămâne niciuna în săculeț și le depunem frumușel în linie după regula mai sus menționată. E un fel de scrabble, dar nu necesită să deținem atâta vocabular. Șmecherul care rămâne primul fără piese închide jocul și ne punem pe numărat puncte. Ce ziceți? Aprofundăm? Ne place jocul ăsta sau ne zgâim puțin și la altele, poate găsim ceva mai pe intelectul nostru aghezmuit de bere?

     Ne uităm unii la alții și ajungem la concluzia că ar fi bine să vedem și alt joc, în speranța că o să găsim ceva mai ușor jucat decât ăsta. Colegul se conformează și bagă mâna repede în cutie din care scoate alt joc. Ne uitam la el și ne lăsa impresia că e vreun urmaș de-al lui Copperfield sau al lui Houdini. Așa emana o eleganță și-un mister când scotea jocul din cutie că ne așteptam să apară dintr-un moment în altul iepurașul cel alb și pufos ori vreo pereche de turturei zburăcioși.

Ligretto!, strigă el de parcă ar fi vrut să anunțe și vânzătoarea de la magazin că a găsit un alt joc care să ne bucure seara, după care se pune pe citit printre rânduri îngânând câte-un „îhî” la fiecare 2-3 propoziții citite. Ligretto este un joc tot de 2-4 persoane, sorryLigretto_003 amigo! tot la rubik rămâi, care poate fi jucat de persoane cu vârsta de peste 8 ani. Boss, am găsit și al doilea motiv pentru care nu-l poți juca, nu ești destul de matur. Revenim: Este un joc format din 160 de cărți, împărțite pe patru culori. Este necesară o viteză extraordinară de reacție a jucătorilor în timpul jocului pentru a câștiga partida. Boss, zici că ăștia fac jocuri special ca să nu te atingi tu de ele. La cât de molcom ești noi am termina jocul când tu ai termina de aranjat cărțile. Colegul vizat se uită pe sub sprânceană către el și mârâi ceva indescifrabil în timp ce învârtea între degete cubul rubik. Bun, ideea de bază este următoarea, continuă profesorul de jocuri: Toți trebuie să scăpăm cât mai repede de cărțile pe care le avem în mâini urmând câteva reguli simple. Împărțim cărțile la patru după culorile de pe spatele lor, după care fiecare depune ceremonios câte trei cărți cu burta-n sus în fața lui, pe masă. Mai plasăm fiecare câte zece cărți pe masă, cu cifrele în sus. Astea-s cărțile din grămada Ligretto. Pe urmă începe jocul. Foarte important! Jocul începe doar când se spune „START!” Nu vă prind că porniți la „Hai”, la „Hăis”, la „Bagă coane”! „START”, ați înțeles?, Hai, că nu-i greu! Trebuie să scăpăm de cărțile pe care le avem așezând peste alea de jos în ordine obligatoriu crescătoare și după culoarea cărții de pe masă. Care termină primul cărțile, ăla e! Aici e partea tricky: Dacă ați terminat cărțile din mână trebuie musai, da MUSAI să zbierați în gura mare: „LIGRETTO”! Altfel nu se consideră c-ați câștigat jocul și cădeți de măgăruși. Care pică de măgăruș, fuga marș până la tanti Tina la non-stop și aduce o baterie de vin. S-a-nțeles?

     Am deliberat minute în șir ce joc să alegem și până la urmă ne-am hotărât asupra lui Qwirkle. Ni se părea un joc cu un grad de dificultate potrivit stării noastre din acel moment. Nu eram noi în stare să vedem cifre și să le mai și punem una peste alta în ordine crescătoare, dar câteva piese colorate reușeam noi să le aranjăm câte șase într-o ordine. Jocul nostru a continuat până spre dimineață, dar de la o bucată de vreme am început să gândim din ce în ce mai creativ și la final am ajuns să combinăm cele două jocuri astfel încât cărțile de joc substituiau piesele de Qwirkle. Nimeni nu mai ținea cont de nicio regulă și nici măcar nu ne deranja. Cârnațul de piese și cărți se întindea acum până în holul cel mare și pe cuvânt că dacă priveai puțin la ce se întâmpla, nu vedeai nicio legătură între jocurile propriu-zise și ce făceam noi acolo. Eram o grămadă de copilandri care se jucau haotic în casă, doar ca să se simtă bine. Până și cubul rubik al colegului solitar a fost preluat în jocul nostru și avea funcție de JOKER. Înlocuia, practic, orice voiam noi să înlocuiască.

     Dimineața ne-a prins dormind care pe unde-apuca, rupți de oboseală și de băutură. Un bâzâit idiot pe măsuța de cafea mă trezise. Era telefonul mobil. Am întins mâna orbește după el și-am răspuns mecanic: Dea! Am ascultat câteva secunde după care am replicat acid: Nu le mai am! Le-am zvârlit cu toate celelalte porcării care-au rămas aici după tine! Și-am închis telefonul mulțumit. Era taman madama fostă care s-a trezit ea la șapte dimineața să-și amintească de cutia cu jocuri de societate pe care-o uitase în dulapul din cameră. S-o crezi tu c-o mai vezi! La ce distracție am tras azi noapte jocurile alea rămân la mine!

Articol pentru proba nr 12 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

oxygame- cutia.ro

 

 

 

Publicat în Super Blog

Cum poți ascunde defectele unui living.

     Când stai într-o casă proiectată prost, nu prea sunt lucruri pe care le poți face pentru a-i îmbunătăți aspectul. Formatul nu ajută și pace. Asta se întâmplă și la casa în care stau eu acum. Proiectantul a gândit-o cu partea aia în care nu bate soarele niciodată și uite-așa m-am trezit într-o casă care are un living de opt metri lungime și o lățime de vreo trei și jumate. Dacă unii se laudă că merg mult cu CFR-ul, eu mă pot „lăuda” că locuiesc în CFR. Ăsta-i sentimentul atunci când intru în livingul meu. Că sunt într-un vagon de tren. Lung cânt încape și ingust de aproape atingi cu buricele degetelor pereții dacă-ți întinzi „aripile” îm mijlocul încăperii.

