Publicat în Super Blog

Spider-Cupidon-Man, job de o zi.

     Moș bătrân, așa cum îmi place să-mi spun, fac parte din generația copiilor care au crescut cu Jetix și Cartoon Network unde urmăream cu mare interes cele mai tari seriale de desene animate care existau la vremea aia. Îmi aduc aminte și acum de animațiile care rulau zi de zi și pe care le așteptam cu drag. Îmi făceam programul în funcție de ce film pentru copii aveam de urmărit zilnic. Practic, toată ziua mea se învârtea în jurul acelei ore în care nici nu răsuflam până la finalul animației. Dintre toate, de departe cele mai dragi mi-au fost și-mi sunt în continuare desenele cu Spider-Man. Eram fascinat nu de povestea lui de om păianjen, cât de modul în care se desfășura viața lui personală, când era doar Peter Parker. Mă gândeam de multe ori cum e posibil ca un super erou ca Spider man să aibă o viață amoroasă atât de dezastruoasă. Și de fiecare dată îmi spuneam că dacă aș putea alege, n-aș vrea să fiu super erou. Concluzia mea era clară. Super eroii n-au parte de fericire și iubire.

     V-am spus toate astea pentru că în curând și  mai exact pe 28 decembrie 2018, va ajunge în cinematografe o nouă producție cu și despre Spider-Man. O nouă viziuneSpider-Man-into-the-Spider-Verse-dub-billing asupra poveștii cu un fir narativ cu totul și cu totul inedit. Animația se numește “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”, sau dacă vă place mai mult varianta de titlu în limba engleză, “Spider-Man: Into The Spider-Verse”. N-o să vă spun mai nimic despre film pentru că nu vreau să vă stric plăcerea vizionării. O să vă spun doar că eu cu siguranță voi fi prezent în sala de cinema atunci când va începe filmul pentru că e Spider man! Și pentru că vreau să văd dacă povestitorii au reușit să-i creeze o poveste de viață amoroasă demnă de calitățile Omului Păianjen, mai ales că de data asta, eroul  nu mai este (doar) Peter Parker ci apare un nou erou, pe numele lui Miles Morales. Oups, deja am zis prea mult!

Cât despre gândurile mele din copilărie, vreau să vă spun că acum, mai mult ca oricând mi-aș dori să fiu Spider-Man măcar pentru o zi. Și dacă dorința mi s-ar îndeplini eu n-aș face lucrurile pe care le face Spidy zi de zi. Nu, nu! N-aș lupta cu infractori, n-aș alerga după spărgători de bănci sau monștri hidoși rezultate ale mutațiilor genetice. Să fim serioși, lucrurile astea nu există și dacă ar fi așa, aș fi șomer în ziua aia. Eu m-am gândit că ar fi frumos dacă pentru o zi eu aș putea ajuta oamenii să depășească problemele din relații. Aș convinge doi tineri care se iubesc în secret să se deschidă unul în fața celuilalt, aș ajuta un băiat îndrăgostit să-i pregătească o surpriză romantică persoanei dragi, aș incuraja doi oameni să se bucure unul de zâmbetul celuilalt și le-aș spune să aibă curajul să se încreadă în dragostea lor.

     Și cum iubirea nu e perfectă, i-aș ajuta și pe cei care suferă în relații. Aș pedepsi un bărbat care-și face consoarta să sufere, i-aș spune unei femei să aibă încredere în ea și curajul să depășească un moment dificil și aș împăca doi iubiți care stau certați pe-o bancă. Omul Păianjen nu are, cum spuneam, o viață amoroasă plăcută și în felul ăsta i-aș face cumva dreptate. Nu poate să se bucure de dragostea fetei care-i place din cauza secretului pe care-l păstrează, dar măcar poate face niște oameni fericiți. Și asta aș face eu, să fiu în locul lui măcar pentru o zi. Aș fi un Spider-Cupidon-Man.

 

Articol scris pentru ultima probă din Super Blog 2018, probă sponsorizată de InterComFilm Distribution.

Reclame

Un gând despre „Spider-Cupidon-Man, job de o zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.