Publicat în Super Blog

Superblog de la A la Z… Episodul 3

     SuperBlog este comptiția oamenilor creativi. Atât de creativi încât uneori, sponsorii întâmpină greutăți în a alege un câștigător. De aici se ajungea la întârzieri în afișarea notelor, lucru care ne agita și mai tare. La unele probe întârzierile erau de câteva ore, dar au fost și cazuri când notele au venit în aceeași zi cu notele de la proba următoare. Și credeți-mă, nimic nu e mai ciudat decât să primești o notă dimineața și una după amiază.


     Proba numărul 18 a venit la buchet frumos. Cei de la buchetetrandafiri.ro au cerut de la noi niște articole în care să povestim când am avut nevoie de o floare sau de un buchet de flori pentru persoanele iubite. Deși aveam ceva povești personale despre care să scriu, am preferat să îmi imaginez un scenariu cu care speram să emoționez juriul. Probabil l-am emoționat pentru că nota mea a fost 95. Dar de data asta iubita mea a emoționat mai tare pentru că m-a depășit la proba asta. A luat o notă mai bună. 12-3 și competiția continua. Pentru cei care doresc să citească, aici găsiți articolul meu de la această probă.


     Proba cu numărul 19 a fost cea mai mare dezamăgire pentru mine în această ediție. A venit de la Farmec, care apăreau în concurs pentru a doua oară și trebuia să scriem despre niște articole de îngrijirea pielii. Dezamăgirea a venit deoarece a fost una din probele la care am muncit mult, m-am documentat, am apelat la cunoștințele iubitei mele, am împletit toate informațiile și am scos un articol extraordinar care, spre surpriza mea, a fost notat cu 75 de puncte. Măcar iubita mea a fost notată aproape corect, primind mult mai multe puncte decât mine. 12-4. La această probă am făcut și contestație. O să vă invit să citiți mai jos contestația și răspunsul celor de la Farmec care nu are nevoie de niciun fel de comentariu.

„Buna seara. Va spun direct ca nota primita astazi de la Farmec este o jignire imensa la adresa mea. Nu neaparat pentru ca am considerat ca este un articol de cel putin 95(ca sa zic asa) ci deoarece am gasit note de 90 la unele articole care mi-au dat de gandit. Intai voi expune cateva argumente pentru a sustine cererea mea din punctul de vedere al articolului meu. 10 puncte din oficiu, trebuia sa primesc ca tot omul. Apoi, pentru respectarea temei, inca 25 de puncte. Am vorbit in articol intr-un mod amuzant despre problemele unui om cu mainile uscate si crapate datorita muncii in conditii grele despre relatia ura/iubire intre iubita mea si mainile mele, e adevarat, si despre rezolvarea problemei cu produsele pe care le promovam in articol. Corectitudine gramaticala, nu se punea problema, 15 puncte erau ale mele categoric. La cerintele tehnice, nu am vazut motiv pentru depunctare.Cuvintele cheie exista inserata frumos in context nu erau bagate fortat, linkul obligatoriu (functional) si chiar linkul optional(tot functional) trebuia sa-mi aduca cu usurinta inca 15 puncte. Pana aici 65 de puncte. Coerenta si usurinta in exprimare…Am folosit fraze si cuvinte usor de inteles, fara expresii pompoase, incarcate sau greu de citit fara fraze la care sa uiti la sfarsit ce am scris la inceput. Deci inca 10 puncte ar fi trebui sa fie ale mele. Am lasat la urma cea mai grea parte: creativitatea si originalitatea. Judecand dupa nota dumneavoastra, daca ne gandim ca s-au punctat pana acum toate mentionate de mine, inseamna ca am inscris in concurs un articol care nu este original si nu este creativ. Ori, original este; un articol 100% gandit de mine, fara sa ma fi inspirat de la alte persoane (subiectul atins de mine nu cred ca s-a mai regasit la alti participanti sub aceeasi forma, cel putin) Cat despre creativitate, un articol ca acesta sa fie punctat cu 0 la acest aspect? Nu vi se pare putin cam ciudat? O problema destul de comuna expusa intr-un mod amuzant, cu dialoguri simpatice, elegante, cu informatii corecte si concise, cu o poveste care curge fluent fara sa te incurci in citit cred ca merita cateva puncte la acest capitol. Si acum o sa trec repede la partea a doua a problemei. Am facut comparatie cu un articol de nota 20 (Clementin si Cleopatra-Deux) Un articol in care am gasit greseli de genul : „la prima lor vedenie” (ori in dictionar acest cuvant este tradus ca halucinatie), „cand rostii aceste cuvinte” (rosti la persoana a 3-a), „iti zbughii tie ideea” (nu are rost sa mai comentez) „Asa ca ia-ti d-aci piatra asta stralucitoare ce tot o fatai in fata mea, si precis o sa spui ca este pretioasa si ca ai gasit-o in curte in timp ce sapai pentru o toaleta noua, ca nu ma impresioneaza.” (daca imi puteti citi cursiv aceasta propozitie si sa mi-o explicati aveti respectul meu) si ultima (nu e ultima dar ma opresc aici cu exemplele (Clementin o privii hamesit ). Cat despre poveste, un anume Clementin s-a indragostit de Cleopatra si in dorinta de a o convinge sa-i fie sotie ii promite un leac pentru „pielea de dinozaur”. Ii spune ca a vazut o reclama „redudanta” (redundanta-corect) facuta de niste fatuci frumoasa la „linia de produse dermatocosmetice Farmec”. Si atat. Fara alte detalii. (stiu ca nu s-au cerut foarte multe) Cu toate astea, Cleopatra il respinge si la final il intreaba daca se poate face si comanda online. Acesta este genul de creativitate cautata? Un vocabular vulgar, sarac si cu zeci de greseli de scriere? Bun, acum ca v-am improspatat memoria cu privire la acest articol, as vrea sa-mi spuneti sincer daca diferenta intre articolul scris de mine si acest articol este intr-adevar de 15 puncte (in defavoarea mea) si daca nu cumva s-a produs totusi o eroare atunci cand s-a facut jurizarea. Va multumesc pentru rabdare si sper ca m-am facut inteles si ca imi veti oferi un raspuns si o rezolvare corecta. O seara buna!”