     De-a lungul timpului am tot încercat variante, am mutat și-am învârtit mobila pe toți pereții doar-doar oi reuși să creez un spațiu care să dea măcar impresia de lărgime. Singurul rezultat notabil a fost o investiție în parchet nou, că cel vechi făcuse șanțuri la cât am hârșâit mobila pe el. În rest, același bou-vagon cu aspect total dezagreabil.

     Până într-o zi când mi-a venit geniala idee. Dacă nu puteam să creez impresia de living mai larg, sau cel puțin mai scurt, să împart spațiul în două zone diferite după moda occidentală. O zonă pentru living, în care să-mi pun televizorul, biblioteca, măsuța fantezie și canapaua și, pe partea cealaltă o zonă de dining. Prima parte am rezolvat-o repede. Am luat toată mobila și-am îngrămădit-o pe jumătate de living, televizorul l-am așezat frumos pe perete și canapeaua în mijlocul camerei cu fața spre televizor, normal. Practic, spatele canapelei era delimitarea dintre zona de living și cea de dining.

     Pentru că era, totuși, o zonă open space, am vrut să aleg pentru dining un mobilier care să se potrivească profilului de living. Așa că m-am orientat spre o masă frumoasă de șase persoane. O masă de living modernă, din sticlă, în ton cu restul încăperii care accentuează tema livingului puternic tehnologizat.

      Mai greu cu găsirea unor scaune care să vină în armonie cu masa. Prea mari, prea mici, prea urâte, prea de bucătărie, prea simple. Voiam să pun accentul pe confort. Voiam ca oamenii să poată sta în jurul mesei și să privească la televizorul din living fără să amorțească pe scaune. Dar voiam și ca scaunele să se integreze în peisajul în centrul căruia era frumoasa masă. După lungi căutări am descoperit un set de scaune de living frumos desenate, tapitate cu piele ecologică. Parcă fuseseră gândite special pentru masa mea. Urmăreau cumva liniile și curburile mesei și se potriveau perfect. Erau Yangul mesei în același timp în care masa era Yinul scaunelor. Peisajul era aproape complet. Câteva piese de mobilier auxiliare pe ici pe colo, un covor simpatic sub masă și unul geamăn în fața canapelei pentru a da un sentiment de „cosyness” specific oricărei locuințe și livingul meu era transformat complet. Mă uitam la el și nu-mi venea să cred că am reușit să-i schimb aspectul de bou-vagon și i-am dat o imagine perfectă. Nu-mi mai părea atât de lung, iar lățimea părea exact cât trebuia.

     Niciodată nu m-am gândit că poți corecta greșelile de proiectare a unei case doar găsind soluțiile optime de mobilare. Cine-ar fi spus că un set de masă cu scaune modern ar putea anula defectele unui living desenat cu mâna stângă?

 

Articol pentru proba nr 9 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

SomProduct.

 

 

 

Publicat în Super Blog

Nepregătit, neaccesorizat, offroad ratat.

     Doamnelor, v-ați auzit bărbații răspunzând cu „Lasă că…” atunci când ați avut o nelămurire, o bănuială, un presentiment sau pur și simplu o curiozitate? Da? Înseamnă că știți că orice propoziție care începe cu „Lasă că…” nu are nicio valoare atunci când vine din gura bărbatului. „Lasă că mă pricep eu la priză. Nu ne trebuie electrician.” – A doua zi chemați electricianul pentru că domnul era să ardă toate electricele din casă. „Lasă că știu eu cum se schimbă uleiu la mașină!” – A doua zi ați găsit o baltă de ulei fix în stratul cu petunii. „Lasă că mă descurc și singur să montez bucătăria!” – I-au rămas 10-15 șuruburi, două colțare și un mâner de ușă neutilizate.  Recunoașteți momentele? Normal că da. Vă întâlniți cu ele atât de des că fiecare dintre voi ar putea scrie câte-o carte (altă carte) despre încăpățânarea bărbatului. „Lasă că – vol 1, 2, 3, 4, 5… 99, 100„.

     Și normal, nici doamna mea nu duce lipsă de astfel de momente. Meșterul casei ei (ăla fiind eu) are în vocabular atâția de ” Lasă că…” încât de multe ori îmi reproșează în glumă (sau mai în serios) că eu am inventat expresia asta. Și de fiecare dată când are ocazia le povestește tuturor prietenilor noștri și uneori chiar și străinilor momentele în care iubitul ei soț a dat-o în bară. Cel mai mult, însă, îi place să povestească despre vacanța „Lasă că„. Exact așa i-a dat numele. Este, probabil, cea mai proastă vacanță în care a fost în viața asta și în celelalte nouă pe care le-a avut. Un dezastru de la început până la sfârșit, un fiasco total. Și trebuie să recunosc faptul că vina îmi aparține în proporție de 90% (10 % e vina ei că e femeie și cicălește).

     Totul a început când prietenul meu bun ne-a invitat la la el la Toplița într-o vacanță. Planul inițial era să le vrăjim pe doamne cu o vizită de curtoazie, un grătar, o drumeție light, așa… chestii de-alea de cuplu. Intenția din spatele planului era să scoatem mașina pe care tocmai o cumpărasem, un Dusteraș micuț, la un offroad prin Călimani. Îi spun Dusteraș pentru că am luat varianta de bază, aia „cheală” cum se spune printre conducătorii auto. Dotările standard și-atât. A strâmbat doamna din năsuc atunci când am cerut varianta 4×4, dar am convins-o repede că e necesară cu câteva vrăjeli de-alea cu iarna grea, zăpezi, troiene, bla bla bla. În fine. Intenția din spatele vacanței era să scoatem bebelușul într-un offroad pe Călimani să vedem ce știe.

