Trenduri NAH și trenduri DAH!

     Nu sunt un om al modei. Cine mă cunoaște știe foarte bine că sunt genul de persoană care ar veni la o nuntă îmbrăcat într-un tricou cu imprimeu haios și purtând niște jeanși cât mai lejeri. Ăsta este stilul meu vestimentar. Total stupid. Nu contează evenimentul la care particip, tricoul și blugii sunt prietenii mei. Rar de tot (și când spun rar, mă refer la o dată la trei vieți) mă vezi purtând o cămașă și doar în situații speciale, gen… când vreau să impresionez o fată sau ceva. Ani la rând tipa cu care am fost a încercat să-mi schimbe stilul vestimentar și a eșuat. Odată, m-a convins să-mi cumpăr un cardigan care, imediat dupa ce mi-a fost livrat a ajuns într-un dulap, ascuns de ochii lumii, pentru că mi-am dat seama că purtat de mine arăta ca o boarfă aruncată pe-un balon umflat prea tare. Nu se pupă, frate! Bani aruncați aiurea.

     Dar, chiar dacă nu-mi place să mă îmbrac după cum dictează moda (sau gagica), nu înseamnă că nu știu să apreciez o ținută frumoasă, impecabilă. Nu citesc reviste de modă, nu urmăresc posturi tv de profil și nici canale de youtube dedicate, dar prin prisma locului de muncă, am șansa să-mi „clătesc ochii” cu diverse ținute, bărbătești sau de damă. Acum, e clar pe care le analizez mai în detaliu, dar mai arunc câte un ochi și la o pereche de blugi, o bluză, un tricou, un hanorac sau un palton bărbătesc. Nu pentru că aș vrea să mă țin la curent  sau pentru că aș vrea să-mi cumpăr și eu, ci pentru că vreau să văd cam ce m-ar mai fi obligat „experta” să cumpăr dacă mai era cu mine :)) Glumesc! Niciodată nu se știe ce-mi pică cu tronc. Odată m-am uitat atât de atent la un tip că mi-a rămas întipărit în minte ce purta. N-am mai rezistat și m-am dus și mi-am cumpărat și eu un smartwatch exact ca al lui!

     Una peste alta, ziceam că mă uit în stânga și în dreapta și observ (și judec) diversele stiluri alese de oameni pentru a se îmbrăca. Unele îmi plac, le admir, le înțeleg. Altele, însă, mă fac să mă gândesc că oamenii ar trebui să investească mai mult în controale oftalmologice și oglinzi. Multe oglinzi! De exemplu, zilele trecute trecea prin fața mea o duduie frumușică foc. Dar când m-am uitat în jos, la pantaloni m-am speriat. Am vrut să mă duc la ea să o întreb dacă a fost atacată de o haită de lupi sau ceva de genul. Nu pot înțelege plăcerea asta pentru jeanși rupți, terfeliți. De ce ai da bani buni pe așa ceva? La polul opus sunt fetele care poartă acei jeanși (boyfriend mi-a spus cineva că se cheamă) cu talie înaltă, regulară. La prima vedere par că ar fi niste pantaloni găsiți în lada de zestre a bunicilor, dar dacă îi observi de aproape, îți dai seama că îi conferă femeii un aer childish, playfull. E cool și sexy rău! Aș vrea să văd mai multe astfel de perechi de pantaloni pe străzi și mai puține zdrențe cu vedere la piele.

     Când vine vorba de băieți, nu-i suport pe cei care se îmbracă de la raionul de femei. Frate, ești bărbat, ai chestiile alea care-ți atârnă între picioare? Păi cumpără-ți nene jeanși de bărbați! Nu porcării de-alea strânse pe glezne care-ți opresc, practic, circulația sângelui. Skinny, parcă așa le zice. Și să nu mai spunem că sunt unii care, după ce că-și terorizează gambele cu niște craci cu 4 numere mai mici, își mai expun și gleznuțele (obligatoriu epilate) și fac tot posibilul să fie și niscaiva găurele prin țesătură. Astea-s așa, pentru ca atunci când te uiți la el să nu știi de ce să-ți pară mai rău pentru el. Că o să-i amorțească picioarele în curând, că o să răcească la ovare din cauza gleznuțelor descoperite sau pentru că l-au zdrențărit și pe el haita aia de lupi de mai sus.

     Să nu mai vorbesc despre încălțări. Vă povestesc o întâmplare recentă. Eram într-un club. După foarte mulți ani, am decis că era timpul să ies să mă distrez. Și după 3-4 beri am prins curaj să ies la dans. Nu sunt cel mai bun dansator, nici cel mai prost. Sunt fix acolo, sub linia trasată de cel mai prost. Însă câteva beri mă fac să cred că dansez bine și prind curaj. Ei bine, la un moment dat mi-am intersectat privirile cu o domnișoară. Simpatică rău, dansa bine, puțin cam înaltă pentru gustul meu, dar în regulă. Am început să dansăm împreună până când, la un moment dat am ieșit împreună la o țigară.

Pe scările clubului m-a întrebat dacă ar părea nebună dacă și-ar da jos încălțările pentru că o dureau picioarele grav. Ca să o conving că n-ar părea nebună, am lepădat eu primul pantofii. Ei bine, s-a descălțat și în momentul ăla a devenit muult mai sexy în ochii mei. De ce? Abia atunci remarcasem ce purta în picioare. Avea o pereche de pantofi de-ăia… casual cică, cu talpă foarte înaltă. Hidoși de tot după părerea mea. Cum s-a coborât de la înălțimile pe care o purtau „bărcile” (cum le spun eu), cum a devenit complet irezistibilă. Și în momentul ăla mă gândeam că fetele nu știu un lucru esențial. Băieții preferă fetele scunde. O femeie de statură joasă e ca un bibelou, ca o bijuterie fragilă și drăgălașă.

     Nu mă înțelegeți greșit, femeilor le stă foarte bine cu încălțări înalte, dar dacă tot vrei să porți așa ceva, orientează-te spre o pereche de stiletto, sau de cizme drăguțe. Niște botine de damă frumoase conferă femeii o eleganță aparte și irezistibilitate. Pantofii ăia, însă, NU! Asemenea încălțări ar trebui să se vândă doar persoanelor cu înălțime de sub 1.60. Mai sus de atâta nu văd motivul pentru care s-ar purta așa ceva.

Nu vă mai spun că am cărat-o pe fată în brațe până la Uber și apoi până la ea în casă doar ca să nu mai fiu nevoit s-o văd încălțată cu pantofii ăia. Dar asta e altă poveste, pentru altă dată.

     Sunt multe stiluri ciudate pe care pur și simplu nu le înțeleg, și care pur și simplu nu-mi plac. Așa cum sunt sigur că există persoane care nu înțeleg mania mea de-a avea muuulte tricouri albastre, la fel și eu mă uit la cineva și nu înțeleg de ce și-ar cumpăra și ar purta o pereche de jeanși rupti, sau o pereche de pantofi cu talpă înaltă. Nu sunt aici să judec, (dar o fac).

Acest articol este pentru prima probă din SuperBlog2019, probă sponsorizată de Answear.