Publicat în Super Blog

Căpitanii distracției, reuniune digitală în Poiană

     Captain DigitalÎntâlnirea Căpitanilor Digitali a decurs mai bine decât mă așteptam. A fost un real succes. Ne chinuiam de o jumătate de an să ne întâlnim cu toții undeva ca să punem la punct strategia pentru perioada 2020-2022 pe digitalizare și, de fiecare dată la întâlnire abia dacă ajungeau 20-30 % dintre căpitani. De data asta, însă, am reușit să-i adunăm pe toți. Aproape pe toți dacă nu-l luăm în calcul pe colegul care a plecat la Glasgow la o conferință. Citește în continuare „Căpitanii distracției, reuniune digitală în Poiană”

Publicat în Super Blog

Fotografiile perfecte vin la pachet cu alegerea salonului de nuntă perfect, la hotelul perfect.

     N-am mult timp de când am decis să renunț la jobul meu cel iubit în favoarea fotografiei. La început am avut ceva contracte pe la școli și grădinițe pentru serbări și poze de ecusoane, apoi rudele și prietenii au început să mă cheme pe la evenimentele lor importante și, de curând, am început să adun contracte importante de la oameni necunoscuți. Un botez, o nuntă, altă nuntă și tot așa.

     În puținul timp de când fac treaba asta la un nivel mai serios (că nu mă pot numi profesionist) am avut ocazia să văd foarte multe locuri frumoase, numai bune să-ți petreci cea mai frumoasă zi din viață alături de persoana iubită sau orice altă zi. De exemplu, de curând am fost rugat să fiu fotograful unei nunți care s-a petrecut în Poiana Brașov. Un hotel elegant, călduros. Ceva de vis. N-am crezut că o să fiu atât de plăcut surprins de locația aleasă. Ca fotograf, am câteva criterii pe care trebuie să le respecte locația. O nuntă de vis trebuie să beneficieze de niște fotografii perfecte care să aducă amintiri de vis. În primul rând am nevoie de foarte multă lumină. Salonul hotelului pe care l-au ales clienții mei era atât de luminos, atât ziua cât și noaptea că puteam face foarte bine pozele  și pe automat că tot ieșeau perfecte. Am mai avut clienți în zonă, dar din punctul de vedere al luminii, cred că acela era cel mai bun salon de nunți din Brașov din câte am vizitat.

     Un fotograf care se respectă găsește mereu indiferent de condițiile locului cele mai bune cadre. Când faci o nuntă la Royal nici nu trebuie să-ți faci griji că n-o să ai cadre bune. Începând de la salon care este extrem de spațios și care are un ring de dans foarte degajat și până la peisajele pe care le oferă împrejurimile ești într-o continuă provocare. E greu să te hotărăști unde vei trage cele mai bune cadre. Să fie terasa exterioară de pe care poți vedea creasta munților, să fie holul mare de la intrare, ringul de dans sau priveliștea pe care o poți admira de la balconul camerei în care ești cazat toate îți oferă milioane de oportunități ca să scoți cele mai bune fotografii pentru clienți.

     Că tot vorbeam de cazare, puține locuri pe unde am fost s-au ridicat la nivelul promisiunilor. Hotelul dispune de un număr de 29 de camere de diverse tipuri în care poate acomoda până la optzeci de invitați. Dacă te gândești că optezeci de oameni de la nunta ta nu vor avea probleme cu cazarea realizezi că este una din cele mai bune opțiuni de cazare în Poiana Brașov. Și dacă te gândești la o nuntă cochetă, dar micuță, discretă, s-ar putea să rezolvi problema pentru toată lumea. Inclusiv pentru muzică și fotografi.

     Dacă ar fi să mă însor eu cândva știu că un hotel ca acesta sau, de ce nu, chiar acesta, va fi prima alegere pentru nuntă. Noi, fotografii, nu prea reușim să ne bucurăm de deliciul culinar al petrecerii de obicei. Dar reușim să surprindem în imagini delicatesele de pe mese și sincer să fiu, la Royal am avut plăcuta surpriză să descopăr niște preparate care dădeau al naibii de bine la poză. Faptul că meniurile sunt perfect customizabile este un mare avantaj de care orice client va profita pe deplin.

     Copiii sunt un element dificil în meseria mea. De câte ori apar cei mici în cadru fotografiile se înviorează și capătă o energie incredibilă. Însă, ce-i prea mult strică și câte-odată îți dorești ca cei mici să se retragă puțin dintre picioarele invitaților ca să poți să-ți faci treaba până la capăt. La Royal e foarte simplu să se întâmple asta. Hotelul este dotat cu spații de joacă pentru cei mici, atât interior cât și exterior. Ei se vor distra jucându-se în siguranță, iar fotograful va reuși să-și ducă misiunea la capăt cu brio.