     Zis și făcut, am ajuns la oameni acasă, ne-au întâmpinat cu toate bunătățile locului și spre după amiază i-am făcut un semn discret prietenului meu că era timpul s-o luăm din loc cu mașina, pe coclauri. „Mergem până la benzinărie să facem plinul.” era motivul cel mai bun să ieșim din casă fără ca doamnele să bănuiască ceva și duși am fost. Am trecut pe la benzinărie, e-adevărat. Dar la întoarcerea spre casă la un moment dat am virat brusc dreapta și ne-am găsit pe-un drum desfundat care duce sus, spre Călimani. La drum, bobiță! Să vedem ce poate Dusterașul! Eram conștient că nu era mașină chiar de offroad, deci ne-am ținut aproape de drumurile cele mai umblate, însă ne mai aventuram noi și pe alături pe unde găseam câte-o moviliță pe care speram s-o cucerim cum a cucerit Lăcătușu Everestul.

     N-a trecut mult timp până la o ridicătură mai a dracului, ne-a fugit grohotițul de sub roți și mașina s-a prăvălit cu botul înainte într-o râpâ mocirloasă lângă un pârâu. Un zgomot puternic ne-a îngrozit pe amândoi pentru că știam prea bine ce se întâmplase. În cădere ne-am proptit într-o stâncă ascuțită care a crăpat pur și simplu baia de ulei. „Bă, tu n-aveai scut pe mașină„, a fost prima reacție a prietenului meu. „Știu„, zic. Cine-ar fi crezut că o să am nevoie de-un scut la motor, metalic? Mai ales când știam unde aveam de gând să-mi bag mașina? Toată lumea, mai puțin eu, normal! Nici n-aș fi putut să-l pun dinainte că trezeam suspiciuni doamnei. „Ce nevoie ai tu de scut prin oraș? Or fi gropi, dar nici chiar așa, să ai nevoie de scut auto. Unde vrei tu să mergi cu mașina noastră de-ți trebuie scut?” Și alte câteva zeci de întrebări pe care le-am evitat. Le-am evidat, dar uite că baia mea de ulei n-a evitat pietroiul și-au făcut cunoștință foarte intim, chiar.

scuturi metalice auto

                                                  *sursă: facebook.com/AutoGedal/

     La o primă vedere nu mai puteam scoate mașina de acolo decât cu ajutor. Sunăm acasă și vorbim cu fratele prietenului meu și încercăm să-i explicăm ce-am pățit. Îl rugăm să ia mașina de teren și toate cele trebuincioase și să vină sus după noi până ce se înserează. Normal că a mea era lângă om și-a auzit toată discuția și s-a prins imediat de situație. Mă bucur că n-am fost acolo și n-am văzut cum s-a trezit dragonul din ea că mi-ar fi fost viața în pericol. Sper doar, până ne întoarcem să se calmeze și să n-o pățesc foarte grav. „N-am cum s-o remorchez, zici? Nu te poți băga sub mașină să leg șufa de șasiu? Lasă că o leg de cârlig. Cum? N-are nici cârlig?” A prins doamna momentul și discuția și-o aud prin telefon sarcastic: „Lasă că nu ne trebuie cârlig de remorcare! Nu ne cumpărăm și remorcă. Ia-o p-asta, prostule! Un lucru ți-am spus să pui pe mașina asta și nu m-ai ascultat! Lasă că! Lasă că! Ești tu deștept! Transmite-i că nu mă interesează ce face. Până diseară să văd mașina în curte și să arate ca nouă. Altfel îi arăt eu Lasă că!” Era clar că n-avea să-i treacă supărarea până la întoarcerea noastră și mă resemnasem cu idee că urma o ceartă mare. Însă trebuia să mă concentrez la cum să scoatem mașina din râpă cu pagube minime. Știam că baia era făcută praf, dar speram să nu descoperim și alte probleme după ce-o puneam înapoi pe drum.

    Să fi trecut vreo trei ore până când fratele prietenului meu a ajuns la noi cu mașina de teren, cu troliu, cu tot ce-i trebuia și cu niscaiva mâncare și apă că parcă ne-a ghicit că eram hămesiți și însetați. Era un Nissan de teren modificat dotat cu tot ce-avea nevoie pentru offroad. Pe cupolă stătea semeață o cutie portbagaj plină cu scule de toate neamurile, lopățele, chei, șurubelnițe, frânghii, șufe și tot ce nu mi-aș fi imaginat vreodată că poate avea un om cu el într-o astfel de drumeție. Pe spatele mașinii trona un suport de biciclete de care atârna mountain bike-ul pe care și-l cumpărase prietenul meu cu ceva timp în urmă. „La ce și-a adus și bicicleta? Are impresia că o să se și plimbe în timp ce noi ne chinuim să scoatem Dusterul din șanț?” Cu chiu-cu-vai abia am reușit să săpăm pe sub mașină să găsim un loc de unde să legăm șufa în siguranță, dar când să ne-apucăm să tragem, ce să vezi? În loc să tragem mașina în sus, ne trăgea ea cu totul în jos spre râpă. Doar măiestria colegului meu a făcut să evităm o tragedie și mai mare decât ce aveam deja. Nissanul a alunecat și el în râpă, evitând milimetric să lovească mașina mea.

     Stați aici, nu mișcați mașinile nici măcar un centimetru, a zis prietenul meu după care s-a îndreptat spre Nissan, a dezlegat bicicleta, a încălecat pe ea și dus a fost. Îl urmăream din spate cum urca în viteză muntele călare pe bicicletă și atunci am realizat că bicicleta aia nu era pentru distracție ci era un colac de salvare. Când ești blocat pe munte cu mașina, o bicicletă poate face diferența. 15 km mai sus era Cabana Meteo înspre care prietenul meu se îndrepta cu repeziciune. Dacă n-ar fi avut bicicleta, probabil ar fi făcut drumul până acolo în cel puțin 3 ore. Până ar fi ajuns la ea s-ar fi înnoptat iar salvarea noastră și a mașinilor ar fi devenit imposibilă. În mai puțin de o oră se întorcea deja de la cabană, iar în urma lui veneau două mașini ARO  și două șenilate de la Salvamont. În 45 de minute amândouă mașinile erau înapoi pe marginea drumului, una dintre ele gata de plecare (vă dați și voi seama care). Pentru Duster singura soluție era o platformă pe care prietenul meu o chemase deja.