„Draga Constantin, iti multumim pentru participarea la proba Farmec. Am apreciat articolul tau, dar consideram ca punctajul este cel corespunzator. In urma rejurizarii, mentinem nota acordata initial. Iti dorim mult succes in continuare!”

O să vă las cu articolul despre care am vorbit în contestație, să vedeți și voi cum trebuie să arate un articol de nota 90 în viziunea celor de la Farmec.

https://gigiel.wordpress.com/2015/11/18/clementin-si-cleopatra-deux/


     Pentru următoarea probă, cea cu numărul 20 au venit din nou cei de la Coty. De data asta ne-au cerut să scriem despre importanța simțului olfactiv în jocul pasiunii. Trebuie să recunosc faptul că oamenii ăștia au ceva imaginație când ne dau de treabă! Și la proba asta iubita mea m-a bătut rău de tot. Doar 92 de puncte pentru un articol drăguțel iar scorul nostru era 12-5.


      Fanii brânză erau din nou în extaz la proba cu numărul 21 nu doar pentru că Delaco a venit din nou cu o propunere trăsnită pentru articole ci și datorită premiilor promise câștigătorilor. Oamenii ăștia glumeți au promis o vacă! Da, O VACĂ! Primul clasat în această probă pleca acasă cu o bovină vie! Dacă nu mă credeți, aveți aici proba propusă de ei. Bine, la final vaca s-a transformat în greutatea câștigătoarei în brânză datorită unor probleme întâmpinate (de genul: și unde o să ții vaca? ) Articolul meu a primit 86 de puncte. Nu a fost chiar pe viziunea lor de data asta, dar nu m-am supărat deloc. Știam că am făcut un articol frumos, amuzant, care la o altă probă, cu alte cerințe, sigur ar fi luat locul I. Aici puteți citi despre Vanea al meu și brânza lui cea bună. Și la proba asta iubita mea m-a lăsat în urmă. Deci, 12-6 la general și să mergem spre următoarea probă.


