Publicat în Super Blog

Întrebi CASĂ faci bine

Te-ai făcut antreprenor, ai împrumutat de la bancă o sumă de bani, ai construit o casă după nimic altceva decât „urechea ta muzicală” și te aștepți să o vinzi cu zeci, sute de mii de euro. N-aș putea să-ți spun cât ești de departe de realitate. Adică aș putea, dar sunt convins că nu m-ai crede.

Știu, ți-ai spus că trebuie să economisești, să te asiguri că investiția e minimă. Ai învățat de la ceilalți „meseriași” din sat că ăsta este un mod rapid de a face câțiva lei rapid. Știu calculul. După prima casă vândută plătești integral împrumutul la bancă și din diferență mai ridici o casă. Iar din profitul de pe cea de-a doua casă poți să începi să pui deoparte. Sau să investești în și mai multe case. La fel de prost construite ca și prima.

Dar calculul ăsta nu este prea corect. Și uite și dovada. Câte persoane au trecut pragul casei împreună cu agenția de când ai scos-o la vânzare? Dintre toți ăia, câți s-au arătat măcar interesați să cumpere? Niciunul? Și te mai întrebi de ce? Hai să-ți spun eu de ce. Eu când am intrat în casă am dat prima dată cu ochii de laminatul ăsta pe care-l știu a fi cel mai ieftin de pe piață. Practic ăsta este laminatul pe care toate magazinele de mobilă îl folosesc atunci când vor să „teatralizeze” dormitoare sau alte spații locative. Și este un motiv pentru care fac asta. Este, după cum am zis, cel mai ieftin și este de cea mai proastă calitate. Iar când teatralizezi, când înscenezi o casă doar ca să vinzi mobilă în showroom nu ai nevoie de parchet de calitate. Și când am văzut laminatul ieftin am știut că toate materialele de construcție alese au fost ieftine. Și pe lângă faptul că l-ai ales pe cel mai ieftin, l-ai și montat prost.

Vrei să știi cum ai fi putut tot cu bani puțini, dar fără să faci rabat la calitate, să construiești o casă pe care s-o vinzi ușor și pe bani mulți? Lucrând cu profesioniști. Și nu mă refer la meseriași. Mă refer la furnizorii de materiale de construcții. Nu spun că e rău să-ți cumperi materialele de la supermarketul dedicat, spun că angajații de acolo nu vor putea niciodată să-ți ofere consultanța necesară pentru a te asigura că alegi întotdeauna cele mai bune materiale. Și înainte să-mi spui din nou cât de costisitoare poate fi consultanța și că scopul este să construiești cu cheltuială minimă, stai jos și lasă-mă să vorbesc până la capăt.

Te plângi (că te-am auzit) de prețurile ridicare la materialele de construcții, dar nu te-am văzut să te chinui măcar puțin să găsești prețuri mai bune. Te-ai dus acolo unde merg tooooți „antreprenorii de succes”, acolo unde ai card de fidelitate și nici nu te-ai sinchisit să cauți variante în altă parte.

Pentru că dacă te oboseai să cauți dădeai, de exemplu, peste Casa de comenzi Vindem-ieftin.ro, marketul network în domeniul construcțiilor. Și dacă dădeai peste ei, cu singuranță nu puneai pe jos în casă laminatul ăsta ieftin și prost. De ce? Pentru că oameni de acolo îți ofereau consultanță la cel mai înalt nivel și în loc să cumperi porcaria asta ieftină cumpărai un alt parchet. Tot ieftin, dar mult mai bun.

Pentru că, da! La Vindem-ieftin se poate și ieftin și bun. Oamenii ăstia pot să-ți facă rost de materialele necesare la prețuri cu până la 10-15 % mai mici decât în magazinele de specialitate. Și pe lângă asta, te ajută cu livrarea lor direct din stocul producătorului. Nu primești materiale zăcute, stătute prin cine știe ce depozite.

Și după cum deja ți-am spus, dar n-ai prea ascultat, în afară de faptul că îți scot din joben cele mai bune prețuri, la Vindem-ieftin îți oferă și consultanță de specialitate. Adică exact ce-ți trebuia ție înainte să te apuci de casa asta. Vrei să faci o tencuială decorativă mai specială dar nu vrei să bagi mâna adânc în portofel? Nicio problemă! Consultanții te ajută să alegi și bun și la preț decent. Vrei materiale pentru instalația electrică? Ghici ce! Primești informații valoroase, pertinente ca să poți cumpăra și calitate și buget. Orice tip de materiale ai avea nevoie, întrebi casă faci bine! Și primești răspuns! Primești ajutor. Oamenii sunt acolo pentru tine.

Dacă de la început ai fi mizat pe Videm-ieftin și în loc să te iei după meseriașii de vară, apelai la specialiștii adevărați, casa asta acum ar fi fost vândută. Și nu la prețul pe care te chinui tu de un an să-l ceri. La un preț mult mai mare. Dar ce să-i faci? Unde nu-i cap… vai de casa de la vânzare!

Articol pentru proba nr 5 din SuperBlog 2021, probă sponsorizată de:

Un gând despre „Întrebi CASĂ faci bine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.