     Foarte târziu în noapte ajungeam în fața porții prietenului meu. Am coborât Dusterul de pe platformă și ne-am dus obosiți la culcare. A doua zi mecanicul prietenului meu ne-a rezolvat mașina care, la lumina zilei nu avea pagube atât de mari pe cât bănuiam cu o seară înainte și ne-am continuat vacanța în liniște fără ca eu să mai am voie să scot mașina din curte. Abia la întoarcerea acasă am primit o muștruluire grozavă după care doamna m-a obligat să-mi echipez mașina cu tot ce-mi trebuie pentru situații neprevăzute. Era conștientă că nu puteam să mă țin departe de belele, dar cel puțin să știe că sunt pregătit pentru orice situație.

 

Articol pentru proba nr 8 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

AutoGedal.

Publicat în Super Blog

Să construiești premium, la fel de ușor ca visatul

     Până de curând trăiam cu impresia că o casă nu trebuie să coste mult. Mă gândeam că orice poate fi construit cu materiale ieftine și să țină mult și bine atâta timp cât este construit cum trebuie și atâta timp cât este utilizat respectând instrucțiunile. Până într-o zi când, venind de la muncă aproape mi-am rupt degetul mic de la mână din cauza trotuarului care s-a surpat sub greutatea mea. Era, normal, un trotuar turnat cu „meseriași” din sat, la care s-a folosit cimentul cel mai ieftin și nisip din cel mai prost, pentru că nu mi-am permis un pavaj de calitate. Ori n-am considerat necesar să investesc mai mult într-un trotuar.

     Și abia atunci mi-am dat seama. O construcție trebuie să beneficieze de materialele de cea mai bună calitate. Chiar cu riscul de a cheltui mai mult decât ai planificat, trebuie să investești în calitate premium atunci când îți construiești casa. Dacă atunci când m-am apucat de treabă la trotuar mă gândeam la aspectele astea, probabil aș fi investit într-un pavaj Arvore Star Stone, de exemplu. Știu, e ceva mai scump decât ar da oricine în mod normal pe așa ceva, dar calitatea lui spune totul. Unde mai pui că montajul este extrem de facil și se poate pune atât pe pat de nisip, pentru trafic ușor cât și pe șapă de beton pentru trafic auto mai intens. Și dacă aș fi investit într-un asemenea pavaj, cu siguranță nu mi s-ar fi întâmplat ce am pățit cu trotuarul meu după doar un an. Pentru că atunci când vorbim de premium, nu ne referim doar la aspect și la preț. Ne referim și la calitate ireproșabilă.

     Când o să-mi construiesc propria mea casă, cu siguranță nu voi face rabat la calitate. Spun „când” pentru că de mult timp visez să am o casă proiectată și construită după bunul meu plac. Undeva, la marginea Iașiului, nu foarte departe, dar totuși la o distanță care să mă ferească de zgomotul și aglomerația urbană. În multe nopți am visat căsuța mea în cele mai mici detalii. Câte camere va avea și cât de mari vor fi, ce acoperiș, cum va arăta curtea, cum va arăta gardul, ce materiale voi folosi. De multe ori, uitându-mă pe la emisiuni pe la TV sau citind articole pe internet, găsesc noi idei și noi materiale pentru construcții. Imediat în capul meu fac și modificările casei de vis. De exemplu, nu de multSistem-Complet-Alutytan-Viking-Pruszynski-Vindem-Ieftin-Casa-de-Comenzi văzusem cum cineva își montase un acoperiș cu tigla metalica Alutytan Ice Pur Viking Pruszynski. Povestea omul că tipul ăsta de țiglă conferă un strat ridicat de rezistență datorită elementelor din compoziție. Aluminiul, titanul și metalele prețioase magneziu, manganul și cromul, toate împreună fac din această țiglă una rezistentă nu doar la intemperii și trecerea vremii. Îți asigură și o rezistență ignifugă și nu numai. În timp, acoperișul nu-ți va pierde din culoare. În momentul ăla planul viitoarei mele case de vis s-a schimbat. Îmi vedeam căminul acoperit cu țiglă metalică Alutytan Ice Pur Viking Pruszynski și-mi plăcea enorm cum arăta în mintea mea.

     În altă zi văzusem într-o emisiune despre construcții cărămida porotherm integral și imediat am schimbat planul casei mele înlocuind cărămida clasică cu cea nouă despre care tocmai învățasem că are performanțe termice excepționale.

     De multe ori mă trezeam din visare și mă gândeam că nici într-o mie de ani nu mi-aș permite o casă ca aceea pe care o visez eu în fiecare zi. Lucru total neadevărat. Poate pe vremea când materialele de construcții costau cât nu făceau n-aș fi avut nicio șansă. Azi, însă, există un ajutor nesperat pentru toți oamenii care vor să se apuce să construiască, dar se tem de costurile enorme ale materialelor „pretențioase”. Există un magazin online care facilitează accesul clienților la materialele de construcții fără ca aceștia să mai plătească taxele intermediarilor. Știm cu toții că o cărămidă care pleacă de la producător la prețul de 1 leu, ajunge în magazin să coste 7 lei. Producătorul îl vinde unui distribuitor, distribuitorul îl vinde unui depozit, iar din depozit se aprovizionează magazinul. Fiecare, la randul lui, mai adaugă ceva peste prețul produsului, pentru că așa e comerțul. Iei la un preț și vinzi mai scump. De data asta, însă, clientul poate evita toate aceste adaosuri ale fiecăruia. Magazinul Vindem-Ieftin este ca un portal care face legătura directă între producător sau distribuitor și client fără ca acesta de la final să resimtă costurile pe care le-ar resimți dacă ar achiziționa produsul pe calea clasică.

     Una din cele mai frumoase chestii legate de acest magazin este că tu, ca și client, poți comanda produse care vin de la distribuitori sau producători diferiți. Tu îți faci coșul de cumpărături iar Magazinul se ocupă de transportul întregii comenzi. Gândiți-vă câți bani salvați numai de aici. În loc să plătești patru-cinci livrări, plătești una singură. Nu mai vorbim despre timpul salvat pentru că este evident.