     Pentru proba cu numărul 22 din nou vorbeam despre epilare pentru cei de la Total Pro Beauty și Silkn România. Din nou articolul meu a fost apreciat de către cei din juriu, dar având ceva nelămuriri legate de jurizare am făcut uz și de ultima contestație. Și bine am făcut pentru că răspunsul lor a fost unul foarte bun, în urma căruia mi s-au mai acordat 5 puncte. (puncte care, la finalul competiției, mi-au permis să urc o poziție în clasamentul final). 95 de puncte pentru Sofia „Sparge-tot” .

Iubita mea a luat aceleași puncte.  Deci, teoretic, ar fi o a 4-a remiza. Dar pentru că nota inițială primită a fost de 90, o să-i acord ei această probă. 12-7.

Vă las mai jos cu răspunsul celor de la TPB cu mențiunea că așa trebuie tratată o contestație. Oamenii ăștia nu doar că mi-au dat cele 5 puncte. La cum au scris puteau foarte bine sa nu mi le dea că nu mă supărau. Dar prin răspunsul lor mi-au arătat că au citit contestația mea, au înțeles-o, au citit și articolul și cel mai important, au reținut ceva din el. Deci, pentru asta, un mare „like” și aplauze pentru ei. Bravo!

„Buna ziua, Este adevarat ca aveti un articol frumos, coerent, ce intruneste aspectele tehnice. In acelasi timp dorim sa subliniem ceea ce am spus de mai multe ori: In aceasta competitie sunt apreciate toate articolele intrucat eforturile de a pune la un loc informatii, idei, experiente intalnesc creativitatea si acesta este un fapt foarte apreciat. Intrucat este vorba despre un articol care nu este scris pe fuga, (aveti un nr de 1838 de cuvinte), denota faptul ca in cazul dvs s-a depus mai mult suflet, ceea ce nu face decat sa ne bucure. Suntem convinsi ca pe viitor potentialul dvs va va aduce rezultate mai mult decat imbucuratoare. Astfel am decis sa va mai acordam inca 5 puncte pentru a nu ingheta interesul dvs pentru scris. La mai multe articole!”


     Claudia ne anunța apariția celei de-a 23-a probă, care era și penultima. Lucrul ăsta ne cam întrista pentru că ne dădeam seama că după ce se termina totul, nu mai aveam pentru ce scrie. Și în două luni, ne-am obișnuit să scriem! Încă o dată, cei de la MarketOnline.ro , de data asta împreună cu Philips ne provocau să scriem. Și am scris. Despre roboți de bucătărie, despre prăjitoare de pâine, practic despre importanța electrocasnicelor în viața noastră. Vacanța fără electrocasnice nu e vacanță mi-a adus 98 de puncte și mi-a instalat articolul pe un onorabil loc 3 în clasamentul probei. Punctam a 13 probă câștigată în fața iubitei mele și mă pregăteam de ultima provocare din SuperBlog.


    Proba 24. Ultima! Provocarea care încheia cele 2 luni de Superblog a venit de la Nutrivita.  Am decis să termin competiția așa cum am și început-o. Am înscris primul, așadar, articolul pentru această probă. Despre asta pot spune că a fost una din cele mai dificile probe pentru că a trebuit să mă limitez la 700 de cuvinte, în condițiile în care, inițial, articolul meu avea cel puțin 1200! Și greu încă o dată din cauză că A lu’ Cincu juriza!  :)) 90 de puncte, la egalitate cu iubita mea și competiția SuperBlog ajunsese la final.


     Cu toate probele trecute, la finalul competiției am ajuns pe un admirabil loc 6 pentru prima mea participare. 4 premii câștigate, un premiu „aproape câștigat” ca să citez o colegă de blogging și foarte mulți prieteni pe care mi i-am făcut în aceste 2 luni. La urma urmei, cred că ăsta a fost cel mai mare câștig pentru mine. O gașcă de nebuni cu care aveam să mă întâlnesc la Gală. Cât despre concursul cu iubita mea, 13 probe câștigate, 4 la egalitate. Nici acum nu am reușit să-mi amintesc pe ce am pariat dacă mă întrebați ce am câștigat.  :)) Despre Gală vreau să dedic un articol întreg pentru că sunt multe lucruri frumoase de scris și pentru că vreau să vă mai țin puțin atenți la mine….

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Superblog de la A la Z… Episodul 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s