Publicat în Altele

Navetist…

Toată lumea a călătorit cel puțin o dată cu autobuzul sau cu microbuzul. Toți au trăit măcar o dată experiența transportului în comun din România. Și eu am făcut-o. Însă, datorită faptului că am locuit și încă mai locuiesc în afara orașului (da, sunt țăran cum ar zice unii 🙂 ), am avut ocazia să observ mai în detaliu comportamentul navetiștilor români.

Am avut ocazia să călătoresc în 2 țări europene și să mă deplasez cu autobuzul. În nici una din vizitele mele nu am regăsit nimci din obiceiurile locale în materie de transport în comun. De asta m-am decis să scriu câteva sfaturi pentru cei care fac naveta sau care călătoresc ocazional cu un mijloc de transport în comun.

  • La urcarea în autobuz, pregătește bani exacți. Sau încearcă să ai bani cât mai mărunți. Șoferul nu are sub scaun un pitic vrajit care să îi permită să dea de fiecare rest la hârtii de „meleoane”.
  • După ce ai plătit și ți-ai luat biletul, înaintează pe culoar până la primul loc liber. Pe lângă faptul că este interzis să călătorești în picioare lângă șofer, gândește-te că unii oameni care vor să coboare trebuie să se ferească de tine în trecere. Pe lângă asta, dacă tu te oprești în spatele șoferului și încă 2-3 „deștepți” fac la fel, se ajunge în situația în care se blochează toată lumea în față pe când spatele autobuzului e liber. Și nu-mi pot imagina o persoana normală la cap care preferă transportul în mod „sardine” celui civilizat, aerisit.
  • În timpul călătoriei, dacă șoferul nu dă drumul la radio, nu o lua ca pe o invitație de a o face pe-a dj-ul! Nu scoate telefonul mobil și nu porni muzica de pe el. Unii călători s-ar putea să nu aprecieze ultimul live al lui Salam.
  • Dacă ai avut șansa să ocupi un loc și lângă tine stă cineva, nu-l deranja foindu-te în stânga și în dreapta. Dacă nu poți sta locului, ridică-te în picioare și du-te în locul cel mai retras din autobuz. Deși, de preferat ar fi sa-ți controlezi ieșirile de genul ăsta.
  • Ești bătrân care nu are ce face acasă și o ieși la plimbare? Nu îndrăzni să te uiți urât la cei tineri sau să le ceri locul. Ei poate merg sau vin de la muncă. Poate-s obosiți. Tu ești la plimbare. Cum ai rezistat 3-4 ore plimbându-te la bulevard, mai poți rezista 25 de minute în picioare în autobuz!
  • La coborâre, nu uita! Autobuzul are mai mult de o ușă! Știu că la noi nu e valabilă regula cu ușă pentru urcare și ușă pentru coborâre , dar la naiba! Dacă ești în spatele autubuzului, de ce Dumnezeu trebuie să calci pe toată lumea în picioare ca să ajungi la ușa din față când ai putea să te oprești la cea din mijloc? De ce să îți ștergi picioarele de toți călătorii, de ce să te aștepte șoferul pe tine ca să ajungi la ușă când ai putea să cobori pe la cea mai apropiată ușă?
  • Ultimul punct vreau să fie despre ce se întâmplă după coborâre. Este simplu: Dacă vrei să traversezi, fa-o prin spatele autobuzului, dar OBLIGATORIU pe la trecerea de pietoni! Nu tăia intersecția pe diagonală! E mai important să ajungi viu la destinație decât să ajungi cu 30 de secunde mai devreme!

Știu că sunt multe de discutat pe tema asta și că nu o să se schimbe nimic în următorii 50 de ani. Știu și că ceea ce am scris eu acum nu o să convingă pe nimeni să-și schimbe comportamentul. Dar mai știu și că în toți anii de navetă pe care-i am în spate am încercat să nu deranjez pe nimeni în jurul meu, an încercat să nu întarzii plecarea autobuzului și am încercat să păstrez un minim de decență. Și știu că nu este deloc greu!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s