     Păi în condițiile astea ce ușor mi-ar fi mie să m-apuc să-mi construiesc căsuța mea de vis. Să intru pe net, să-mi aleg produsele de calitate premium (pentru că, nu-i așa?, atunci când poți cumpăra ieftin și calitativ, prost ai fi să nu profiți), cei de la Vindem Ieftin să-mi obțină prețurile cele mai bune de pe piață (apropo, în funcție de cantitatea de material necesară, ei îți pot obține un preț și mai bun. Cu cât comanzi mai mult, cu atât prețul scade) iar eu să aștept cuminte în fața porții livrarea produselor.

     Un alt aspect interesant al celor de la Vindem Ieftin este livrarea. Aceasta se face direct din stocul producătorului și nu dintr-un depozit oarecare unde marfa să zacă luni sau ani. Marfa vine ambalată perfect iar își asumă responsabilitatea în fața clientului pentru achiziție pentru ca acesta să nu simtă niciun stres, nicun risc. Iar la final, ca orice client mulțumit de achiziția făcută, poate înregistra un review, o recenzie video pe care să o încarce pe site-ul magazinului. Un gest mic din partea clientului, de mare ajutor pentru viitorii cumpărători și pentru magazin.

banner-producatori-si-sigla-cu-macarale

 

 

Articol pentru proba nr 7 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro

Publicat în Super Blog

Petrecere de despărțire cu pizza, bere și binging.

     Mare nenorocire mare s-a întâmplat ieri la amiază. Mă sună Tudor plângând și-mi povestește că a ajuns acasă și a găsit casa goală. Irina l-a părăsit și a luat cu ea totul. Nu i-a lăsat decât frigiderul, televizorul, două pături și două perne. În rest, a curățat toată casa. Dulapuri, paturi, scaune, mese, aragaz, cuptor cu microunde, veselă, până chiar și mobila din baie a dispărut. A plecat de dimineață lăsându-i pe frigider în care-i spunea că se mută la Claudiu, acum că tot s-a aflat de aventura lor.

     Îmi dau seama imediat de magnitudinea belelei în care l-a lăsat pe săracul băiat așa că rotițele creierașului încep să se miște cu viteze amețitoare. INTERVENȚIE pentru Tudor! Îl liniștesc cât de cât și-i spun să-și ia liber azi de la serviciu pentru că aveam să petrecem seara împreună.

     Îmi setez din mers câțiva pași de urmat ca să-l ajut pe sărmanul om:

     Pasul 1: Să-l fac pe băiat să uite pentru moment de nenorocirea care s-a abătut asupra lui, să-l calmez și să concepem un plan de redresare.

     Pasul 2: Adun toată gașca în jurul meu și-l ajutăm pe fratele nostru să-și remobileze casa pe care vipera i-a lăsat-o goală.

     Pasul 3: Îl ajutăm pe om să treacă peste despărțire și să uite de femeie; îi găsim o altă fată și ne asigurăm că nu o să i se mai întample o asemenea nenorocire niciodată.

Să nu uit de Pasul 1,5: Îl scoatem pe Claudiu din grupul nostru și-l pedepsim pentru gestul necugetat pe care l-a făcut. A călcat codul în picioare și și-a trădat unul din cei mai buni prieteni iar asta nu se uită, nu se iartă. „Bros before …”

     Primul lucru care mi-a venit în cap a fost să adun toată gașca la Tudor acasă și să ne distrăm. Profit de ocazie și iau cu mine colecția Game of Thrones pe care tocmai am cumpărat-o, pun în rucsac bluray player-ul, trec pe la bancomat să scot niște bani și-mi iau viteză spre Tudor. Pe drum bombardez prietenii cu mesaje și-i anunț că avem întâlnire de urgență la Tudor acasă. „Intervenție la Tudor. Binging Game of thrones, pizza și bere! Irina l-a lăsat în curu’  gol, s-a dus la Claudiu. Ne vedem la 5. Luați-vă liber mâine!!!„.

     Sper în sinea mea că am ales câștigător combinația GoT, pizza și bere, mai ales că prima și ultima sunt preferatele lui Tudor de când îl știu și berea… berea e preferata tuturor. În nebunia și agitația situației nu-mi vine în minte niciododo pizza pizzerie așa că mă folosesc de prietenul de nădejde al tuturor. Un simplu search pe Google pentru livrare pizza București și dau de cei de la Dodo Pizza. Normal! La câte comenzi am la activ la Dodo de la birou, era și logic să-mi apară printre preferințe. Îl rog pe Vasi să se ocupe el de treaba asta și eu mă îndrept spre supermarket să cumpăr berea. Bun! Eu mă ocup de bere și filme, Vasi comandă pizza, Marius și Matei aduc saltelele gonflabile ca să putem sta confortabil iar Tudor… Tudor stă și plânge între pături așteptându-ne pe noi.

     În scurt timp ajungem cu toții la el acasă. Îl găsim așa cum mi-am imaginat, o epavă. Trecem repede peste curtoaziile de rigoare, părerile de rău, încurajările și toate alea pe care de obicei trebuie să i le spui unuia care trece prin situația lui Tudor și începem petrecerea. Instalez bluray-ul la televizor, bag primul disc și dăm cep primului PET de bere. Se duce la vale de sete. Dăm cep celui de-al doilea PET, moment în care interfonul ne face atenți că este cineva la scară. „Livrare pizza! se aude în difuzorul interfonului și-l lăsăm pe băiat repede să intre. Cele cinci pizze ajung la ușa noastră fierbinți, exact așa cum plănuisem. Băieții de la Dodo au fost extrem de receptivi la rugămintea noastră și deși comanda a fost făcută de la ora 3, au preparat-o și trimis-o la noi exact la ora 6. 37061707473_9ca9288617_z     *sursă: flickr.com/photos/dodopizzamedia

     Acum era petrecere în adevăratul sens al cuvântului. Tudor al meu, uimit de mobilizarea noastră pare să fi uitat de zgripsuroaică. Berile curg, pizza merge ca unsă, filmul rulează episod după episod iar noi ne bucurăm să ne vedem prietenul începându-și vindecarea. Nu știu dacă situația în care ne aflam era de vină sau pur și simplu măiestria pizzerilor, dar niciodată nu mâncasem o pizza mai bună. Cum petrecerea nu era nici măcar departe de a se termina, comandăm repede o nouă serie de pizze și ne continuăm vizionarea. N-apucăm să vedem nici măcar un episod că același băiat sună la interfon  și ne aduce mâncarea la fel de fierbinte ca prima dată. Sărim ca niște ulii flămânzi pe cutii și devorăm triunghiurile de pizza cu viteza luminii. stingând din când în când cu bere.