     V-am spus de toate lucrurile astea pentru ca voi să știți la ce anune să vă gândiți atunci când alegeți locația în care să vă petreceți momentele cele mai frumoase din viață. Știu că de obicei atunci când oamenii decid unde să-și facă petrecerea nunții se gândesc la numărul de locuri, la meniuri, la servicii și la aranjamentele florale. Însă, n-ar fi rău ca atunci când intrați într-un restaurant în care vă gândiți să vă petreceți noaptea nunții să priviți locul și din perspectiva omului din spatele lentilei. La urma urmei, după ce se termină totul, veți rămâne cu amintirile pe care vi le crează fotograful și cred oricine își dorește ca albumul foto de la nuntă să fie perfect. Nu-i așa?

nunta_royal

 

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2018, proba nr 20, probă sponsorizată de Royal Butique Hotel Poiana Brașov

 

Publicat în Super Blog

Muntea nu se refuză!

     Când i-am cerut șefului concediu pentru aniversarea noastră, mi s-a părut că a devenit puțin cam intruziv cu atâtea întrebări. :”Ce-o să faceți?” „Pe unde o să vă duceți?” „Aveți ceva special pregătit?” Mai pe urmă am înțeles care-i erau intențiile. Omul s-a decis să ne facă un cadou frumușel și asta însemna că trebuia să renunțăm la programul pe care-l stabilisem împreună de mai bine de două luni. Bine, e drept să recunosc faptul că un maraton de 3 zile de Friends cu pizza, bere și dulciuri e puțin cam moșnegesc pentru vârsta noastră și cu greu poate fi numit program de sărbătoare. Și cam nepotrivit pentru aniversarea a 6 ani. Însă, asta era unul din lucrurile care ne legau și voiam să fim originali. Voiam să petrecem făcând lucrurile care ne plac.

     Nu era, însă, obligatoriu să renunțăm complet la ideea noastră de aniversare. Trebuia doar s-o… ajustăm puțin la noile condiții. Pe scurt, șeful s-a gândit să ne ofere un weekend prelungit la Hotel Royal din Poiana Brașov. Auzind că nu aveam de gând să plecăm pe nicăieri să sărbătorim, ne-a făcut rezervare la unul dintre cele mai frumoase hoteluri in Poiană. Nu știu dacă știa deja că noi eram îndrăgostiți de munte, însă cadoul ăsta a picat la fix. A fost și greu de refuzat în condițiile astea. „Muntea nu se refuză!”

      Imediat am intrat pe site-ul hotelului ca să vedem la ce să ne-așteptăm. Planul trebuia refăcut și trebuia să știm ce puteam găsi acolo și cum puteam să împletim planul original cu noul plan. Fiind în creierii munților, bineînțeles, una dinvedere hotel activitățile de bază ar fi fost plimbările lungi prin natură. Nu suntem genul de oameni care să se aventureze pe trasee montane sau să schieze. Noi suntem oameni liniștiți. Ne place să mergem agale pe cărări și alei, să admirăm natura, arhitectura clădirilor sau, pur și simplu să mergem la braț și să povestim. Spre norocul nostru, de la Royal puteam găsi o grămadă de trasee pe care le puteam urma, lejer, la pas. Poiana-i mare și oferă multe peisaje mirifice.

     Nu sunt cel mai mare sportiv în viață, însă nu mă dau în lături de la o partidă de biliard. Deși mă pricep cam cât se pricepe și duduia, adică, aproape deloc, savurăm de deplin o partidă amuzantă. Bine, de obicei noi jucăm pe calculator, dar de data asta va fi o provocare. Cu siguranță ne vom petrece ore bune lângă masa verde a hotelului și, bineînțeles, Friends style, lângă masa de fotbal. De mult timp ne dorim să experimentăm și sportul preferat al lui Joey și Chandler.

foosball

 

     Și astfel, nu o să ne îndepărtăm prea tare de tema sărbătorii noastre. O să fim „Friends-ish” chiar dacă nu o să facem maratonul pe care-l programasem și-o să vedem doar câteva episoade noaptea, înainte de culcare.sala jocuri

     Bineînțeles, relaxarea noastră nu o să se oprească aici. Ne-am propus ca vacanța asta surpriză să fie vacanța chestiilor noi. De asta, o să ne rezervăm câteva ore pentru sauna pe care-o oferă hotelul. După ore de plimbări și oboseală, va fi ca o desfătare să ne „îmbăiem” în aburii saunei.

     Bineînțeles, după plimbare, jocuri și saună, o să ni se facă foame. Foame mare! Restaurantul hotelului va deveni cu siguranță prietenul nostru de trei ori pe zi. Suntem oameni mâncăcioși (și când spun „suntem”, mă refer la mine, normal!).

     În restul timpului rămas, vom face chestiile pe care le-am programat inițial pentru aniversare. Friends, bere și pizza! Da! Pizza e în afara orelor de masă! V-am zis că sunt un mâncăcios!

     Da, cam ăsta-i planul! Mai avem câteva zile până să plecăm și abia așteptăm! Nu are rost să vă spun că, cel mai probabil, ne vom prelungi vacanța în Poiană pentru că, nu-i așa? Dacă tot suntem acolo, trebuie să profităm la maxim de tot ce ne oferă muntele! Și în Poiană, are multe de oferit!

 

Articol pentru SuperBlog 2017