     Mult după miezul nopții, ghiftuiți de mâncare și plini de bere adormim pe rând care pe unde apucă. Tudor a început să danseze în mijlocul camerei în timp ce mușca dintr-o felie de pizza rece și din când în când țipa cât îl țineau plămânii că o urăște pe Irina și că nu mai vrea s-o vadă în veci. Mai face o pauză, mai ia o gură de pizza și una de bere și se prăbușește copleșit de oboseală (și de beție) pe una din saltelele gonflabile peste Vasi care dormea dus de vreo oră. Nicio reacție. Mă uit la el zâmbind, mai iau și eu o gură de pizza rece și m-apuc să scriu…

 

Articol pentru proba nr 6 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Dodo Pizza.

Publicat în Super Blog

Casa activă – te simți bine respectând natura

     Săptămâna trecută, când s-a lansat un nou model de telefon la noi, l-am chemat pe domn’ Director să i-l arătăm. Omul chiar a și cumpărat unul, dar nu pentru el ci pentru o cunoștință. Știindu-l un entuziast al tehnologiei, am încercat să-l convingem să cumpere și pentru el unul. Telefonul pe care-l are e deja „vechi” vorbind în termeni de retail. E modelul de anul trecut. N-am reușit, ba chiar ne-a și arătat de ce nu se desparte de telefonul lui și, mai ales, de marca lui preferată de telefon. Omul, practic are toată casa conectată la acel dispozitiv. Un fel de casă smart pe care o controlează remote (de la distanță) prin intermediul telefonului. Becurile, prizele, aerul condiționat, ușa de la garaj, centrala termică, ambianța, totul poate fi controlat cu ajutorul acelui telefon mobil. E, practic, o casă cum am văzut doar pe la televizor, pe la Buhnici. Recunosc, când am văzut acea casă mă gândeam că nu se poate realiza la noi așa ceva, dar uite că directorul nostru a realizat-o deja și spune cu mândrie că de când și-a „deșteptat” casa, facturile lui au scăzut simțitor.

     Casa smart este un mare plus în viața noastră. Însă, aspirațiile noastre într-o lumă în continuă degradare sunt la mai mult decât o casă smart. Din dorința de a salva ce se mai poate din Planeta asta frumoasă care ne este casă, oamenii au descoperit un alt stil de viață, un alt fel de cămin. Casa activă este ultima găselniță a specialiștilor și este modelul de urmat atunci când vrem să locuim într-o casă care are aproape zero amprenta ecologică asupra spațiului pe care-l ocupă. O casă care produce mai mult decât consumă și care este atât de prietenoasă cu mediul înconjurător încât ar putea deveni cei mai buni prieteni.

Ce presupune o casă activă?

 

     Principiul de bază atunci când vorbim despre o casă activă este ca spațiul locativ să consume cât mai puține resurse și în același timp să ofere un grad maxim de confort locuitorilor.

     Casa activă își produce singură energia electrică de care are nevoie pentru o bună funcționare, ajutată de panouri fotovoltaice. Însă, producerea de energie proprie nu este suficientă pentru a avea o astfel de casă. Încă din faza de proiectare spațiul este gândit în așa fel încât să maximizeze gradul de confort cu un consum minim de energie. Reducerea consumului de energie este înlesnită de tehnologia pompelor de căldură aer-apă cu recuperare de căldură. O casă activă se va folosi de recuperarea căldurii și recircularea aerului din interior la perioade regulate de timp.

     Toate tehnologiile implementate într-o casă activă sunt asistate electronic de către un sistem performant pentru a asigura în orice moment din zi, în orice perioadă din an un grad de confort excepțional. De asemenea, elementele din casa smart cum ar fi controlul electronic de la distanță al termostatului, al sistemului de iluminat sau al prizelor ori alte funcții ce pot fi controlate cu ajutorul internetului și al unui telefon mobil sau al unui asistent vocal (că tot o laudă toată lumea pe Alexa) participă cu succes la creșterea confortului din locuință și la scăderea consumului.

O casă activă este echipată cu electronice și electrocasnice din cele mai performante și mai economice, beneficiază de un sistem de iluminat performant care asigură un confort sporit cu un consum cât mai redus. Toate acestea, împreună cu acel sistem de control unic de la distanță fac din casa ta o casă activă. Și putem extinde și la alte aspecte. Un sistem optim de sortarea și predarea deșeurilor casei sau un sistem performant pentru deversarea apei menajere cu fosă ecologică dotată cu filtre și sisteme de purificarea apei sunt, de asemenea puncte importante de notat atunci când vorbim de o asemenea casă.

     Însă o casă activă nu beneficiază doar de tehnologii și de electronică de ultimă generație. Pentru a avea o casă cu adevărat activă va trebui să pleci de la un proiect de casă care să respecte din start toate criteriile și standardele impuse. De la anveloparea corectă a clădirii, izolarea termică, dar și fonică. Încă din acest stadiu casa este supusă unor teste și simulări prin care se vor determina parametrii în care se va construi imobilul.

sigla-2016-768x392

 

Ce beneficii aduce o casă activă?

 

     Cel mai mare beneficiu pe care-l aduce o casă activă nu se adresează în totalitate proprietarului. Impactul ecologic aproape de zero al casei active se adresează mediului înconjurător și reprezintă grija pe care o poartă proprietarul acestuia. O casă activă este o declarație de respect și prețuire a naturii prin care omul se obligă să trăiască în armonie cu aceasta fără s-o mai altereze în niciun fel.

     Reducerea costurilor cu întreținerea locuinței sunt cel mai mare beneficiu pe care-l putem avea noi ca și proprietari ai unei case activă. Gândiți-vă cum ar fi dacă în ziua de salariu, în loc să luăm jumătate din bani și să-i dăm furnizorilor de servicii, păstrăm în buzunar acei bani și facem cu ei ceva frumos pentru noi. Un week-end la munte, o bicicletă nouă, o pereche de pantofi, un ceas, orice! Sau gândiți-vă la altă variantă. Aveți o casă atât de eficientă încât la sfârșit de lună furnizorul local de energie electrică vă virează în cont o sumă de bani reprezentând plata energiei electrice pe care voi ați produs-o, dar n-ați consumat-o.

Momentan nu știu dacă este posibilă această variantă. Știu, însă că acel surplus de energie pe care-l injectăm în rețeaua de distribuție se întoarce pe facturile noastre cu minus. Astfel, dacă se întâmplă să avem o perioadă în care producția de energie merge mai prost (zile la rând cu cer acoperit, nopți mai lungi în perioada de iarnă etc), vom consuma acea energie pe care noi am produs-o, dar nu am folosit-o la timpul respectiv. Ar fi ca o bancă în care-ți depozitezi economiile iar când ești strâmtorat la portofel retragi și folosești ce-ai depus.

     Spuneam mai sus de acele sisteme de recircularea aerului în încăpere. De aici vine un alt mare beneficiu al casei active. O locuință ventilată corect este o locuință în care praful și alergenii lipsesc cu desăvârșire. Împreună cu un grad de umiditate perfect datorită controlului electronic aceste elemente oferă locuitorilor un mediu propice pentru a se dezvolta sănătos, fără riscul îmbolnăvirii.

 

Cum ne poate schimba viața o casă activă?

 

     După toate beneficiile prezentate mai sus, e cât se poate de clar că mutarea într-o casă activă nu ne poate schimba viața decât în bine. Economia făcută la cheltuielile de întreținere ne poate deschide noi porți spre alte activități la care am visat. Beneficiile sistemelor de ventilație și reîmprospătarea aerului ne asigură un grad ridicat de confort și un mediu sănătos și automat o sănătate mai bună.

     Pentru cei care doresc o independență totală față de sistemul public de distribuție a energiei, alegerea unui kit de stocare offgrid le va oferi o satisfacție în plus. Să știi că nu stai la mila nimănui și că nu riști să rămâi pe întuneric de câte ori se taie curentul în zonă este un lucru extraordinar de avantajos. Mai ales când știm cât de vechi sunt rețelele de distribuție și cât de des apar avarii.

     Nu în ultimul rând, o schimbare enormă este mândria pe care o capeți atunci când știi că tu și casa ta nu afectați în niciun fel natura și mediul înconjurător. Când omul reușește să viețuiască pe Pământ fără să provoace pagube participă activ la salvarea și păstrarea mediului înconjurător căruia îi suntem cu toții datori de mii de ani.

 

Articol pentru proba nr 5 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de

Aia Proiect – Birou de proiectare

Publicat în Super Blog

Mulțumesc, nea Vali!

     Când am trecut în clasa a 5-a, în viața mea se întâmplau foarte multe schimbări. Mă mutasem de 3 ori într-un singur an, rămăsesem doar cu mama și cu surorile mele, traiam multe chestii pe care un copil de 10-11 ani n-ar trebui în mod normal să le trăiască.

Mă mutasem undeva la țară, la 14-15 km de oraș și trebuia să fac naveta. Pentru mine, care mereu locuisem pe-aproape de școală, la maxim 3-4 stații de autobuz distanță părea un lucru imposibil de realizat.

Foarte aproape de locuința noastră era biroul vamal unde l-am cunoscut pe nea Vali. Un om pe la 45-50 de ani care mă îndrăgise aproape imediat. Începusem să-i fac vizite la birou, să petrec ore întregi prin vamă punând întrebări stupide de copil de clasa a 5-a. Pasionat fiind de calculator și destul de priceput, petreceam foarte mult timp în fața IBM-ului din vamă, calculator care se defecta destul de des, lucru pentru care nea Vali trimitea de fiecare dată pe cineva la mine la ușă să-l cheme pe „Costăchel Budurău” așa cum îmi zicea el mie, ca să pun calculatorul înapoi pe picioare. Stăteam cu orele în fața aparatului și, după ce-l reparam, drept răsplată, aveam voie să-mi bag CD-urile cu jocuri și să mă distrez jucând Prince of Persia ori ce alte jocuri mai aveam eu la vremea aia.

     Nu realizam, dar nea Vali mă studia de fiecare dată când eram la el în birou. Punea o grămadă de întrebări cărora eu le răspundeam aproape automat, fiind mult mai atent la ecranul calculatorului decât la omul de la birou. Așa nea Vali a ajuns să mă cunoască și să afle că scârțâiam destul de grav la învățătură și că matematica îmi dădea dureri de cap. Era și normal. În starea în care mă aflam la începutul anului școlar scăpasem destul de mult de sub controlul mamei și începusem să golănesc. Nu era genul ăla de golăneală periculoasa. Lipseam de la ore fără motiv, amânam temele de acasă și nu puneam mâna pe cărți să repet nimic lucruri care îmi afectau vizibil situația școlară. Cu toate astea, eram un băiețel deșteptuț. Îmi fugea mintea și nea Vali observase asta.

Așa că a luat decizia să mă ajute. A vorbit cu mama și cu o profesoară de matematică pe care o cunoștea ca să-mi facă niscaiva pregătire. Lacunele pe care le acumulasem erau destul de mari și n-aș fi reușit niciodată să le recuperez de unul singur. Nea Vali a discutat cu doamna profesoară, i-a explicat situația mea și a rugat-o să mă ajute atât cât poate ea, ca să scoată din mine un băiat bun. Și am început pregătirea. De 3 ori pe săptămână megeam la doamna Pichiu la meditații unde, cumva, începuse să-mi placă matematica. Doamna profesoară mă trata cu foarte multă înțelegere și răbdare. Stătea lângă mine și-mi explica orice problemă și învățase să-mi citească nedumeririle în priviri. Astfel că nu plecam niciodată de la ea până nu mă privea în ochi și se asigura că am înțeles lecția din ziua respectivă. Nu după foarte mult timp situația mea școlară se îmbunătățise. Eram la zi cu materia, începusem să fiu foarte activ la orele de matematică și nu mi se mai părea deloc greu ceea ce ne prezenta profesoara pe tablă. La doamna Pichiu treburile mergeau unse. Îmi verifica nu doar temele pe care le primeam de la dumneaei ci și temele de la clasă. Practic, mă obligase să mă obișnuiesc să lucrez de acasă și să fac lucrul pe care-l abandonasem la începutul anului. Temele de clasă. Avea grijă să nu o luăm înainte cu învățătura ca să nu devin plictisit la clasă știind deja lecțiile dinainte. Uite-așa, din elevul deștept, dar mediocru la învățătură, devenisem unul din elitele clasei, copil pe care profesorii se puteau baza. Toate astea datorită unui om calm și grijului care într-o zi s-a uitat în ochii unui copil rătăcit și-a decis să-l ajute.

     Anii au trecut peste mine și am încercat să fiu pe cât posibil așa cum mă învățase nea Vali să fiu. Un om responsabil. M-am mutat din satul ăla, am trecut prin facultate, acum lucrez și sunt mulțumit că am reușit în viață să ajung până aici. Ajutorul pe care l-am primit de la nea Vali a fost pentru mine un boost de încredere și un semnal de alarmă că riscam să-mi pierd șansa în viață dacă alegeam să merg pe drumul chiulului și a dezinteresului față de învățătură.

     Recent am aflat că nea Vali se pensionase. O ducea foarte bine cu soția lui în vechiul apartament pe care-l avea și probabil nici nu avea habar cât de mult a influențat cândva viața unui băiețel dezorientat, pasionat de calculatoare. Mi-am dat seama că eu nici măcar nu-i mulțumisem vreodată pentru ajutorul pe care-l primisem de la el. Pentru zecile de ore de discuții în biroul lui, pentru orele de matematică, pentru sfaturile pe care mi le dădea atunci când mă citea că ceva se întâmpla în capul meu, pentru nimic. Și vreau s-o fac! Vreau să merg la omul ăla și să-i spun în față: „Mulțumesc, nea Vali! Ai făcut din mine OM!” Pentru toată bunătatea pe care mi-a oferit-o în acea perioadă când mă simțeam al nimănui aș vrea să-i întorc măcar o fărâmă. Un cadou simbolic.

     Nu sunt cel mai priceput la ales cadouri. Pe cine mint? Nu sunt deloc priceput! Iubita mea trebuie sa-mi dea cele mai evidente „hint-uri” ca să mă prind ce vrea să-i cumpăr. Și când spun hint evident mă refer la: „Prostule, ia-mi un Dior!” Așa că îmi întorc fața către all mighty internet și-l consult pe el. Îmi plac site-urile pe care produsele sunt extrem de bine organizate, ca pentru proști ca mine, așa. Mie-mi trebuie un site care să-mi spună: Uite, băiete! Aici ai 300 de cadouri pentru 8 martie! Gândite și concepute de alții pentru ca tu să alegi cu cea mai mare ușurință. Și de acolo să aleg produsul de pe listă. Cum care listă? Lista ei! Fiecare femeie are o listă cu cadouri dorite și, băieți… „always stick with the list!

M-am tot uitat și tot uitat și m-am gândit că cel mai bun cadou pentru un pensionar căruia îi porți respect și căruia vrei să-i mulțumești pentru ceva ar fi un ceas. Găsesc potrivit să-i spun ungaro2omului pe care-l apreciez un „Mulțumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut ajutându-mă fără să aștepți ceva la schimb” oferindu-i un frumos ceas pentru că fix timpul este reprezentat de acel ceas și îmi doresc să i-l ofer înapoi. Mi se pare unul din cele mai elegante și utile cadouri pe care îl poți oferi unui om. Reprezintă respectul și admirația față de tot ceea ce înseamna acel om pentu tine. Așa că i-am ales cel mai frumos ceas care am considerat că o să i se potrivească și împreună cu el o agendă elegant îmbrăcată în piele și personalizată cu textul „Celui mai bun om de pe Pământ”. Nu știu în ce scopuri o va folosi, dar sunt convins că de fiecare dată când o va privi își va aduce aminte că odată, s-a uitat la un pici murdărel care învârtea o minge spartă prin jurul vămii, s-a împrietenit cu el și l-a ajutat să devină OM.

     M-am tot întrebat când ar fi fost momentul prielnic să-i fac o vizită și să-i ofer cadoul meu. Îmi aminteam când era ziua lui și mă gândeam că ar fi o surpriză plăcută să primească un dar din partea unui băiat pe care nu-l mai văzuse de mai bine de zece ani, chiar de ziua lui. Apoi m-am gândit să i-l trimit prin curier cu titlul de „cadou întârziat pentru pensionare”, dar nu mi s-a părut cel mai potrivit. Așa că am decis să-i fac o vizită așa, într-o zi oarecare fără vreo ocazie și să-i ofer micul meu cadou de mulțumire pentru că atunci când vrei să-i mulțumești cuiva pentru un bine pe care ți l-a făcut, nu trebuie să aștepți o ocazie specială. Poate fi o banală zi de miercuri, pe la prânz, când omul stă liniștit în canapea uitându-se la televizor. Exact așa am făcut eu și m-am bucurat enorm când i-am surpriza din ochi în momentul în care a deschis ușa și eu i-am spus: „Sărumâna, nea Vali! Costăchel Budurău sunt! Mă țineți minte?

 

Articol pentru proba nr 4 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Borealy.ro